Descoperind Năvodariul

TIPĂREȘTE

Cum mingea a fost ridicată la fileu, sau la tastatură şi orgoliul gâdilat de către unii membrii ai comunităţii, voi scrie despre Năvodari. Webmaster zicea să scriu despre cazare. O fac, nu-i problemă, atât ca nu am stat într-un hotel sau pensiune ci într-o garsonieră închiriată. Ce să zic, zonă bună, pe strada Mării, aproape de ieşirea spre Mamaia şi Constanţa, aproape de staţia de autobuz.

Condiţiile au fost bune, camera spaţioasă, loc de depozitare destul, patul ni-l făceam noi, în fiecare zi :), la fel şi room-service-ul; prosoapele curate, cum le-am adus de acasă :). Nouă ne-a plăcut.

Am fost dusă la mare de mică şi am văzut cam toate staţiunile. În unele am fost cazaţi (Eforie Sud, Costineşti, Mangalia), în altele am ajuns deoarece voiam să vedem mai mult (Eforie Nord şi de la Mangalia până se termină plaja, în Venus dacă nu mă înşel) şi de obicei descopeream staţiunea plimbându-ne pe plajă şi eventual şi căutând un loc unde sa luam masa dacă ne prindea ora cu pricina. Numai în Mamaia nu am ajuns niciodată deşi toată lumea numai despre asta vorbea. Probabil nu a corespuns profilului turistic al familiei mele, pe care l-as caracteriza mai economicos şi mai puţin doritor de înghesuială.

Ca să nu mai spun că auzisem de partea de nord a litoralului şi atracţiile ei, ce includ plaja sau nu.

Acestea fiind zise şi trăite am hotărât să mergem în acest an în partea de nord a Litoralului. Cazarea a fost facilitată de nişte cunoştinţe în Năvodari, după cum am mai spus. Orăşelul ne-a surprins plăcut. Nu e o urbe mică şi arsă de soare ci, din contră, un orăşel prosper şi cochet. Când mi-am format prejudecata nu-mi trecu prin minte că proximitatea faţă de Marea Neagră îi poate da prosperitate prin locuri de muncă în industrie şi în turism, majoritatea din ultima categorie în Constanţa şi Mamaia care sunt la 10, respectiv 15 km depărtare. Din această cauză cred că am văzut prin oraş atât de multe anunţuri de angajare în geamurile magazinelor sau al restaurantelor. Sunt multe biserici aparţinând unui număr mare de culte, fiecare edificiu cu arhitectura specifică. Am observat şi modelul de gărduţ în toată localitatea, din doi în doi, în locul unui stâlp este un coşar.

Sincer, nu ne-a trecut prin minte să vizităm ceva în Năvodari. Însă am căutat cu viu interes supermarketurile, piaţa, o pizzerie şi cât de multe patiserii.

Magazine am găsit, de la lanţurile naţionale până la supermarketuri locale. Piaţa era chiar la 5 minute de noi, destul de bine aprovizionată, ne-au atras atenţia tarabele cu brânzeturi ce abundau în specialităţi de oaie şi capră începând de la 15 lei/kg până undeva spre 20.

Am mai vizitat o cămăruţă pe care scria hala de peşte ce avea o singură vânzătoare şi oferta autohtonă, bineînţeles. Două feluri de icre din care unul de ştiucă, parcă pe la 200 lei/kg.

De cum am ajuns am văzut inscripţionat pe o maşină ceva despre pizzeria Cireşica şi livrările ei. Am mai văzut-o o dată şi reclama asta, împreună cu numele interesant ne-au convins să o încercăm. Am găsit-o aproape de biserica din centru, la sensul giratoriu cu pescarul forţos ce trage năvodul greu în barcă… un monument desigur, ce pare făcut din lemn. La Cireşica preţurile la pizza încep de la 15 lei şi bunătăţile vin în două dimensiuni, una normală, aş zice eu şi alta xxl, sau pe româneşte, cât roata carului, pe bune. Preţul acesteia din urmă e pe la 45 lei. E bună, gustoasă, datorită brânzei din belşug care a devenit puţin crocantă pe alături. Poate are cam puţin din celelalte ingrediente dacă mă întrebaţi pe mine.

Patiserii şi plăcintării sunt chiar foarte multe şi preţurile sunt destul de mici în comparaţie cu cofetăriile prin care am mai umblat în oraşele mari. Pasiunea noastă au fost foietajele şi plăcintele dobrogene. Cum erau şi mai ieftine am făcut abuz, după cum e de aşteptat în vacanţă.

Am găsit un magazin de ceai şi cafea cu un sortiment bogat însă puţin atipic pt Năvodari. În toată România nu am mai văzut un local unde să difere preţul dacă iei produsul la pachet sau îl consumi acolo. Ştiam că aşa e în Italia şi nu văzusem să treacă moda şi la noi, până atunci. Că era o cafenea prea cochetă pentru acel oraş… acesta să-i fie cel mai mare păcat.

Desigur, noi i-am mai găsit unul şi vă rog să îmi daţi voie să vă povestesc. În interiorul magazinului nu erau mese la care să serveşti comanda, doar un fel de laiţă vopsită în alb şi plină de lucruri, cu accesul îngreunat la ea, semn că era doar pentru decor. Mă gândeam ce or face când plouă sau în sezonul rece. Cum nu trebuia să port eu povara asta, am ieşit afară unde erau 3 sau 4 mese pe o terasă împărţită cu alte localuri pe lungime dar şi cu pietoni pe lăţime. Mesele erau chiar la margine şi scaunele întoarse spre terasă, perfect paralele. Mi-a venit să râd. Mai văzusem scaune aşezate perfect paralel, cu spătarele pe aceiaşi linie, însă în Paris, şi erau orientate exact invers, spre stradă, spre trotuar, spre oameni, spre acţiune. Dacă ne aşezam pe scaune aşa cum le găsisem puteam vedea magazinele, câţiva trecători şi blocul ce se înălţa din ele. Am hotărât să urmăm moda de la Paris şi să întoarcem scaunele înainte de a ne aşeza pe ele. Păcatul e că un local aşa cosmopolit avea o privire atât de îngustă legat de partea aceasta a savurării minunatelor produse. Croissantele, cafeaua şi ciocolata caldă densă au fost bune, nu am ce zice. Când am mai trecut pe acolo alţi clienţi erau aşezaţi tot după modelul impus, semn că moda noastră nu a rezistat.

Tot acolo erau şi două fast-food-uri care se întreceau în oferte. Una avea kebab la 4 lei „doar azi”, deşi a văzut afişul de câte ori am trecut pe acolo şi cealaltă care avea la orice shaorma cumpărată o clătită cu finetti inclusă. Shaorma mică 7 lei, cea mare 10 lei. Mi-am cumpărat una mică cu tot cu clătită şi am observat că alegerea la salate era destul de restrânsă. Am vizitat apoi şi alte magazine cu acest profil şi am văzut acelaşi lucru. Ba chiar şi la întoarcere în Botoşani am văzut aceiaşi varietate slabă. Să fie o reformă a shaormeriilor la nivel naţional? Doar shaormarul şef ştie. Şi aici închei cu aceste intime detalii.

V-am mai zis că zona noastră era bună, la 5 min de piaţă, 2 min de cel mai apropiat supermarket, între 2 parcuri şi aproape de poliţie, primărie, televiziune. De fapt, acolo toate sunt aproape unele de altele. Dacă tot vorbim de vecinătate nu pot să nu va spun aproape de bar locuiam noi. L-am ochit din prima zi, se numeşte „La băieţii de elită” :)). Nu am intrat, până la urmă nu eram băiat şi poate nici nu mă încadram în acea elită.

Dar plaja nu era chiar aproape. A trebuit să străbatem cele 2 poduri de la intrarea dinspre Constanţa şi apoi tabăra de copii pentru a ajunge la mare. Drumul dura de la 15 minute în sus, depinde cât de în vacanţă te simţeai. În tabăra de copii am intrat nestingherite, erau mai multe clădiri, majoritatea unităţi de cazare cred, din care foarte multe nelocuite, unele chiar nelocuibile. Am găsit repede o scurtătură până la plajă, o cărare prin iarba pârjolită şi aspră. La capătul ei, era o tarabă cu tot felul de suveniruri care cred că a dispărut chiar pe 1 septembrie. Am dat de o faleză lungă şi nouă cu multe bănci care era despărţită de plajă de un zid, ‚cam până la brâu. Plaja avea nisip foarte fin, în primul metru. Apoi densitatea scoicilor creştea şi înţepăturile în talpă la fel. Să fie vreo 20-30 m până la plajă, oameni nu prea, doar ici şi colo. Poate erau mai mulţi în zona de şezlonguri. Intrarea în apă era lină, ba în unele locuri când credeai că o ajuns la brâu, începea iar să scadă. Alge nu prea erau, doar mici peşti, apa foarte limpede, vedeai umbra spumei făcute de valuri şi propriile picioare în apă.

Numai bine!

---

VIZUALIZĂRI: 4021 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI