ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.11.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAY-2016
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Taverna fără nume din Palaios Panteleimonas

TIPĂREȘTE URM de aici

V-am povestit în articolul trecut că am poposit câteva ore pe "balconul Olimpului". După atâta mers pe jos prin sat și după ce dimineața ne bucurasem de aerul zeilor din altă parte a muntelui sacru, venise vremea să ne așezăm la o masă și să îndeplinim un ritual necesar oriunde în lume dar foarte apreciat de noi în Grecia, prânzul. Eu vroiam în mica piațetă, sub platan, soțul a zis că-i prea multă lume acolo și a ales o tavernă de lângă biserică, al cărei nume nu l-am reținut, acum îmi dau seama că nici nu am văzut să-i fie afișat pe undeva, poate că de foame mi-a scăpat acest fapt. Alegerea a fost chiar foarte bună.

Cât ne tot plimbasem prin zonă am remarcat un bărbat ce stătea la o masă în fața acestei taverne și citea un ziar, preț de aproximativ o oră tot acolo l-am văzut. Când ne-am hotărât să mâncăm aici, am intrat și atunci bărbatul s-a ridicat, ne-a salutat în greacă și, după ce s-a dumirit că dorim prânzul ne-a întrebat unde vrem să stăm, la terasă sau în local. Cum tocmai se enervase puțin zeul Aeol, am ales interiorul, la etaj, de unde aveam o frumoasă priveliște până la Golful Thermaic. Am urcat scara îngustă, aparent fragilă și am ales masa de la geam, cu vedere frumoasă. Nu era nimeni așa că sala a fost doar a noastră.

După ce ne-am așezat, domnul ne-a adus din partea casei o carafă cu apă rece și foarte bună, câteva măsline și două felioaie de pâine cu mirodenii și ulei de măsline, apoi ne-a zis doar "five" și a dispărut. Ghici ghicitoare ce-i! Păi rapid, după doar "two" aveam să ne lămurim că era vorba de minute. Nici nu apucasem să gustăm prima măslină că de pe scară a apărut o doamnă cu care schimbasem câteva cuvinte în biserica unde ștergea cu sârg icoanele și cântărea din ochi fiecare vizitator. Acolo în biserică, pentru că ne privea insistent, m-am simțit obligată să întreb dacă pot fotografia și dacă trebuie să plătim ceva pentru asta, răspunsul fiind un nu grecesc. Dar doamna a avut "ochiul bun" și ne-a atras spre propria-i tavernă!

Prima întrebare a fost din ce țară suntem. Politețe? Nu, eu zic bună organizare. După ce a auzit răspunsul a venit cu două meniuri A4 trase în folie, fiecare având ca antet sfântul nostru tricolor. A meșterit ceva în colțul opus al sălii și când a văzut că am ales, a venit cu un alt meniu, în greacă. Am încercat să conversăm dar ne-a dat de înțeles să-i arătăm pe meniurile noastre ce dorim, doamna a pus alături meniul în greacă și gata comanda. Fără să-și noteze nimic, erau cam șase chestii comandate, chiar râdeam că poate le încurcă. Nici vorbă, totul a venit așa cum cerusem și după ce ne-a adus și felul doi, a plecat iar la biserică, deja se înmulțiseră turiștii prin zonă.

Am mâncat în liniște, nu ne-au grăbit cu aducerea felului doi, chiar surprinzător au venit la momentul potrivit. Poate aveau ceva cameră printre obiectele vechi ce împodobeau sala.

Din al doilea fel ne-a rămas aproape jumătate de porție la fiecare. Am hotărât să nu mai așteptăm să urce domnul așa că am pus ce ne interesa pe o farfurie, desigur că prima a fost pâinea și nu carnea, și am coborât. În capul scării ne aștepta grecul, a priceput dintr-o privire că dorim să luăm ce nu am putut consuma așa că ne-a luat platoul fără să întrebe ceva și, în mica bucătărie ultra modernă și strălucitor de curată, ne-a ambalat totul în caserolă, ba a mai suplimentat cu câte ceva. Soțul i-a cerut și 2 litri de vin roșu pentru acasă, la masă se amăgise doar cu limonade că așa-i viața de șofer. Totul, cu tradiția, 40 €. Bon fiscal data viitoare dar sincer nici nu suferim de lipsa lui când suntem mulțumiți. Când ne punea vinul în sticlă a apărut și grecoaica, doar pentru a ne ura drum bun și a ne mulțumi, în grecește. Din puținele cuvinte pe care le știam în limba lor dar și din zâmbete și gesturi, am înțeles tot!

Taverna aceasta al cărei nume nu-l știm este ușor de găsit. Este în colțul bisericii, ușor de identificat, având un număr apreciabil de mese rustice pe lângă două laturi ale lăcașului de cult. Are și o foarte mică terasă ceva mai sus, cu vedere spre mare. Interiorul ne-a plăcut în mod deosebit. Sala de mese are o mulțime de obiecte vechi dar bine întreținute, plăcute vederii căci nu au praf pe ele, nici urme că nu au fost șterse de mult timp. Există un șemineu, deci taverna funcționează și iarna. Mesele foarte curate. Pozele pe care le atașez cred că spun totul.

Grupul sanitar este la capătul sălii de mese, este sau era, foarte curat, cu tot ce trebuie și mai mult decât atât: o sticlă cu spirt pentru a fi folosit de turiști, hârtie igienică, prosoape de mâini de unică folosință, uscător electric de mâini, săpun solid și săpun lichid. Și geam direct afară așa că aerul curat intra și acolo.

Nu pot să vă spun dacă se vorbește engleză sau nu, grecul era foarte scump la vorbă, drept că părea și foarte răgușit. Doamna însă sigur nu după cum mi-a răspuns în biserică. Dar servirea a fost excelentă, bucatele asemeni, ne-am înțeles perfect așa cum cred că s-au înțeles mulți călători de-a lungul timpului, în orice zonă a lumii, acolo unde gazdele fac totul pentru a mulțumi clientul și unde clientul nu se consideră zeul suprem.

Încă o dată, Grecia nu ne-a dezamăgit. Efharisto para poli, Palaios Panteleimonas!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 03.11.16 10:42:48
Validat / Publicat: 03.11.16 11:55:03

VIZUALIZĂRI: 3069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 De la geam, vedere spre golf.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

mishu
[03.11.16 13:00:39]
»

@elviramvio: Voi ati gasit acolo caldura Greciei si a grecilor. Felicitari, votat cu mare drag.

elviramvioAUTOR REVIEW
[03.11.16 13:22:19]
»

@mishu:

Si mai ales mancarea grecilor!! Multumesc.

Zoazore
[04.11.16 19:30:46]
»

@elviramvio: Efcharistó gia to gévma = mulțumesc pentru masă, Elvira!

Oamenii au înțeles cum se face turismul pentru turiști și s-au adaptat. De aici apariția celor două meniuri. Doamna nu știa română, dar s-a adaptat și și-a tradus singură. Iar 40 E e relativ ieftin la ce-ați avut voi pe masă (vinetele alea arată într-un maaare fel!)

Parakaló! Să vă fie de bine!

elviramvioAUTOR REVIEW
[04.11.16 19:50:49]
»

@Zoazore:

Noroc ca am spatar la scaun, altfel nu va mai scriam urmatorul articol, despre soare si aur!

Te iau translator data viitoare, zau. Transport si masa, fara bere si sezlong!!!

Da, sa stii ca mi-a placut tipa, era de varsta mea dar ma lua lejer la urcat scari si altele. Si 40 eurici cu 2 litri vin si cu bacsis bunicel. Acum nu stiu cum este in sezon.

Vinetele alea sunt mortale, a incercat sefu' acasa, cu mirodenii si ulei grecesc, bineinteles ca nu i-a iesit ca acolo.

Sa ai "ochiul bun" la munca!

Zoazore
[04.11.16 19:56:05]
»

@elviramvio: Haidi, bre! Srăbunica era grecoaică din Salonic! Două-trei vorbe mai leg! Dar nu de translator.

Așa că accept doar varianta șezlog+bere!

P.S. Tu te-ai uitat atentă la P12 și P14? Mai uită-te și zi ce observi.Dar atentă, da? Mie mi-a crescut inima de mândrie privindu-le!

elviramvioAUTOR REVIEW
[04.11.16 20:09:14]
»

@Zoazore:

Neuronul meu destept are "vrl" adica vineri libera cu recuperare. Deci? Astept.

Zoazore
[04.11.16 20:49:39]
»

@elviramvio: Șemineul e vopsit tricolor! În P14 e mai vizibil! M-a umplut de mândrie, pe bune!

elviramvioAUTOR REVIEW
[04.11.16 20:59:34]
»

@Zoazore:

Te dezamagesc, erau efectele luminii, a tv-ului, cadrul metalic este negru. Zau, mergem amandoua sa vezi, da numai noi doua!!!

Zoazore
[04.11.16 21:12:16]
»

@elviramvio: Schimb-ți ochelarii și privește: stânga, lângă perete și jos e roșu! Este? Policioara de sus e galbenă! Este? Ușa e albastră! Ce treabă are cadrul metalic, negru, într-adevăr! Mergem și dai o bere dacă-i ca mine?

Să mai zică și alți cititori dacă am sau nu dreptate!

elviramvioAUTOR REVIEW
[04.11.16 21:36:00]
»

@Zoazore:

Gata, ma duc sa-mi fac bagajul!

De fapt ma duc in curte sa duc ficusii la adapost, cica noaptea asta sunt grade cu un zero singur. Dau o bere, cand vrei, da-i ca mine c-am stat cu ochii in directia aia cat am mancat iar sefu' era interesat de cum trage pt flacara aer rece si a studiat obectu'.

Somn usor si sa visezi frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne în Platamonas / Nei Pori:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066285848617554 sec
    ecranul dvs: 1 x 1