ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.09.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
SEP-2016
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Donuteria din Sibiu – un concept interesant de… delicios

TIPĂREȘTE URM de aici

Nu lipsește an în care să nu poposesc în orașul Sibiu fie doar pentru câteva ore, fie chiar pentru câteva zile. Nici anul acesta nu am făcut excepție, astfel că am petrecut în urbea sibiană câteva zile splendide. Și fiindcă azi e un nou început (în sfera școlară și la serviciu) m-am gândit să reîncep seria articolelor postate pe AmFostAcolo cu un articol dulce – sper ca fotografiile atașate să nu pună gând rău nici unui regim alimentar ori vreunei glicemii rebele.

În timpul plimbării obligatorii prin Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet și pietonalul Nicolae Bălcescu am observat mai multe persoane cu niște cutii interesante în mâini. Aveam să descopăr sursa acestor cutii albe de carton, de diferite mărimi, undeva pe la jumătatea străzii Bălcescu. Este vorba despre o mică gogoșerie care poartă denumirea de Donuterie. Adresa oficială este: str. Nicolae Bălcescu nr. 26, iar orarul de funcționare se încadrează între orele 10.00-22.00, zilnic. Adresa web dedicată afacerii este: donuterie.ro/donuterie-sibiu

Donuteria din Sibiu face parte dintr-un lanț de astfel de gogoșerii, deschis în 2014 la Târgu Mureș, extins apoi în 2015 în Cluj, apoi în Sibiu. Sub deviza Be nuts. Be donuts tinerii întreprinzători de la Târgu Mureș și-au extins afacerea și oferă chiar franciză pentru produsele lor.

Cele aproape 20 de feluri de gogoși pe care le-am admirat în micuțul dar cochetul magazin de pe pietonalul Sibiului sunt preparate „handmade”, suficient de mari (circa 100-110 gr – în funcție de ingrediente) și gustoase de „te lingi pe degete”. În gogoșerie sunt câteva măsuțe unde poți savura produsele dulci, sistemul de aerisire funcționează perfect, designul interior al magazinului e simpatic, există și toaletă unde te poți spăla pe mâini înainte/după degustare. Prețul gogoșilor variază între 3,5 lei și 4 lei, în funcție de compoziție și glazuri. Curcubeul culorilor și gusturile ce îți atacă simțurile chiar înainte de a cumpăra unul din produse te îndeamnă să alegi cât mai multe sortimente. Am mâncat gogoașă cu măr și scorțișoară, cu zmeură și ciocolată albă și cheesecake (dulceață și biscuiți) – delicii care nu se pot descrie în cuvinte.

Gogoșile se pot lua și la pachet în cutiile personalizate ce le observasem prin oraș. Cutiile se plătesc – 0,50 lei ambalajul pentru o gogoașă, 1 leu cel pentru două, 1,5 lei cutia pentru trei produse. Găsiți proaspăt preparate milkshake-uri, fresh-uri de portocale (7 lei/300 ml) și limonadă (6 lei/500 ml); de asemenea se poate cumpăra apă plată (3 lei/500ml), espresso, frappuccino. Puteți chiar achiziționa tricouri personalizate cu sigla Donuteriei.

Recomand amatorilor de dulciuri acest loc elegant de pe pietonalul Sibiului unde timp de câteva minute poți savura un deliciu dulce.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 12.09.16 14:53:07
Validat / Publicat: 12.09.16 15:44:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 4349 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Piața Mare din Sibiu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

zlatna
[12.09.16 15:53:03]
»

@tata123: Bine ai revenit, ai cam lipsit in ultimul timp. Am avut onoarea primului vot, dar am suferit un pic pentru ca in timp ce citeam trageam cu ochiul la poze, si gura apa se facu .

Am vazut unde este pozitionat magazinul asa ca cu suguranta cand o sa trecem prin Sibiu, o sa-i trecem portile si acestui magazin de gogosi.

Felicitari pentru articol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[12.09.16 15:54:59]
»

@tata123: Parafrazantu-l pe Mihail si a lui compozitie nu pot spune decat "Ma ucide el, adica tu". Nici nu indraznesc sa ma uit la poze, trag cu ochiul si inghit in sec, daca ai de gand sa o tii asa e jale mare, treci si tu mai pe stiinta, o biserica, un muzeu.

In fine, sa zicem ca asta este, o sa supravietuiesc si de data asta si mi-l stabilesc ca obiectiv touristic pentru Sibiu, sau il rog pe fiu-miu sa-mi aduca niste mostre de acolo la sfarsitul acesta de saptamana cand va fi acolo.

Felicitari, votat cu placere si acum o sa zic "Doamne ajuta si Doamne iarta-ma" si am sa ma uit si la poze.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[12.09.16 19:20:19]
»

@tata123:

Chiar ai cam lipsit pe aici si ma intrebam in ce coltisor frumos te-ai ascuns. Bine ai revenit si mai ales bine ca ne-ai adus dulcegarii, era timpul dupa atatea mancaruri grele ce s-au perindat pe site. Banuiesc ca urmeaza si ceva articole despre orasul "prezidential", eu una le astept cu placere.

La poze privesc mai tarziu, intai trec pe la frigiderul meu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgo
[12.09.16 20:46:16]
»

@tata123... ai vazut ce bani frumosi se pot face daca vinzi gogosi poporului?

Zoazore
[12.09.16 22:12:43]
»

@tata123: Tăticul meu drag, și mie mi-a fost dor de articolele tale. Dar ăsta ar trebui pus în ramă: scurt, frumos și delicios (ați înțeles, fetelor?).

Ba eu doar ce-am mâncat, așa c-am admirat pozele și mi-am ales și gogoșile! Cele albastre cu ce sunt?

ovidiuyepi
[13.09.16 14:06:44]
»

@tata123: Delicios. Îți lasa gura apă.

mishu
[13.09.16 14:18:12]
»

@Zoazore: Si daca il pui in rama o sa te inchini la el?

Mie mi-au ramas ochii la altele dar cele albastre asa cum scrie si in poza sunt "Vanilie albastra" asa ca suferinta noastra e ca el (@tata123) a fost acolo si noi nu.

Si iti dai seama ca daca ii spun lui fiu-miu sa-mi aduca de la Sibiu niste alea o sa-mi dea ignore, asa ca deoacamdata imi iau gandul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[13.09.16 14:51:25]
»

@mishu: Ma-nchin, Mishy, ca tare-i bun si frumos! Dar... dezamaghie! Vanilie albastra... Vanilie... Raman la zmeura cu ciocolata alba, mere cu scortisoara, ciocolata neagra cu cafea...

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[13.09.16 15:06:29]
»

@elviramvio: Nu m-am ascuns... am descoperit locuri frumoase... și m-am detașat puțin de media. Urmează și articole... ușor, ușor.

@mishu: Și tot ușor cu poftele... deși după amiază ar merge un pic de energie în plus. Se pot transporta la București, eu am adus câteva în cutia personalizată... hi, hi, hi.

@zlatna: Mulțumesc... tu chiar locuiești destul de aproape de „magazinul ispitelor dulci”.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[13.09.16 15:10:32]
»

@Zoazore: Mmmm... vanilie albastră... cum vine asta? Nu contează, cred că era la fel de delicioasă... Mulțumesc pentru aprecieri.

Încerc să fac articolele mai scurte... dar când să aplic și eu această tactică observ că se „poartă” iar cele lungi.

@ovidiuyepi: Mulțumesc, mulțumesc.

@dorgo: Da... gogosile au succes. Sunt pufoase, dulci și amăgesc foamea...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[20.09.16 07:45:59]
»

@tata123: Era foarte clar ca daca flacaul meu cel mare ajunge la Sibiu unul dintre obiective va fi si acest loc, si asa a fost, vineri dimineata era la Sibiu, prima oprire a fost aici de unde si-au luat gogosi apoi au luat o sticla mare de lapte si a fost una dintre cele mai bune mese. Si cum era foarte normal ne-a adus si noua noua gogosi, din care am apucat sa mancam doar doua (cu mar si cu cheesecake). Am incarcat si eu doua poze cu aceste gogosi ca si dovezi.

Si Zozo, stai pe faza, vor deschide (cel putin asta intentioneaza) si in Bucuresti.

Zoazore
[20.09.16 08:05:17]
»

@mishu: Asta da veste buna! Dar unde-ai pus pozele?

mishu
[20.09.16 08:15:38]
»

@Zoazore: Sunt la validare, astept sa le vad, sunt grozave... gogosile nu pozele

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[22.09.16 11:14:38]
»

@mishu: Mă bucur că fiul a ascultat dorințele mamei și i-a adus o cutie plină cu gogoși delicioase. Bună informația privind deschiderea unei filiale și în București.

mishu
[22.09.16 12:02:51]
»

@tata123: Cred ca am stiut cum sa formulez solicitarea , deoarece si el este pofticios (desi statura lui nu arata asta ca la mama lui),

@zoazore - pozele cu gogosile pe care mi le-a adus sunt in pozele mele (daca le cauti o sa le vezi), asta ca sa-ti fac pofta

Zoazore
[22.09.16 12:26:10]
»

@mishu: Bine, bre! Bravo! Si te mai si lauzi! Arata alea de mor aci incet! Cel putin aia cu mar...

mishu
[22.09.16 12:27:40]
»

@Zoazore: Iti promit ca atunci cand deschid in Bucuresti esti invitata mea acolo si-ti iau tot ce-ti pofteste inimioara, e bine?

Zoazore
[22.09.16 12:31:03]
»

@mishu: Mie sa-mi spui doar unde si cand se deschide, c-apoi vedem noi cum facem!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[26.09.16 10:12:24]
»

@Zoazore + all: UPDATE: Am observat în weekend, lângă hipermarketul din AFI Cotroceni un spațiu care comercializează aproape aceleași gogoși, sub numele Hello Donuts. Pretul unei gogoși cred că e de 5,5 lei; exista o ofertă la prețul de 8,90 lei: cafea+gogoașă. Mai multe amănunte găsiți pe saitul oficial: http://www.hellodonuts.com.

mishu
[26.09.16 10:16:19]
»

@tata123: Pentru ca sunt o persoana foarte saritoare in sprijinul colegilor pentru a le oferi informatii proaspete si pentru ca AFI Cotroceni este doar la 3 statii de tramvai de locul meu de munca poate ca am sa sa reusesc in pauza sa ajung acolo si sa completez informatia oferita cu atata darnicie de @tata123.

Daca nu azi, maine sigur, ramane mai intai sa studies oferta.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, elviramvio, mishu, ovidiuyepi, tata123 🔱, zlatna, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sibiu și împrejurimi?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092568874359131 sec
    ecranul dvs: 1 x 1