Chei deschise in Apuseni

TIPĂREȘTE

Luna mai, ultima practica a studentilor din anul terminal de la Geografia Turismului din Galati, destinata muntilor Occidentali. Datorita pasiunii mele pentru zona si unor mancarimi de talpi care nu puteau fi stapanite cum am auzit intrebarea “Mergi? ”, m-am apucat de facut bagaje.

Vine si ziua plecarii! Dis-de-dimineata intalnire cu studentii aranjati in trei autocare si la drum, punctul final al calatoriei – Geoagiu Bai, unde aveam cazarea. Dupa un drum obositor, cu un sofer total nemultumit de traseu, de Romania, de viata etc. dar plin de “cunostinte” in toate domeniile, ajungem in Geoagiu.

Despre cazare pot spune ca a fost la vila Sanda (descrisa in review cu titlu omonim), locatie in care am stat in fiecare an de practica in zona, avand capacitatea necesara pentru a gazdui toata trupa.

A doua zi trebuia sa intram in Apuseni. Din experienta anilor anteriori, in care ajungeam inapoi pe la 1 noaptea, am gandit obiective mai scurte si mai apropiate. Asa am dat pe net de unele mentionari privind cheile Cibului, Glodului si Madei, care erau la o aruncatura de bat una de alta. Asta era pe harta aia minuscula si de doi lei! Asa ca aviz amatorilor, cand dati de o harta, schita pe net care e la rezolutie proasta, mai cautati si altceva sau comparati zona cu imagini de pe google earth sau maps.

Dimineata urcam in autocare cu directia nord, pe DJ 705, spre Ardeu, adica in Bozes tineti asfaltul sau indicatorul de Ardeu, Balsa sau chiar Almas. Am ales intrarea in sat ca si punct de plecare pentru vizitarea cheilor pe care le aveam in program, deoarece stiam ca va urma o impartire a studentilor (nu toti sunt amatori sa mearga pe jos cca. 20km, unii din diverse motive fizice, altii din comoditate), si mai ales sa fie usor pt. cei ce cedeaza pe parcurs sa ajunga la masini.

Gata, plecam la drum cu aprox. 50 de studenti dupa noi. Este o zi foarte calduroasa pentru luna mai (33 grade la radio), fapt care face traseul dificil, fiind necesare multe opriri pentru refacerea fortelor, tinand cont de faptul ca pentru marea majoritate a studentilor care erau cu noi ideea de drumetie montana se asocia cu Valea Prahovei, telecabina, discoteci etc.

Dupa o perioada de taraiala, precum melcul lesinat de foame, in care urcam o culme prin poieni, ajungem sa vedem primul obiectiv al calatoriei noastre, Cheile Cibului. Coborarea pe valea in chei se face pe o carare prin padure si va recomand chiar sa o urmati pana la rau. Culmile in Apuseni isi schimba foarte des directia, uneori sunt chiar circulare si riscati sa va invartiti in cerc daca mergeti cascand ochii dupa fluturi.

Aceste cheii incep la intrarea in satul cu acelasi nume si se continua o portiune buna spre nord prin satul Cheila Cibului. Nu sunt foarte spectaculoase, valea Cibului fiind larga, fapt care de altfel a permis si amplasarea satului alungit pe firul vaii cu acelasi nume, dar sunt pe traseu si nu se merita sa fie ratate. Poarta apelativul de chei deoarece peretii taiati in calcare devin abrupti pana la verticala dupa ce in amonte raul traverseaza o zona de coline domoale.

Daca pana in sat lucrurile au mers relativ bine, agale (ca sa nu spunem “dezastruos” din punct de vedere al economiei timpului consumat), aici incepe “distractia”, personificata de un nenea, obisnuit al drumetiilor montane (dupa echipament), cu care ne-am intalnit in timpul pauzei de refacere a diverselor provizii (apa, dulciuri, etc). Am uitat sa precizez un mic amanunt: marea majoritate a studentilor erau de fapt studente, tinerele, frumusele, “imbracate de 30 grade” motiv pentru care nenea o fi avut senzatia ca a facut insolatie si si-a revenit in rai. Normal ca nu a rezistat tentatiei de a incepe un dialog cu fetele:

“De unde sunteti? ”, “Ce faceti pe aici? ”, etc, si bomba

“Cum? Nu aveti ochelari de protectie impotriva viperelor scuipatoare? ! ”

Stupefactie generala! Domnul lansase “soparla” si o luase la picior, probabil ca sa nu fie vazut cum se umfla de ras. Le explicam fetelor ca in zona se pot intalni vipere cu corn si vipere comune care ca orice vipera respectabila nu ataca decat daca este provocata, nici gand de aceasta noua specie de “vipera scuipatoare”. Dupa calmarea spiritelor cu viperele, pornim spre urmatorul nostru obiectiv Cheile Glodului. Nenea nu stia un mic amanunt: echipa dorea atat de mult sa faca ceva, dupa ce ratasera urcarea in Domogled (fara noi, nu mai comentez) si stiind gloria echipelor trecute, incat putea sa le spuna ca trec si dragoni ce mananca unghiile proaspat facute ca nu le putea impresiona intratat ca sa renunte.

La iesirea din sat se face un drum de pamant la stanga ce ajunge peste o culme in satul Glod. Am urmat drumul o bucata, apoi am urcat culmea de cca. 150-200m diferenta de nivel prin pajisti parcelate cu garduri din materiale naturale (spini). Daa, era ca in debarcarea aliatilor in Normadia, numai aia mai aveau garduri vii de 3 m latime.

Dupa inca o portiune de drum in plin soare, locurile umbroase fiind o raritate, ajungem sus intr-o poiana cu ceva arbori, si le prezint alternativele: prima – se urmeaza traseul marcat prin padure pe culmea stancilor, dezavantajul fiind vizibilitatea redusa asupra cheilor; a doua - coboram in chei pe malul Ardeului, apa ce si-a sapat traseul in stanca formand cheile ce poarta numele satului din amonte, dezavantajul fiind reprezentat de faptul ca am anticipat ca sunt portiuni foarte stramte, unde singura varianta de a inainta este prin apa. Aceste chei se gasesc in muntii Metaliferi la limita dintre judetele Alba si Hunedoara, zona fiind declarata rezervatie naturala din anul 1995. Decizia unanima a fost CHEI.

Valea se strage brusc la intrarea pe sectorul de chei, asa ca, din piatra in piatra pornim la drum! Imi este foarte greu sa redau in cuvinte frumusetea locului, poate pozele pe care le vom atasa va vor ajuta sa va faceti o idee, insa frumusetea, in unele cazuri, trebuie si simtita nu doar vazuta. E unul din locurile salbatice unde accesul turistului obisnuit cu asfaltul si confortul este foarte dificil si din fericire va ramane asa pentru mult timp.

Mergand cu ochii la peretii care se ridicau in jurul nostru nu nimeream de fiecare data piatra cea mai stabila si in concluzie bocancii nostri tindeau sa devina mici crescatorii de pesti. Asta pana cand aproape de iesirea din chei avem parte de o surpriza de proportii: peretii sunt verticali si nivelul apei creste peste genunchi. Cheile se ingustau brusc, distanta dintre pereti cca. 1m, aspectul traseului devine sinuos, cu perete neted surplombat pe dreapta, identic pe stanga, accesul prin apa pana deasupra genunchilor si finalul direct intr-un lac, format de rau la iesirea din sectorul de canion. Prima imagine a fost o studenta cu apa pana la gat care imi spunea ca nu stie sa innoate! Noroc ca era o gluma…

Variantele de a trece de lac erau doua: 1. - innot si 2. - cu ajutorul baietilor de-a lungul peretilor de stanca pana intr-un loc cu apa mai mica si de acolo pe uscat. Amatoare au existat pentru ambele variante. Exista si o mica secventa filmata de studenti aici

Dupa o pauza de stoarcere a hainelor continuam drumul prin tot felul de saritori, mai mult pe langa apa de data asta, pana in sat, treptat, la locul unde lasasem autocarele. Ei bine, dupa ce am scapat cu bine din “lac” ne intampina un grup de fete cu ochii rosii de plans, ca nu credeau ca ne mai vad. Normal, in 6 ore au ascultat toate povestile “veninoase” de la toate babele din sat, care le si spuneau ca nu se poate trece in nici un caz pe acolo. Ne intalnim si cu restul grupului, ei plictisiti dupa o zi de nefacut nimic, noi lesinati de oboseala dar incantati de cele vazute si traite.

Din locul in care au stat masinile se traversa strada si se intra dupa o culme circulara in cheile Madei. Recunosc ca le-am ratat, convins fiind de popor ca foamea e mai puternica decat aventura intotdeauna.

Tot traseul, mers superlejer se face cam in 6 - 8 ore. Nu va recomand in sezon umed sau in ani ploiosi: nivelul apei in canionul strabatut de noi poate fi cu un metru mai mare (se vede in poze zona albicioasa), ceea ce il face de nestrabatut, curentul apei fiind foarte puternic si riscand accidente grave. Anul acesta, daca vine canicula la vara, poate fi ok abia prin septembrie.

Mai exista o cale de acces in zona si din nord, dinspre Zlatna, dar stiu ca in anii 2006-2008 drumul de la Zlatna la Almasul Mare era dezastru pana la periculos, cu frecvente prabusiri de versanti sau carosabil. E bine sa va interesati inainte.

Daca aveti disponibilitatea psihica va recomand o excursie in zona, peisajul este mirific iar aventura merita traita din plin.

---

VIZUALIZĂRI: 5673 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI