ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Pe sub Mediterană, cu Dolphin Submarine

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Eram pentru a treia oară în Cipru. Dacă aș merge în fiecare an și tot nu ar fi de ajuns. Nu m-aș sătura, l-aș savura de fiecare dată cu aceeași plăcere. Sunt locuri cu care rezonezi, te atrag, e un fel de dragoste la prima vedere. De fiecare dată descopăr ceva nou, ceva spectaculos.

Anul acesta mi-am dorit să fac două excursii pe apă: una cu vaporașul-submarin și cealaltă cu... ceva inedit, cu cineva inedit;)

După ce am inspectat câteva plaje pustii și m-am plimbat singurică pe faleza Protarasului:(, m-am oprit un pic și la casele de bilete care vindeau excursii cu câteva vase. Eu urmăream una singură, de restul fugeam, experimentasem în Grecia ”croazierele” cu vasele de mari dimensiuni și am zis pas.

M-am oprit la un ghișeu, am găsit o doamnă amabilă, am pus întrebări despre Dolphin Submarine, am primit răspunsurile cu bucurie, am luat un pliant și am plecat. Trebuia să întreb băieții, pe unul îl forțam eu să meargă, dar pe celălalt nu prea aveam șanse nici legat să-l urc pe vas.

Ei se lăfăiau pe plajă, eu eram deja obosită de câți km mersesem pe jos. Am spus clar: ”eu merg cu submarinul, cine merge? / cât costă? / 10 euro de persoană, nu-i o avere, iau ceva de băut și de ronțăit, va fi minunat! / mama, sincer, prefer să-i cheltuiesc în Ayia Napa la noapte decât să-i arunc acolo/ hai, fugi și ia bilete, zice C, mergem azi. / Yupii! ” Cam ăsta a fost începutul scurtei mele aventuri.

Merg la ghișeu, care nu era tocmai aproape, iau două bilete, mai aveam două ore și ”mă scufundam în adâncuri”.

Aveam emoții, dar când nu am?

În fiecare zi, Delfinul Submarin sau Submarinul Delfin, dar ce contează ordinea, are câte două curse. Eu prefer cursa de dimineață, soarele nu arde foarte tare. Fiecare dintre acestea durează două ore și jumătate, este suficient pentru o excursie pe apă. Eu nu am rău de mare, de apă, de avion, de... mai știu eu ce, mă adaptez din mers, mă integrez ușor. La alții e mai complicat, dar... vacanța înseamnă și aventură nu numai lălăială :D

La ora 10:45 suntem prezenți pe pontonul din Protaras, ne îmbarcăm, nu erau mulți turiști-spre bucuria mea, îi găsesc soțului un loc la umbră și încep să mă plimb, să fac poze, să zâmbesc, să socializez și să cercetez.

Delfinul nu era foarte mare dar cred că avea capacitatea de a găzdui 100 de persoane ca pe sardele, ca în Grecia. Pe puntea din față erau băncuțe de jur împrejur, mă puteam scălda în razele soarelui, nu erau sub prelata care asigura un pic de umbră celor doritori. Stânga-dreapta erau culoare pe care mă plimbam lejer, am ajuns la cabina căpitanului, am pozat un pic interiorul, m-am pozat cu acesta :D, mi-am continuat ”drumul” către barul aflat în spatele punții superioare, ”pe drum” am zărit și toaleta. Produsele comercializate la bar aveau aceleași prețuri ca și pe plajă, adică scumpe, în opinia mea. Un cafe frappe, un pahar cu vin, o bere, apă, înghețată, ciocolată, cronțănele, chestii de-astea. Aveau vânzare dar nici nu am văzut să se supere cineva dacă mâncam sau beam ceva din traistă. Eii, normal că am comandat și eu un ness, trebuia să mă răsfăț un pic :P

Mă pozez și cu tipa care vindea la bar, zăresc doi copii care-și tot aranjau echipamentul pentru scufundări, merg spre puntea de sub apă sau cum s-o numi ea, și încep să mă minunez. Era foarte frig înăuntru, aerul contiționat își făcea treaba bine. Imaginea îmi încântă ochii: hublouri, scăunele în dreptul fiecăruia, veste de salvare destule, curățenie, totul era pe gustul meu. Eram în adâncuri, priveam marea, era ceva nou pentru mine.

La ora 11 fix pornim la drum, adică navigăm. Căpitanul ne-a prezentat la microfonul din cabina lui programul excursiei dar și câteva reguli de bun simț. Era un tip super haios, glumeț dar și romantic. Un cipriot mai altfel, ieșit din tipar, plăcut ca aspect, vorbea limba engleză. Partenera lui era un pic mai tânără, ne-a spus aceleași lucruri în limba rusă. De fiecare dată când prezentau câte un obiectiv și nu numai, o făceau în duet, în ”ambele limbi”.

Mă mânca și pe mine limba:P, soțul meu era tare cuminte, eu doream să fumez și să vorbesc, așa că m-am dus la bar, am comandat un ness și am intrat în vorbă cu... bulgăroaica. Echipajul era compus din: căpitan, partenera acestuia, un tânăr adolescent mustăcios-așa l-a prezentat căpitanul și doi copii care erau de fapt copiii căpitanului din prima căsătorie. Cu bulgăroaica avea un băiețel pe care-l lăsase acasă, în grija bunicilor.

Ne îndreptam spre Ayia Napa, admirăm hotelurile și plajele însorile, mergem către Cape Greco, zărim Biserica Cape Greco dar și Podul Îndrăgostiților, ajungem la Peșterile Albastre. Acolo avem o oprire de 45 de minute pentru înot și pentru a admira spectacolul oferit de copiii scafandri. Pe parcursul călătoriei am coborât de mai multe ori sub punte pentru a admira adâncurile Mării Mediterane. Am zărit bancuri cu peștișori, dar nu prea multe. Scafandrii-copii au dansat pe fundul mării, ne-au oferit un spectacol minunat.

M-am grăbit să mă dezbrac și să cobor în apă, nu-mi place aglomerația, nu-mi place să fiu stropită, apa mării e foarte sărată și amară și mă ustură foarte tare ochii:((. M-am bălăcit, mi-am obligat soțul să surprindă momentele cu câteva foto, dar l-am obligat și pe el să intre un pic în apă, l-am asigurat că nu sunt monștrii marini=)), de fapt văzuse și el prin hublouri. Apa era super, super caldă, avea culoarea cernelei, era limpede și nu existau curenți care să mă streseze. Copiii ofereau tubul de oxigen pentru cei care doreau snorkeling, pe vaporaș existau suficienți ochelari pentru turiști, copiii înotau alături de cei care doreau această experiență, eu nu am încercat-o. Poate data viitoare, atunci nu nu am avut curajul necesar.

Au respectat programul, după 45 de minute de bălăceală au întors ambarcațiunea și ne-am îndreptat către Podul Îndrăgostiților, un pod din stâncă, creat de natură, un loc pe care-l văzusem anul trecut de pe uscat. Acolo vin îndrăgostiții și se sărută, n-am înțeles motivul, eu cred că te poți săruta oriunde cât timp ești îndrăgostit;). Se supărase căpitanul că nu se pupă oamenii. ”Păi, eu am adus barca aproape de pod și voi nu vă sărutați? ” Noi ne pozam doar, dar la insistențele omului a început lumea să se pupe, cei care aveau cu cine, că unii erau ori prea bătrâni, ori nu aveau cu cine, ori erau cu pruncii după ei și aveau alte priorități.

Încet încet, barca mergea către Peșteri, vreo șase la număr, diferite grote, de diferite mărimi și forme, fiecare avea o legendă care dă bine la public. Erau frumoase, unele spectaculoase, depinde de dantela croșetată de valurile mării.

Zărim și Bisericuța Cape Greco și spre deliciul nostru vedem sus, pe stânci, două perechi de tineri care doreau să taie aerul în zborul către mare. Înălțimea e măricică, cunoșteam zona, jos erau numeroase stânci, trebuia să găsească locul ideal pentru săritură, să se încadreze între stâncile din apă dacă doreau să supraviețuiască. Zăpăcitul de căpitan a luat microfonul și a început să facă glume pe seama lor, dorea să-i facă de râs pe flăcăi în fața iubitelor. Până la urmă au sărit băieții, au ieșit teferi din apă, noi am aplaudat iar iubitele erau fericite :).

Ne apropiam de finalul excursiei, muzica ne-a însoțit pe tot parcursul acesteia, muzică internațională dar și câteva melodii grecești. Au urmat dansurile de la care nu am lipsit, m-am distrat de minune.

Pe calea apei ne-am întâlnit cu diverse ambarcațiuni, care mai de care mai frumoase, mai colorate, pline cu turiști. Ne salutam ca și cum ne-am fi cunoscut, toată lumea zâmbea și radia de bucurie. Mă rog, aproape toată lumea, unii sunt mai rezervați, se bucură și ei dar nu se manifestă ca mine.

Marea ne-a încântat, și-a schimbat culorile din albastru în verde, se lăsa tăiată de bărcile care trasau cărări albe, spumoase, spre marea mea încântare. Am savurat fiecare secundă, m-am bucurat mai mult decât se bucurau copilașii de pe vaporaș.

Am ajuns cu bine la țărm, la ponton. Îmi venea să cumpăr bilete pentru următoarea cursă de la ora 16. Dar, am zis totuși să mă păstrez pentru pirați:P. Îmi plac aventurile, de fapt le ador!

Rog atașatea melodiei https://youtu. be/arrn8NtQSkE

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 12.10.16 21:36:07
Validat / Publicat: 12.10.16 22:34:31

VIZUALIZĂRI: 3155 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Evantaiul meu favorit. A fost nelipsit, mi-a fost de un real ajutor. Așteptam să plece Delfinul.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47900 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.10.16 21:39:26]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

elviramvio
[12.10.16 22:39:58]
»

@krisstinna:

Te-ai lasat dusa cu piratii? hai ca mi-e frica!

Fain, astept urmarea!

alinaro
[13.10.16 00:04:30]
»

@krisstinna: Super, sper sa ma visez si eu la noapte acolo .

ANILU
[13.10.16 08:13:41]
»

@krisstinna: Ce frumos am început ziua. Sunt la serviciu, e devreme, hai pe AFA zic să văd pe unde s-au mai plimbat colegii mei.

Plimbarea cu submarinul mi-a plăcut chiar dacă numai virtual.

Singură în birou, citesc şi muzica răsună în tot biroul.

Mai interesantă plimbarea pe şi sub apă, ai şansa să faci şi baie dar să vezi şi ce este sub apă.

Se vede din poze că te-ai simţit bine, că ţi-a plăcut (apropo arăţi foarte bine, cu evantai, cu ochelari, cu băţ... ce mai sexi

Mi-a plăcut aventura voastră cu submarinul.

O zi frumoasă.

Te pup.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[13.10.16 16:54:43]
»

@krisstinna: Minunata si continuarea, am citit-o cu cea mai mare placere, felicitari, votat cu mare drag.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[13.10.16 22:13:49]
»

@webmasterX: Mulțumesc!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[13.10.16 22:18:36]
»

@elviramvio: M-am lăsat, m-am lăsat! Sper să găsesc puțin timp să scriu pentru că a fost ceva foarte frumos, un alt "inedit". Mulțumesc frumos!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[13.10.16 22:21:22]
»

@alinaro: Off, eu m-am visat ani de zile și într-un final mi-am îndeplinit visul. Pe jumătate, dar tot e mai mult decât nimic. Mulțumesc, te pup dulce!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[13.10.16 22:31:38]
»

@ANILU: Mmm, muzica e specială, recunosc. În Cipru se ascultă muzica grecească mult mai mult decât în Grecia. Mă bucur că te-ai plimbat cu mine, sunt încântată de compania ta. Evantaiul e primit in dar de la o persoană specială sufletului meu. Nu mă dezlipesc de el niciodată, nici iarna. E un dar simbolic, cu valoare sentimentală. Iar "bățăgăul" pentru selfie e nelipsit din geantă, ca si evantaiul. Știi că cel de la Shorley s-a defectat? Am încercat să-l repar, l-am demontat, dar nu am reușit, nu am pistol de lipit. Norocul meu că îmi cumpărasem unul de rezervă de la un negru simpatic din Zakynthos . Mulțumesc frumos pentru cuvintele deosebite, mă simt și eu un pic de 30 de ani

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[13.10.16 22:33:30]
»

@mishu: Multumesc draga mea, esti tare dulce

Carmen Ion
[14.10.16 20:05:19]
»

@krisstinna: Frumoasă experienţă, bravo!

calatorul
[28.10.16 15:55:00]
»

@krisstinna: O experienta interesanta, care merita incercata, am notat, multumim.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[28.10.16 20:54:30]
»

@calatorul: Mulțumesc frumos pentru apreciere, pentru vizită.

calatorul
[28.10.16 21:07:00]
»

@krisstinna: Cu placere, si eu multumesc asemenea.

adri-nico
[04.01.17 10:19:54]
»

Auzi, soro?! Primul gind care imi vine in minte dupa ce am privit pe la poze, e urmatorul:oare cum ar fi sa fim noi doua intr-o excursie???

Intrebare: Zici ca te-ai dat cu submarinul dar nu ai pomenit nimic de faptul ca totul s-ar fi inchis cu un capac... si ca v-ati scufunat in adincuri. Asa imi imaginez eu submarinul.

Altfel, imaginatia mea are de suferit. Ori vaporasul asta avea un "fund lasat" cu care va tirati pe fundul marii, ori apa era prea mica astfel ca dadeati cu fundul de nisip.

Care dintre cele doua produse ale imaginatiei mele este cel adevarat?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[04.01.17 17:28:40]
»

@adri-nico: Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi o vacanță cu tine! În afară de perfecțiune nu găsesc alt cuvânt! Dar, crezi că soții noștri ar rezista traumelor provocate de ideile și excursiile noastre?

În combinație cu tine, al meu ar ceda psihic, cred. Și așa e stresat când aude de plecări, de petreceri, de vacanțe, de aparatul foto, de "bățăgăul" pentru selfie.

În legătură cu submarinul: avea fundul mare, lung și spațios. Cine dorea să vadă peștii sau fundul mării cobora pe puntea de jos. Nu se scufunda, mi-ar fi plăcut, dar C nu ar fi urcat pe un asemenea vas. El e ca o prințesă, e comod, nu se mișcă mult, nu riscă viața într-o excursie sau vacanță. El preferă un cinci stele la turci unde e pupat in f...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adri-nico
[04.01.17 19:26:02]
»

@krisstinna: Si eu cre ca ne-am intelege de minune. Dar fara sa iti stresez omu'. Al meu, (da-i-ar Al' De Sus Sanatate!!!) a inceput sa comenteze, dar inca "executa".

Nu am avut bat de selfie pentru ca eu, cum tu nu ai FB, asa nu am nici eu telefon pentru bat... dar a comandat acum unul (bat) pentru aparatul lui. Si o sa ma bag si io in cadru. Si a mai comandat o husa pentru camera foto, ca sa nu se mai umple de nisip in urmatoarea vacanta. Am trimis camera la reparat si au zis aia ca avea suruburile ruginite... un kil de nisip in ea si placa de baza arsa. Daca ma mai tine un drum, si-a scos pirleala.

N-am fost niciodata la turci asa ca nu stiu cum e.

Si acum, in nici un caz nu ma mai duc... la cite atentate sint.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, alinaro, ANILU, calatorul, elviramvio, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Protaras - Paralimni:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086013078689575 sec
    ecranul dvs: 1 x 1