Eva - „floare albă din Pireu”

TIPĂREȘTE

Vacanța în Grecia de anul acesta a fost, pentru noi, un vis aproape imposibil care până la urmă ni s-a împlinit! Din pricina unor investiții de anvergură, dar și a unor „intrări” ce știam că vor veni, dar nu știam exact când, situația noastră financiară n-a fost niciodată mai flu și mai imprevizibilă. Așa că prin februarie sau martie, cu inima grea, am anulat cele 3 rezervări în Ciclade pe care le făcusem încă de prin iarnă. Excursia plănuită ar fi fost fabuloasă, două săptămâni de hălăduit prin insule, cu meltemi în plete... Nicio șansă, lasă că n-au intrat zilele în sac!

Totuși... Cu dorul Greciei în suflet și cu doar o umbră de speranță, am început prin primăvară a căuta variante low-cost pentru măcar 5-6 zile la sfârșitul lui septembrie, perioadă pe care o estimam eu a fi mai puțin aglomerată la serviciu. Exclus pachete preplătite, nu-s de noi! Primul care mi-a venit în cap a fost Thassos, dar... parcă vroiam ceva nou. Mi-am amintit apoi de Samotraki; citisem chestii interesante despre micuța insulă și vreo 2 zile am tot făcut simulări de cazare și transport, socoteli peste socoteli... Pe urmă mi-a venit altă idee: cât cheltuim pe combustibil și pe două cazări intermediare tot atâta ne-ar putea costa avionul până în Atena plus un ferry până la... una dintre insulele saronice, spre exemplu! Asta dacă găsim bilete de avion la un preț rezonabil. Dar ce insulă? Gândul îmi zbura la bijuteria de Hydra, „vinovata” îndrăgostelii mele de Grecia, acum mulți ani. După un studiu aprofundat, am decis: să fie Aegina! E aproape de Atena și pare că are de toate: plaje bune, obiective de vizitat, atmosferă... Și de-acolo putem ajunge și în alte insule, dacă vrem.

Am rezervat pe booking (cu drept de anulare gratuită, evident) 7 nopți la o pensiune foarte bine cotată pe insulă. Aveam să urmărim companiile aviatice low-cost, deocamdată zborurile spre Atena nu aveau prețuri rezonabile pentru bugetul nostru. În viața de zi cu zi, ne roteam încă amețitor în vârtejul investițiilor și al datoriilor, în timp ce intrările întârziau din cauza unor modificări legislative... Am fost tentată să anulez rezervarea din Aegina de zeci de ori, dar Tati mă tot oprea: „Nu anula, Mami, te rog, nu încă! ” „Ținem oamenii ăia încurcați, Tati... ” „Mai așteaptă puțin! ”

Și minunile s-au petrecut una după alta: banii așteptați au venit, în sfârșit, iar pe la începutul lui august, compania cea mai nou intrată pe piața românească a anunțat reduceri mari la biletele de avion: 40 de euro de persoană cu bagaj de mână de 10 kg plus încă unul de 3 kg ni s-a părut un preț suficient de rezonabil! Doar că atât a sucit Tati simulările, că atunci când a rezervat, a ieșit cu o zi mai puțin, adică de sâmbătă până vineri. Nu-i nimic, e bine și așa! Plus că ajungeam seara în Atena și abia a doua zi puteam pleca în Aegina. Așa că am redus rezervarea din insulă la 5 nopți și am început a căuta cazare pentru Pireu. Ieftină și bună și aproape de port. Evident, tot prietenul booking ne-a salvat: Hotel Eva, 35 de euro, cu posibilitate de a lua mic-dejun la prețul de 4 euro de persoană. Nota era mediocră (7,1), dar citind comentariile clienților, am decis că nu era nimic care să-mi poată afecta grav bucuria vacanței; și pe urmă era vorba doar de câteva ore pe care aveam să le petrecem aici, dintre care majoritatea le vom dormi!

Am aterizat pe aeroportul internațional Eleftherios Venizelos aproape de 9 seara; formalitățile de îmbarcare fuseseră simple, neavând bagaj de cală și făcându-ne check-in-ul de acasă, zborul lin și plăcut. Îmi luasem o carte cu mine, dar nu mi-a venit s-o deschid, am urmărit tot drumul râul de foc ce despărțea cerul și pământul acolo, departe, unde soarele apusese de mult și am savurat, pur și simplu, bucuria de a mă afla în acest punct al vieții mele! Din aeroport sunt linii expres de autobuz ce duc la principalele zone de interes (vezi www.osy. gr), printre care și portul Pireu (linia X96). Stațiile se găsesc undeva în stânga dreapta după ce ieși din incinta aerogării și trebuie să iei bilet de la o tonetă (se poate și de la șofer, dar e bine să ai bani mărunți). Pentru Pireu prețul este de 6 euro de persoană, frecvența autobuzelor cam la 30 de minute și durata drumului 70-80 de minute.

Adresa hotelului este, conform booking, „2 Nauarxou Notara & Evanggelistrias Str. ”, spuneți și voi dacă nu vi se limbă plimba-n gură! Cu doza de inconștiență care ne caracterizează, desigur că am plecat la drum doar cu rezervarea de pe booking printată (mă mir că și cu asta!), nici pomeneală de hărți sau alte treburi de genul. Ne bazăm pe vorba aia cu barza chioară - foarte adevărată, dealtfel. Așa că n-aveam nicio idee pe unde ar trebui să coborâm, nu știu de ce îmi imaginam că portul Pireu e o gropiță unde sunt ancorate vapoare (de jucărie, eventual) și că e așa, un capăt de linie unde hoardele de turiști coboară cu voioșie! Nu, nene, portul e o imensitate, un „oraș” pe apă, cu nu mai puțin de 12 porți de la care pleacă vasele spre toate „colțurile” Mediteranei! Noroc cu tehnologia, Tati și-a activat la un moment dat GPS-ul de pe telefon (mare invenție!) și, știind cam pe unde se află hotelul, am decis a coborî la stația Dimotiko.

Ne-am trezit pe o stradă încă animată la ceas târziu de seară și, conform hărții din telefon, trebuia să ne întoarcem puțin, s-o cotim pe prima la stânga și apoi pe a treia la dreapta, aceasta fiind strada Notara. Ei, în realitate n-a fost chiar așa de simplu, evident că ne-am mai sucit un pic pe străduțele Pireului, dar până la urmă l-am găsit: o clădire albă, cu 2 sau 3 etaje, cu terase mari, în stilul binecunoscut grecesc. Pe firma luminoasă movulie atârnată vertical pe înălțimea a vreo 2 etaje scria exact ce doream: Eva Hotel. Este situat de fapt la intersecția a două străzi, Notara și Evanggelistrias, de unde și adresa de pe rezervare.

Citisem comentariul unei turiste nemulțumite că ușa hotelului stă încuiată zi și noapte, așa că ajunși în fața intrării, ne-am pornit a suna la interfon. După câteva apeluri, ne-a trecut prin cap să încercăm totuși ușa și - evident - aceasta era descuiată. :) Am intrat, dând nas în nas cu un nene care venise bombănind să ne deschidă. „Sorry! ”, am zâmbit cu inocență. Recepția - micuță și banală, am remarcat doar o imitație de vitraliu pe peretele opus și un loc de relaxare undeva, în spate. Formalitățile de cazare au durat câteva minute, nenea știa cum mă cheamă (așa pățesc mereu!), a notat într-un caiet datele din pașaportul meu și, înmânându-ne cheia camerei, ne-a rugat să plătim cei 35 de euro. Pe rezervarea de pe booking scria că se acceptă plata cu cardul, dar nenea a bălmăjit ceva despre un POS defect. Ne-am prefăcut că-l credem și am plătit cash. N-am primit chitanță, nimic. Tati l-a întrebat dacă mai găsim deschisă vreo mâncătorie prin zonă (era aproape 11 noaptea) și nenea recepționerul ne-a dat un pliant de promovare, ne-a spus că servesc suvlaki și alte chestii „ușoare” de genul și ne-a explicat unde se găsește (fix lângă stația unde coborâserăm). Ne-a servit și cu o bombonică de pe tejghea, așa că l-am iertat pe deplin pentru treaba cu POS-ul...

Pentru a ajunge în camera noastră de la etajul al doilea ne-a recomandat liftul din dreapta recepției, probabil că există și scări, dar nu le-am folosit, având bagaje. M-a mirat să văd scrumieră în lift, cred că e prima dată când mă întâlnesc cu așa ceva. „Suntem în Grecia, ce vrei?! ”, comentează Tati. Camera e chiar în față, dealtfel nu cred că sunt decât vreo 2 sau 3 pe fiecare palier. Intrăm și... da, drăguț! Pereții sunt văruiți în nuanțe de roz-închis și lila, mobila e din pal deschis la culoare, iar draperiile bejulii. Pe dreapta, tronează un pat dublu învelit în așternuturi albe; salteaua se va dovedi odihnitoare, deși un pic cam tare. De-o parte și de alta avem câte o noptieră, câte o scrumieră pe fiecare, iar deasupra, fixată în perete, câte o veioză. Noptiera dinspre fereastră conține și un seif încorporat, precum și telefon. Deasupra patului e atârnat pe perete un tablou în alb și negru reprezentând niște oameni cam longilini care poartă pe capete... nu știu ce, nu mi-am bătut capul prea tare.

Vis a vis de pat e un birouaș fixat în perete cu o oglindă mare deasupra și un feohn alături, iar dedesubt un coș de gunoi. Pe peretele cu balconul, în continuarea acestuia, un dulap cu uși glisante învelite în oglinzi pe exterior (nu mai țin minte dacă l-am deschis). În colțul dinspre baie, un scaun pe care am găsit un pled și un cearceaf (pe al doilea l-am folosit pentru învelit peste noapte), iar deasupra, fixat în perete, un televizor LCD (n-am apucat să-i dăm drumul).

Baia e destul de mică, dar corect utilată: chiuvetă, deasupra etajeră și oglindă; vas de toaletă, cădiță de duș, coș de gunoi. Consumabile: săpunele rotunde, gel de duș, hârtie igienică. 2 prosoape de fiecare, albe și curate și unul de pus pe jos pentru duș. Gresie bejulie, faianța - până la jumătatea băii de aceeași nuanță cu gresia, restul albă. Un luminator gen vitraliu colorat pe tavan - chiar mi-a plăcut!

Terasa e imensă, poți da lejer o petrecere pentru 10 persoane pe ea! Ca și mobilier - o măsuță rotundă și vreo 4-5 scaune, toate din acelea ieftine, de plastic. Terasa se poate acoperi cu o copertină textilă imensă, în caz de bate soarele prea tare; desigur că noi am găsit copertina strânsă și așa am lăsat-o. Camera are vedere spre strada pe care e situat hotelul, chiar în față e o clădire veche și frumoasă, destul de degradată, iar alături un alt hotel, Pireus Port.

Există, bineînțeles, aparat de aer condiționat, dar noi nu l-am utilizat, a fost ok să dormim cu ușa de la balcon închisă. Wi-fi funcționează bine.

... Am ajuns până la urmă și la suvlakeria recomandată de gazda noastră, vă zic vreo două vorbe și de ea, că poate vă aflați cândva prin zonă și vă trebuie. Eu nu prea vroiam să merg, mi-era foame, dar mai tare mi-era somn și pe urmă mai aveam un sandviș imens pe care îl luasem dintr-o benzinărie din țară și pe care cei de la aeroport nu ni-l confiscaseră. „Hai, mami, să mergem! Ce dacă e târziu? Suntem în vacanță doar! ” A doua zi dimineață ne puteam trezi de voie, ce-i drept, circulă toată ziua ferry spre Aegina, deci hai!

Mâncătoria se cheamă Gr... eat și de data asta am ajuns la ea pe drumul cel scurt. E deschisă între 12 și 00:30 zilnic și servește tot felul de chestii simple la grătar, atât pentru mâncat acolo (au câteva mese afară și mai multe înăuntru), cât și pentru luat acasă. Am comandat și noi câte un kebap înfășurat în lipie, alături de legume și un sos de iaurt și în timp ce am așteptat să se facă, am savurat prima bere grecească de al cărui gust ne era atât de dor!... Am plătit aproape 12 euro și ne-am retras la nani în hotelul nostru.

A doua zi ne-am trezit de voie, nu prea târziu, că eram inundați de adrenalină. Am împărțit cu Tati sandvișul pe terasa camerei, apoi ne-am luat rămas-bun de la Eva; la recepție era de data asta o tanti și pentru o clipă mi-a fost teamă să nu ne pună să plătim din nou, doar n-aveam nicio dovadă că achitaserăm cu o seară înainte. Dar nu, ne-a urat doar drum bun zâmbindu-ne.

Hotelul e foarte aproape de port, pur și simplu trebuie făcut stânga pe Evanggelistrias, apoi tot stânga și ajungi, probabil drum de câteva minute. Zic „probabil”, pentru că noi iar ne-am foit aiurea în zonă, nu știu ce se petrece cu simțul de orientare turistică al lui Tati (că eu nu l-am posedat niciodată). Noroc că n-aveam bagaje grele...

Portul însă ne aștepta răbdător, am cumpărat de la Poarta E8, de unde sunt plecările spre insulele saronice, bilete pentru ferry normal (8,5 euro de căciulă, există și bărci rapide, costă în jur de 15 euro, dar n-aveam de ce să ne grăbim) și la ora 10 părăseam deja Pireul, îndreptându-ne spre... una dintre cele mai frumoase vacanțe pe care aveam să le petrecem! Dar să nu anticipăm...

Rog web a atașa următorul fond sonor (pentru nostalgici, vă amintesc că piesa e interpretată de sufletistul Alexandru Jula, cu care am norocul să am o relație aparte): google.ro/webhp?sourceid= ... 3%20din%20pireu

---

VIZUALIZĂRI: 2991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI