I Kato Vrisi și vecina Eftichia

TIPĂREȘTE

De ce iubesc Grecia? Păi o dată că-i frumoasă, a doua că are atâtea locuri încărcate de istorie veche că nu le poți face față într-o viață de om și a treia, ei da, aici este esențialul: orice vacanță faci, oriunde mergi, poți renunța la soare, la plajă, la magazinul de unde să cumperi ceva zdrăngănele, la muzeele frumoase și la apusul soarelui dar niciodată, niciunde pe acest pământ n-am găsit o ofertă care să-mi garanteze că pot sta fără mâncare și fără băutură, nu știu care este ordinea. Cum ador grătarele, mielul, peștele, legumele înăbușite stropite direct în stomac cu puțină retsină, aparținătorul și cu ceva tărie balcanică, bună, Grecia reprezintă locul ideal pentru a satisface aceste plăceri nevinovate sau doar vinovate de cam 2-3 kg plus per concediu.

Dar Grecia este atât de diferită în gastronomie (cuvânt din greaca veche, "legea stomacului", adică arta de a pregăti mâncare), după fiecare regiune, fiecare insulă care de-a lungul mileniilor a trebuit să se supună multor stăpâni, fiecare cu tradițiile aduse odată cu armele cuceritoare. Așa și în insulele Ionice, experiențele noaste culinare se îmbogățesc doar cu o parte din ceea ce este autentic grec. Dar nu încercați să faceți un grec adevărat să recunoască asta, vor susține mereu că ei au influențat bucătăria altor popoare. Și cam asta am constatat când în Corfu am primit Imam Bayildi dar botezată "vânătă împănată", drept foarte bună, cu puțin iz venețian, să tot mănânci totuși.

În Lefkada, deși am stat puțin, doar doua zile, am avut experiențe foarte plăcute cu mâncarea și băutura, iar cu oamenii cam jumate/ jumate.

Prima dată am ales să mâncăm aproape de hotelul Nirikos unde aveam cazare. Deși hotelul avea restaurant și ne-ar fi prins bine fiind după drum, afară fiind și ceva ploaie, nu ne-a atras, curățenia în primul rând lăsa de dorit, plus că umblând eu după recepționer la venire, ajunsesem și în bucătărie, deci nota era deja dată.

Am plecat să căutăm ceva mic și atrăgător, am luat ușor drumul la pas prin strada ce duce spre piațeta Mela, multe taverne dar nici una nu ne atrăgea. În piațetă erau ceva taverne mai mari dar și aglomerație, este un loc de joacă pentru copii așa că este mai căutat, tot pe acolo este și un local cu specific arăbesc, plin la acea oră chiar cu arabi, așa că ne-am întors până aproape de hotel unde ochise soțul o tavernă cu două mese la care deja se înfruptau nemți, restul meselor fiind goale.

Ne hotărâm să intrăm în local, nu la terasă căci era putin rece, ne și preia o grecoaică așa mai la 70 de ani, ne aranjează masa aleasă de noi și primim întâi câte o farfurioară cu pastă de măsline, pită caldă și câte un degetar de tărie locală, plus meniurile. Oferta destul de mică dar alegem câte o salată lefkadiană (?), eu o "moysakas", bănuiți că musaca iar soțul a ales ceva ce oricum nu avea traducere, l-au chemat în bucătărie să-i arate, era de fapt carne de vită înăbușită la cuptor, cu sos de muștar și multe boabe de piper iar el fiind mare devorator de ardei iuți și piper, n-a mai stat pe gânduri și a fost de acord. Primim salata lefkadiană, de fapt salată cu lăptuci, roșii, castraveți, ceapă, rucola, masline, brânză și un excelent oțet balsamic. Dacă nu eram după un drum lung, ne putea fi de ajuns aceea, așa multă era.

Primim apoi și al doilea fel. Ei, aici a fost un pic mai complicat. Musacaua mea mirosea atât de tare a scorțișoară că deja mă gândeam să încerc să termin salata. Dar parcă ceva mă trăgea să gust, am făcut-o și "start" până la lustruit farfuria! Excelentă pentru mine.

Soțul a primit o farfurie mare cu cartofi prăjiți și o buruiană ce nu inspira încredere iar peste era o bucată apreciabilă de carne cu multe boabe de piper și 1/2 lămâie. Întrebăm ce-i buruiana că nu semăna cu nimic din ce știam, ne-a spus dar n-am reținut, atât știu că mâncarea gătită se numește "horta" (am notat pe șervețel), are gust de spanac aproape, este foarte bună, am furat și eu din ea.

De băut, doar e foarte important, am comandat vinul casei, roșu sec, la carafă, 1/2 l. Surpriză mare, a fost cel mai bun vin de casă băut până acum în Grecia. Desigur că biata carafă era inuman de mică asa că a venit și cunoscutul "idem".

Terminăm cu greu totul, n-am lăsat nimic, ne-am asumat riscurile faptelor nesocotite, curăță grecoaica masa și ne aduce, în același timp cu nota, două porții nu foarte mari (ce noroc) de "deliciul lui Zeus", iaurt înghețat cu miere de portocal și iar câte un degetar, dar de lichior de mentă. Totul, pe bonuleț de mână, undeva până la 35 €, nu-mi amintesc chiar la centimă.

De mulțumiti, extra. De umblat pe străzi, cam greu dar nu ne-am lăsat, trebuia după așa masă.

Am mai cumpărat ceva plăcinte bune de la o patiserie să avem în cameră și atât în prima zi.

A doua zi, după ce s-a potolit puțin potopul, am plecat să vizităm câte ceva pe insulă, de plajă nici nu se punea problema. Am făcut un mic tur, nu complet, erau drumuri blocate de la căderi de pietre, am ciugulit pe ici colo câte ceva și șoferul a hotărât că mâncăm tot în capitală, să poată lăsa mașina în parcare și să se bucure de o carafă de vin. A ales altă terasă, vecină cu cea din prima zi. Ei, aici n-a mai fost ca la Kato Vrisi.

Eftichia este vecină cu Kato Vrisi, adică prin partea stângă a celei de a doua, se intră într-un gang curățel unde are câteva mese și Kato, apoi sunt mesele ei. Decor frumos, mese cu lemn plăcut lucrat, trei tineri ce păreau puși pe treabă, și aici două mese cu nemți. Comandăm rapid, primim meze cum dorisem, terminăm și așteaptă și tot așteaptă felul al doilea, adică două porții de kleftiko, una cu miel pentru mine și una cu iepure pentru soț, mâncare ce normal se pregătește înainte de deschiderea localului. Eram gata să renunțăm când apar și castroanele mult dorite. Bună la gust, nu pot avea ceva de reproșat în privința asta, nici cele trei pisici ce ne tot transmiteau mesaje din ochi, fără grai. Vinul bun și aici, nu ca al vecinei, deci doar o carafă de 1/2 l.

Urmează iar o așteptare de neînțeles, spusesem că ne grăbim și dorim să plătim. Apare și nota și o porție potrivită de cel mai oferit desert gratis la taverne, ravani, prăjitura cu griș, aici însiropată cam puțin și cam fără gust, așa că rămâne doar încercată la un colț. Tot " fără gust" a fost și plata noastră, adică fix cât era pe hârtiuță! Cam aceeași pățanie o avuseseră și nemții care, în picioare, tot strigau după ospătar, să-i plătească ce se consumase!

Două taverne alăturate, două moduri de a aborda clienții, nimic nou pentru mine acasă, în Grecia a fost prima și singura până acum experiență de acest fel.

Poze cu mâncarea nu am, foamea a fost atât de mare la prima iar la a doua deziluzia, că am uitat de aparatul foto.

Deci concluzia: anul acesta dacă reveneam în Lefkas, evitam Taverna Eftichia dar alegeam cu drag Kato Vrisi. Și deloc de neglijat, nepoata grecoaicei de la Kato Vrisi este o adevărată urmașă a Afroditei, deci grijă mare!

---

VIZUALIZĂRI: 2816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI