ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Petroşani [HD]
ÎNSCRIS: 19.04.15
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 7 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 17

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
70.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 20 MIN

Mykonos - insula arida a vantului si a casutelor albe ca zapada

TIPĂREȘTE URM de aici

Bine v-am regăsit! După ce ne-am făcut vreo jumătate de an planuri de Creta care au rămas nefinalizate, astăzi ne întâlnim din nou ca să povestim despre... Insula Mykonos. Iniţial ne-am gândit, la fel cum am fost anul trecut în Corfu să mergem toţi cinci în Creta însă nu ne-am corelat, fiica soţului meu şi-a făcut alte planuri de vacanţă, fiul meu Călin nu a mai vrut tot Grecia şi aşa cei doi au spus pas. Doar eu şi fiica mea Mălina am rămas cu dor de Grecia, iar prin primăvară aceasta mă întreabă ea, ce ar fi dacă am merge noi două să vedem Santorini sau Mykonos? Chiar ce ar fi mă întreb eu? I-am spus să aleagă şi a ales Mykonos. Când i-am povestit despre planurile noastre soţului meu, acesta a făcut ochii mari şi ne-a spus: voi două... singure... în Mykonos... aha... v-aţi gândit mult la asta!? Aşa că brusc am devenit trei! :)

În primul rând vreau să va spun că insula nu m-a impresionat prea tare sau dacă a făcut-o în mod cert este într-un mod negativ. Este o insulă extrem de aridă cu un aspect general dezolant, te uiţi în zare şi vezi doar deşert şi rocă, vegetaţie mai deloc, pe ici şi acolo câte o căsuţă sau în unele locuri grupuri de căsuţe albe, în rest nimic, doar vântul care bate şi bate şi bate. Cât am stat noi o singură zi nu a bătut însă atunci a fost prea cald şi practic după ce te obişnuieşti cu vântul, acesta începe chiar să-ţi placă. Zgomotul pe insulă ziua este de nedescris, circulaţia intensă: maşini, ATV-uri şi mai ales motociclete urlătoare. Viteza este la ea acasă, deşi drumurile sunt înguste nu poţi îndrăzni să traversezi strada decât pe locurile marcate şi acolo cu extrem de mare prudenţă, cu ochii în patru când prinzi un moment mai liber şi în fugă. Să nu vă imaginaţi că vreunul din tinerii mai mult sau mai puţin ametiţi care conduc ATV-urile sau motocicletele vă vor băga în seamă pe trecerea de pietoni, aşa că va sfătuiesc să aveţi voi grijă, că e mai sigur. Bineînţeles că nu există trotuare, se pare că grecii nu au inventat încă aşa ceva.

Am înţeles că viaţa de noapte este intensă, multe petreceri pe plaje şi în alte locuri însă nu vă pot spune nimic despre ele, noi am dormit şi deci nu le-am gustat nici măcar un pic.

Plajele din sud, pe care eu le-am văzut sunt relativ frumoase cu apă caldă dar nu ceva... wow. Unele au şi nisip fin, însă tot există porţiuni şi în mod deosebit la malul mării unde picioarele se afundă în nisip sau pietriş, nu poţi sta deasupra lui cum este pe litoralul nostru. Personal nu aş da plaja din Mamaia pentru nici una pe care am văzut-o acolo, bineînţeles că mi-au scăpat multe, mai jos o să vă povestesc pe care le-am văzut. De la ghid am înţeles că aceste plaje din sudul insulei sunt cele mai frumoase şi că cele din nord, pe care noi nu le-am văzut deloc sunt mult mai stâncoase. Nu am fost impresionată nici de culorile Mării Egee, este mai albastră şi mai limpede decât Marea Neagră, normal, însă nu se poate nici pe departe compara cu Marea Ionică pe care am văzut-o eu în Corfu în Paxos şi Antipaxos.

Mi s-a părut că insula emană multă violenţă, gălăgie şi destrăbălare. Toată lumea e nervoasă, toţi ţipă, urlă, gesticulează iar în trafic e nebunie, nu se respectă regulile de circulaţie, iar în fiecare intersecţie am văzut o adunătură de maşini, motociclete, etc, care claxonau, frânau şi conducători auto care se înjurau în toate limbile pământului si îşi făceau semne "deosebit de frumoase " reciproc cu mâna (probabil de bun venit pe insulă!).

Pe insulă, pe stradă la nici un restaurant, tavernă sau terasă nu am auzit vreo melodie grecească şi ce dor îmi era de ele. După mine Mykonos nu face parte din Grecia, eu nu am simţit că sunt în Grecia. La fel bucătăria este una internaţională, dar nu şi grecească, foarte multe restaurante cu specific italian şi foarte multe care servesc orez cu absolut orice. Speram că voi face o cură de peşte oceanic ca în Corfu, dar nu am mâncat deloc, majoritatea teraselor nu serveau, iar unde am găsit era 120 euro kilogramul şi fiindcă mai mâncasem acolo nişte calamari (cei mai groaznici din viaţa mea, sunt mai buni cei congelaţi de la supermarket) nu am comandat. Peşte proaspăt am văzut în portul vechi din Chora, însă terasele de acolo erau extrem de aglomerate iar în jur un zgomot infernal şi o circulaţie intensă de oameni şi maşinuţe deci nu am simţit nevoia să servesc acolo masa. Să nu vă miraţi dacă prin toate locurile, inclusiv pe plaje sau în Chora veţi vedea cupluri sau homosexuali la bustul gol care se sărută şi se pipăie, în Mykonos e permis orice, aşa se spune şi deci aveţi ocazia să vedeţi fel de fel de imagini. Şi dacă ziua era aşa, nu vreau şi nici nu-mi pot imagina cum arăta insula noaptea! În magazine pornografia e la ea acasă, vederi si calendare extrem de multe pe această temă şi cu imagini complete şi grăitoare!

Hai să vă mărturisesc totuşi că mi-a şi plăcut ceva mult de tot şi anume capitala insulei Chora, un orăşel micuţ şi fermecător, te poţi pierde în labirintul străduţelor mărginite de căsuţe albe şi mai ales dimineaţa este o linişte fermecătoare. Străduţele au şi un miros de parfum îmbătător şi peste tot tolănite veţi găsi pisicuţe care aşteaptă să fie mângâiate. M-am plimbat trei zile pe străzile oraşului şi nu m-aş fi plictisit niciodată.

Gata introducerea generală, acum vă povestesc vacanţa care a fost una plăcută şi relaxantă, cu toate că insula nu a fost tocmai pe gustul nostru.

Eu, soţul şi fiica mea Mălina, am luat avionul din Bucureşti - Otopeni şi am aterizat în Mykonos în jur de ora 10. Prima întâlnire când am coborât din avion a fost cu vântul şi nu mi-a plăcut, trebuia să-mi ţin rochia bătea foarte tare. Ne-am luat bagajele, unul întreg, unul puţin buşit şi unul rupt efectiv în două şi lipit cu scoci. E primul zbor cu această companie şi a fost deplorabil, scaune uzate şi mizerie în avion cât cuprinde, cel puţin la întoarcere am găsit scaunele pline de firmituri şi rămăşiţe de mâncare, chiar şi un sfert de sanviş şi ambalaje de plastic (asta denotă clar pasageri certaţi cu bunul simţ, însă consider că şi echipajul avionului ar fi trebuit să nu se prezinte cu avionul în asemenea hal).

Ne urcăm în microbuz şi prima oprire Hotel Giannoulaki în Glastros de 4 stele, situat la 1,5 kilometri de Chora. Am aşteptat vreo 20 de minute, pentru cameră, primirea a fost una plăcută iar sejurul aici a fost unul minunat. Un hotel liniştit, cald, ospitalier şi un personal extrem de amabil, voi scrie un review separat. În timp ce aşteptăm ne uităm în zare şi vedem o insulă aridă, pustie, din loc în loc câte o micuţă (aşa părea) căsuţă albă şi în rest vântul care şuiera la propriu. Eram puţin cam neliniştită, dar m-am abţinut să spun ceva, mă gândeam că aşa doar reuşesc să dau tonul. La un moment dat îl aud pe soţul meu spunând: suntem în deşertul Sahara, bate vântul năprasnic, o să fim cazaţi în buncăre, mai rămâne să vină vreun şeic pe o cămilă şi să ne atace. Încerc să mă amuz! Vedem pisicuţe: una, două, trei, până la urmă erau opt, unele frumoase şi sociabile altele speriate, schilodite sărăcuţele, slabe si fără un ochi. Cât am stat acolo le-am hrănit şi ne-am împrietenit.

Ajungem în cameră, era spaţioasă, triplă, ne place, vântul continuă să se audă, parcă vroia să ne ia pe sus, sun acasă, tatăl meu mă întreabă dacă ştiu ce s-a întâmplat în Italia, nu ştiam şi îmi povesteşte despre cutremur. Mă gândesc că am avut noroc, doar cu câteva zile înainte părăsisem Roma. Suntem obosiţi, nu am dormit deloc cu o noapte înainte, am plecat pe la 24,30 de acasă şi am condus până la 6,30 dimineaţa pentru a ajunge în Bucureşti pe aeroport aşa că rând pe rând prima dată Mălina, apoi soţul meu şi după şi eu adormim şi ne trezim după amiază când facem cunoştinţă cu frumoasa piscină a hotelului şi cu magazinul Carfour din apropriere cu produse la preţuri excelente: fructe de toate felurile sub 2 euro kilogramul, un bax de apa minerala la 1,26 euro, cam toate produsele fiind la preţuri nesperat de mici, chiar mai mici decât cele din România. Magazinul era destul de aglomerat, am văzut multe maşini şi motociclete care se aprovizionau cu mâncare şi băutură de la Carfour.

A doua zi luăm toţi trei micul dejun şi după ne instalăm la piscină, facem baie, locul frumos dar apa prea rece. După ora 14 ajungem în cameră şi ne hotărâm să plecăm spre oraş, de la hotel ni se spune că autobuzele circulă din jumătate în jumătate de oră, mergem în staţie, era foarte aproape şi după 45 de minute de stat în soare, renunţăm. Propun să închiriem o maşină, preţuri începând de la 65 euro pe zi în sus, fiind deja târziu hotărâm să o lăsăm pentru a doua zi. Ne întoarcem în cameră şi decidem să o sunăm pe doamna de la agenţia locală care ne-a aşteptat pe aeroport, să vedem ce excursii putem face, vine în 20 de minute şi hotărâm pentru a doua zi să mergem cu iahtul Glassbottom pentru a vedea partea de sud a insulei, costă 55 euro de persoană şi mai achiziţionăm încă o excursie pentru 37 euro de persoană care include vizitarea Chorei cu ghid şi după un mic tur al insulei cu microbuzul. Mai puteam merge pe cele două insule vecine Delos (multe vestigii istorice) şi Tinos însă venind tocmai de la Roma parcă nevoia de arheologie fusese deja satisfăcută. Ne continuăm ziua la piscină şi servim cina la restaurantul hotelului unde am fost cazaţi. Mâncarea scumpă ca la patru stele şi cam nimic grecesc.

A treia zi pornim la drum din faţa hotelului cu o maşină de la agenţie spre portul Platis Gialos unde ne aştepta iahtul Glassbottom. Ajungem în port, servim răcoritoare la Terasa Theo, foarte frumoasă, ospătarul ne întreabă dacă suntem italieni, îi spunem că suntem din România, urcăm pe vas aceeaşi întrebare. Mă gândesc că am stat doar 5 zile la Roma şi deja am luat aerul de acolo, fiică-mea pe vas mă dumireşte: păi chiar nu-ţi dai seama de ce ne cred toţi italieni? Era simplu, soţul meu era îmbrăcat cu un tricou cumpărat de acolo pe care scria Roma Italia :). Vasul drăguţ cu fund de sticlă, aşa cum îi era şi numele, am văzut şi câţiva peştişori mici în mare. La început stăm înăuntru însă apoi urcăm sus şi e mai plăcut în aer liber. Vântul bate tare şi din când în când îşi umflă buzunarele cu apă pe care o aruncă spre noi, suntem încântaţi. Malul sudic e şi el arid fără vegetaţie, însă vedem plajele şi din loc în loc câte un ciorchine de căsuţe albe, înconjurate de ziduri de piatră, confecţionate din roca de pe insulă. Ghidul (o domnişoară tânără şi frumoasă, aflăm că e din Spania) ne spune că pe insulă se impune ca toate construcţiile să fie albe iar uşile şi ferestrele de regulă în nuanţe de albastru şi spre amuzamentul tuturor ne prezintă plajele şi în acelaşi timp prin figuri ne arată cum se dansează pe acestea noaptea. Trecem pe lângă următoarele plaje: Paradise, Super Paradise, Agrari, Elia, Kalo Livadi, Aghia Anna şi ajungem la Plaja Kalafatis. În trecere pe traseu ni se arată o plajă mică cu nudişti şi suntem destul de aproape pentru a zării nişte funduleţe albe goale, cu aparatul în mână mă opreşte fiică-mea: mami sper că nu ai de gând să faci poze! Nu fac şi ne oprim pentru 40 de minute pe plaja Plaja Kalafatis, aglomerată, lume multă la terasa Thalassa, apa caldă, este şi nisip fin şi sunt şi pietricele, iau câteva ca amintire şi după ce văd că alţii de pe vaporul nostru fac baie, intru şi eu, apa caldă şi limpede îmi place. Ce-i frumos trece repede, ne întoarcem pe vas, şi-mi dau seama că am făcut o singură fotografie, eram prea ocupată cu baia. Ne întoarcem şi oprim în apropiere de Plaja Agrari, suntem duşi pe aceasta cu bărcile de mare viteză cu motor, suntem uzi fleci, dar ne place, ne amuzăm. Ajungem pe plaja, aglomerată, găsim 2 şezlonguri la 5 euro, Mălina şi Florin fac baie, apa e mai rece decât pe plaja Kalafatis. Nisip şi pietriş în care te afunzi, vântul bate şi noi pe mal suntem ca figurina aceea, hopa Mitică, ne înclinăm în toate părţile dar rămânem totuşi în picioare. Să ştiţi că nu exagerez, vântul chiar bate foarte tare încât îţi pierzi echilibru şi nu poţi lăsa din mână paharul cu suc sau bere pe plajă pentru că se răstoarnă. Am văzut mulţi turişti, inclusiv la piscina hotelului unde am fost cazaţi, care au lăsat paharele din mână şi acestea s-au spart fiind răsturnate de vânt, nouă nu ni s-a întâmplat, fiind mai grijulii. Ospătarul de la Terasa Theo din Platis Gialos, ne spunea că există şi perioade în care nu bate vântul şi atunci e foarte cald. După prima zi de acomodare chiar a început să ne placă vântul, bate tare dar este uscat, insula nu are nici un iz de umezeală.

Ne întoarcem pe vas, ne aştepta mâncarea: pâine proaspătă, barbeque, icre, sos tzatziki şi salata verde cu roşii şi castraveţi. Delicioasa, toata lumea mănâncă, ni se spune ca este destula, putem să mai servim, noi ne-am saturat însă observ că unii şi-au umplut farfuria chiar şi de trei ori. Ne întoarcem apoi în portul Platis Gialos unde ne aşteaptă şoferul cu microbuzul şi ne întoarcem la hotel. A fost o zi frumoasa, aproape la fel de frumoasă ca cea in care am văzut pentru prima data Chora.

A patra zi după micul dejun ne petrecem o parte din timp la piscina hotelului, un pic dezamăgită pentru faptul că apa din piscină este mult mai rece decât cea a mării. Mălina încearcă un smoothie de căpşuni, aveam şi bar şi terasă şi un număr de 30 de şezlonguri şi câteva perne ispititoare şi confortabile. Locaţia era frumoasă, liniştită şi extrem de relaxantă, eram aproape singurii clienţi ai piscinei, probabil restul oaspeţilor îşi petreceau altfel timpul, însă noi am preferat să avem şi clipe de relaxare, dorind să ne încărcam puţin bateriile pentru un nou an de muncă.

După masă am hotărât să vedem dacă putem ajunge cumva la mare, se zărea undeva mai jos, însă erau o mulţime de... nu ştiu cum să le spun, că drumuri nu se pot numi, erau parcă nişte uliţe mai mult neasfaltate şi multe ziduri din piatră. Încercam deci câte o uliţă şi la un moment dat ne blocam, se înfundau în faţa unor căsuţe, bineînţeles albe. Verdeaţă deloc, doar nişte iarbă înaltă arsă de soare şi ceva ce semăna cu trestia dar nu ştiu exact ce era. Într-o grădină vedem şi un copac cu rodii şi câţiva cu gutui, parcă era sărbătoare când descopeream şi un pic de verdeaţă. Urmează coteţe cu cocoşi şi găini, apoi mai multe capre priponite şi la final câteva coteţe cu câini cam fioroşi închişi. Asta ne-a făcut să abandonăm căutarea spre mare, vorba fiicei mele: dacă se putea ajunge pe aici nu crezi că ne spuneau cei de la hotel când ne-au dat îndrumări despre ce se poate vedea pe insulă şi cum ajungem la obiective, inclusiv o hartă? Ne întoarcem la drumul principal şi o luăm spre Chora cu gândul de a ajunge acolo însă fără harta la noi. Drumul infernal, mergem în şir indian, trec pe lângă noi în viteză: ATV-uri, motociclete, maşini, nu mai insist v-am spus cum e circulaţia pe insulă. Pe drum vedem câteva magazine şi hoteluri drăguţe. Ajungem la un sens giratoriu vedem indicatorul de Ornos în stânga (deduc că pe acolo se ajunge la plaja şi arăta 1,7 km) iar spre dreapta scria Hora (deduc că o fi Chora la 0,6 km). Alegem dreapta şi mergem, mergem vreun kilometru şi nimic, vedem din nou un indicator cu Hora la 0,7 km şi decidem să ne întoarcem, dar nu înainte de a intra în magazinul Jumbo care s-a ivit în faţa noastră. Îl sun amuzată pe fiul meu, rămas acasă în România, la dorinţa sa exclusivă şi îi spun că am ajuns... la Jumbo. Sotul meu ajunge la raionul de "jucării" şi tot roteşte o chestie în mână, îl întreb ce e aia şi aflu: este un boloboc frumos şi după privire îmi dau seama că are intenţii serioase cu el. Concluzia : suntem în Mykonos şi vrem să cumpăram boloboace... frumoase, pe care le vom transporta cu avionul! Oare or fi şi boloboace urâte? Il conving să-l pună înapoi pe raft doar după ce-i arăt preţul şi trece la raftul următor cu lanterne, văd că erau roşii, decid eu repede în gând că şi astea sunt tot frumoase, aşa că îmi iau măsuri de prevenţie şi spun: uite exact una ca şi acelea avem şi noi acasă! Cineva mă întrebă cu un aer angelic: dacă pot să-l las măcar să se uite? După ceva vreme ne îndreptăm spre casa de marcat şi observ că soţul meu ţine ceva strâns în mână, aproape de casă îmi arată un... metru de lemn şi pe un ton hotărât îmi zice că pe asta îl luăm şi că e doar 1,5 euro. Mai pot să zic ceva? Asta v-am povestit-o doar ca să văd dacă domnii or mai vota cu plus review-ul meu? Ne întoarcem la hotel obosiţi, prăfuiţi, toate hainele de pe noi erau în dungi pline cu praf iar urechi cu sunete de iiiiiiiiiiiiii din cauza traficului.

A cincea zi, a fost cea mai frumoasă şi mai deosebită dintre toate. Reuşim să ajungem la micul dejun şi plecăm devreme de la hotel imediat după ora 8 când vine un microbuz după noi şi ne duce spre Chora, în sfârşit facem cunoştinţă cu oraşul. Sunt atentă şi văd că la intersecţie şoferul a făcut stânga spre Ornos şi după asta se face o nouă intersecţie dreapta spre Chora şi tot înainte spre Plaja Ornos. Între timp studiasem şi harta de la hotel pe care nu o luasem cu noi cu o zi înainte având în vedere că nu ne gândisem de la început că o să ajungem în direcţia oraşului.

Microbuzul ne lasă în Chora în locul numit Fabrika, unde aşteptăm puţin că să ne întâlnim cu ghidul, o doamnă drăguţă, în total suntem 7 turişti în această excursie, noi trei, încă doi americani la vârsta a III-a, extrem de simpatici, vorbăreţi şi amiabili care mi-au fost foarte dragi şi un cuplu asiatic cu care nu am relaţionat prea mult.

Întrăm în oraş şi impresia a fost una magnifică, parcă îmi venea să plâng atât de mult m-au impresionat acele străduţe înguste de piatră mărginite de căsuţele albe cochete. Era un miros de parfum proaspăt, din cauza balsamului de la rufele puse la uscat, era răcoare, curăţenie, totul alb, iar locul părea impregnat cu atâta linişte şi pace încât îţi dădea o senzaţie de vis, de ireal, de poveste pur şi simplu. I love Chora! Mi-a plăcut foarte mult, după mine Chora e singurul loc de pe insulă care merită cu adevărat văzut. Cea mai frumoasă străduţă: Ag Papaskevis, pe asta să nu o rataţi, dacă ajungeţi acolo! Iar dimineaţa e momentul ideal al zilei în care trebuie să vă plimbaţi pe străduţele superbe. E frumos şi mai târziu, însă după ora 10,30 începe puţin forfota, deja oraşul se trezeşte la viaţă şi se umple de oameni. Oraşul e închis traficului cu autovehicule, ele au voie doar pe străduţa principală (Xenias) de la Fabrica până la morile de vânt, sau pe strada mare care înconjoară practic oraşul pe sus (Ag Ioannou) şi ajunge până în port. Ziua mai vezi totuşi câteodată motociclete cu remorcă care aprovizionează magazinele mici de pe străduţe. Ne-am plimbat pe străduţe, am ajuns şi în locuri care se deschideau puţin, păreau a fi micuţe pieţe cu 2,3 copaci verzi, lângă care te puteai odihni. Ghidul ne vorbeşte despre oraş, despre cât de săraci erau oamenii de aici, până prin anii 60, aveau câte 5,6 copiii şi îşi făceau casele aşa mici tocmai pentru că erau limitaţi financiar. Cu timpul au construit unele case peste altele, ocupaţia preponderentă era pescuitul, copiii munceau de foarte mici, iar femeile îşi confecţionau singure hainele, acum mai sunt în Chora doar doua femei care mai ştiu să facă astfel de haine. Pe insulă sunt doar două scoli iar cei ce vor să meargă la universitate o fac la Rodos. Dacă sunt cazuri mai serioase de sănătate care necesită internare, pacienţii sunt transportaţi cu elicopterul la Atena. Dimineaţa e foarte linişte în oraş, nimeni nu se trezeşte înainte de ora 9. Ajungem la morile de vânt iar de acolo se vede si Mica Veneţie, dar nu înainte de a admira o mulţime de pisici, pe care noi le-am mângâiat, adorat si fotografiat. Una avea nişte figuri de artist, iar alta venea de deasupra spre noi, parcă ne întreba de ce nu a fost invitata si ea la şedinţa foto. Ghidul mergea prea repede pentru mine, mereu rămâneam în urmă ca să admir câte ceva. Frumoase si morile de vânt şi Mica Veneţie şi portul vechi, însa nu m-au impresionat aşa de mult ca străduţele înguste cu căsuţe din povestea celor 7 pitici cu Albă ca Zăpada. Acolo am simţit şi eu aromă de Grecia, în sfârşit! Bineînţeles ca ne-am întors în oraş şi următoarele două zile pentru a-l explora pe îndelete, a vedea si terasele şi magazinele şi tot ce s-a putut, însa m-am bucurat ca am avut ocazia sa văd oraşul pentru prima data dimineaţa, impresia pe care o lasă e mult mai puternică atunci. Eram singura din grup îmbrăcată în rochie, iar vântul era hotărât să se joace cu ea, aşa că aveam o grijă în plus. Ghidul se amuza îmi spunea aceeaşi frază pe care am tot auzit-o şi anume că suntem în Mykonos, unde e permis orice, deci să nu-mi fac griji şi mă striga râzând Marilyn Monroe. Pelicanul Petros era închis şi părea cam supărat, ghidul ne-a spus că uneori refuză să iasă afara şi este scos cu forţa, mi-a părut rău de el, îl înţeleg, cu siguranţă s-a săturat de atâta lume care vrea să-l vadă. În port găsesc un porumbel rănit, nu putea zbura, stătea pe jos şi vântul îl întorcea pe toate părţile, o întreb pe doamna ghid dacă îl putem ajuta cumva si îmi spune că nu. Mă gândesc să-l iau să-l duc într-un loc mai adăpostit de vânt şi maşini, între timp văd un om care îl ridică şi îl duce puţin mai încolo după un mic zid. Îmi spun că dacă nu poate zbura, până la urmă cu atâtea pisici în jur, nu are nici o şansă să scape şi gândul acesta îmi înnegurează puţin ziua, altfel perfectă.

În continuare ne-am urcat în microbuz si am plecat să facem un mic tur al insulei, am fost în câteva sate am oprit în zona numita Ano Mera unde am cumpărat amintiri la sugestia ghidului, care ne-a spus că aici sunt originale făcute de localnici, însă în Chora majoritatea sunt făcute în China. Găsiţi acolo foarte multe bibelouri mici sau mari care înfăţişează bisericile, casele albe, treptele si străduţele din Chora, preturi de la 6 euro în sus. Eu am luat una cu 10 euro ca amintire să o pot păstra pe noptieră. Apoi am mers spre plaja Ornos, extrem de aglomerată şi după spre Agios Ioannis, pe drum am văzut multe flori, mai multe decât oriunde altundeva inclusiv oraş. Am oprit să vedem insula Delos, undeva nu foarte departe pe mare se vedea în zare, tare aridă şi ea. Ne-am oprit pe plaja Elia, care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate plajele văzute, deloc aglomerată şi cu un nisip fin. Am băut răcoritoare la restaurantul şi terasa cu acelaşi nume Elia Am părăsit partea de sud a insulei şi am urcat spre nord, acolo este şi un lac, Marathi se numeşte iar la final suntem duşi din nou în Chora şi lasaţi acolo. Excursia a fost frumoasa, însă nu mi-a plăcut faptul că totul a fost făcut foarte repede, în grabă, nu am avut timp să savurăm locurile prin care am fost, ne-am plimbat rapid prin Chora, apoi în sătucul Ano Mera care mi-a plăcut mult, am stat doar... 15 minute, ghidul ne-a spus că putem vizita o biserică, putem sta la o terasa, putem face cumpărături. Serios? În 15 minute? Pe plaja Elia am bătut recordul, am stat 25 de minute, vă daţi seama? Lacul de pe insulă l-am văzut doar undeva jos, noi fiind mai sus în trecere cu autobuzul, deci n-am reuşit nici măcar să fac fotografii. Cam asta a fost excursia cu turul insulei, frumoasă, însă făcută prea în grabă.

Ne întoarcem în Chora şi găsim pe străduţa principală (Xenias) Terasa D Angelo cu specific italian şi mâncăm pizza, buna şi ieftină pentru preţurile de acolo (12-13 euro), bere si sucuri. Primim un cartonaş cu discont 10% pentru mâncare la următoarea masa şi 20% pentru băuturi alcoolice. La final din partea casei ni se dă lichior de lămâie, inclusiv Mălinei care mă întreabă dacă chelnerul ştie că ea nu are încă 18 ani împliniţi şi e minoră, eu mă amuz, cred că pe nimeni nu interesează aşa ceva în Mykonos, unde e plin de tineri care se distrează şi consumă alcool. Şi uite aşa se termină ziua şi ne întoarcem la hotel. Un taxi din Chora şi până în Glastros unde eram cazaţi costă 10 euro iar distanţa e de 1,5 km, dar chiar că nu am mai avut chef să mergem pe jos printre maşini şi praf.

A şasea zi, ce credeţi că am făcut, după micul dejun? Aţi ghicit: ne-am întors în Chora şi ne-am pierdut din nou pe străduţele ei pline de farmec. În port vedem peşte însă terasele de acolo sunt aglomerate si e multa forfotă în jur. Vrem un loc mai liniştit şi găsim Terasa La Familia. Ne aşezăm şi fiică-mea mă întreabă dacă eu am văzut ce preţuri sunt, adică foarte mari. Da, am văzut, găsim ceva peste oceanic la 120 euro kg, luam o porţie de calamari la 15 euro, ne aduce câţiva de poţi să-i numeri şi cu un sos roz greţos fără nici un gust. Sunt dezamăgita din doua motive, la fel ca în Corfu mă aşteptam să fac cura de peste, iar aici la toate terasele sau restaurantele pe care le-am văzut şi am analizat meniul nu am găsit mâncare greceasca. Vorbind cu cineva la întoarcerea în România îşi exprima opinia ca nu se poate aşa ceva, trebuia să fie. Poate că or fi locuri unde găseşti până la urmă, nu zic, nu, dar noi nu am văzut acele locuri. In Corfu nu era nevoie să cauţi mâncare specifică Greciei, găseai pur şi simplu pe toate drumurile şi la toate tavernele. Şi încă ceva, să nu auzi tu muzică grecească în toată insula? Peste tot doar muzică de distracţie, nici măcar o dată la vreo terasa nu am auzit muzica greceasca şi din toate aceste motive din punctul meu de vedere Mykonos nu reprezenta Grecia, este altceva, ceva cosmopolit, internaţional, amestecat, nebunesc. Am sărit peste fazele când plimbându-te pe insulă inclusiv prin Chora pe malul mării găseşti cupluri sau homosexuali pe jumătate dezbrăcaţi care se pupă si pipăie in fata tuturor.

În Chora puteţi face cumpărături, preţurile erau cam aşa vederi între 0,5 – 1 euro; magneţi de frigider între 1 – 3 euro; pixuri 2,5 euro; săpunuri de măsline 2,5 euro; calendare 3,5 euro; prosoape între 3,5 si 12 euro; sacoşe de rafie în funcţie de mărime între 8,5 – 20 euro; rochiţe 30-40 euro; tricouri de la 10-15 euro; cămăşi 45 euro şi bineînţeles lucruri de firme scumpe, la care nu ne-am uitat, inclusiv magazine de bijuterii. Începem toţi trei socoteala şi ne aducem aminte de copiii "uitaţi "pe acasă, de părinţi, unchi, mătuşi, verişori, prieteni, colegi de serviciu şi de şcoală şi cumpărăm amintiri de peste 100 de euro, (nu mă certaţi, îmi place să văd bucuria din ochii oamenilor, când văd că nu au fost uitaţi şi primesc câte un suvenir). Îmi aduc aminte şi de un fost coleg de serviciu, acum la pensie, care călătorea foarte mult şi ne aducea amintiri de peste tot: acum mi-am dat seama că avea perfectă dreptate când îmi spunea că odată ce începi să călătoreşti nu te mai poţi opri!

Ne-am întors la restaurantul D Angelo si profitând şi de cuponul de reducere pe care îl aveam am luat cu fiica mea un cocteil pina colada alcoolizat si unul de zmeura virgin. Eu si Mălina nu am reuşit să ne punem cu cel alcoolizat astfel încât până la urmă l-a biruit soţul meu. Chelnerul era mirat că refuzăm lichiorul de lămâie din partea case, i-am spus că e foarte bun însă considerăm că am băut destul şi nu mai putem. El şi mai mirat, ne spune că suntem in Mykonos, unde e permis orice şi se poate bea oricât. Ei, ştiam deja asta, de când am ajuns am tot auzit că în Mykonos e permis orice şi se pare că aşa şi este. Pentru noi contează însă ce anume dorim să facem, nu suntem amatori de adrenalină sau de senzaţii tari aşa că mie din nou mi-e dor de Grecia, de spiritul Grecie, de mâncarea ei, de melodiile greceşti, de căldura localnicilor (în Mykonos toţi cei care te serveau erau angajaţi din alte ţări, am găsit chiar si o româncă).

A şaptea zi după deliberări la propunerea mea dacă să mergem pe o plajă sau din nou în Chora, fiica mea alege să se relaxeze la piscină, iar eu cu soţul ne întoarcem în Chora şi luăm din nou la pas tot ce se putea vedea pe acolo, v-am spus că de orăşelul acela chiar nu m-aş fi putut plictisi. Ne-am plimbat din nou pe străduţele sale pitoreşti, profitând astfel cam de singurul lucru care mi-a plăcut pe insulă: Chora cea albă!

A opta zi ne-am întors acasă şi cam asta a fost vacanta, una peste alta frumoasă şi relaxanta. Sunt bucuroasă că am văzut Chora, dar cum am mai spus, dorul de Grecia a rămas. Dacă ar fi să mă întorc vreodată, deşi nu cred, aş face-o oricum exclusiv pentru Chora. Şi ca să nu spunem că n-am fost şi în Creta, la întoarcere avionul a făcut o escală de 40 de minute pe aeroportul din Creta. Vă mărturisesc că după Mykonos, mi-a cam trecut cheful de ciclade. Îmi doresc însă să mă reîntorc cândva în Corfu şi aş mai vrea să văd Rodosul. Anul trecut la întoarcerea în România din Corfu mi se părea că toate peisajele noastre sunt moarte nu au pic de farmec şi de culoare, parcă totul era şters. Acum după ce m-am întors din Mykonos, peisajele (mai ales pădurile verzi) mi se păreau sublime, în schimb după căsuţele acelea mici şi albe, casele noastre îmi păreau mari şi hidoase.

Vă las cu bine în compania fotografiilor şi vă doresc călătorii frumoase, oriunde aţi merge!


[fb]
---
Trimis de mogly in 05.10.16 22:20:59
Validat / Publicat: 06.10.16 08:20:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu Paxos - Antipaxos

VIZUALIZĂRI: 10526 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mogly); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Si acum sa trecem totusi la lucruri mai serioase: Mica Venetie!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 82298 PMA (din 70 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

webmaster26 [06.10.16 08:19:36] »

@mogly:

prima oprire Hotel Giannoulaki în Glastros de 4 stele, situat la 1,5 kilometri de Chora.

Ne-am bucura să putem citi, mai pe larg, impresiile tale scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

mogly [06.10.16 08:40:39] »

@webmaster26: Cu siguranţă voi scrie un review pe larg şi despre hotel, mai ales că mi-a şi plăcut mult, însă am nevoie de un pic de timp, să spunem maxim două săptămâni. Mulţumesc pentru înţelegere!

webmaster [06.10.16 08:49:38] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mogly [06.10.16 09:12:58] »

@webmaster: Mulţumesc mult!

crismis [06.10.16 09:26:22] »

@mogly: Probabil ca un sejur de 7 zile pe Mikonos a fost prea mult pt tine! Sunt convinsa ca Cicladele au multe de oferit si ca n-ai vazut ce trebuie. De ce nu va ganditi la un "circuit" pe cont propriu in 2-3-4 insule?! Zburati spre Atena, sau chiar pe una din insule, apoi cu ferry pe celelalte... E nevoie de un pic de documentare, dar nu prea multa. Aveti mai multa libertate de miscare, avantajele sunt imense!

Ce-i drept, Creta e superba, dar e nevoie de cel putin 10 zile ca s-o "bateti", cat de cat. Rodos- nu ma pronunt, ca n-am fost.

Vacante minunate, orice veti alege!

mogly [06.10.16 09:40:38] »

@crismis: Ce m-a deranjat pe mine în Mykonos e faptul că nu am recunoscut Grecia pe care o descoperisem anul trecut in Corfu. Ştiu că fiecare insulă are specificul ei şi că nu poţi compara insulele ionice cu cele din ciclade. Dar totuşi... lipsea muzica grecească şi îmi era aşa dor de ea. Noroc cu televizorul din camera de hotel, găsisem un post cu muzică grecească, aşa că în fiecare seară când ne întorceam în cameră, ascultam muzica aceea ca să simt totuşi că îmi fac concediul în Grecia

M-am gândit şi eu la un circuit sau o croazieră, însă am atâtea idei în cap, aşa că momentan le-am trecut într-un carneţel cu dorinţe - ce vreau să vizitez! Sunt atât de multe locuri, aşa că durează, încet şi... vom vedea!

Mulţumesc pentru vizită şi călătorii frumoase, îţi doresc!

ANILU [06.10.16 12:04:58] »

@mogly: Citind articolul tău şi uitându-mă la poze am revăzut insula pe care am avut şansa să o văd din avion.

În 2014 când am fost în Kos cu avionul, cursa de România făcea traseul Kos-Mikonos, la întoarcere, din Kos am mers spre Mikonos şi aşa am văzut insula.

Am avut aceiaşi senzaţie ca tine, aridă, nici un fel de vegetaţie.

Mi-a plăcut sinceritatea cu care ai descris sejurul vostru pe insulă.

Arăţi foarte bine în poza 14.

Toate cele bune.

Rodel [06.10.16 13:37:31] »

La primul meu contact cu insula, am fost și eu dezamăgită de peisajul arid. Dar am descoperit Chora, micul oraș -capitală, cu străduțele sale înguste și căsuțele de un alb strălucitor, cu florile de boungaivillea cățărate pe câte un zid sau perete de casă, cu Petros, pe care am avut șansa să-l întâlnesc și să-l fotografiez, cu bisericuțele albe și smerite, dar și un oraș plin de viață noaptea. Pentru mine, Mikonos a fost o poveste frumoasă, așa cum am scris și într-un review.

mogly [06.10.16 13:47:39] »

@ANILU: Multumesc mult pentru vizită! Îţi doresc calatorii frumoase în continuare!

Rodel: Chora mi-a plăcut şi mie foarte mult, oricând aş dori să mă mai plimb pe străduţele sale fermecătoare, însă insula în ansamblul ei aşa cum am spus nu m-a impresionat cu nimic. Mulţumesc pentru vizită şi multe călătorii de vis, îşi doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18 [06.10.16 15:41:23] »

După cafeua de dimineață, înainte să încep treburile zilnice, am intrat puțin pe AFA, să-i simt pulsul. Așa am întâlnit acest review maraton. Pentru că începutul mi-a plăcut, nu doar l-am răsfoit, l-am citit cuvînt cu cuvânt,

A durat cca. 40 minute și a meritat. Nu am mai avut timp pentru fotografii și ecou, lăsând acestea pentru restul zilei.

Corect, Web l-a clasificat ca Minighid Am fost acolo. Bravo Mogly, ai făcut o treabă bună.

Paragraful 1 mi-a plăcut, este un fel de CV al familiei și apreciez sinceritatea dv.

Destinația pe care ați ales-o pare o zonă aridă și pe deasupra mai bătea tare și vântul. Vă cred. Poziția mâinilor dv. de-a-lungul corpului (P-14) denotă că mai era și un vânt indiscret.

Despre porumbelul rănit, posibilă pradă a pisicilor, așa putea fi. Am văzut și eu o scenă asemănătoare și de tristă amintire în zona Monumentului Național din fața Palatului Regal din Amsterdam. Un pescăruș a prins un porumbel și a încept să mănânce din el cât încă era viu. Am imagini video.

Din P-49 am înțeles că iubiți animalele, ca și soția mea, Tot așa arată și motanul nostru. Uneori, soția ia de la MD câteva felii de mezeluri, la împachetează în șervețel pentru pisicile care posibil le va întâlni în timpul zilei și totdeauna seara se întoarce fără ele.

Mi-a plăcut reviewul, mi-ați oferit o frumoasă excursie virtală și vă mulțumesc.

Cu bine.

mogly [06.10.16 15:51:26] »

@Mihai18: Tot ce aţi remarcat e perfect adevărat şi asta înseamnă că vă pricepeţi să citiţi, să simţiţi, să intuiţi şi astfel să cunoaşteţi oamenii!

Vă mulţumesc din suflet pentru aprecieri şi vă doresc călătorii frumoase şi tot binele din lume!

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [06.10.16 15:55:12] »

Mă bucur că ai reușit să ajungi în Mykonos, deși 7 zile și mie mi se pare foarte mult. Cel mult 3 nopți cred că sunt suficiente, dar exclus în August. Este luna în care Meltemi "mătură" cicladele, iar Mykonos este supranumită "insula vânturilor" tocmai pentru că acolo vântul bate tot timpul.

Mai mult, este luna în care Grecia intră în vacanță (ca toată Europa de altfel) și toateV. I. P. -urile migrează în insula distracției, care, în opinia mea, e tot un fel de "Dorobanți" bucureștean, la un alt nivel.

În ceea ce privește muzica grecească, singurul club în care se poate asculta este Solymar de pe plaja Kato Livadi, în rest, doar nebunie.

mogly [06.10.16 16:14:34] »

@almona: Mulţumesc mult pentru vizită şi pentru completări! Am ales august pentru că atunci avea soţul meu concediu şi drept e, că am cam plecat aşa, fără a ne documenta cum se cuvenea asupra condiţiilor şi climei de pe insulă. Ştiam că cicladele sunt aride însă mie mi-a părut totuşi cam prea aridă, aşa că nu mă putem opri în a o compara cu Corfu cea plină de verdeaţă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [06.10.16 17:19:57] »

@mogly: ești o norocoasa pentru ca ai atins cei doi "poli" ai Greciei: Mykonos polul vântului si Corfu polul ploilor. Da, Corfu este, deocamdată, prima in topul preferințelor mele, pentru ca este verde. Si cicladele au farmecul lor, dar nu Mykonos si Santorini care mi se par supraevaluate.

mogly [06.10.16 17:25:17] »

@almona: Noroc cu fiica-mea ca ea le-a ales pe amandoua. De Corfu imi este tare dor si cu siguranta ma voi intoarce candva!

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [06.10.16 18:36:11] »

@mogly: bune alegeri la doar 17 ani. Si nu-ți face griji ca n-a întrebat-o dacă e majora ca sa bea ceva, ca era însoțită de Adulți. Accesul in cluburile de noapte in Grecia e permis de la 16 ani, dar dacă vrea un loz in plic, i-l cumperi tu sau așteaptă pana la 21 de ani, "majoratul" special pentru jocuri de noroc ????

calatorul [06.10.16 21:04:24] »

@mogly: Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca petrecuta si multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite si pentru frumoasele poze insotitoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare!

mogly [06.10.16 21:23:44] »

@calatorul: Multumesc mult, asemenea!

ioana74 [07.10.16 09:11:13] »

Draga mea draga... un articol superb ca de obicei! Poate ca daca alegeati un hotel in Chora ar fi fost mult mai bine. Myconos e supranumit si Ibiza Greciei asa ca nu ma mira nici plajele de nudisti nici cuplurile gay... Daca ieseati o noapte in cluburi ar fi fost o experienta naucitoare ????. Adevarata fata a Cicladelor nu cred sa o gasesti in Myconos sau poate doar putin daca ai inchiria o masina cu care sa te pierzi printre satele lor traditionale. Noi am inchiriat in Creta o masina 4 zile si am regasit acea Grecie traditionala, acea muzica greceasca veche si acea bucatarie plina cu peste si fructe de mare de care ne era dor. Cred ca a fost un soc dupa Corfu cel plin de verdeata sa descoperi ariditatea Cicladelor. Dar fiecare are farmecul ei. Poate data viitoare incerci o vacanta in Rodos sau Creta, acolo vei descoperi o alta fata a Greciei din multiplele ei variante. Toate sunt diferite si au fiecare ceva aparte, acel ceva care ne face sa vrem tot mai mult si sa iubim aceasta tara minunata Grecia ????

mogly [07.10.16 12:00:31] »

@ioana74: Mulţumesc draga mea!

Insula este foarte mică, acum eşti în sud şi cu maşina imediat ajungi în nord. Satucul Ano Mera era frumuşel, păcat ca am stat prea puţin. Era bine să fi avut un mijloc de transport non stop la dispoziţia noastră, însă era cam scump şi drumurile prea mici şi aglomerate.

Te pup, îţi doresc toate cele bune şi normal că încă vreau Grecia, mai am multe de descoperit în ea!

adri-nico [08.10.16 10:02:49] »

Neata! Aseara am vrut sa iti dau mesaj pe telefon sa te uiti pe National TV ca e un film cu Winnetou. Dar cum nu aveam telefonul pe linga mine, m-am gindit sa iti spun azi ca e in reluare.

Si acum despre vacanta ta. Mi-a placut cum e ea povestita dar nu prea mi-a placut ca ai fost dezamagita. N-am fost niciodata in Grecia si nu stiu cum e sa iti fie dor de ea... insa am fost intr=un loc dupa care ma topesc de dor si mai sint inca 3 saptamini pina cind o sa plec din nou acolo. Probabil ca la fel e si dorul tau! Saptamina trecuta erau preturi incepind cu 649 euro plecare in noiembrie si decembrie. Poate ne combinam pentru la anul, ce zici?

Cum ai rezolvat cu valiza rupta? Ai cumparat alta? Ti=ai luat si o valiza extra pentru suveniruri? Ati imbracat toate hainele din cele 3 bagaje de cala sau data viitoare mai reduci din valize?

In poza 14 mi-ar fi placut sa ai o rochie solata, alba! Daca n=ai, iti dau una din fustele lebedelor de la Cincis!

mogly [08.10.16 12:45:32] »

@adri-nico: Ador filmele cu Winnetou!

Am avut si o rochita alba la mine. De fapt am avut aproape numai rochite in vacanta asta, spre bucuria lui Meltemi, ca avea cu ce sa se joace.

Cu valiza am reusit sa o dregem, era rupta (sfasiata) de jur imprejur acolo unde exista un fermoar care practic o marea, am inchis acel fermoar, a devenit un pic mai mica insa ne-am descurcat. In schimb la intoarcere pe aeroporul din Bucuresti, sotul meu a trebui sa o duca in brate, ca nu mai avea nici un maner, am aruncat-o cand am ajund acasa, dar cel putin ne-am facut pana la capat treaba cu ea.

Suvenirurile le-am adus in bagajele de mana, avand dreptul pe langa trei bagaje de cala si la trei de mana, am cumparat de acolo o sacosa frumoasa cu casutele acelea albe din Mykonos pe fundal albastru si a costat doar 8,5 euro.

Draga mea, ador calatoriile si vreau sa merg peste tot, planuri imi tot fac, insa trebuie sa tin cont si de faptul ca deja am un strudent care aspira cam la o treime din salariul meu. De la anul urmeaza al doilea strudent, cand o pleca si al treilea nu stiu ce facem, poate venim la tine in vacanta?

Te pup si va doresc vacanta de viiiiiiis in Caraibe!

aniela1 [03.12.16 02:08:51] »

@mogly: Mi-a plăcut foarte mult review-ul, scrieți foarte bine! Pozele din Chora sunt cu adevarat superbe!

mogly [03.12.16 20:11:53] »

@aniela1: Multumesc mult, draga mea! Chora e intr-adevar superba, alba, linistita, curata si cu stradute micute de vis. Restul insulei insa am descris-o asa cum am vazut-o eu. In Chora, m-as intoarce intotdeauna cu drag. Eu ti-am recomandat totusi Corfu pentru ca e o destinatie mult mai ieftina decat Mykonos si o insula verde cu peisaje de vis, peste cativa ani mi-am propus sa ma reintorc acolo, dar pana atunci vreau sa mai vad si alte insule, la anul merg in Rodos. Despre Corfu am scris foarte putin, insa daca vrei sa cunosti mai multe despre insula ti-as recomanda sa citesti review-ul adryanei - Corfu - paradisul care m-a fermecat si review-ul lui gettyy- Vacanta in Corfu (pe langa astea mai gasesti o multime)

Iti doresc o vacanta de vis si sa alegi o insula care simti ca te reprezinta, sa iei in calcul ca insulele ionice au foarte multa vegetatie iar cele ciclade au farmecul lor insa sunt cam aride.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster [01.02.20 11:19:08] »

primit sub foprmă de SESIZARE:

Autoarea se refera la " capitala Chora" . In realitate, Chora nu este in Mykonos, a carei capitala e orasul Mykonos.

Nasshu [01.02.20 11:29:28] »

@webmaster: nu este o greseala! Chora sau Mykonos Town este unul si acelasi lucru!

Conform recensământului din 2011,10.134 de locuitori, cei mai mulți locuind în cel mai mare oraș, Mykonos, care se află pe coasta de vest. Orașul este cunoscut și sub numele de Chora (adică Orașul în limba greacă, urmând practica obișnuită din Grecia, atunci când numele insulei în sine este același cu numele orașului principal).

mogly [01.02.20 21:01:54] »

@webmaster: Nu stiu cine a trimis sesizarea insa asa cum spune si Nasshu, Mykonos Town egal Chora egal Hora. Corect este faptul ca exista multe Chora in Grecia, de exemplu tot Chora sau Hora este si capitala insulei Ios, la fel tot Chora sau Naxos este si capitala insulei Naxos, etc.

Oricum daca te duci in Mykonos si cauti Mykonos Town sigur nu-l gasesti pentru ca indicatoarele care te duc in capitala sunt cu Hora adica Chora.

Calatorii frumoase tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, aniela1, ANILU, calatorul, crismis, ioana74, Mihai18, mogly, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Mykonos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10216903686523 sec
    ecranul dvs: 1 x 1