ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Andreas, hotelul din grădina botanică

TIPĂREȘTE

Ia te uită ce animat este Otopeni-ul nostru și acum! Asta mi-am spus la ora trei din noapte, când a trebuit să fim la ghișeu pentru a face checking-ul, acesta neputând fi făcut on line. Am stat aproximativ o oră și ceva „la coadă” pentru verificări (am zburat cu un Charter de aproape 200 de locuri) și, chiar dacă am plecat cu o întârziere de vreo zece minute, am ajuns la ora stabilită în arhipelagul Santorini, din mijlocul mării Egee.

Înainte cu vreo 25 de minute până la aterizare am avut norocul de-a vedea un răsărit de soare de la înălțime, cum nu mai văzusem până atunci. Parcă cineva din partea nevăzută a planetei a aruncat din mare mingea de foc spre bolta cerului, „aprinzând”ușor lumina și, după o voltă elegantă ce-a durat întreaga zi, a alunecat spre partea cealaltă a planetei și, în cădere lină, a intrat în mare, „stingând” treptat lumina, într-un spectacol de neuitat.

Autobuzul care ne-a preluat de la aeroport, în drumul spre hotel ne-a lăsat la câteva zeci de metri de acesta, strada fiind prea îngustă ca să ne poată lăsa la intrare, cum se practică de obicei. Acesta-i un lucru bun, mi-am spus, nu vom avea zgomot de trafic aglomerat. (și-am avut dreptate, așa a fost).

Pășind pe aleea cu dale și boltită cu o pergolă ce susținea o vegetație bogată, am rămas plăcut surprinși să vedem că la mese, în mijlocul unei grădini înflorite, luau micul dejun câteva persoane, locatari ai hotelului Andreas.

Am lăsat bagajele la recepție în grija unui domn foarte amabil. (mai târziu am aflat că dumnealui era chiar patronul). Am plecat să dăm o raită matinală prin împrejurimi, ca să vedem de unde putem cumpăra apă potabilă, știind că apa de la robinet nu este recomandat să fie băută. Ne-am întors pe la ora zece, când ni s-a spus că vom putea intra în cameră.

Surpriza a fost plăcută, pentru numărul de trei stele la care este cotat hotelul. Mobilierul, bine întreținut, curățenie impecabilă și la baie și pe terasă, lenjerie curată, prosoape de bun ă calitate. Lenjeria ne-a fost schimbată după, numai, trei zile, iar prosoapele de două ori, în șapte zile. Ascuns în mobilier am găsit un mic frigider, funcțional, iar în șifonier multe umerașe și un seif micuț pentru păstrarea eventualelor valori. (noi nu l-am folosit, nu a fost nevoie).

La televizorul plat cu diagonala cam de 56 cm., montat pe perete, într-un colț al camerei nu ne-am prea uitat, n-am avut timp. Este adevărat că și chiar dacă am fi avut timp, n-am prea fi avut la ce să ne uităm: cam trei posturi germane, unul italian, unul englez – BBC - și unul de sport.

Baia, chiar dacă nu este prea mare are tot ce trebuie: o cădiță mică de duș, cu perdea (apă caldă la orice oră), o policioară deasupra lavoarului, un vas de WC, bineînțeles, și chiar un uscător de păr. Un lucru bun este că baia are o mică ferestruică, pentru aerisire.

Trebuie să spun aici că am fost informați de Cătălina, (voi mai vorbi despre ea), că ar fi bine să nu aruncăm hârtie igienică în vasele de WC de pe întreaga insulă, deoarece există posibilitatea ca ele să se înfunde, conductele de evacuare fiind subdimensionate.

Am plecat, apoi, spre locul de întâlnire cu reprezentanta agenției de turism din România, Cătălina, cea care ne-a preluat de la aeroport. Locul de întâlnire l-a stabilit ea, la una din numeroasele terase ce se întind, una lângă alta, de-a lungul întregii faleze. Ne-a propus variantele unui program de vizitare a celor mai importante obiective din întreaga insulă, cu autocarul pe uscat, cu catamaranul sau vaporașul pe mare. Noi am ales ambele variante, în zile diferite, ca să cuprindem cam tot ce se putea vizita.

Pentru că terasa la care ne-am întâlnit cu Cătălina avea angajați și doi români, ne-am decis să alegem locul de plajă în dreptul restaurantului lor. Nu se percepe nici o taxă pentru două șezlonguri și o umbrelă, dacă alegi să mănânci la terasa lor. Este o practică pe, aproape, întreaga faleză. Este adevărat, că odată instalat, ești invitat politicos să consumi ceva (vrei sau nu vrei), o bere sau o băutură răcoritoare, în schimbul acestei alegeri. Există, însă, și varianta să faci doar plajă în dreptul unei terase și să plătești, între șase sau opt euro, setul de locuri și umbrela (vorbesc de aceste prețuri în perioada de început de septembrie. Nu știu cât costă în lunile de vârf ale verii).

Spre seară, după plajă și masă ne-am întors la hotel. Am avut timpul necesar să vedem și celelalte dotări ale hotelului.

Acesta are trei corpuri de clădire și un număr de 32 de camere, amplasate la parterul și etajul unu. Hotelul a avut inițial, în anul 1956, când a început ca o mică afacere de familie, doar patru camere. Ulterior s-a dezvoltat, prin extindere, ajungând ca în anul 1986 să poată oferi turiștilor un număr de 32 de camere, . plus dependințele necesare (recepție, bucătărie, etc.) Fiecare cameră are un mic balcon, mobilat cu o măsuță și două scaune, loc ideal pentru servitul unei cafeluțe sau al unui ceai. Noi am avut șansa de-a ne bucura, stând în balcon la nivelul unu, de priveliștea pe care ne-o oferea vârful de munte al Profetului Ilie. Alte balcoane, cele de la camerele parterului sau nivelului unu, dintr-un alt corp de clădire dau în curtea de la intrarea în hotel, în grădina unde se poate servi masa, sau în partea de sud-vest, de unde se poate vedea foarte bine șaua Sellada, dintre cele două vârfuri ale muntelui.

În hotel se poate intra pe două uși, fiecare corespunzătoare corpului de clădire pe care-l deservește, însă culoarele permit atât comunicarea între ele cât și accesul spre piscina și terasa hotelului. Aceasta din urmă se află la ultimul nivel și este împărțită în două compartimente: unul este „mobilat” cu câteva șezlonguri pentru plajă, în cazul că n-ai chef să mergi pe nisipul negru și fierbinte, de lângă mare, iar celălalt este amenajat ca un loc de odihnă umbros, prevăzut cu vreo trei măsuțe și scaune, unde se poate face lectura unei cărți sau, pur și simplu să stai să te destinzi în liniște, în aer liber.

La parter se află amenajată o piscină, nu foarte mare, însă, suficientă pentru a te răcori înotând, cu zece umbreluțe plus șezlongurile aferente. Cât am fost cazați am văzut o familie cu o fetiță mică care, pentru piciorușele ei, a preferat gresia piscinei în locul pietrelor negre, fierbinți și zgrunțuroase ale plajei. Ca peste tot în hotel și piscina are partea ei de grădină. Am văzut aici, pe lângă alte plante înflorite, cactuși sădiți în urmă cu 23 de ani, care au ajuns la o înălțime de peste trei metri. Toți sunt plantați în vase mari, cu decorațiuni tipic grecești.

Coborând la parter ajungem în holul principal, cel al intrării în hotel, nici el prea mare. Acesta este mobilat cu o canapea, două fotolii, o măsuță și, undeva în partea stângă a biroului recepției se află un corp de bibliotecă, cu cărți în limba engleză și germană, probabil la dispoziția turiștilor. Tot la parter, în spatele și lateralul canapelei, într-un „open-space”, se află amenajat bufetul de „tip suedez” și bucătăria, unde se pregătește micul dejun.

Trebuie să menționez că hotelul „Andreas” oferă turiștilor doar micul dejun. Pentru că am ajuns în acest punct trebuie să spun că am fost mulțumiți cu ce ne-a oferit patronul hotelului. Am avut două tipuri de mezeluri, două tipuri de pâine (una cu semințe, alta fără, foarte proaspete și gustoase amândouă), cașcaval, ouă fierte, brânză, roșii, castraveți. Pentru cine preferă cereale, poate alege chiar trei tipuri dintre ele și să le combine cu lapte sau cu iaurt proaspăt, foarte gustos. Cine vrea poate să le mai adauge și ceva dulce – finetti sau dulceață făcută în casă de, chiar, soția patronului, o doamnă blondă, plăcută, din Republica Moldova.

Despre pachețele de unt și dulceață, pâine prăjită, ceai sau cafea aproape că nu este nevoie să mai pomenesc, toată lumea știe că mic dejun fără ele nu se poate. (fac o paranteză și spun, ca o mare iubitoare de cafea bună: aceasta a fost pe gustul meu, concentrată, făcută la filtru, fără economie). Ceaiul sau cafeaua se pot îndulci cu zahăr sau cu miere de albine, acestea aflându-se, la discreție, pe fiecare masă din grădină, în recipiente speciale. Ca desert poți să alegi un bol cu fructe proaspete (cuburi de pepene galben sau roșu și piersici), felii de chec sau biscuiți cu ciocolată. La final poți să alegi suc de portocale, de ananas sau de grapefruit.

Am insistat cu ce oferă patronul acestui hotel la micul dejun pentru că am rămas surprinsă de ce ne-a spus un cuplu de români din Timișoara, pe care l-am întâlnit la plajă. Nu-mi amintesc de la ce agenție au cumpărat biletele, însă nu erau foarte mulțumiți de condițiile de cazare, ca să nu mai spun de ce li se oferea la micul dejun. Plătiseră la fel ca noi costul biletelor, însă hotelul lor, tot de trei stele, se afla undeva mai aproape de plajă decât hotelul Andreas. Noi făceam până la plajă cam zece, cincisprezece minute de mers pe jos. Se vede treaba că: ori agențiile din România ridică costurile pentru hotelurile situate mai aproape de plajă, cunoscând că acestea nu oferă un mic dejun consistent, ori că unii patroni greci sunt mai strânși la chimir și vor să facă economie, făcând rabat la calitatea serviciilor oferite. (înclin să cred că este vorba de prima variantă). Cuplul din Timișoara spunea că la micul dejun vine cineva și le aduce câte două sandwich-uri la fiecare și câte un ceai, și/sau cafea …... aaatââât! . În comparație cu ei, se pare că, noi am fost chiar răsfățați.

Si-acum câteva cuvinte despre grădina din curtea hotelului, acolo unde se poate mânca micul dejun, sau, la cerere, se vinde bere și băuturi de tot felul, aflate în barul de lângă recepție. Însă, înainte de asta trebuie să spun că hotelul are acces la internet, prin Wi-Fi, raza de acoperire fiind zona din vecinătatea recepției: curtea, piscina și, probabil, parterul hotelului. (noi am încercat să accesăm Net-ul și din cameră, dar n-a mers).

Este o adevărată bucurie pentru ochii tuturor celor ce trec pragul porții zidului, nu prea înalt, ce delimitează zona de proprietate a hotelului. Este o grădină tipic mediteraneană, cu flori de culoarea roșu-violaceu a plantelor de Bougainvillea (și nu numai), care îmbracă balcoanele și pereții hotelului, cu cactuși de toate soiurile, formele și mărimile, plante decorative de culori diferite, sădite peste tot, în curtea și împrejurul hotelului. Era foarte plăcut dimineața, la micul dejun să „te ningă” cu flori pe păr și pe masă!!! . Toate frumusețile aste sunt posibile datorită unei fântâni din mijlocul grădinii. Am aflat, cu surprindere, că în zona Kamari există o pânză freatică la mică adâncime. Dar cei ce au săpat fântâni mai adânci, au dat de apă de mare. Astăzi, fântâna noastră nu mai are găleată cu lanț, ea fiind echipată cu o pompă submersibilă.

Un lucru care ne-a plăcut a fost că, aproape, toate plantele sunt sădite în bolovani din rocă vulcanică de culoare neagră, pe care patronul le-a fasonat și adâncit (cu scule adecvate) pentru a le transforma în ghivece. Am văzut atât în grădina de la parter, cea din lateralul estic al hotelului, cât și lângă piscină, cactuși ce ne-au impresionat prin forma și dimensiunea lor. Unii sunt cu o formă perfect rotundă, cu un diametru de vreo șaptezeci de cm. Alții sunt de formă tubulară, înalți peste media obișnuită. Aceste două tipuri de cactuși sunt vechi de 23 de ani, atunci când patronul i-a sădit, împreună cu familia sa. Toate aceste aspecte m-au făcut să consider hotelul amplasat într-o adevărată grădină botanică.

Dacă ar fi să revin în Santorini, cu siguranță că aș alege să stau tot la hotelul Andreas, pe care vi-l recomand fără nici o rezervă!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de doinafil in 14.09.16 10:45:31
Validat / Publicat: 14.09.16 12:03:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3148 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 1. Aleea principală spre intrarea în hotel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX [14.09.16 11:59:40] »

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Andreas Aparthotel [Kamari], SANTORINI" (nou-creată pe sait)

webmasterX [14.09.16 12:02:27] »

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

mishu [14.09.16 12:12:31] »

@doinafil: Stia cineva de ce te lasa pe tine "prin diviziunea sociala a muncii" cu aceasta parte. Atat de minutios si atent scris, fara a te plictisi cu lungi si interminabile comparatii dar cu prezentarea aspectelor importante. Asteptam conform promisiunilor (in doua zile apare si cazarea) astfel incat cu promptitudine azi citim despre asta.

Felicitari, citit cu atentie si votat cu placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
doinafil [14.09.16 12:19:56] »

@webmasterX: Mulțumesc pentru publicare! În primul rând nu este vorba de „Andreas Aparthotel Kamari), Santorini'', care este, probabil, o alta unitate de cazare. Hotelul nostru nu are apartamente.

Apoi, locatia corecta este pe strada Zoodochou Pigis, chiar in curba de la nord de Hotel Glaros. Va rog sa corectati, in consecinta! Multumesc fain!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX [14.09.16 12:33:57] »

@doinafil: Ok, am corectat în denumire ("Hotel" în loc de "Aparthotel")

Cât despre localizarea pe hartă, ar prinde bine un pic de ajutor suplimentar:

rog aruncă o privire peste următorul link amfostacolo.ro/src_google ... p.php?hid=21017.

  • - localizează unitatea de cazare în cauză pe acea hartă (mărește sau micșorează zoom-ul pentru o vizualizare cât mai confortabilă)
  • - fă click pe locul unde e amplasată
    • - dacă click simplu nu funcţionează: fă click-dreapta pe acel loc, apoi alege, din meniul ce va apărea, "Ce se află aici" ("What s here?")
  • »» coordonatele GPS vor apărea într-o mică fereastră în partea de jos a paginii;
  • copiază coordonatele și scrie-ni-le te rog aici.
  • elviramvio [14.09.16 12:43:53] »

    @doinafil:

    Daca in poze este asa, imi inchipui cum este in realitate. Si nu pot sa nu remarc mandria de a fi grec, culorile lor sfinte, alb si albastrul inconfundabil, culorile drapelului lor. Si florile de la balcoanele lor care ma inebunesc si ma necajesc in acelasi timp, de cate ori merg la greci.

    Foarte frumos descrisa locatia, de retinut pentru cazul ca-mi voi realiza si acest vis candva.

    Vacante frumoase sa aveti mereu!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    doinafil [14.09.16 12:58:58] »

    @webmasterX:

    După bâjbâielile mele prin link-ul trimis acestea sunt coordonatele hotelului nostru: 36.373600, 25.480545.

    Va urez o zi fain!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmasterX [14.09.16 13:02:05] »

    @doinafil: Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.

    În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.

    doinafil [14.09.16 13:46:47] »

    @mishu: Mulțumesc pentru apreciere! Eu sunt mai înceată la scris decât @msnd (nu am vechimea lui pe AFA). Mă bucur că a plăcut ce-am scris. Acum, după vacanțele din urmă, voi avea mai mult timp să citesc, la rându-mi, și articolele postate de tine și de alți colegi. (pe câteva le-am parcurs, deja!). Să ai numai bucurii!!!

    doinafil [14.09.16 14:05:19] »

    @elviramvio: Mulțumesc pentru ecou, Elvira! Pozele spun prea puțin despre ce-am vrut să descriu. În realitate este mult mai frumos! Au și alte hoteluri frumusețea lor, însă aici, la Andreas, faptul că totul în jur era numai grădină, mă face să cred că am fost mai norocoși decât alți români!

    Îți urez sa ai șansa de-a ajunge cât mai curând și aici! (referitor la culorile alb-albastru, toate bisericile din Grecia au cupolele vopsite în albastru, pentru a simboliza apropierea de cer (albastru) unde-și are casa bunul Dumnezeu. Asta ne-a spus ghida, fata care ne-a însoțit în excursiile făcute). Să ai o zi cum îți dorești!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvio [14.09.16 14:13:51] »

    @doinafil:

    Multumesc mult.

    cor_nelia [15.09.16 11:59:49] »

    @doinafil: Bravo, Doinel!

    Chiar ai talent!

    Descrii convingator locurile pe unde ai fost.

    Data viitoare cand mai mergi acolo ar trebui sa-ti dea gratuit sezlonguri si berea de rigoare pentru cum scrii despre acest hotel.

    calatorul [16.09.16 14:31:22] »

    @doinafil: Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele convingatoare. Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca petrecuta, alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare!

    doinafil [18.09.16 19:58:48] »

    @calatorul:

    Mulțumesc pentru apreciere și pentru voturi! Vă doresc să aveți și Dvs. tră bucuria unor vacanțe reușite în viitor!

    calatorul [18.09.16 21:44:34] »

    @doinafil: Cu placere, si eu multumesc pentru raspuns si urare, este binevenita, abia astept sa adaug alte reusite la minunatele vacante pe care le/am petrecut in ultimii ani, dintre care prea putine am relatat pe AFA pana acum. La buna recitire!

    altasgard [22.06.17 15:34:58] »

    @doinafil: Buna ziua,

    In primul rand felicitari pentru impresiile despre Santorini si Andreas.

    Apoi, intrucat anul acesta voi petrece (impreuna cu sotia) 2 saptamani la Andreas, as dori sa va cer cateva precizari:

    - cum este apa marii in septembrie pe plaja din Kamari (temperatura)?

    - inteleg ca plaja de aici e cu pietre. Necesita incaltaminte de apa?

    - aveti vreo recomandare pentru pozitionarea camerei (etaj, vedere spre munte etc.)?

    - excursii ati luat numai cu agentia ghidului? In Rodos si Creta am ales agentii locale cu mult mai ieftine...

    - recomandari de taverne pe langa hotel?

    Multumesc!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    altasgard, calatorul, cor_nelia, doinafil, elviramvio, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂAndreas Hotel:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061781883239746 sec
    ecranul dvs: 1 x 1