Hai să descoperim Mallorca – partea II-a

TIPĂREȘTE

Ultima noastră zi de plimbare prin Mallorca începe mai devreme. Pentru azi ne-am propus mai multe obiective, și vrem să ne încadrăm în timp. De data asta ne îndreptăm spre nordul insulei. Prima destinație este orașul Pollença. Până acolo avem de parcurs circa 70 km. Drumul decurge normal dar, odată ajunși la destinație, avem din nou mici probleme cu parcarea. Se rezolvă, însă, mult mai repede decât în ziua anterioară.

Căutând parcarea, ajungem la concluzia că trebuie să renunțăm la unul din obiective. Este vorba de ”Puig de Maria”, un deal la sud de oraș ce se ridică la circa 250 m față de cota orașului. Informațiile pe care le aveam ne promiteau un drum de 2.2 km, cu imagini fantastice asupra zonei. Odată ajunși sus, am fi putut vedea toată zona rurală din jur, inclusiv orașele Pollença, Port de Pollença și Alcudia. În plus, sus am fi găsit o capelă construită în 1348 și o mănăstire realizată 14 ani mai târziu. Construcția a început pentru a cere ajutorul Sfintei Maria să apere orașul de ciuma care omorâse deja 20% din populație. Acestea au fost astăzi transformate în ”Sanctuarul Sfintei Maria de Puig”. Problema a fost că eram asigurați că drumul durează 40 – 45 de minute.

Văzând cum arată dealul, și evaluându-ne posibilitățile, am ajuns la concluzia că urcușul va dura mult mai mult. Având în vedere programul propus, am renunțat.

În drumul către următorul obiectiv ajungem, întâmplător, la Grădinile Juan March Severa. Practic este vorba de o mini grădină botanică ce adună la un loc mai multe specii caracteristice Insulelor Baleare, grădină care poartă numele unei personalități a insulei. Plăcuța ce ne furnizează informația este montată pe un ”Turn medieval”, construit, probabil, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cu rol de apărare împotriva atacurilor piraților. În grădină există și o statuie a marelui erou local, Joan Mas (1520-1607), care a organizat apărarea Pollença la cel mai mare atac al piraților asupra orașului, în 1550. Merită petrecute câteva minute în acest loc.

Obiectivul principal din oraș poartă numele de ”Treptele Calvarului”. Aceasta este o stradă în pantă care, pe circa 350 m lungime, urcă aprox. 50 m, prin intermediul a 365 de trepte, pe dealul cunoscut sub numele ”Calvary”. Nu am date clare despre istoria acestora. Datele la dispoziție spun că: După cucerirea insulei în 1229, regele Jaume I-ul acordă teritoriul orașului Pollença ”Cavalerilor Templieri”. Apoi, între 1314 și 1840, acesta trece în subordinea ”Cavalerilor Sfântului Ioan de Malta”. Abia în 1860 terenul respectiv intră în posesia ”Onorabilului Guillem Cerdà Cànaves” care cedează zona ”Calvari” pentru construirea căilor de acces și a treptelor spre vârful dealului. Se pare, deci, că treptele sunt construite cândva după 1860. Dar când? Urcușul nu este deloc dificil. Treptele au 10 – 15 cm înălțime și 70 – 80 cm lățime. Deci fiecare treaptă o parcurgem din 2 pași. Problema este că sunt multe. Am încercat să le număr dar, după primele zeci, am pierdut șirul. În plus, nu ne grăbim. Mai urcăm puțim, mai facem o fotografie, mai o privire înapoi, să vedem de unde am plecat. Cert este că toată lumea ajunge sus, fără să gâfâie. Aici găsim o capelă, parțial în renovare pe exterior. Nu sunt foarte sigur dar, după toate datele remarcate de mine, aceasta pare a fi închinată răstignirii lui Isus. În ziua ce noi o numim ”Vinerea Neagră”, o impresionantă procesiune, ce antrenează mii de oameni, se desfășoară pe aceste trepte. Se pare că istoricul procesiunii datează de pe la 1650 dar, actuala capelă este construită între 1795 – 1799. Deși pe pereții acesteia mai sunt câteva tablouri cu tema răstignirii, piesa de rezistență este o sculptură din o singură bucată (206 x 90 x 30 cm) care îl reprezintă pe Isus pe cruce, iar la baza acesteia, plângând, sau rugându-se, Fecioara Maria. O altă piesă remarcabilă bordează partea frontală a mesei altarului, și este un basorelief ce înfățișează cele 14 stații ale ”Drumului Crucii”. Avem posibilitatea de a aprinde o lumânare, de a ne reculege câteva clipe și, apoi, de a porni mai departe.

Pentru coborâre alegem un alt drum. Pornim pe o stradă normală, asfaltată, care coboară în multe serpentine. Dar am parte de o surpriză ce-mi ridică un semn de întrebare care persistă și azi. Am urcat pe ”Treptele Calvarului” până la ”Capela Răstignirii”. Dar pe strada pe care coborâm este amplasat ”Drumul Crucii”. Acesta se întinde pe mai multe sute de metrii, până aproape de baza dealului. Fiecare „stație” este marcată cu o cruce mare de piatră, fiecare având un număr. Numerele descresc din vârful dealului spre bază. Deci, pe ce drum a fost dus Isus la locul de răstignire?

La baza dealului ajungem, din nou întâmplător, la un alt obiectiv ce nu era pe lista noastră. Este vorba de ”Fuente del Lleó”, prima fântână publică din Pollença, inaugurată în 1813, ce aduce apă din zona Ternelles. Ceva mai târziu, în Plaza de la Almoina, întâlnim o a doua fântână, Fuente del Gallo inaugurată în 1827. De realizarea acestui întreg sistem de alimentare cu apă este legat numele unei alte familii importante din insulă, familia Desbrull, înrudită cu familia Juan March, cea cu mini grădina botanică de la început. A doua fântână s-a dorit a fi și de comemorare a bătăliei contra piraților, din 1550. În partea de sus a ”Fuente del Gallo” se află un cocoș. Acesta, încă din timpurile medievale, a fost ales ca simbolul orașului Pollença, regăsindu-se și pe scutul heraldic al localității, alături de trei chiparoși.

Când am crezut că am ajuns jos, am descoperit că mai aveam încă niște trepte de coborât. Și nu puține. Însă, nu ne pare rău, căci ne atrage atenția un anunț gen Câine rău” de tot hazul.

Obiectivul nostru era ”Puente Romano”, un pod la limita nordică a orașului, peste o vale care, la data vizitei noastre, era seacă. Aflu ulterior că aceasta se cheamă Torentul Sant Jordi (Sfântul Gheorghe) . După experiența cu ”Podul Roman din Cordoba”, eram relativ sceptic asupra ceea ce vom găsi. Dar, surpriză, găsim un pod de piatră, nu foarte mare dar, clar cu o vechime respectabilă. Originea podului este un mister al orașului Pollença, din secolul al XIX-lea fiind cunoscut sub numele de Podul Roman. Dar, pe la 1403, era cunoscut ca "Puente de Cubelles". Nici structura sa, cu două arcade inegale, și un stâlp central amenajat pentru distribuția apei spre cele două deschideri, nu dă vreo indicație asupra originii sale. Mai mult, se pare că în decursul timpului a suferit și unele reabilitări. Întrucât începuturile orașului Pollença datează numai din secolul al XIII-lea, adepții teoriei „podului roman” îl consideră ca parte a unui apeduct construit de aceștia pentru alimentarea cu apă a orașului Pollentia, centru urban de origine romană situat în actualul oraș Alcúdia. Personal, mă îndoiesc. Forma actuală a podului este departe de cea a unui apeduct. Apoi, nu au fost identificate nicăieri alte ruine ale acestui apeduct, deși acesta ar fi trebuit să aibă ceva de ordinul a 12 – 15 km lungime. Mai curând cred că stă în picioare ipoteza că podul a fost construit după cucerirea insulei de Jaume I-ul, în perioada când teritoriul era sub tutela Cavalerilor Teutoni. În mod sigur, istoria reală o știe o tulpină de măslin uscată și întortocheată de la capătul spre oraș al podului. Asta, dacă nu cumva se uscase înainte de construcția acestuia. Oricum ar fi, este un obiectiv istoric care merită puțină atenție.

Părăsind locul, revenim în centrul orașului parcurgând mai multe străduțe înguste, și ajungem în ”Plaza Mayor”. Aceasta a fost realizată între 1854 și 1857 cu scopul de a crea un loc de întâlnire pentru locuitorii orașului. Piața a fost construită pe locul unui fost cimitir, mutat în afara orașului, în 1821. Piața este și astăzi loc de întâlnire, atât pentru turiști, cât și pentru localnici, ce se pot relaxa câteva momente pe terasa uneia din multele cafenele și restaurante de pe contur, sau pe una din băncile de la umbra copacilor decorativi ce înfrumusețează locul.

Scopul nostru este însă Biserica Parohială cu hramul ”Mare de Deu dels Angels” pe lângă care trecusem ceva mai devreme, dar era închisă. Primul locaș de cult pe acest loc a fost construit în 1236 care, după câțiva ani, este încredințat Cavalerilor Templieri, împreună cu întreaga zonă de nord a insulei, drept răsplată pentru ajutorul dat regelui Jamie I-ul pentru cucerirea insulei. În 1312 zona trece sub cârmuirea Cavalerilor de Malta, care o păstrează până în 1836. Ca orice construcție foarte veche, și biserica inițială a suferit multe schimbări. Intrarea inițială era orientată spre dealul Calvary, pe partea opusă față de cea din prezent. Turnul clopotniței, vizibil în planul secund al fotografiei, a fost adăugat în 1470. Construcția actuală a fost realizată între 1714 și 1790 și prezintă o navă dreptunghiulară și 12 capele pe lateral. Altarul, închinat ocrotitoarei bisericii și a orașului, ”Maica Domnului a Îngerilor”, este realizat între 1752 și 1764 de sculptorul local Joan Pere Obrador. Îmi atrage atenția plafonul pictat cu teme biblice. La ieșire, rămân plăcut surprins pentru că găsesc o mică broșură – ghid, în limba engleză, cu date despre biserică.

Revenim la parcare și pornim către următoarea destinație a zilei. Aceasta este orașul Alcúdia, aflat la circa 11 km est de Pollença. Acesta are o istorie ce pornește de prin epoca bronzului. Însă, adevărata dezvoltare începe după cucerirea romană, în 123 înainte de Christos. Romanii întemeiază în ”Balearis Major” două așezări urbane, una în sud – vest, ”Campa Palmeria”, astăzi Palma de Mallorca, și alta în nord – est, ”Pollentia”, astăzi Alcúdia. Fiecare asigura atât supravegherea maritimă pe zona lor, cât și legăturile comerciale pe direcțiile respective. După ce romanii pierd supremația în zonă, orașul este atacat de mai multe ori de pirați, și, apoi, distrus de ”Vandali”. Ca urmare, populația rămasă se mută spre vest, în actualul oraș Pollença. După invazia maură a insulei, aceștia înființează aici o fermă, pe care o numesc ”Alcúdia”. În 1229 arabii sunt învinși și alungați de pe insulă, iar în 1298 regele Jamie al II-lea cumpără terenul respectiv și pune bazele unui nou oraș. Construirea începe cu o biserică, o casă de rugăciuni, o piață, înființarea unui cimitir. Totodată se începe execuția unui zid de apărare pe conturul noii localități. Acesta este finalizat în 1362. Zidul este refăcut în perioada Renașterii, și, pe alocuri, dublat. Orașul, în interiorul zidurilor, își păstrează forma din acea perioadă, ulterior extinzându-se și în afara lor.

Găsim relativ ușor loc de parcare, chiar în vecinătatea primului obiectiv din planul nostru, respectiv ruinele orașului roman Pollentia. Costul biletului de intrare este modic (3 euro) și include și intrarea la Muzeul Orașului. Din nefericire, pentru acesta din urmă, noi nu am mai avut timp. Se pare, însă, că nu am pierdut foarte mult.

După estimările arheologilor, ”Pollentia” se întindea pe circa 20 de hectare. Din acestea, este excavată o suprafață infimă care, după estimările mele, nu depășește un hectar. Au fost făcute excavații în trei zone distincte ale orașului.

O primă zonă de săpături, chiar lângă intrare, undeva spre limita nord – vestică a anticului oraș, descoperă un ”Cartier rezidențial (La Portella) ”. Pe o suprafață de circa 40 x 40 m au fost identificate mai multe locuințe, perfect aliniate și, parcă, făcute toate după același proiect. Totuși, fiecare casă a primit un nume, funcție de un obiect caracteristic găsit în ea la săpături (”Casa celor două comori”, ”Casa capului de bronz”, etc.). Accesul la locuințe se face pe o stradă, și ea perfect rectilinie. Nu petrecem prea mult timp pe aici, din cauza unui grup mare de copii veniți, probabil, cu școala și care creau un fond sonor destul de puternic.

A doua zonă excavată este ”Forumul”. Amplasat, pare-se, în mijlocul orașului, se află la circa 200 m sud – est de cartierul rezidențial. Deocamdată a fost excavată o suprafață de circa 40 x 70 m. Săpăturile, însă, continuă. Au fost identificate pentru moment ”Templul Capitoliului”, alte „două mici temple” și o vastă „zonă comercială”. Pentru specialiști, se pare că cele descoperite aici au furnizat o mulțime de informații privind evoluția orașului în decursul istoriei lui. Pentru noi, este momentul unei scurte pauze pentru gustarea oferită de hotel drept masa de prânz.

Al treilea obiectiv excavat este ”Teatrul”. Acesta se află la circa 350 m sud – est de Forum, probabil la limita orașului pe această direcție. Distanța este măsurată în linie dreaptă. Pe potecă, distanța este ceva mai mare. În plus, poteca trece pe lângă o fermă de capre. În afară de faptul că animalele sunt foarte simpatice, am un moment de amuzament. Nu cumva sunt aici urmașele celor din ferma arabă? Referitor la teatru, sunt ușor dezamăgit. Este cel mai puțin conservat teatru roman dintre toate cele pe care le-am văzut în alte colțuri ale lumii. Dacă se pot recunoaște, cât de cât, locurile spectatorilor, celelalte părți componente sau anexe sunt numai niște mormane de pietre. Pe de altă parte, sunt și mulțumit: lucrurile sunt lăsate (dar sper conservate) așa cum au fost găsite, și nu supuse unor modificări conform ideilor unui restaurator, mai aproape, sau mai departe, de realitatea inițială. Ce este, de fapt, acolo se poate vedea în fotografiile anexate.

Părăsind șantierul arheologic, grupul se desparte, fiecare având o altă prioritate. Prioritatea pe care ne-am ales-o este, în conformitate cu ce ne-am propus anterior, să ne urcăm pe zidul medieval și să-l parcurgem, pentru a admira orașul și împrejurimile. Colțul sud – vestic al orașului medieval, unde zidul este înlocuit cu ”Biserica Parohială Sant Jaume” este peste drum de ieșirea din șantierul arheologic. Ca primă urgență, noi plecăm în căutarea unei toalete publice. Întâmplarea ne scoate în cale un panou cu imaginea orașului medieval și a zidului înconjurător, precum și a altor obiective din zonă. Panoul ne rezolvă urgența și, în consecință, pornim spre est, în lungul laturii sudice a zidului. Suntem la exteriorul zidului, și acesta nu-mi spune prea multe. Construcție înaltă, masivă, din zidărie de piatră, întărită din loc în loc de turnuri de apărare, pe această porțiune este, practic, intactă, dovedind o relativ recentă reabilitare. Nu am identificat nici un loc unde să te poți urca pe zid. Ajungând în colțul sud – estic al incintei, zidul dispare. Îl regăsim pe la jumătatea laturii estice, în ”Plaza de Carlos V”, unde este, probabil, tot reconstruită, o poartă de acces în orașul medieval. Numele pieței provine, probabil, de la monumentul din mijlocul acesteia, prin care, orașul Alcúdia, în 1973, comemora 450 de ani de la un eveniment din viața împăratului, petrecut în 1523, pe care nu am reușit să-l identific. În continuare, zidul nu mai este complet pe înălțime, rareori depășind 1.50 m înălțime. De data asta suntem în interiorul zidului. Aflăm că strada paralelă cu zidul se numește Camí de Ronda Nici nu se pune problema a te urca pe zid! .

După ce am parcurs jumătate din conturul orașului medieval, fără a ne atinge scopul, oarecum obosiți și plictisiți, avem un noroc imens: ne iese în cale o … berărie. Berea, servită dintr-o halbă brumată, proaspăt scoasă din congelator, ne reconfortează și împrospătează. Berăria are un nume ce atrage atenția: ”Es Raco de Ronda”. Mai târziu aveam să aflu că are peste 120 de comentarii favorabile pe TripAdvisor. Ni se spune că numele ar însemna ”La Colțul Rotund”, pentru că, imediat după aceasta, strada și zidul fac o curbă, îndreptându-se spre vest.

Noi nu o luăm în acea direcție, ci trecem de partea cealaltă a zidului și traversăm bulevardul paralel cu acesta, pentru că, pe partea opusă, identificăm un posibil obiectiv de vizitat, pe care nu îl aveam în program. Este vorba de ”Alcúdia Taurina” – arena pentru coride. Într-adevăr, se poate vizita, contra unei sume derizorii, respectiv 2 euro. De precizat că în valoarea biletului de intrare este cuprinsă și o bere, sau o băutură răcoritoare, servită la barul din incintă, după vizită. Arena este la fel de mare cu cea pe care am văzut-o la Malaga, cu aceiași culoare a nisipului și o aceiași tribună oficială, la partea superioară. Partea care m-a amuzat a fost faptul că, în mijlocul arenei, în locul unui taur furios, foarte calm, se ocupa de niște fân un … cal. Berea, la sticlă mică ne oferă posibilitatea de a arunca o privire prin terasa barului. Pereții acesteia adăpostesc o adevărată expoziție în domeniul luptelor cu taurii. Afișe, arme, trofee, piese de îmbrăcăminte a toreadorilor, te introduc în atmosfera coridelor. Aflu că arena este funcțională, dar luptele cu taurii se țin numai în septembrie și octombrie. Mai rămân cu o singură întrebare: - oare ce se întâmplă aici după o corida, căci numărul de locuri pe terasă este mult mai mic decât numărul de locuri în arenă. ?

Revenind la zid, imediat după curba acestuia găsim, în final, și locul de urcare. Nu suntem singurii de pe zid. Dar numai o porțiune de circa 350 m este amenajată pentru plimbare. Pentru că, de fapt, asta poți face aici, o plimbare. Traseul este fără obstacole și pericole. Spre oraș este o balustradă metalică iar spre exterior sunt crenelurile zidului. Imaginea nu este spectaculoasă decât spre exterior unde, pe fundal, se profilează peninsula Formentor, pare-se cea mai spectaculoasă zonă „montană” a insulei. La baza acesteia se zărește puțin din ”Bahía de Pollença”, golful din partea nordică a orașului. Spre interior sunt vizibile numai niște acoperișuri.

Coborâm de pe zid prin interiorul unui turn de apărare, în locul unde începe latura vestică a acestuia. Ne continuăm, apoi, plimbarea pe ”Camí de Ronda” și ajung la concluzia că nu mi-ar place să locuiesc aici, la umbra zidului. Cam pe la jumătatea laturii vestice, străjuită de două turnuri, se află o altă poartă de intrare în oraș, ceva mai mare decât prima. Apoi, înălțimea zidului se reduce din nou, de data asta la vreo 50 cm, până în vecinătatea bisericii ”Sant Jaume”, unde se încheie și circuitul nostru.

Ajungem la parcare exact la ora propusă pentru reîntâlnire și pornim spre hotel. Cu asta, din nefericire, se încheie plimbările noastre prin Mallorca. Mă gândesc cu regret la celelalte zeci de obiective nominalizate, sau nu, de a fi vizitate, lângă care am fost atât de aproape. Poate, cândva, voi citi articolele altora despre acestea.

---

VIZUALIZĂRI: 3926 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI