ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.09.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Targu-Jiu
ÎNSCRIS: 08.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
94.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 19 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Bun gust și gust bun

TIPĂREȘTE

În luna septembrie am petrecut un minisejur în Maramureș, fiind cazați la Pensiunea Crinul Alb, din satul Desești. Satul este situat la 42 km de Baia Mare și 23 km de Sighetul Marmației, într-o zonă de deal pitorească la poalele munților Gutâi și este o oază de liniște.

Pensiunea este situată pe strada Principală la nr. 303/B, iar coordonatele GPS sunt: N 47.7693552 și E 23.8545759.

Clădirea pensiunii este relativ nouă, fiind introdusă în circuitul turistic în luna decembrie a anului 2013. Din punct de vedere structural este construită pe trei niveluri, are șapte camere spațioase și foarte curate. De altfel, ideea de spațiu generos este omniprezentă la această pensiune.

La demisol sunt dispuse restaurantul, bucătăria și alte spații administrative (beci, garaj, etc.); la parter găsim recepția și trei camere duble, în timp ce la etaj sunt celelalte patru camere, tot duble. La cererea clienților în cameră poate fi introdus un pat suplimentar.

La parter și la etaj găsim câte un mic spațiu de relaxare, precum și câte un balcon comun pentru toate camerele de la nivelul respectiv. Fiecare balcon are câte două scaune și este ”ornat” cu mușcate roșii.

Întrucât este o zonă unde tradițiile se păstrează cu sfințenie, oaspeții pensiunii au posibilitatea de a admira și proba costume populare tradiționale.

Rezervarea am făcut-o telefonic, în luna iulie, după ce am citit impresii despre mai multe pensiuni, pe mai multe site-uri de turism. Întrucât această pensiune nu avea impresii pe AFA, la luarea deciziei de a rezerva aici au contribuit impresiile pozitive ale celor care au stat aici postate pe alte site-uri de turism, nota foarte bună de pe booking (9,3), dar și faptul că este situată la o distanță relativ mică față de multe obiective turistice de interes din Maramureș. După convorbirea telefonică cu proprietarul am trimis un mic avans pentru a garanta rezervarea.

Am ajuns la pensiune la ora 19.00 și am fost întâmpinați de proprietara acesteia, doamna S. Am schimbat câteva impresii despre drum și zona în care ne aflam, apoi gazda ne-a condus în cameră. Gazda ne-a așteptat în terasă să ne instalăm, după care, în semn de bun venit ne-a servit cu un păhărel horincă, apă minerală și suc de mere.

Camera noastră, cea cu nr. 102, situată la parter, este foarte spațioasă, luminoasă, amenajată cu bun gust și curată. După ce am intrat pe ușă, în fața noastră trona patul dublu cu saltea de calitate, pe care ne-am odihnit foarte bine. Patul este încadrat de două noptiere, deasupra cărora, în perete, erau prinse două aplice. Din decor mai făceau parte un dulap pentru haine încăpător, un minifrigider, o comodă și un televizor LCD.

Lenjeria și prosoapele de culoare albă au fost de calitate și curate.

Camera nu avea instalație de aer condiționat, dar nici nu i-am simțit lipsa în această perioadă. Cei interesați de petrecerea unui sejur în sezonul rece ar trebui să știe că pensiunea este încălzită cu ajutorul unei centrale pe lemne și că are pachete de cazare / masă atât pentru Crăciun cât și pentru Revelion.

Baia a fost la fel ca și camera în ceea ce privește spațiul și curățenia. O combinație de roșu și alb creează un aspect plăcut al acesteia. Este prevăzută cu cabină de duș, chiuvetă, oglindă, suport de prosoape și vas de wc. Dintre consumabile gazdele au asigurat săpun lichid, șampon și hârtie igienică.

Semnalul wi-fi a fost foarte bun atât în cameră, cât și pe terasă, acestea fiind locurile de unde m-am conectat la internet.

Restaurantul

Pensiunea dispune de un restaurant cu o capacitate de 50 de locuri. Întrucât am prins un weekend călduros chiar dacă era luna septembrie, am preferat să servim masa la terasă, așa că restaurantul doar l-am văzut și fotografiat.

Terasa

În spatele pensiunii este amenajată o terasă, amenajată rustic, cu stâlpi și balustradă din lemn sculptat, carpete, ștergare și farfurii specifice zonei. Cele trei mese și zece scaune fiind moderne, contrastează cu aspectul rustic al terasei. Câteva flori completează decorul acestui spațiu, sporindu-i frumusețea.

Masa

Întrucât plecam dimineața devreme și ne întorceam după-amiaza sau chiar seara, la pensiune am servit doar cina. Preparatele au fost pregătite în mare parte din alimente produse în gospodăria proprie și au fost gustoase. Bineînțeles, nici cantitatea hranei nu trebuie neglijată, la fiecare cină am primit două feluri de mâncare și desert. În fiecare zi doamna S. pregătea altă prăjitură. E evident că la nicio masă nu am reușit să ”dovedim” tot din farfurie. Ah, era să uit un alt aspect important, înainte de fiecare masă gazdele noastre aveau grijă să ne facem poftă de mâncare cu un (două, trei) păhărel (e) de horincă :). Rezumând, ospitalitatea maramureșeană a fost confirmată încă o dată.

Proprietarii pensiunii sunt oameni primitori, amabili, dornici să facă turistul care îi calcă pragul să se simtă bine. Trebuie să fac mențiunea că pensiunea este o afacere de familie de care se ocupă cei doi soți Pop, dar în special doamna întrucât soțul acesteia, domnul G. are un loc de muncă. Atunci când pensiunea este ocupată la capacitate maximă, aceștia apelează la ajutorul unei vecine.

Este de menționat și faptul că proprietarii ne-au ajutat cu sfaturi referitoare la starea drumurilor, precum și la obiectivele turistice din zonă.

Curtea pensiunii este destul mare și amenajată cu gust. Pe toată suprafața sunt pavele, iar pe margine, pe trei laturi, un rând de arbuști tuia o delimitează. Pe latura din spate sunt dispuse un leagăn și un grătar, iar în spatele rândului de tuia care delimitează curtea, se întinde o livadă de pomi fructiferi. Multe flori în ghivece așezate pe lângă clădire sau la balconul acesteia completează un tablou plăcut ochiului.

Parcarea autoturismelor se face în curtea pensiunii, aceasta având suprafața necesară pentru a ”adăposti” șapte mașini, adică câte una pentru fiecare cameră.

Posibilități de recreere / petrecere a timpului liber

La pensiune oaspeții se pot relaxa în leagănul din curte sau pot face o baie de relaxare cu plante (acest lucru trebuie solicitat cu ceva timp înainte).

Pensiunea este destul de bine poziționată față multe obiective turistice din zonă și poate constitui punctul de plecare pentru vizitarea :

- Biserica din lemn ”Sfânta Parascheva” din sat este situată la aproximativ 300 m, fiind inclusă în Patrimoniul UNESCO;

- în satele învecinate Hărnicești, Sat Șugatag, Ferești și Hoteni se găsesc alte biserici din lemn, monument istoric;

- în municipiul Sighetul Marmației (23 km) puteți vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Muzeul Satului Maramureșan. Mergând mai departe încă 17-18 km veți ajunge în Săpânța unde puteți vizita Cimitirul Vesel și mânăstirea Săpânța-Peri;

- cei care doresc să-și petreacă sărbătorile de iarnă aici au la dispoziție un domeniu schiabil în orașul Cavnic (27 km);

- lângă orașul Baia Sprie, se găsește Lacul Albastru;

- în perioada caldă turiștii se pot îndrepta și spre localitatea Ocna Șugatag, unde se găsește un lac cu apă sărată.

Pensiunea Crinul Alb este o unitate de cazare care oferă condiții bune de cazare și masă, un loc unde noi ne-am simțit foarte bine și recomand cu încredere această pensiune.

Să aveți parte de drumuri bune și călătorii frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de costy69 in 30.09.16 21:46:08
Validat / Publicat: 30.09.16 22:57:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DESEȘTI [MM].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1859 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Curtea Pensiunii Crinul Alb
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 19.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [30.09.16 22:58:10]
    »

    Mutat în rubrica "Pensiunea Crinul Alb [Desești], OCNA ȘUGATAG" (nou-creată pe sait)

    ===

    Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

    Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.

    printesa82
    [30.09.16 23:55:55]
    »

    Foarte buna recomandare... l-am salvat la favorite... inseamna ca vor mai urma cateva articole din aceasta frumoasa zona☺.

    Am vizitat si noi cateva zone din Maramures (fiind atat de aproape de noi) despre care nu am scris... iar la Cavnic mergem iarna la ski☺.

    Multumesc pentru impresiile impartasite... pe viitor cine stie... poate ne cazam si aici. La buna recitire.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    costy69AUTOR REVIEW
    [01.10.16 09:25:25]
    »

    @webmasterX: Mulțumesc web!

    Întrucât raportul calitate - preț este în favoarea clientului, sunt convins că vor urma și alte articole referitoare la această pensiune.

    ----

    Poziționarea pe hartă a pensiunii e corectă.

    costy69AUTOR REVIEW
    [01.10.16 09:36:43]
    »

    @printesa82: Mulțumesc pentru aprecieri și vot!

    Nu spun o noutate, Maramureșul e o zonă frumoasă, cu foarte multe obiective turistice interesante. În scurta perioadă cât am stat (vorba vine stat, am colindat) aici am reușit să vizităm suficiente obiecte turistice. Așa că da, vor urma și alte review-uri despre această zonă.

    În Cavnic nu am ajuns încă, dar nu este ultima vizită în Maramureș, mai am ”restanțe”.

    Aștept articolele tale despre obiectivele vizitate aici.

    Un weekend frumos!

    tata123 🔱
    [02.10.16 18:48:43]
    »

    @costy69: E important să te simți bine la pensiunea aleasă după o zi de colindat prin frumosul Maramureș. Se vede că această pensiune a intrat relative recent pe „piață”; mai au de lucru în curte, dar peisajul care se deschide de acolo e drăguț; observ că încearcă să îmbine puțin tradiționalul cu modernul; prețul e foarte bun.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    costy69AUTOR REVIEW
    [02.10.16 20:45:13]
    »

    @tata123: Ai reușit să faci o radiografie foarte apropiată de realitate a pensiunii. Pensiune a intrat în circuitul turistic relativ recent și într-adevăr, mai au puțin de lucru la partea din spate a curții.

    Fiind o construcție nouă, pensiunea contrastează cu casele tradiționale maramureșene, dar cel puțin foișorul respectă tradiția.

    Una peste alta raportul calitate preț este în favoarea turistului.

    O seară frumoasă!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    costy69, printesa82, tata123 🔱
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Crinul Alb:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065348863601685 sec
    ecranul dvs: 1 x 1