ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.02.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 06.08.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    FEB-2010
    DURATA: 1 nopți
    familie cu copii
    1 AD. + 2 COPII

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    CAZARE [camere etc]:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    PLAJA şi MAREA:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    88.75%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 49 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    TIMP CITIRE: 9 MIN

    Multumesc frumos, Cornele, pentru cele 4 stele...

    Ilustrație video-muzicală

    TIPĂREȘTE

    (sau "Povestea unui vis trait aievea...)

    Dedic aceste randuri comunitatii AmFostAcolo. ro si Marelui sau initiator si organizator, Cornel Bociort

    (rog a nu se puncta povestea mea)

    Pai se spune ca a fost odata ca niciodata, dar totusi fu acu’ de curand... Si s-a intamplat ceva extraordinar. Dar oare ce? Ei, dragilor…sa povestim...

    Undeva, intr-o tarisoara frumoasa foc si inzestrata cu toate minunatiile pamantului, traiau fara sa se cunoasca intre ei o mana de oameni buni si harnicuti, cu inimi mari si suflete senine precum infinitul cerului, cu har de la Dumnezeu in ale scrisului. Cu vise mari de a tot calatori in lumea larga si de a-si scrie povestile calatoriilor. Si tot acolo pe-acel pamant roditor, traia o mama cu doi copii. O minunatie de fata si de baiat avea acea mama cu nume de personaj de poveste (chiar daca deloc nu se asemuieste) …

    Si ea scria in locuri diferite pentru ca tare mult ii placea sa se joace cu literele si cuvintele. Dar si pentru ca multi ii spusesera ca avea ceva har in alte depanarii de povestioare, unele mai haioase dar si altele mai serioase. Si scrise ea ce scrise, si gasi odata undeva un taram acolo unde acei calatori-scriitori din lumea cea larga si minunata, isi povesteau experientele din ale lor vacante si calatorii…Si-acest loc o fermeca imediat si nu mai putu sarmana sa scape de acea vraja ce-o cuprinsese toata…da’ nu numai pe ea…Vraja se transforma repede-repede intr-o frenezie, unde stapan era un mic bob-microb dar tare nazdravan, de care nu se mai putea scapa. Si uite-asa, microbul incepu a se raspandi pe la cat mai multi calatori si cu totii incepura sa-si povesteasca mai abitir in scris, peripetiile lor din drumurile batatorite ale lumii stiute sau chiar nestiute…Dar minune, in locul unde scriau ei, cresteau si cresteau mereu si mereu, dorinte si vise, sperante, nazuinte… Si iata ca incepura virtual doar, la inceput, a se inchega prietenii intre printi si printese nevazuti inca in realitate… Iar pazitorul vrajei, Omul cel Mare al Casei AFA, unde acestia comunicau de zor si tot scriau sau se mai si certau, si iar se impacau, le promise la cei mai temerari si muncitori, o mare intalnire cu totii sa se cunoasca si in carnita si oscioarele lor, undeva sus, hat, tocmai la munte, unde-i tare frumos de tot…dar si cu cantareala grea pentru multe buzunare… Dar Omu’nostru cel Mare, Cornel parca-i zicea, facu o alta vraja din bagheta-i fermecata. Si le “potrivi” copiilor familiei lui, AFA, taramul cel vrajit, ce crestea pe zi ce trecea, o intalnire de serbare la ceas de inserare si un ospat pe cinste. Sa petreaca in Poiana, locul cel mai fain si renumit din mica tarisoara ce se intindea usor dar falnica, de la Carpati la Marea cea Neagra.

    Ei, si asa, mandra mama reusi si ea acu, dupa o viata de om, sa se bucure si ea alaturi de copilasii ei intr-un loc renumit, de 4 astre stralucitoare, Piatra Mare ii zice. Caci altfel, zau de-ar fi putut vreodata sa se rasfete cu asa “conforturi” scumpe. Ea reusise doar sa vada cum ii viata de vacanta doar la 3 stelute “palpaite” sau 4 astre la vecinii lor din sud…de dupa Dunare…Dar se multumea si cu ele si era tare bucuroasa…”las’ ca altii nu pot nici atat” zicea ea fericita dar si intristata cu gandul la cei mai nevoiasi…

    Dar locu’acela, Piatra Mare era o casa maaaare, deosebita, facuta ca un triunghi urias, frumos colorat pe dinafara, le placu multora, chiar daca nu-i multumi pe toti. Pe mama noastra o incantara mult intrarea spatioasa si holul foarte curat si elegant, cu bun gust, larg, cu piatra lucitoare pe jos si pe pereti si multe oglinzi inramate ca la castele, cu statui frumoase, ce dadeau eleganta si rafinament intregului asezamant, tocmai bun de a-si primi oaspetii de pretutindeni. Dar si multe, multe flori care mai de care ce-ti luau privirile de frumoase si deosebite ce erau. Intrarea in acel loc tainic isi merita pe deplin cele 4 stelute stralucitoare. Sa vedem mai departe…

    Nu asteptara mult sa fie poftiti in camera lor, mama cu copiii sai. Si astfel primira cheia spre locul unde sa poposeasca pentru o noapte, una dintre cele mai importante din viata lor dar si a multor oaspeti veniti cu aceleasi treburi acolo; marea intalnire fata-n fata cu Marele Om si ceilalti calatori-scriitori in ale depanarii povestilor de vacante, veniti din toate cele 4 zari ale tarii.

    Si-asa ei luara unul din cele 2 lifturi moderne, ce-i dusera spre etajul 6 la camera lor. Descuiara cu un carton plastifiat, ii zice cartela magnetica, mod ultramodern de a descuia, ci nu zavoare cum stiam eu ca au palatele si castelele din povesti… (deh, aceasta este o poveste “trendy”). Intrara foarte increzatori si cand colo, ce sa vada? ! Camera era spatioasa, ce-i drept, dar avea doar un pat maaare, dar nu incapeau acolo decat 2, iar ei erau cu unul in plus. In camera era curat, destul de cald si placut la prima vedere, aveau si un tv cu o telecomanda care isi facea treaba, o masa stil birou, cu un mini-bar. Apoi era si o masuta lunga, pe un perete, unde mama intui bine ca acolo ar trebui pus patul pentru cel de-al treilea oaspete…Pe o parte a patului, pe un fel de noptiera isi facea “siesta” si un telefon. La intrarea in camera, se hodinea tacut un mare dulap, ce ascundea halate de baie si papuci. Cand intrara in lumea baii, da, le placu mult baia mare, cu cada normala, cu perdeluta, curata, cu foen si tot dichisul pt. un hotel de 4*. Camera era norocoasa, avea si un balcon destul de bun, dar nu cu vedere la partie, ci undeva in spate. Dar nu a deranjat pe nimeni. Un singur lucru o nemultumea pe mama: lipsa celuilalt pat, cu atat mai mult ca atunci cand platise sederea i se si confirmase camera cu patul acela suplimentar. Atunci ea cobora din nou la receptia hotelului si o anunta pe fatuca ce era atunci la datorie, ca mama avea nevoie de inca un pat. I se spuse ca-l vor aduce repede. Dar ce repede? ! Ca ei plecara ceva mai tarziu la o plimbare sa urce cu telegondola, o casuta tare micuta si rosie, agatata de fire ce te urca sus, sus pe creasta muntelui. Acolo era zapada si multi schiori ce zburdau fara griji si fericiti alunecau spre valea cea frumoasa a Postavarului. Si ei o luara apoi in jos, strabatand costisa muntelui prin zapada apoasa si moale de le cazura si afundara picioarele de multe ori pana deasupra genunchiului de se udara atat la picioare cat si in sus, pe pantaloni… Dar nu fu niciun bai fiind impreuna la hoinarit cu alti doi temerari din aceeasi gasca de scriitori-calatori. Se distrara, rasera de mama focului, ba se si chinuira sa ajunga repede, repede, ca venea seara si incepea evenimentul cel mult asteptat, premierea si ospatul cu dant si toate cele…

    Ajunsera bine la hotel si surpriza: patul buclucas nu aparuse inca…Iar cobora mama si isi anunta inca o data baiul…I se promise iara ca patul va “ateriza” odata si-odata. Probabil o fi avut ceva “ceata” pe creieras fatuca cealalta (pt. ca intre timp se schimbase tura la receptie) si o fi uitat sa anunte preluarea aterizarii in camera a patului cu pricina. Of, cate drumuri si discutii pentru un amarat de pat. Sau o fi fost altceva? ! Olecuta de uitare fiind atata lume venita atunci. Dar mama fuse iertatoare si trecu mica suparare in uitare…

    Intre timp, incepu festivitatea de premiere. Emotii mari pe toti se asternura deodata, bucurii, zambete mii si mii aruncate in toate partile, dar si lacrimi calde si discrete pierdute undeva in coltul ochilor…si poze multe, multe. Omul-cel Mare, Cornel fu si el emotionat peste masura mai ales cand primii un cadou surpriza de la “printisorii” lui calatori -scriitori din Casa AFA. Dar toate trecura repede-repede pentru ca se pregatea marele ospat (? ! ) si cu marea petrecareala. Ce a urmat, stie fiecare…e alta poveste, a tuturor si a fiecaruia in parte…

    Si ca printr-o mare minune aparu si patul, la inceput sprijinit pe un perete in afara camerei, pentru ca in timpul serii si a petrecerii, vraja sa se defineasca pe deplin intr-un pat bun si confortabil chiar in interiorul camerii asezat pe peretele intuit de mama de la bun inceput... Ura!!! Au reusiiiit!!! In sfarsiiit!!! (cei de la receptie) …

    Dar hotelul acesta avea si o piscina foarte generoasa, chiar frumoasa. O vazura mama cu copiii ei prin geam, de undeva ceva mai de sus. Erau cativa amatori de balaceala…norocosii de ei!!! …Apoi cred ca mai erau si alte sali de conferinte, pe langa sala NATO, unde avea loc bucuria premierii celor din Casa AFA, fiind, cred eu, cea mai mare sala. De asemenea, barul de jos, din hol, era dragutel si frumos dichisit, cu o plasma mare ce trona pe un perete. In tot hotelul era curatenie peste tot sau cel putin, acele ore ale noptii ascundeau foarte bine micile secrete tainuite si mai urate ale acestui hotel. Restaurantul se intindea pana destul de departe, cu mese rotunde decorate festiv, cu lumanarele ce imprastiau o lumina discreta si diafana, cu rafinament si cu scaune cu model destul de frumusel...

    Si mama se gandi ca hotelul, luat ca atare, isi merita cele 4 stele, fiind in Romania, o tara cu un turism organizat mai in coada de peste…mereu in asteptare, (pana cand oare? ! ) unde tot timpul se promite marea cu sarea pe aceste mioritice meleaguri minunate. Dar de facut se lasa cu greu la treaba. Probabil “cocosul” din capu’ ograzii, cu puii lui de aur, o avea alte negoturi de facut decat cele pentru tara lui…iar closca fiind si o blonda…hm…dar asta e o alta poveste, urata foc si tare nedreapta pentru acest popor cu multi oameni buni si cumsecade…totusi…

    Oricum, mama Ileana a fost tare fericita ca a reusit asa, doar prin intermediul acestei intalniri organizate de Omul-cel-Mare, sa-si duca si copiii la un astfel de hotel de 4 stele. Caci altfel, doar ar fi visat, poate ca multi altii in situatia ei…ohoho si sunt destui cei care nu-si pot permite o asa “aventura” de 4 stele logostele…si unde? Taman la cea mai rasuntoare si cheltuitoare statiune de munte din tara Mioritei…

    Ei, dragii mei, trebuie sa inchei aceasta povestioara, cu multumirile mele infinite organizatorului Cornel, Pazitorul Casei AFA, ce si-a adunat aici pentru prima oara, ce nu se va uita niciodata, calatorii-scriitori la Piatra Mare. Fara tine, stimate Domn, acest lucru pentru mine, una, cu siguranta mi-ar fi fost imposibil de realizat si la preturile practicate la acest hotel. Si va multumesc si voua, prietenilor mei reali de-acum, pentru ca existati si ca v-am cunoscut la aceasta festivitate. Sper sa fim sanatosi sa calatorim si pe mai departe si sa venim cu alte si alte povesti fascinante care sa ne umple si sa ne hraneasca sufletul si mintea de bucurie si fericire.

    Sunt fericita ca asa pot spune si eu cu mandrie si mare bucurie, ca AmFostAcolo!!!

    Cu mult drag si recunostinta,

    Ileana Stefan


    [fb]
    ---
    Trimis de ileanaxperta* in 24.02.10 13:43:16
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2126 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Casa mare ca un triunghi din "gavanul" Postavarului (hotel Piatra Mare)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
    [1 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 6600 PMA (din 12 voturi)
    NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 49.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    krondia* [24.02.10 14:36:44] »

    Tot ce traim noi acum este o frumoasa poveste, asa cum foarte sugestiv ai creionat-o tu, ileana, cu nume de basm, un vis care zau ca nu as vrea sa se mai termine. Putem visa acum la destinatii unde nici nu speram sa ajungem vreodata si totul este mai simplu pentru ca stim ca cineva a fost acolo...

    Altfel, eu am mai fost la evenimente de 4 stele si lucrurile au stat putin diferit dar recunosc ca asa de bine nu m-am simtit nici la chefurile din studentie... Si de-abia astept sa o luam de la capat!

    Multumesc, Ileana, pentru povestea deosebita, am s-o citesc cat de des pot si in special atunci cand voi simti nevoia sa ma retrag intr-un loc linistit si cald... Putem face o exceptie si sa introducem un vot de 1.000 puncte?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
    webmasterXY* [24.02.10 14:39:25] »

    ...cu mare greutate am smuls si aceste 1000 PMA-uri...grea misiune! mai ales cand citesc din culisele de la Piatra Mare

    pepsi70ro [24.02.10 14:49:06] »

    Esti o adevarata povestitoare si imi pare bine ca te-am cunoscut acolo in holul receptiei si am putut schimba cateva cuvinte. Esti o foarte mare sufletista si acest lucru se vede de cum alegi cuvintele pe care le scri.

    A fost o mare onoare sa te cunosc si sunt convins, vom avea foarte multe ocazii sa ne cunoastem mai bine.

    georgiana [24.02.10 15:05:14] »

    Ileanaxperta,

    Da, am fost norocosele personaje de poveste!

    Cand ai inceput, mai sus, cu

    ''Undeva, intr-o tarisoara frumoasa foc si inzestrata cu toate minunatiile pamantului, traiau fara sa se cunoasca intre ei o mana de oameni buni si harnicuti, cu inimi mari si suflete senine precum infinitul cerului, cu har de la Dumnezeu in ale scrisului'', ma crezi ca m-au trecut oarece fiori???

    Atat de frumos a fost, incat nu-mi vine sa cred! Parca a fost un vis frumos, sau... o poveste!

    Din acest motiv eu inca, nu-mi gasesc cuvintele potrivite ca sa scriu si eu ceva aici sau pe forum.

    E una dintre starile mele ciudate, cand sunt fericita si... amutesc!

    Sper sa reusesc sa-mi adun gandurile si sa pot insira si eu, ca tot omul care a fost acolo, vreo cateva randuri.

    Dar pana atunci ma bucur, inca, de starea aceea de vis, sau de poveste!

    Pentru cei care n-au fost acolo si pentru cei care nu au fost pe aceeasi lungime de unda... sa stiti ca minunile chiar exista, iar una dintre ele s-a intamplat acolo, sus, la munte!

    Nici eu nu credeam, dar... m-am ''ciupit'' si... e-adevarat!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
    ileanaxperta* [24.02.10 15:26:53] »

    Va multumesc dragii mei prieteni REALI ca ne bucuram impreuna, ca ne depanam impreuna amintiri traite impreuna...va dati seama??? Suntem si acum impreuna, cand ne citim impresiile, in gand si simtire, vibram impreuna si in aceste clipe; si am fost, chiar daca doar pt. atat de putin timp in lumea reala, fata in fata, si in acelasi loc si in aceeasi inima mare, AFA si cu siguranta vom fi si in viitor...Asa e, minunile exista...iar povestile se infiripa din trairile si experientele noastre, ale fiecauia dintre noi...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
    cosminp [24.02.10 15:33:24] »

    ileana, cand vei scrie prima carte, neaparat sa o lansezi impreuna cu cea a lui alex. voi doi sunteti scriitorii nostri.

    puncte la infinit.

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [24.02.10 16:01:31] »

    Dedicatie pentru Lady Experta

    M-ai lasat cu gura mask

    Si cu capul cat o cask

    Draga noastra Ilenioara

    Cu a ta povestioara

    Ca de altfel bestiala!

    Esti o doamna mare, mare

    Si ma-nclin pan' la picioare

    Pentru-al tau har personal

    De-a scrie asa sentimental.

    Felicitari si la mai mare

    Si la cat mai multe frumoase povestioare!!!

    Dn toata inima-ti doresc

    Ileana draga, te stimez)

    Oups si cel de-al 5 lea set de 400 MPA bineinteles

    catre tine-acum pornesc!!!!!

    Mii de pupici, talentato !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
    georgiana [24.02.10 16:09:49] »

    Dananecula,

    Nu degeaba, cand ai primit diploma, la premiere, i-am sugerat eu la Mirela B sa scrie pe a ta ''Pentru poeta site-ului''!

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [24.02.10 16:23:26] »

    Mersi muuuult Georgiana pentru aprecieri.

    Uite cum oamenii in floarea tineretii fara batranete isi descopera un nou talent... sau mai bine zis altii il descopera la ei: incepand cu Ileana-Cosanzeana scriitoarea de povesti fermecatoare cu printi-calatori si printese-dansatoare, pana la Alex-Barosanu' indianu' (plsss maestre sa nu te superi pe mine k am fost in pana (mea) de lipsa de rime si alta mai buna n-am gasit)), iar eu finalizez timid plutonu' cu versuletzele k sa umplu tot decoru')

    Draga Georgiana, la fel k tine nu ma mai satur sa citesc impresiile de la Marea Intalnire AFA postate de altii, ma minunez si... amutesc de ma blochez si nu mai indaznesc ceva impresii personale sa mai postez)

    Dar pana la sfarsitul saptamanii tot o sa ma mobilizez si trebuie sa scriu si eu ceva... k e pacat... promit!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
    ileanaxperta* [24.02.10 17:59:04] »

    As vrea sa dedic si aceasta melodie comunitatii AmFostAcolo.ro. Rog unul din webs sa o ataseze la povestea mea. Va multumesc si voi faceti parte integranta din comunitate si deci v-o dedic si voua, albinutelor din spatele monitoarelor noastre. Numai bine tuturor!!!

    http://www.trilulilu.ro/clau910/22144615337452

    (Semnal M este ca si Phoenix, formatia mea de suflet...)

    webmasterXY* [24.02.10 18:03:50] »

    Povestea ta este de acum acompaniata

    luci_matache* [24.02.10 19:23:33] »

    O poveste fermecatoare, plina de sensibilitate, o poezie pe masura si numai vorbe bune. Eu ce as putea sa mai adaug? Daor sa citesc si sa ma minunez sau sa visez la ce ati trait cu totii la Poiana. Nu pot da mai mult de 400 pma.

    ileanaxperta* [25.02.10 12:25:41] »

    @Dana, iti rsp. cam cu intarziere. Te pup si te imbratisez si mii de multumiri pt. poezie si vorbele frumoase. Si tu esti BESTIALA!!! In adolescenta am facut si eu multe poezii si acum mai fac atunci cand mi se pune...marea inspiratie. Nu prea am timp acum de "clocit"...Apropos de poezii: scriu doar prima si ultima strofa dintr-o poezie a mea facuta demult, in 1981, in ultimul an de liceu cand am fost f. prolifica. Se intituleaza "PRIETENE" si vi le dedic voua de pe comunitatea AFA:

    Prietene, esti ca un fir de-argint/ Tesut de prima raza-a diminetii,/Si prima adiere-n ram de vant/Si primul muguras al vietii....(inca 5 strofe)

    Tie-ti inchin aceasta poezie,/Prietene si om, fiinta buna./Ca o chemare ea sa fie/O amintire vie sa ramana!.

    Va imbratisez pe toti (diana, georgiana...si pe baieti)si sa ne revedem cat mai curand!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
    piti [25.02.10 13:16:49] »

    Ileana

    Nu stiu pentru ce sa te admir mai mult: pentru entuziasmul cu care scrii pe site, pentu verva deosebita cu care parca ne-ai molipsit si pe noi la intalnire sau pentu cele doua flori ce te-au isotit in Poiana (dovezi ale binecresterii si frumusetii). In fata la toate acestea eu... ma inclin (cu puncte bineinteles).

    krondia* [25.02.10 22:21:33] »

    Ileana, eu sunt un capricorn veritabil, nu ma multumesc cu jumatati de masura. Te rog sa ne scrii si celelalte strofe, nu de alta dar poate gasim un compozitor si le punem pe muzica A nu se puncta ecoul meu

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cosminp, dananecula, georgiana, ileanaxperta*, krondia*, luci_matache*, piti
    Alte impresii din această RUBRICĂPiatra Mare Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054574966430664 sec
    ecranul dvs: 1 x 1