ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
SEP-2016
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
48.75%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

The Hadji Nikoli Inn, "never, never, never !!"

TIPĂREȘTE URM de aici

Never, never, never!! Nu eu am spus asta ci un turist de peste ocean și avea atât de multă dreptate. Un loc lăudat dar în care nu voi mai intra nici dacă găsesc doar o coajă de pâine uscată în tot Veliko Târnovo. De ce? Păi să o luăm cu începutul.

Sâmbătă dimineață am avut în program hoinăreală prin unul din cartierele orașului Veliko Târnovo așa ca nu ne-am făcut un plan unde să mâncăm de prânz dar aveam de gând să trecem, poate la cină, pe la hanul Hadji Nikoli, cu intenția de a vedea și galeria de artă dar și muzeul care adăpostește expoziții itinerante în general. Cum a fost o zi foarte caldă, după un popas la două beri reci și o apă plată la picioarele cailor Asăneștilor, ne-am gândit că nu este rău dacă mergem să mâncăm de prânz la han, convinși fiind că sâmbătă seara nu vom găsi masă liberă. Ne întrebam dacă vom găsi loc și la prânz dar încercarea moarte n-are.

Ajungem la poarta hanului, intrăm în grădină și constatăm că mesele cam sunt ocupate sau rezervate, ba pe una tronau patru porții de aperitive dar nici un consumator nu era prin jur și nici nu a apărut cât ne-am foit noi. Misterul l-am dibuit după mult timp, din păcate prea târziu.

Intrăm în local, găsim locuri libere destule, ne așezăm, chiar mulțumiți căci aerul condiționat funcționa bine. Ei dar de aici începe distracția.

Așteptăm să ne bage cineva în seamă, suntem răbdători, doar stăteam la răcoare, nu facem grimase deși două bulgăroaice au plecat de la o masă vecină văzând că nimeni nu le întreabă de nimic. După ceva timp apare unul din cei doi ospătari cu două meniuri, foarte hotărât să-i comandăm băuturile, deși nici nu apucasem să deschidem pliantele. După plecarea lui ne dăm seama că meniurile erau doar în bulgară așa că soțul se duce și cere altele, în engleză sau franceză, primește în engleză. Le studiem câteva minute, doream mâncare bulgărească, dar cam slabă prezentarea. Găsim ceva, studiem gramajul pentru că nu suntem extrem de largi la stomac și începe o și mai lungă așteptare, chiar ne gândeam să plecăm când vine flăcăul, să ne ia comanda: o salată obișnuită pentru mine, 400 g - nu aveau salata Ciobănească, preferata mea - și un mix grill de porc, la 600 g căci mai mic nu aveau și la care am promis că ajut și eu sau ajutăm iar pisicile de pe drum, precum seara trecută când mâncasem în altă parte. La desert, din 5 (cinci) feluri pe meniu, am cerut două și parcă tocmai comandasem partea aceea de Lună ce fusese în eclipsă cu o seară înainte, așa șoc am produs, am plusat spre baclava și răspunsul a fost de nota 10 pentru un asemenea local : Maybe! însoțit de o grimasă ce îmi dovedea că nimic nu este sigur. Ca băutură, rachie maturată foarte aromată, un vin excelent și o bună limonadă. De fapt cam asta a fost bun și bine servit din toată comanda, deși vinul a venit în același timp cu tăria dar ca timp de aducere a durat cam 10 minute.

După iar o lungă așteptare apare salata mea, cam micuță, cu explicația că un mix grill necesită mai mult timp de pregătire și da, a durat peste 30 minute. La fel și pita cu usturoi, ușor arsă pe o parte dar destul de gustoasă.

Ei, dar surprize, surprize când a venit și comanda soțului: 600 g erau doar pe meniu, destul de subțire porția așa că mâțele au fost eliminate instant din program. Să zicem ceva? Am hotărât să nu ne stricăm ziua, oricum nu ne-am fi înțeles, sigur o dădeau doar pe bulgară și noi nu ne făceam decât nervi. Terminăm și când apare flăcăul să debaraseze, îi amintim de desert: vinee! (chiar în românește). Și a venit, după ce ne-am ridicat o data să plătim la casă și să-i zicem că renunțăm! Plus că era rece ca o înghețată așa că degeaba părea bine făcută. Adică, dacă colega noastră a mâncat înghețată de colivă, eu sunt mai prejos? O înghețată de baclava este tot ce-mi doream să mă dau mare pe aici! Explicația la nemulțumirea noastră a fost că toate comenzile se fac pe calculator și se rezolvă în ordine, că sunt multe și lucrate cu grijă! Hai că aveți haz, concurența se mișcă ca argintul viu, tot "pe calculator" și cu o bucătărie la subsol! (Ivan Asen despre care voi scrie curând).

Plata! Păi plata! Vă rog plata! I-am spus în engleză și franceză că durează prea mult - peste 25 minute - și când au văzut că ne ridicăm de la masă, a venit și nota. Plătit - total aproape 43 lv pe chitanță și plecat. Deși ușa ce dădea în stradă era lângă noi, am preferat să ieșim tot prin grădină, doar le vom găsi o scuză pentru mulții clienți de acolo. Dar mesele erau majoritatea goale, cea rezervată când intrasem era la fel - poate era rezervată pentru micul dejun de a doua zi, cine știe. Sau pentru Crăciun!

Pe lângă faptul că au tras serios la gramaj, că timpii de așteptare sunt enorm de lungi, că mult trâmbițata calitate a mâncărurilor nu aduce laude hanului, dar și ținuta ospătarilor lasă mult de dorit și nu pot să nu zâmbesc amintindu-mi mănușile albe cu care a apărut doar o singură dată la masa noastră și care păreau împrumutate de la Mickey Mouse.

Să vizităm și muzeul și galeria de artă? Exclus! Am ieșit jurându-mi eminescian în barbă că nu mai calc pe acolo fie ce o fi.

De ce a ajuns așa un loc recomandat chiar pe AFA drept rafinat și elegant? Păi explicația vine chiar din numele localului, căci din anul 2010 este de fapt "The Hadji Nikoli Inn", adică nu-i mai spune bulgărește han, ci pe limba proprietarului american, "inn", ce a cumpărat clădirile în 2005, le-a renovat, frumos trebuie să recunosc, iar în 2010 le-a deschis, bucătăria devenind dominant internațională sau pe aproape, calitatea bucatelor variind probabil după rangul clienților ce mănâncă în localul de jos sau în sala privată de la etaj; personalul este desigur insuficient și destul de slab pregătit, bănuiesc că nu este nici motivat pentru a presta elegant. Nu eram doar români, pragul hanului este trecut de turiști din toată lumea, chiar atunci era un grup de japonezi, nu știm cum au fost tratați. Seara am trecut întâmplător pe stradă și ne-am aruncat un ochi spre grădina unde se auzeau acorduri de chitară dar mesele erau aproape jumătate neocupate, prin geamuri localul se vedea complet gol și asta în condițiile în care la alte "mâncătorii" era plin, chiar coadă.

Clădirea este un simbol al orașului, fostă proprietate privată a ultimului urmaș al lui Nikoli Minchoolu (devenit Minchev), cunoscut drept Hadji Nikoli. De unde "hadji" nu pot explica, nu am găsit o traducere plauzibilă, știut fiind că Nikoli (1826 - 1892) a fost un comerciant extrem de bogat de etnie bulgară, născut la Veliko Târnovo în familia unui blănar din breasla tăbăcarilor și stabilit la Istanbul dar care a luptat timp de 40 de ani pentru independența Bisericii Ortodoxe Bulgare. Între 1858 și 1862, angajat fiind de Nikoli, celebrul Kolio Ficheto ridică clădirea monumentală pentru vremea aceea, necesară fiindu-i industriașului pentru depozite, magazine și cazarea celor cu care făcea afaceri, știut fiind că deținea companii în șase capitale europene printre care și București. În 2005, strănepotul o vinde unui militar pensionar american ce reușește să obțină aprobări pentru renovare dar să provoace și un imens scandal legat de distrugerea patrimoniului istoric bulgar, hanul Nikoli fiind singurul han ce a rezistat timpului din cele 70 clădite în sec. XIX.

Dacă doriți să încercați, poate aveți mai mult noroc decât noi sau dacă vreți să vedeți muzeul și galeria de artă - este gratis dacă serviți masa acolo - The Hadji Nikoli Inn este pe strada meșteșugarilor sec. XIX, perioada Renașterii Bulgare, stradă ce pe hărți apare ca str. Rakovski, la nr. 19 iar la câțiva metri distanță se află Casa Leului, loc unde pot fi cazate câteva persoane în camere mobilate și decorate modernist. Noi, mari amatori de bucătărie tradițională bulgară, vom căuta alte locuri, mai prietenoase și mai dedicate.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 19.09.16 21:14:00
Validat / Publicat: 19.09.16 21:46:33

VIZUALIZĂRI: 3741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Arata bine.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

mishu
[20.09.16 08:29:13]
»

@elviramvio: E clar, acolo nu o sa ajung, pacat de loc care este frumos. Ma gandeam insa la un moment dat ca poate sunteti la Camera Ascunsa, sa vada cineva cat rezistati fara sa va enervati.

Mi s-a mai intamplat si mie ca portia sa fie mai mica clar decat gramajul si mi-a fost rusine sa comentez desi era pe banii mei. O singura data insa am comentat pentru ca prea fusesem luati de fraieri si parca tot mie imi venea sa ma scuz fata de prieteni.

Cat despre inghetata de coliva, mmm ce-as mai manca din nou.

Felicitari, votat cu mare placere.

elviramvioAUTOR REVIEW
[20.09.16 08:46:40]
»

@mishu:

De enervat ne-am cam... dar nu atat cat sa ne stricam singuri ziua. Plus ca nu aveam nici o sansa, le-am vazut comportamentul si sigur daca ziceam ceva de gramaj, precis nu-si mai aminteau decat limba lor materna, cu toate nuantele ei si la care noi eram zero.

Dar în Veliko sunt restaurante bune, in centru foarte aglomerate, insa merita sa mergi acolo. De data asta am fost mai hoinari dar am mancat foarte bine in alta parte si chiar voi recomanda.

Multumesc de vot si ecou.

Zoazore
[20.09.16 09:52:09]
»

@elviramvio: Conform DEX, hadj=hagi, provine din limba turca si-nseamna pelerin!

https://dexonline.ro/definitie/hagi

Poate oamenii s-au uitat asa, la voi, v-au vazut mai delicati si s-au gandit ca 400 gr de salata si 600 gr de carne n-ati reusi sa dovediti! D-aia v-au subtiat portiile! (glumesc, fireste!)

De aratat, arata bine Hanul Pelerinului Nicolae!

Carmen Ion
[20.09.16 10:37:53]
»

@elviramvio: Te plâng pentru experienţa neplăcută, noi am avut una foarte bună cu un restaurant din Veliko despre care sper să-mi fac timp să scriu în curând.

Hadji sau hagi înseamnă într-adevăr pelerin, adică persoană care a făcut un pelerinaj religios la Ierusalim.

adri-nico
[20.09.16 13:23:12]
»

Draga mea, n-ai inteles nimic! La acest han al pelerinilor sau cum l=or denumi colegele noastre de mai sus, era intilnirea oamenilor invizibili.

Sint sigura ca de aceea ai vazut mese cu farfurii si aperitive pe ele...

elviramvioAUTOR REVIEW
[20.09.16 13:34:21]
»

@Zoazore:

Multam fain. Eu am avut o retinere pentru ca undeva mai sofisticat am gasit ca "hadji" este un titlu dat anumitor persoane care merg la Mecca și tind sa cred ca acesta este adevaratul inteles, numai daca vezi cati musulmani au acest cuvant legat de nume. Cum Nikoli s-a refugiat la Istanbul peste 20 de ani sa scape de prigoana bisericii ortodoxe grecesti care conducea in Bulgaria și cum acolo se pare ca era in gratiile sultanului, nu stiu ce sa zic, oricum nu-i important, astept sa vad cu ce se inlocuieste hadji de actualul proprietar, tot ce se face acum acolo este aproape invizibil bulgaresc.

Hanul este bine renovat, arata super in forma actuala - scandalul a fost urias caci desigur americanul nici n-a pastrat aspectul initial, plus ca a distrus prin jur.

Ei, nu eram chiar delicati, cantarul plange dar uite asa, nu ma sui pe el!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[20.09.16 13:40:32]
»

@Carmen Ion:

Carmen, nu ma plange, stii tu ca uneori o astfel de experienta ajuta.

Banuiesc ca ai fost pe urmele Irinei? Astept cu "pofta" articolul tau caci sigur voi mai poposi prin Veliko.

Despre hadji, stiu dex-ul dar am gasit si alte interpretari, i-am raspuns Nicoletei.

Astept articolele tale de pe unde ai colindat, eu sper sa mai scriu saptamana asta -daca tot ploua - si despre "mancatoria" din Constanta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[20.09.16 13:47:35]
»

@adri-nico:

Poate ca ai dreptate dar mancarea a dainuit ceva timp pana au strans portiile intregi. Banuiesc doar ca oamenii au plecat de la mese, imbatraniti de asteptare iar ospatarii i-au crezut la buda. Ma intreb insa unde au ajuns portiile prafuite.

Oricum eu l-am sters de pe lista pe acest "inn'. Nu-mi vine sa cred nici acum ce socat era chelnerul cand am comandat desert, despre timpide asteptare ce sa mai zic.

Cred ca nici japonezii nu au fost incantati, desi au niste figuri mai greu de descusut, pareau cam morocanosi cand au plecat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[21.09.16 11:14:07]
»

@elviramvio: Ce să zic? Am mâncat și noi o dată în drumurile la Veliko, cred că sunt vreo 4-5 ani. Am mâncat pe terasă dar nouă ne-a plăcut și locul și mâncarea. Am fost o gașcă mai mare și nu-mi amintesc să fi fost cineva nemulțumit. Dar e mult de atunci, s-or fi schimbat lucrurile. Și noi mergem măcar o dată pe an la Veliko, am mai trecut pe lângă han dar n-am mai mâncat de atunci acolo, numai din dorința de a mai schimba însă. În schimb la cafeneaua din stânga lui facem un popas întotdeauna. Îmi pare rău de ghinionul vostru.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[21.09.16 13:34:24]
»

@Aurici:

Daca au trecut atatia ani de la vizita voastra inseamna ca ati prins perioada de dupa renovare - s-a deschis in 2010, cred ca vara. Din pacate nu doar noi am fost nemultumiti, povestind incep sa aflu si de alte cunostinte si scriind articolele despre Hadji Nikoli si rest. Ivan Asen, mi-am dat seama ca si bonul de casa de la ei este un pic ciudat, adica la Ivan Asen este trecut pe bon totul, incepand cu ora luarii comenzii, completarile la comanda initiala si ora platii; dincolo e ambigua treaba.

Nu-i bai, sunt alte restaurante pe care nu le-am calcat inca asa ca sanatosi sa fim.

Multumesc de ecou.

calatorul
[07.10.16 22:10:06]
»

@elviramvio: Multumim pentru avertizare, sper sa tin minte pentru cand mai ajung pe acolo.

elviramvioAUTOR REVIEW
[07.10.16 22:16:39]
»

@calatorul:

Poate am avut noi ghinion desi incep sa apara pareri negative ale turistilor din mai multe tari.

Multumesc pentru comentariu.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, Aurici, calatorul, elviramvio, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Veliko Tarnovo? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05859899520874 sec
    ecranul dvs: 1 x 1