ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.08.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 23.08.16
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 7 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Kalamaki - nu foarte multe de descoperit, dar e ok

TIPĂREȘTE URM de aici

Kalamaki e o statiune linistita si poate chiar plictisitoare, mai ales in contrast cu Laganas. Ea este pentru Laganas cam ce e 2 Mai pentru Vama Veche. Potrivita mai degraba pentru persoane care vor relaxare, rareori vezi baruri animate noaptea sau destrabalare pe strazi.

Statiunea in general

Este mica si o poti parcurge pe toata in mai putin de 30 minute. Sunt cateva taverne cochete si cu un aer boem grecesc, insa majoritatea nu m-au atras prin nimic. Mi-a placut totusi ca nu existau promoteri ai tavernelor agasanti ca in alte statiuni grecesti. Supermarket-uri se gasesc la tot pasul, deci te poti aproviziona linistit cu de toate. Dezamagirea principala a fost lipsa de magazine de suveniruri cu lucruri mai traditionale, sau handmade, sau mai originale. Peste tot numai chinezarii si kitsch si cam aceleasi lucruri. Turisti de toate felurile, varstele, predominant italieni, romani, englezi.

Plaja

In capatul dinspre Merlis Studios este Crystal Beach - o fasie ingusta si scurta, plina de sezlonguri (cu 8 euro 2 sezlonguri+umbrela).

Mergand in continuare pe malul marii si trecand de cateva stanci prin apa, se poate ajunge la plaja Kalamaki: lata, lunga, cu nisip fin, neaglomerata, cu intrare lina in mare si pe care nu se poate circula noaptea din cauza testoaselor ce vin sa depuna oua acolo.

Este o plaja foarte reusita spre deosebire de cea din Laganas unde este mai aglomerat decat in Mamaia, are 2-5 metri latime, si nisipul este perfect batatorit de parca mergi pe pamant/sosea si nu pe nisip.

Tavernele

Tavernele aveau in general preturi bune, mancare traditionala greceasca excelenta, portii mari. Eu personal nu am avut noroc la cele mai bune mancaruri sejurul asta, insa persoanele cu care am mers au avut, asa ca impresia generala e una pozitiva. Toti chelnerii incercau sa-si etaleze romana pe care o stiau, iar noi greaca. Nu prea am intalnit sa primim desert din partea casei, cum se practica in alte locuri, ci mai degraba de baut.

Am mancat un gyros de porc fff bun la Georgia's. La Puzzle am luat micul dejun si am primit apa din partea casei. Tot pe aceeasi strada, am incercat Lambros unde am avut o salata care m-a dezamagit pentru ca scria ca are prosciutto, dar nu avea (nu am stat sa ma cert, restul prietenilor erau incantati de ce comandasera) plus sosul chef pe care aici il folosesc mai mereu la salate si nu il mentioneaza in meniu, mi se pare greu... Alta data am mai cinat la Pandesia, la recomandarea unui prieten (la cum arata nu as fi intrat niciodata acolo) unde chelnerii erau excesiv de glumeti si vorbareti, dar mancarea (Lamb Kleftiko/Beef Stifado) deosebit de buna. Ne-au dat ceva shoturi sau bauturi din partea casei, dar erau diluate cu apa. Un loc care arata foarte dragut si romantic noaptea: Escape, la fel cu mancare buna. La Crystal am mancat un burger genial pe care il recomand. Cam atat imi amintesc din Kalamaki. Am cinat o data si la o terasa de pe plaja din Laganas, unde preturile erau cu 50% mai mari si pot spune doar ca nu a meritat.

Croaziere

Am luat 2 croaziere de la o agentie din Kalamaki unde ne-a vrajit o basarabeanca de-a noastra (cele de la agentia cu care am plecat costau cam dublu, dar nu stiu despre calitatea lor).

Croaziera in jurul insulei (22 euro) a fost cu un vas mare, cateva sute de oameni, dispus pe 3 etaje. Ultimul etaj: scaune/sezlonguri in soare, la mijloc: mese/scaune mai umbrite, aici se putea si manca, iar jos, cel mai umbrit, cu scaune afara si scaune cu mese inauntru (noi aici am prins loc). Au fost cel putin 3 opriri pentru plaja si inot, daca imi amintesc bine, dintre care una de o ora la Navagio (extrem de aglomerat si, ca toate plajele frumoase, cu pietre). Nu a intrat la Blue Caves, insa a intrat intr-o pestera mai mare. A durat de la 9 la 6 si a avut un ghid in romana, cel mai inutil ghid pe care mi-a fost dat sa-l ascult.

Am mai luat o croaziera cu vazut de testoase/insula Maratonisi/Keri Caves (13 euro) cu vapor cu fund de sticla, ce a durat jumatate de zi si mi-a placut mai putin decat prima. Au fost, parca, 3 opriri de inotat dintre care una pe insula Maratonisi. Fundul de sticla era complet degeaba, mic si nu am vazut nimic prin el. Vasul insusi era mic si din pacate mult prea aglomerat, cu oameni ce nu aveau loc sa stea jos. Am vazut o broasca testoasa iesind la suprafata sa respire, iar la una dintre opriri chiar inota una pe sub noi, deci overall a meritat.

Am mai luat de la aceeasi agentie, o iesire la un festival al vinului cica, intr-un sat oarecare de pe insula. Nu era un festival asa cum ne-am imaginat, ci mai mult ca o serbare campeneasca, dar nu are sens sa intru in detalii cu asta.

Pentru toate astea veneau autocare si ne duceau catre port/destinatie si mereu intarziau, de ne panicam, pana ne-am obisnuit ca asa e acolo.

Locuri de vazut cu masina

La prima vedere, sunt multe plaje/obiective de vazut, dar am inchiriat masina pentru 24 ore (50 euro), asa ca a trebuit sa facem o selectie. Primul loc in care am mers a fost plaja Xygia, care e absolut superba, dar din pacate micuta si pietroasa. Recomand sa nu mergeti cu bijuterii pe voi acolo, deoarece sulful din apa le da o culoare rosiatica. Al doilea obiectiv a fost Navagio, care vazuta de sus arata semnificativ mai bine decat de jos. Am ajuns acolo pe la 6 cand era goala si numai buna de pozat. Este intr-adevar impresionanta datorita inaltimii stancilor. Personal si Porto Katsiki mi-a parut cel putin la fel de impresionanta, doar ca e mai putin populara.

Seara am ajuns la Porto Limnionas, citind aici ca e fain de vazut apusul. Chiar asa a fost, apusul si intreg peisajul de acolo au meritat pe deplin serpentinele pe care am mers. Nu am inotat, nu exista plaja propriu zisa, dar se putea cobori in mare. Am mancat la unica taverna de acolo, destul de mediocra. Am gasit o bucatica de plastic de la un ambalaj in farfurie, si mi-au spus ca nu trebuie sa o mai platesc, ceea ce a fost un gest frumos.

A doua zi dimineata am mers pe plaja Gerakas, care a fost highlight-ul excursiei, deoarece am avut norocul sa vedem broscute iesind din oua si mergand spre mare. Deci recomand din tot sufletul. Intentionam sa ajungem si in St. Nicolas pentru sporturile ce se fac acolo, dar ne-am luat cu broscutele si nu am mai ajuns.

Daca nu puteti inchiria masina pentru obiectivele descrise mai sus, probabil se pot vizita si cu autocarul, dar nu stiu detalii despre asta.

Am vizitat si Cameo Island unde ne-am deplasat cu transportul public (1,8 euro calatoria) pana in Laganas si de acolo pe jos inca 20 minute. Intrarea 5 euro cu bautura inclusa, am luat bere la 0,33 care altfel era 4 euro. Nu era mare lucru de vazut pe ea, dar plaja arata frumos si am facut multe poze. Am incercat sa facem baie in mare, dar erau multe pietre si era greu de inotat printre ele/pe deasupra lor. Ne-am intors pe jos de acolo in Kalamaki, este destul de mult de mers.

 

Per total pe insula sunt multe locuri frumoase de vazut, merita sa mergeti si in croaziera, sa inchiriati si masina, oriunde v-ati caza.


[fb]
---
Trimis de ruxandra_rx in 23.08.16 18:07:01
Validat / Publicat: 23.08.16 19:41:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 4928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ruxandra_rx); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 plaja Kalamaki
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mishu
[24.08.16 10:23:59]
»

@ruxandra_rx: Si acest articol foarte frumos, cu niste poze minunate. Felicitari, votat cu placere.

ruxandra_rxAUTOR REVIEW
[24.08.16 10:30:58]
»

@mishu: Multumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, ruxandra_rx
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kalamaki:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051604032516479 sec
    ecranul dvs: 1 x 1