La pas prin Madrid

TIPĂREȘTE

Acum voi încerca să fac un rezumat al scurtelor mele „alergături” pe străzile capitalei Spaniei; nu e ceva din cale afară de sistematizat, cum de altfel nici aceste plimbări nu au fost, ele depinzând de timpul liber relativ limitat precum și de starea mea din fiecare zi.

Bun; să începem, așadar.

Am ajuns la Madrid într-o frumoasă duminică de început de iunie. Deplasarea de la aeroport la hotel s-a făcut cu un minivan închiriat de gazde, așa că nu mă întrebați detalii despre asta. Oricum, am observat că sunt atât curse de autobuz, cât și o linie de cale ferată (metrou sau cercanias - nu mai rețin) ce face curse spre oraș.

După ce ne-am cazat, am ieșit nerăbdător să văd cât pot de multe dintre „minunile” mult lăudate de alți călători. Din păcate, prima impresie (pe care nu am reușit să mi-o schimb pe parcursul șederii mele acolo) nu a fost din păcate una prea plăcută. În primul rând nu mi-a plăcut mirosul acestui oraș. Poate veți râde de mine, dar mie pe tot parcursul șederii acolo mi s-a părut că acest oraș pute. Cu excepția unui cartier ultraselect, central, care a fost singurul loc pe unde am mers și în aer plutea un miros suav de iasomie și alte arome delicate de la florile din grădinile vilelor înșirate de-o parte și de alta a străzilor sale.

OK, asta mi-a afectat clar percepția asupra celor văzute acolo, dar voi căuta totuși să redau cât mai obiectiv (la fel cum am început deja) cele văzute.

Să-ncepem, așadar povestirea (într-o ordine oarecum aleatorie, plimbările fiind adesea din zile diferite) cu...

Probabil locul cel mai aglomerat din oraș (cu excepția gării Atocha sau a stadionului Bernabeu în zi de meci), e piața unde e amplasată atât statuia „cu ursul” (El Orso y el Madroño, nu mai repet povestea, s-a mai scris pe aici despre ea), cât și monumentul regelui Carol al III-lea. În rest, peste tot ești avertizat ca atunci când te aventurezi în acest loc, să ai o deosebită grijă la bagaje și buzunare. E plin de protestatari, artiști de stradă și statui vivante, dar mai ales de un puhoi de lume care mai de care mai pestriță. Așa cum a mai remarcat cineva recent (pentru altă destinație) - foarte mulți turiști chinezi, care tind să-i înlocuiască pe cei japonezi din secolul trecut.

E practic centrul turistic al orașului, deși din punctul meu personal de vedere, cel mai mult mi-a plăcut zona Palatului regal și a catedralei Almudena.

De aici pornesc asemenea razelor unui soare multe străduțe, unele doar pietonale, cu tot felul de prăvălii și cârciumioare, numai bune să pierzi vremea și banii prin ele.

Mergând agale pe Calle Mayor, nu după mult se ajunge la

un alt loc de „pelerinaj turistic”, cu monumentul ecvestru din centrul său, al celui care a fost întemeietorul acesteia - Regele Filip al III-lea.

Loc de desfășurare a diferitelor serbări (mai ales cele dedicate patronului orașului - San Isidro - prin mai) și al altor manifestări cultural artistice, cu zeci de prăvălii și de cârciumioare la parterul clădirilor impozante de trei etaje care o înconjoară, plină cu o faună eterogenă de turiști de pe toate meleagurile, bișnițari, hoți mărunți (chiar am auzit vreo doi care își urmăreau o viitoare victimă - neștiind că le pricep limba), poliție, gură-cască și localnici, e ceva care te încântă și te poate și dezgusta în egală măsură și în același timp.

Aici, la parterul clădirii cunoscută cu numele de Casa de La Panadería, o superbă construcție cu fațada pictată, se află un birou de informații turistice de unde puteți cere orice informații doriți, hărți gratuite și alte pliante. În plus, are și câteva chestii numa' bune de cumpărat ca suveniruri. La un preț corespunzător, desigur.

La parterul clădirilor care încadrează marea piață, sunt 9 deschideri care comunică spre străzile dimprejur, prin ele putând ieși fie spre Calle Mayor, fie spre Calle de Atocha, fie spre altele mai micuțe.

Dacă vom continua plimbarea spre Calle Mayor, vom da la ieșirea dinspre Plaza de San Miguel de un edificiu de tip hală comercială, transformat într-un amalgam de localuri-tarabe de tapas, sushi, dulciuri, dar și de simple prăvălii de legume-fructe, mezelării, măcelării - Mercado de San Miguel. Merită măcar să-i străbateți interiorul, dacă nu cumva să adăstați la o cerveza și un tapas.

Ceva mai spre palatul regal mergând, pe mâna stângă, apare Plaza de la Villa, unde se pot vedea clădirea fostei Primării (Ayuntamiento de Madrid) - Casa de la Villa de Madrid, statuia lui Don Álvaro de Bazán și casa și turnul de los Lujanes. Mai departe, tot pe partea stângă a străzii, chiar înainte de a răzbate la Calle de Bailén, se poate vedea și Iglesia Catedral de las Fuerzas Armadas de España - adicătelea catedrala forțelor armate din Spania.

De aici, la doar câțiva pași, ajungem în Calle de Bailén și zărim deja măreața catedrală de Almudena și ceva mai departe, spre dreapta, Palatul Regal. Dar până la ele, hai să facem un micuț ocol și s-o apucam la stânga pe susnumita stradă, cam două sute de metri până pe viaductul de peste Calle de Segovia, de unde avem o perspectivă superbă asupra orașului „din vale”.

Așa... după ce admirăm priveliștea, putem reveni „la oile noastre”, adică să ne îndreptăm pașii către

Pre numele ei complet: Santa Iglesia Catedral de Santa María la Real de la Almudena, această superbă catedrală în stil baroc, armonizată perfect cu palatul regal vizavi de care este amplasată astfel încât împreună cu acesta formează un ansamblu arhitectural monumental unitar ne uimește când aflăm faptul că ea a fost de fapt terminată și „consacrată” de Papa Ioan Paul al II-lea (a cărui statuie se află alături) abia în 1993! Asta, după ce lucrările de construcție a sa demaraseră încă din 1879... Și nu pentru că ar fi fost prea multe biserici, ci pentru că, în 1561 când s-a mutat capitala Spaniei de la Toledo la Madrid, arhiepiscopia bisericii catolice a rămas neclintită acolo. Iar ei nu vroiau decât să facă o catedrală care să fie cea mai mare din regat, însă cheltuielile de dezvoltare a acestuia și de expansiune în „lumea nouă” erau prea mari, astfel încât această catedrală a trebuit să mai aștepte câteva secole.

Ca o curiozitate - pentru a se putea integra în ansamblul arhitectural sus-menționat, catedrala a trebuit să adopte o orientare diferită de cea standard, E-V și să fie dispusă după axa N-S.

Pe partea cu palatul regal este aripa unde e amplasat Muzeul catedralei; din păcate, după cum am relatat în alt articol, nu am reușit să-l vizitez. Și cum de fiecare dată când am vrut să intru în biserică se oficiau servicii religioase, am ezitat să intru mai mult de doi-trei pași înăuntrul ei, și nici poze nu am făcut acolo. Se poate însă vizita cripta, dar sincer, pe mine nu m-a atras nici asta.

Frumoasă, merită atenția celor interesați, dar numai după o documentare prealabilă, astfel încât vizita să poată fi efectuată și să aveți parte de timp destul pentru a admira tot ce se poate privi în ea și împrejur.

Dar să nu pierdem vremea aici mai mult decât e nevoie și să pornim mai departe. Despre Palatul Regal nu vă mai spun aici, am povestit vizita în articolul despre muzee. Atunci, să mergem puțin mai departe de el și să admirăm pentru câteva clipe frumoasele „Jardines De Sabatini”, și acestea de dată recentă (terminate prin 1970). Mai ales pentru o zi fierbinte de vară, e binevenită răcoarea umbrei arborilor de aici, iar priveliștea asupra palatului e superbă.

Ceva mai în vale, pe latura de Vest a palatului și catedralei, se află întinse Jardines del Campo del Moro - fostele grădini ale palatului regal, deschise acum și astea publicului. Dar cum (și) pe astea le-am văzut doar din autobuz, nu insist aici mai mult despre ele. Pot însă să spun că, de lângă poarta grădinilor Sabatini putem porni fie spre Teatrul Regal, fie spre Plaza de España.

Hai s-o luăm mai întâi la dreapta, mergând câțiva pași pe Calle Torija (aceeași unde este Cafe de Chinitas, despre care v-am vorbit altă dată) până la clădirea care a adăpostit ce mai oribilă instituție a bisericii catolice din toate timpurile: Tribunalul Inchiziției spaniole. Deși doar o micuță placă pe un perete, pusă relativ incomod pentru a fi lesne observată, amintește de fosta întrebuințare a acelei case, și acum nu se poate nici măcar vizita (deși cred că ar merita să fie deschis un muzeu asemeni celui al holocaustului, pentru ca lumea să nu uite și să nu mai repete acele greșeli) eu cred că merită măcar atât: o privire scurtă, din stradă. Și un gând bun pentru toți cei ce i-au trecut fără voie, pragul... (pentru amănunte și date istorice - vezi articolul din wikipedia).

Așa... după asta, putem reveni prin Plaza de Oriente spre teatru. Aici putem admira statuile a douăzeci de regi ai lor, cinci vizigoți și cincisprezece dintre primii regi creștini ai perioadei Reconquista. Mergem mai departe pe lângă teatru și admirăm frumosul edificiu pe dinafară, eventual putem privi și afișele stagiunii (cei care cunosc limba lui Cervantes pot chiar să ia bilete). Acesta se poate chiar vizita, în anumite condiții, vezi aici.

Voi „sări” puțin, de aici mergând drept la un alt parc, ceva mai depărtat de centru:

Un parc de-a dreptul imens, cu mulți arbori din varii specii, cu papagali gălăgioși zburătăcind prin crengi, cu umbră răcoroasă numai bună pentru zilele toride de vară. Tot aici se află și stația de plecare a telefericului din Madrid. Eu am fost cu el folosind cardul Madrid, dar se pot lua bilete și pe internet sau chiar de la casele de la fața locului (5,90 € de persoană, dus-întors).

Are cabine de 6 (sau 8?) locuri, în care se urcă „grupat”, adică dacă ești singur, te urcă doar pe tine în cabină, iar dacă ești cu amicii, veți merge împreună (cu condiția să nu depășiți numărul de locuri al unei cabine, caz în care grupul va fi divizat). Pe parcursul călătoriei, din difuzoarele cabinei se poate asculta o descriere (gen audioghid) a peisajului „survolat”. Limba acestuia se poate seta la urcarea în cabină, rugând personalul să facă alegerea potrivită fiecăruia.

Priveliștea chiar este superbă, mai ales dacă prindeți o zi clară și senină.

Capătul celălalt al traseului se află pe punctul cel mai înalt al unei coline din Casa De Campo; stația terminus are pe o terasă îndreptată spre oraș o splendidă panoramă asupra acestuia și a parcului. Tot aici e și un mic restaurant (dacă luați meniul odată cu biletul, prin internet, plătiți ceva mai puțin), ca să mai scoată și ei un ban cinstit. Dar am văzut mulți madrileni (fiind în week-end) care veneau „cu cățel, cu purcel” la iarbă verde, cu coșuri și sarsanale cu mâncare, cu lăzi frigorifice cu răcoritoare și stăteau apoi la umbra măslinilor din parc, petrecând pe pături câteva ore de relaxare. De sus se mai vede foarte bine o altă atracție - parcul de distracții. Dacă sunteți amatori de senzații tari pe roller-coaster-e, merită o vizită. De data asta am zis pas.

Revenind de acolo, se poate merge spre Templo de Debod, un templu egiptean primit în dar de spanioli pentru efortul lor de salvare a vestigiilor egiptene în momentul construirii barajului de la Asuan de pe Nil. E foarte interesant, merită o vizită. De aici, traversând, se poate vizita un alt muzeu interesant de artă - Museo Cerralbo (intrare gratuită miercurea, între 17 și 20).

La doi pași de aici, dăm de Plaza de España, locul unde se află monumentul dedicat memoriei marelui Cervantes, care cuprinde și statuile eroilor săi celebri - Don Quijote și scutierul lui, Sancho Panza.

Bun - alt parc pe care nu pot să nu îl menționez și să-l laud aici și este (cred) și cel mai vizitat din Madrid - e vorba despre

(sau Parque del Buen Retiro). Și acesta este întins pe o suprafață destul de mare, având în interior și două pavilioane unde se țin expoziții temporare ale muzeului Reina Sofia - adică Palacio de Cristal și Palacio de Velázquez. Are zeci de statui, monumente, fântâni, diverse locuri amenajate cu artă și gust, chiar și ceva vestigii arheologice; voi menționa doar câteva care mi s-au părut mie mai deosebite: La rosaleda del retiro (grădina de trandafiri), Estatua del Ángel Caído (monumentul îngerului căzut), Plaza Parterre, Monumentul lui Alfonso XII, Estanque Grande del Retiro (lacul cel mare cu bărcuțe pe el), Fuente de los Galápagos, Templete de la música, Fuente egipcia, Fuente de la alcachofa, Estanque de las campanillas, Monumento a Góngora, Paseo de las estatuas, și câteva dintre porțile de acces - Puerta de España, Puerta de Felipe IV, Bosque del Recuerdo, Puerta de Hernani, Puerta de la Independencia.

Pfff... ce să vă spun? că e frumos? Păi ce rost ar avea? Dacă mi-a plăcut? Desigur, altfel ieșeam din el în secunda doi. Heleșteul central, cu bărcuțele pe el, și cu peștii care te urmăresc pe sub apă să vadă ce le mai pică, zonele de umbră densă, cu ascunzișuri prin care vezi o mulțime de îndrăgostiți, cele două pavilioane cu expozițiile lor - în fine, toate zonele pe care le-am explorat au fost deosebite, iar lumina de după-amiază în care le-am văzut a adăugat un plus de căldură (de parcă nu era destulă - am prins niște zile cu 40 grade la umbră!) culorilor vii ale parcului.

Voi sări acum direct la Grădina Botanică (Real Jardín Botánico, pe lângă al cărei gard treceam aproape zilnic pe Paseo del Prado), pe care din păcate nu am mai apucat s-o vizitez - e aproape, și dacă sunteți pasionați de plante, flori, natură - merită o vizită.

Acum, pornind de la gara Atocha, urmând Paseo del Prado, trecând pe lângă frumoasa clădire a Muzeului Prado, ajungem mai întâi într-o altă piață cu o fântână minunată - Fuente de Neptuno. Tot pe-aici, dacă privim spre răsărit, mai sus de Muzeul Prado, vedem și o frumoasă biserică - San Jerónimo el Real. Din aceeași zonă, am mai remarcat și două frumoase statui: statuia reginei María Cristina de Borbón (asta e ceva mai departe - chiar în spatele El Casón del Buen Retiro) și cea a lui Goya din fața Muzeului Prado.

Trecând de Hotelul Ritz (ce-mi mai plăcea Taco, cu „Put it on the Ritz! ”), de fapt între acesta și clădirea Bursei din Madrid, se află monumentul eroului necunoscut - Monumento a los Caídos por España (adică Monumentul celor căzuți pentru Spania). Aici arde și o flacără veșnică, în memoria acestora.

Continuând mersul de-a lungul Paseo del Prado, nu pot să nu remarc frumosul scuar ce se află amplasat între cele două sensuri de mers ale acestuia, cu arbori ce țin umbră străzii și cu alei pentru plimbare și relaxare; pe aceste alei se țin din când în când și mici târguri / expoziții cu diverse (am prins o manifestare despre natură, turism etc. și alta pentru tehnică foto profesională, cu niște scule Canon și Nikon de plângeam de ciudă pe lângă ele). Și înainte să ajung prea departe, revin puțin prin dreptul grădinii botanice și vă spun că pe partea stângă a bulevardului, cum ne îndepărtăm de gara Atocha, se află un alt muzeu / centru cultural (mie nu mi s-a părut prea ofertant, dar altora e posibi să le placă): Caixa Forum Madrid. Iar în fața sa, chiar la stradă, pe unul din pereții exteriori ai clădirii de acolo este ceva unic: un perete viu, de flori și ierburi, extraordinar de interesant și fantastic de frumos. Ceva mai sus, tot pe partea stângă, se află Ministerul Sănătății și Serviciilor Sociale. Apoi, după fântâna Neptun, e muzeul Thyssen-Bornemisza. De văzut neapărat!

Pe partea opusă a străzii - găsim Muzeul Naval care adăpostește mare parte din istoria lor maritimă cu care se pot mândri - ca fostă mare putere navală timp de multe secole.

Ne apropiem astfel de Plaza Cibeles, cu frumoasa fântână Cibeles, înconjurată de câteva clădiri emblematice ale capitalei Spaniei: Palacio de Buenavista (Cartierul General al Armatei), Palacio de Linares (Casa de América), Palacio de Comunicaciones (anterior sediul Poștei și actualmente al Primăriei Madridului) și Banco de España. Dacă despre restul nu pot spune mare lucru, despre „CCC” cum mai e cunoscut palatul comunicațiilor (adică CentroCentro de Cibeles), vă pot povesti vreo două vorbe: am avut (cu Madrid Card) acces la punctul de belvedere de pe vârful acoperișului său, unde un balcon înconjoară fleșa turnului principal. Spre fiecare punct cardinal era câte o plachetă cu descrierea peisajului ce se vedea din acel loc, cu clădirile mai importante. Iar priveliștea de la cei cca 60 de metri înălțime e ceva de vis, cu condiția să prindeți o zi frumoasă, fără ploaie, ceață etc. Așa cum am avut eu baftă.

În interior, după începutul veacului 21, a fost transformată o mare parte a sa în centru expozițional, cu săli de lectură, de expoziții temporare, cu o sală de spectacole. Plus un restaurant la etajul 6, de pe terasa căruia de asemenea aveți o frumoasă perspectivă.

Din acest punct, mergând spre vest, pe Calle de Alcalá, se ajunge la Puerta del Sol, iar spre est, se poate ajunge la Puerta de Alcalá.

Pornește de la Gara Atocha (Estación de Madrid Atocha). O gară enormă (vezi planul). Da, acea gară Atocha, despre care lumea a aflat oripilată pe 11 martie 2004, când 191 de victime nevinovate au fost secerate de semiluna teroristă islamică. Bleah! Este un complex de fapt, compus din două gări (Estación de Puerta de Atocha, care deservește majoritatea trenurilor de mare distanță precum și AVE - trenurile de mare viteză, respectiv La estación de Atocha-Cercanías, care deservește traficul feroviar local), dar și din monumentul victimelor atentatului, precum și de o frumoasă grădină acoperită amplasată pe locul vechilor peroane din clădirea originală a vechii gări - acum loc de destindere, cu prăvălii, fast-food-uri și zone de așteptare.

Undeva mai sus pe această stradă, pe partea dreaptă cum ne-ndepărtăm de gară, pe un zid al unei clădiri, se poate vedea o placă ce aduce aminte trecătorilor că în respectiva clădire a fost tipografia unde s-a tipărit în anul de grație 1604 prima ediție a faimosului roman „Don Quijote”. Acum, în respectiva clădire își are sediul La Sociedad Cervantina.

Ceva mai „la deal”, puțin înainte de a ajunge în apropiere de Plaza Mayor, vedem pe partea stângă Iglesia Santa Cruz, o foarte frumoasă biserică datând de multe secole, dar a cărei formă actuală are de-abia un secol și ceva, ea fiind terminată în 1902, după ce incendii nenumărate au distrus rând pe rând bisericile și mânăstirile ridicate pe același loc, cu veacuri în urmă.

Alte puncte de interes

Aici aș pune cam laolaltă niște locuri ceva mai împrăștiate prin oraș, fără multe alte obiective de care s-ar putea lega prin apropiere sau imediata vecinătate. Adică locuri pe lângă care, dacă treceți, să știți despre ce-i vorba. Sau să opriți câteva minute, să le admirați în liniște.

- Puerta de Toledo;

- Stadionul (Estadio) Vicente Calderón - nu la fel de faimos ca Santiago Bernabeu, dar care și acesta merită o vizită din parte celor pasionați de microbul fotbalului;

- Plaza de Colón (adică piața lui Columb, ăla de a descoperit America); aici, în afara monumentului foarte frumos care se ridică fix în centrul pieței, ar mai fi totuși de vizitat ceva mai multe „chestii” și primprejur: Centrul cultural Fernán Gómez (Centro Cultural de la Villa); Muzeul Național de Arheologie (Museo Arqueológico Nacional); Muzeul și Biblioteca Națională, dar și mult mai faimosul Muzeu al figurilor de ceară (Museo de Cera).

Ar mai fi multe de spus. Despre micile plăci de bronz din pavaj, din fața vechilor magazine, despre plăcile de teracotă frumos ilustrate cu smalț viu colorat care indică numele străzilor și piețelor, ele însele devenite simboluri madrilene, despre străzile cu versuri inscripționate cu litere din bronz turnate în caldarâm, despre puzderia de teatre din zona culturală, despre - de ce nu? multele magazine și așa mai departe.

Madrid - o capitală europeană. Madrid, un oraș care se cere descoperit la pas.

Madrid. Punct.

---

VIZUALIZĂRI: 6463 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI