Bușteni. Și-atât

TIPĂREȘTE

La recepția unui hotel din Poiana Brașov sunt afișate, tarifele de recepție, cursul valutar și cotele zăpezii: Bușteni 12 cm, Clăbucet 15 cm, Bradul, 16 cm, Postăvaru 30 cm.

Imediat dupa check-in, o blondă lasă recepționerului un bacșis consistent și-l întreabă:

“ - Spuneți-mi, vă rog, care este camera domnului Postăvaru? ”

Da, din nou mă văd nevoit să cer scuze ălora de-au crezut că n-am mai scrisără ni'ca pen' c-am murit, nope, nu vă bucurați, sunt viu și chiar bine dispus: în luna octombrie sărbătorii ziua de naștere și, mai ales, faptul c-am ajuns la jumătatea vieții mele!

Nu neg că, de frica faptului că-mi apreciați postările mele la fel ca reclamele cu Dna Spirescu sau reclama de la ”Sanohepatic” mi-am înghițit aplombul editorial și am stat liniștit, așteptând să-mi treacă. Dar, uite că, încurajat de producția de vin manufacturat propriu, căpătai coraj și mă-nființez aiceașa, cu textul de rigoare.

Care text se referă la faptul cum hălădui io prin Bușteni și anume la jumatea lunii septembrie și nu, nu singur, de capul meu ci împreună cu jumatea-mi domestică.

Îmi cam pierdui reflexul de a scrie reviewuri, așa că fie-vă milă despre ceea ce vreau să scriu, da?

Zic doar că, pe la-nceputul lunii septembrie, încurajat de vremea blândă și frumoasă de-afară, am căpătat suficient curaj să fac o rezervațiune la o pensiune din Bușteni, unde intenționam să-mi deplasez fizicul debordant.

Că fiin'că sunt prevăzător și ,mai ales pentru că n-am casă-n spate, ca melcul, pentru cazare am ales să mă uit pe site-ul de rezervări [***] și am ales să mă opresc la Pensiunea Montana din Bușteni. Zis și făcut, sunai, vorbii cu vocea de dincolo și stabilii că vineri, 16 septembrie, după orele prânzului, să mă prezanț la locul cioată pentru a-mi căpăta cazarea. Prețul, absolut civilizat, așa că, după ce citii și recenziile de rigoare, am tras aer în pieptul propriu și personal, până m-am îmbățoșat suficient ca să-i spui lu' Adriana că eu, ca un adevărat bărbat ce mă aflu, am hotărât că, dacă ea ar vrea și nu se supără și, mai ales, dacă consideră util, am putea să mergem la Bușteni, pentru weekendul de se anunța. Ca să fiu sigur de reușită, am luat figura mea impozantă, respectiv ”câine bătut nr 4 ”... mereu îmi iese cu figura asta!

Ce vă spuneam, îmi ieși și de data asta, Adriana o acceptat, deci, vineri, 16 septembrie 2016, la orele 14,00, exact după terminarea programului, îmi luceau ochișorii la volanul Skodei mele, conducând pe șoselele patriei, spre Bușteni.

Drum frumos, șoseaua asfaltată bine, ba chiar prea bine, până mi-am adusără aminte că anul ista este an electoral, adică anul în care primim promisiuni de la politicieni, despre ce și cum o să fie dacă-i alegem! Mă rog, știu că siteul ”Am fost acoloșa” este liber de orice orientare politică, sau, nu? așa că tac.

Plecat la ora 14 din Mărășești, oprit pe drum pe unde-am vrut io sau soața, mă rog, la ora 18,00 am ajunsără la Pensiunea Montana, din Bușteni.

Ce-am găsit acoloșa, iacă, vă spui numaidecât:

-patron tânăr, pe care-l chema exact ca pe mine! Nu, buei, nu-l chema ”Yersinia Pestis”, ce, ați înnebunit, îl chema cum mă cheamă pe mine în viața reală: căpcă1! :)

Omul ne-a primit absolut politicos și bucuros. Rezolvat probleme de parcat auto, extrem de simplu, pe urmă, băgat în cabană. Nu ne-a lăsatără să urcăm la cameră până nu am băut, din partea casei, o vișinată! Bună-bună, să mor de vă mint ! Adriana nu a vrut să bea, că, deh, e femeie, că nu se face, bla-bla-bla. Normal, am băut io și paharul ei! Mint, zău, am zis-o de glumă, dar trebuie să recunosc că mi-a părut rău că a lăsat paharul din mână și nu am apucat să i-l iau!

Camera bună-bună, cu tot ceea ce ne trebuia.

La prețul de l-am negociat, adică exact cel de pe siteul de vă zisei de el, recomand cu sinceritate Pensiunea Casa Montana din Bușteni. Administratori tineri, discreți, foarte amabili. Locația este curată, amplasată relativ aproape de locurile de interes din Bușteni, adică nu mergi de-ți intră călcâiele-n umeri până ajungi acolo unde vrei!

Pentru mâncat, am făcut bine și am ascultat gazda și am adăstat la Casa Magic din Bușteni... este aproape de unde eram noi cazați și, ajunși acolo, am constat că mâncarea este bună și la prețuri corecte... să mor care vă minte!

Planificasem ca, a doua zi, la prima oră să ajungem la Telecabină, să urcăm în instalație și să ajungem la Platou, la Bușteni, să dăm mâna cu Sfinxul, să schimbăm o vorbă- două, cu Babele, pe urmă, pi gios, să merjem spre Cruce și, la urmă, când ajungeam ”nazati”, în Bușteni, să mergem și la Urlătoarea... n-aș fi ratat cascada asta, măcar pentru a vedea o chestie care poate s-o acopere pe nevastă-mea la vorbit! :)

”Prima oră” în cazul nostru, nu s-a lovit cu ora localnicilor: am ajuns pe la ora 9,30 la telecabină, iar coada formată pentru a ajunge la cutia de pe sârmă ieșea din România, am renunțat să mă uit să-i văz capătul!

Ne-am uitat la coada aia cam așa cum te uiți atunci când ți-a furat cineva portofelul și tu știi că-l aveai acolo, în buzunar! Era evident că urma să ne petrecem mult timp din viață pentru a ajunge să te urci în chițimia de pe sârmă. Exact ăsta a fost momentul în care un bărbat ne-a abordat și ne-a oferit posibilitatea să mergem auto, până sus, la Peștera.

Suma cerută nu era deloc exagerată, nouăj'de lei de fiecare om și oamă de avea să accepte.

După ce-am analizat îndelung oferta, am acceptat imediat, altfel n-aveam nicio șansă să prindem telecabina în acel weekend!

Am acceptatără, deci, omul respectiv ne-a dus la mașina lui, parcată undeva, în fața stației de telecabină (chiar așa, câte canale prinde telecabina?!) și, fiin'că ni'ca-n viață nu vine pe nemuncitelea, o trebuit s-așteptăm să mai găsească nenea ăla încă patru persoane, rentabilitate, ce vreți?!

Ca să ne umplem timpul de-l avea, am vizitat un muzeu din fața platoului unde era parcată mașina: nimic interesant, doar o chestie de ghicit, după tăietură, despre ce copaci erau acolo. Nu mă laud, eu am ghicit nicio tăietură, motiv pentru care mi-am adus aminte că, în liceu, Botanica o făceam cu profesor bătrân, deci, chiuleam, la greu, la ore, nu ca ăia de la clasa paralelă de aveau o profesoară frumoasă de mureai, de se-nscriau la olimpiada de botanică și băieții ăia de nu știau diferența între râmă și berbec! Fetele erau oricum înscrise, c-am avut multe colege de-au luat la medicină, dar asta-i altă discuție!

În vreo 45 de minute s-o umplut mașina de urma să ne transporte spre locul unde urma să vedem minunile naturii, eram trei cupluri frumoase, dornice să ne-aruncăm în viață, la ce-o fi...

Șofer era un băiețaș, să fi avut vreo 25 de ani, avea vorbele la el și conducea îngrijit, deci, am stins becul de veghe privind conducerea rutieră și m-am bucuratără de peisagiu.

Am plecat din Bușteni spre Sinaia, pe urmă am dat spre cota 1500, la intersecția spre Piatra Arsă, dar noi am ținut-o mai departe, spre Lacul Bolboci, apoi, spre Padina.

Aicea ne-o dat omul jos și ne-o arătat Stația de telecabină de la Peștera, în care ne-am urcat voioși. Am stat vreo juma de oră la coadă, prilej să ne-nfrățim cu alte familii de așteptau și ele să se cocoațe, pe sârmă, pân' la nenea Sfinxul.

Care mi-ați mai cetit inepțiile știți că fac pe mine de frică atuncea când e vorba să merg cu chestii din astea: telecabine, telegondole, telescaune.

DE data asta nu mi-o mai fost frică, doar am paralizat și, gata, mi-o trecut.

De la Stația Peștera până sus, la Platoul Bucegilor, ai vreo 15 minute de emoții și de strâns din lenjeria intimă, dar, odată ajuns, gata, e frumos!

Am fost și ne-am prezentat, frumos, tantilor Babe, de erau acoloșa, pe urmă am mers și la nenea Sfinxul. Am văzut și releul de pe Coștila, am făcut poze, ne-am scălâmbăit, mă rog, toate alea de le faci când scăpi de reținerea de ne-o impunem.

Frumos peisaj, am pus mâna, discret, pe Sfinx, așteptând să simț cum Pavel Coruț mă întinerește și mă înțelpțește. Sanchi, sunt la fel de prost ca-ntotdeauna și, acuma, când vă scriu, mai bătrân cu o lună față de data când am ajuns la Sfinx, nicio socoteală nu-i, vorba lui Coșbuc.

Într-un final am coborât înapoi la Peștera. Ajunși aiceașa, am mers la Peștera Ialomicioarei, doar așa, ca s-o vizităm.

Intrat în peșteră, aprins lumânări la schitul de la intrare-n locație, stat la coadă, luat bilet și apoi intrat în văgăună. Nu înainte de a lua o cască de protecție pentru devlă... nu râdeți la de câte ori o sunat casca de pe cap cred că și-acuma-mi măturau ăia creierele de pe pereți, am dat de vreo două ori, cu capul, de tavanul hrubei, de m-o luat sughițul !

Am ajuns și la lacul din peșteră unde lumea aruncă bani, ca să se-ndeplinească dorințele: am aruncat și io și, normal, era să scăp cheia de la cameră în lac, dar, n-am scăpat-o, se cheamă că mi s-o -mplinit dorința să am parte de noroc!

Cam ca-n bancul cu ăla de a găsit o zână și aia -i spune că-i împlinește două dorințe. Ăsta, nu și nu, că trebuie să-i împlinească trei, c-așa-i în orice poveste.

La care zâna:

-Bine, o să-ți împlinesc trei, acuma zi-le pe ălălalte două!

Frați români, să faceți bine și, dac-ajungeți prin preajmă, să vizitați Peștera Ialomicioarei, este frumos și civilizat. Și, pe urmă, și la intrare și la ieșire, iar e frumos! Deci, se merită să dai 10 lei, de om și oamă, ca să vezi ce poa'să facă natura, așa, de capul ei!

Plecat de la peșteră, tot auto, spre Lacul Bolboci. trecut porin Cheiule Tătarului, văzut și Grota Urșilor (nu, nu e vreo chestie naturală, e săpată de oameni, de ce, nu știu, uitați-vă și voi pe Google ca să vedeți de ce), ajuns apoi la Lacul Bolboci. Este frumos, dar io, care stau pe malul Siretului, unde este Barajul de la Călimănești, nu am căzut pe spate. Dar, de văzut, da, merită, nu fiți cârcotași!

Mers apoi, mai departe, spre Cota 1500. Am ajuns și am făcut poze cu tot grupul... era cu noi și o fată frumoasă, nu v-o arăt, că n-am acceptul ei!

Mă rog, am ajuns, pe la ora 17,00 și anume în Bușteni, la locul de unde ne-o luatără dimineața, cu mașina. I-am plătit omului și, pe urmă, ăsta o făcut o criză de mână spartă și ne-o adus mai aproape de drumul de acces spre Cascada Urlătoarea.

Cascada Urlătoarea este frumoasă. Se ajunge relativ ușor, drumul înseamnă vreo 30-45 de minute. Cu excepția primelor 15 minute când urci de-a bușilea, restul drumului e plimbare!

Am ajuns, deci, la cascadă, am făcut poze din toate pozițiile. Am vrut să fac poză și lângă cascadă dar a venit un paznic și mi-a spus că-s prea urât și, dacă stau acolo, se oprește apa! Mint, m-o lăsat!

Când am coborât, am făcut poze lu'orașul Bușteni, să vază și el în ce hal se vede!

Seara, ajuns la cameră, spălat, schimbat, prezentat la Casa Magică, cerut și primit mâncare. De achitat, știu că și astăzi mă caută chelnerul! :)

În ziua de duminică, ținând cont de faptul că urma să merg vreo 250 de km spre casă, m-am gândit să mă duc la Doamne-Doamne și să-i cer să aibă grijă de mine și, eventual, dacă n-o fi extrem de ocupat, de familia mea.

Pentru a da un cadru ritualic, m-am deplasat la Mănăstirea Caraiman, am cumpărat lumânări, le-am aprins, mi-am compus figura mea ”Credincios nr 2, să moară mama! ”, le-am aprins... mă rog, la câtă lume era pe acolo cred că Doamne-Doamne nu a ajuns încă la cererile mele, dar, nu-i nimic, stau și-aștept, trebuie să-mi vie și mie rândul !

Știți bancul cu ăla de se ruga la o icoană, într-o biserică :

_Dă-mi, Doamne, o sută de euro !

Lângă el se ruga unul bogat și, auzindu-l pe ăsta sărac, scoate o sută de euro, i-o dă și-i spune:

-Na, ia o sută de euro și pleacă, lasă-l pe Dumnezeu să se concentreze pe ce-i cer eu !

Așa și eu, mici dorințe, cum ar fi : să câștig 5, ba nu, 10 milioane de euro, să fiu sănătos de să văd Sfinxul și peste vreo 50 de ani, femeia mea să mă mai iubească, fiică-mea să devină ce vrea ea iar voi să fiți sănătoși și să mă mai suportați când oi vrea să mai scriu ceva, pe site-ul ista! Amin!!!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2041 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI