Mai devreme decât credeam la Moara Lu’ Antone

TIPĂREȘTE

Am aflat de această pensiune chiar în perioada în care s-a deschis, adică decembrie 2015. Am trecut-o în excelul meu cu lucruri de văzut și așteptam cuminte să îi vină rândul, convinsă că nu va fi prea curând întrucât anul acesta totul era antamat. Dar o schimbare de planuri ne-a făcut să luăm niște decizii rapide și ne-am trezit la jumătatea lui august că vrem să plecăm o săptămână prin România, decizie luată de azi pe mâine. Pentru că primul lucru care mi-a venit în minte a fost această pensiune ne-am trezit verificând pe net disponibilitatea pentru a doua zi, adică fix în mijloc de sezon turistic. Binențeles că nu am găsit nici o disponibilitate, dar aveam și un telefon în excelul meu. Am sunat sperând la o renunțare de ultim moment și un domn foarte amabil ne-a spus că într-adevăr tocmai a renunțat cineva la un apartament cu două dormitoare, decomandat, noi având nevoie de 2 camere pentru că eram cu niște prieteni. De fapt nu era o renunțare, ci omul avea un întreg sejur acolo dar nu mai putea să ajungă în ziua convenită. Norocul nostru, cu toate că atunci când am citit îmi propusesem pentru moara asta măcar două nopți. Dar n-a fost chip oricât i-am stresat pe bieții oameni și după ce am ajuns.

Ca să ajungem am urmat drumul București-Sibiu-Sebeș-Orăștie-Orăștioara de Jos-cea de Sus- Ludeștii de Jos, 388 de km, asupra căruia nu insist pentru că nu consider că este cazul. Am remarcat că lucrurile încep să se schimbe în bine și în țara noastră în privința indicatoarelor și cu toate că nu folosim gps, dar acum am mers cu o mașină dotată cu unul, nu i-am dat drumul nici o secundă și nu am avut nici o problemă de orientre. Sau, mă rog, dacă problemă înseamnă că am mai scos capul pe geam să întrebăm una-alta, înseamnă că am avut. Dar nouă ne place să intrăm în vorbă cu lumea pentru cele mai banale întrebări și nu facem niciodată economie la asta. Ni s-a întâmplat de multe ori să scoatem capul pe geam să întrebăm ceva și să aflăm și altceva, așa că preferăm de departe această abordare în drumurile noastre.

După niște opriri pe drum: la un picnic la marginea pădurii spre Rm Vâlcea să ne mâncăm șnițelul, la benzinăria favorită să ne bem cappuccino, la Sibiu să mâncăm merdeneaua caldă din Piața Mare și covrigul cu cașcaval, și alte vreo 2 opriri pentru câte-un view, am ajuns la Ludeștii de Jos cam în jurul prânzului. N-a fost greu să găsim pensiunea pentru că se află chiar la șosea, lucru care ne-a displăcut puțin, inițial. Hardughia se vedea lungă și am intrat și noi pe singura poartă pe care am văzut-o deschisă.

Am intrat cu mașina, am lăsat-o acolo unde mai erau și altele, semn clar că acolo era parcarea și apoi am încercat să ne dumirim cum ajungem la casă. Am trecut printr-o încăpere cu doar 3 pereți, un fel de muzeu, cu multe lucruri tradiționale, vechi și în timp ce încercam să ne dumirim cu locul ne-au întâmpinat gazdele (2 generații care se ocupă de acest loc, 3 dacă punem la socoteală și copiii micuți), extrem de calde, care ne-au invitat în foișorul de pe râu la un sirop făcut în casă, ceea ce a făcut ca sentimentul care contează, cel de început, să fie cum nu se poate mai bun. Aici, la un prim pahar de vorbă am aflat și primele lucruri.

Pensiunea Moara Lu' Antone este o pensiune agroturistică de 3 margarete și este situată în Ludeștii de Jos, comuna Orăștioara de Sus, chiar la drumul principal, nu poate fi ratată. Ne-a fost teamă de asta și nu prea ne-a plăcut când am dat de ea în șosea. Nu mă omor după cazările la drumul mare, dar n-am nici o problemă dacă este vorba de tranzit sau de o noapte. În cazul pensiunii de față chiar mi-am făcut griji degeaba. Traficul nu este cine știe ce în Ludeștii de Jos și mai mult decât atât, după poarta mare de lemn intri într-o curte care se mărește, se tot mărește, de nu poți să-ți dai seama care sunt hotarele ei și doar dacă te duci în grădină, departe, mai vezi șoseaua, din curte nu se vede și nu se aude decât susurul apei, pentru că fix prin mijlocul pensiunii trece un pârâu.

Pensiunea este făcută cu fonduri europene, iar stilul este rustic, tradițional. Asta pentru că trebuia să cadreze cu o moară a familiei, veche de aproape 200 de ani, funcțională și astăzi, pe scheletul căreia este făcută. Pensiunea a fost făcută chiar în clădirea vechii mori, căreia i s-a adăugat un etaj unde sunt camerele (6) care au ieșire pe un hol cu vedere la fosta moară, foarte puțin recondiționată. Este ceva inedit, merită să ajungeți acolo.

Lângă moară mai este o clădire, la fel de nouă care are la parter bucătăria și locul de servit masa iar la etaj singurul apartament de două camere, decomandat, cu vedere la grădină și râu.

Foișorul suspendat în care am stat de vorbă este făcut chiar pe pârâul care trece prin mijlocul curții și separă curtea de grădină. Apa care curge la vale susură tot timpul și îți creează sentimentul că ești la munte. Râul nu este chiar un râu ci un canal de vreo 2 km al râului principal care trece prin localitate, Grădiște, care a fost făcut cu mulți ani în urmă atunci când a fost construită moara. În stânga foișorului, pe râu sunt rațe care se bălăcesc tot timpul și cărora copii le mai dau firimituri de pâine ca să le atragă și locul de grătar care are corespondență cu casa. În dreapta foișorului este vechea vâltoare folosită la spălatul rufelor, funcțională și astăzi, în care se spală păturile și preșurile mari, și apoi este clădirea morii, joagărul, multe acareturi legate de asta, iar mai în spate, spre parcare, este un fel de șopron unde se află o masă de ping-pong și un darts pe unul din pereți, pentru distracția oaspeților, o bucătărie veche și tot felul de obiecte vechi expuse pe care o să le vedeți în fotografii.

În timp ce vorbeam cu oamenii nu știam la ce să ne uităm mai întâi: moara, joagărul, vâltoarea, acareturile, construcțiile noi, făcute cu mult bun gust, salcia imensă la umbra căreia stăteam, mușcatele curgătoare care atârnau peste tot, grădina mare, plină de pomi fructiferi unde pășteau niște animale, rațele de pe râu, atâta verdeață, totul în jur ne atrăgeau privirile ca un magnet.

Noi am primit apartamentul cu 2 camere decomandate și o baie comună, de la etajul pensiunii. Pe toată suprafața celor două camere este o terasă din lemn, un balcon de fapt, cu canapea și două fotolii, numai bune pentru relaxare, iar în exterior decorată cu mușcate bogate. Vederea este în curtea pensiunii, spre râu, foișor și salcia curgătoare frumoasă dar și spre moară, vâltoare și grădina mare din spate.

Camerele apartamentului au fost aproape identice, singura deosebire fiind că una avea geamuri spre curtea pensiunii iar cealaltă spre stradă, dar traficul nu este intens în acea zonă și nu a deranjat. Cum eu, însă, sunt șeful grupului nostru (!) și am voie să îmi aleg camera întotdeauna, am ales-o pe cea cu vedere la râu, dar ce folos că nu am stat nici măcar 5 minute în balconul drăguț. Camerele sunt decorate rustic cu pat matrimonial mare acoperit cu un macat țesut la război, ștergare, farfurii pictate pe pereți, un șifonier, o masă, TV, oglindă, două noptiere, papuci de unică folosință, destul de simplu, dar suficient când ai atâta curte la dispoziție. Mobila, parchetul, ușile, tavanul... totul este din lemn masiv și miroase frumos, dar deocamdată totul fiind nou scârție, poate că se va așeza cu timpul.

Baia cu cadă și tot ce este necesar, prosoape, produse de curățenie, dar repet, cu un mic inconvenient pentru camera din capătul holului, pentru că până ajungeai la baie treceai prin holul lung care scârție. Dar dacă nimeni nu s-a plâns înseamnă că nu a fost chiar atât de rău.

În spatele curții este grădina, la care ajungi trecând peste podețe, plină de pomi fructiferi (din care ni s-a spus să mâncăm dacă dorim și am găsit un soi de mere foarte, foarte bune din care am mâncat și eu unul), unde pășteau o vacă și un cal iar în spate sunt două căsuțe de lemn și un loc de grătar, nefuncționale la momentul vizitei noastre, dar cred că acolo va fi un viitor punct de atracție al pensiunii. Ea încă este la început și probabil că se vor mai schimba lucrurile în viitorul foarte apropiat.

Pentru că nu aveam alte posibilități de masă în apropiere am optat încă de la telefon și pentru cină (30 lei/persoană) și pentru micul dejun (20 lei/persoană). La cină am mâncat grătar cu mici, porc și pui, cu piure de cartofi și un sos de usturoi cu iaurt și o plăcintă de brânză tradițională, o porție imensă pe care n-am putut s-o mai dovedim. La începutul mesei am avut o palincă și o vișinată făcute în casă. Din câte am înțeles și am văzut, aproape toate produsele sunt din gospodăria proprie, dar eu, una, aș fi vrut altceva la cină, mai specific locului, nu un grătar. Însă totul a fost foarte, foarte bun, nu am nimic de reproșat. Am nimerit noi o zi de sărbătoare și oamenii așa au considerat nimerit.

Ca să terminăm cu masa, micul dejun a fost tot tradițional românesc cu ou fiert, un salam uscat, pastramă, mușchi, legume, ceai, cafea, unt, gem, toate proaspete și bune, servite pe farfurie și nu stil bufet. Cam multe mezeluri pentru gustul meu, dar am avut tot ce mi-a trebuit.

Pensiunea se află aproape de orașe importante, Deva sub 30 de km, Alba Iulia, sub 50 de km, Orăștie (pe care noi acum l-am descoperit), la 15 km, dar și de obiective importante, Sarmizegetusa Regia se află la 23 de km, Platoul Luncanilor, unde ar fi trăit primii daci, Cetatea Dacică de la Costești, unde ar fi fost casa lui Burebista, cetatea de la Blidaru, AquaPark-ul Arsenal, toate la câțiva km. În plus, nota pe booking este 9,8 din zeci de comentarii care abundă de laude.

Seara, după cină am fost la o plimbare prin sat. Am admirat biserica foarte aproape de pensiunea noastră și am căutat magazinul din sat sau căminul cultural, lucru pe care îl facem aproape întotdeauna când ajungem în sate. Acolo, la o bere cu localnicii, aflăm tot felul de povești, care ne plac la nebunie. Aici, la Ludești, cele două se află față în față, numai că la căminul cultural unde se mai întâmplă câte ceva și asta căutam și noi, acum pregăteau înmormântarea lui tanti..., nu mai știu cum a zis că o cheamă, care a murit de bătrânețe, a fost foarte haioasă, iar nenea de la magazin ne-a povestit cu umor despre ea și a făcut ca o înmormântare să pară ceva firesc, cum de altfel și este, dar și mai ciudat a fost că am râs. El ne-a povestit cum își bea cafeaua în fiecare dimineață cu vecina și că în dimineața aceea uitase că murise și și-a trimis soția să vadă de ce nu vine tanti la cafea. Haios și nenea de la magazin! Am stat la povești pe bordura de piatră din fața magazinului până la miezul nopții când ne-am dus spre casa noastră, amintindu-ne fiecare de vremurile când trăiam prin alte sate, ale copilăriei noastre.

A doua zi, după micul dejun, am avut parte de o grămadă de demonstrații și de povești. Ne-a fost prezentată moara și am aflat povestea ei, am văzut joagărul și la fel am aflat cum se prindeau și cum se tăiau buștenii, am fost să vedem și două din camerele de deasupra morii, am văzut cum funcționează vâltoarea (cu toate că am mai auzit de vâltoare, nu văzusem niciodată așa de aproape și nici nu îmi era clar până acum cum funcționa). Vis-a-vis de pensiune este o anexă, o construcție din 1937, unde am avut parte de o demonstrație de dărăcit lâna. Acolo este un lup de dărăcit (manual) dar și o instalație mecanizată la care ne-a arătat cum lâna tunsă și spălată devine fuior pe care îl torceau femeile la șezători, lucru care se mai întâmplă și astăzi, chiar aici, la moară. De fapt pentru asta am reținut-o atunci când am citit despre ea. În prezentarea aceea se vorbea de niște șezători cu povești din timpuri apuse, care au loc la Moara Lu' Antone.

Ce mi-a plăcut mult la acest loc? Implicarea familiei în această afacere, disponibilitatea pentru povești și pentru prezentarea pensiunii fiecărui turist, moara, demonstrațiile de la vâltoare, de la dărăcitul lânii și toate acareturile de acolo. Aripa tânără a familiei este probabil cea mai implicată în afacere dar și cea mai obosită pentru că la vremea la care am fost noi încă nu tranșase lucrurile și nu alesese între serviciu și pensiune și le făcea pe amândouă cu mult sacrificiu. Dar sper că până la acest moment a făcut-o și că totul este mult mai bine. Pensiunea abia a pornit la drum și ei încă nu știau dacă va aduce venituri suficiente ca să-și permită să lase serviciul, dar pe de altă parte am aflat că de când i-au dat drumul a fost permanent plină, mulți turiști fiind străini.

Dacă este și un lucru care nu s-a potrivit, dar care pe noi nu ne-a deranjat în vreun fel, a fost faptul că în toate lucrurile acelea care erau atent puse la punct, cineva trebuia să se gândească și la detalii. Pe noi nu ne-a afectat în vreun fel, dar s-ar putea ca alți clienți să pună preț și pe așa ceva. Oricât de pensiune agroturistică ar fi un loc, oricât de cald ai fi cu turiștii și oricât ai sta la povești, parcă nu cadrează să le servești cina în pantaloni scurți. Mie, această nuanță nu îmi schimbă părerea despre pensiune cu absolut nimic, iar dacă proprietarii citesc, pot sau nu să țină seamă de această informație.

Să mai spun că pensiunea beneficiază de parcare gratuită în curtea din spate, suficientă pentru camerele pe care le oferă (6 camere și un apartament), chiar ceva mai mult și că WiFi este gratuit și disponibil, dar nu atât de bun, se mai pierde semnalul.

Dacă vă recomand Moara Lu' Antone? Uitați-vă și la poze și decideți în consecință. Eu m-aș întoarce la o șezătoare, după care am tânjit de când am citit despre pensiune.

---

VIZUALIZĂRI: 2967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI