ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Zona de agrement ”Plaja Doaga” - un loc bun de bălăceală într-o zi de vară

TIPĂREȘTE

Pentru că multe dintre zilele trecute au fost extrem de călduroase, am căutat și noi diferite modalități pentru a ne mai răcori; am tot încercat în vara asta două piscine din oraș, însă voiam mai mult. Ne era dor să simțim nisipul sub tălpi și să avem mai mult loc la dispoziție pentru a ne bălăci; portofelul însă nu a fost de acord să fugim un weekend la mare unde prețurile la cazare au crescut brusc, întocmai ca Făt-Frumos din basme. Ce era de făcut?! Am avut două variante la dispoziție: fie să dăm o fugă la Sărata-Monteoru (unde am mai fost în ultimii ani – impresii aici), fie să mergem într-un loc pe care nu îl mai văzusem din copilărie – plaja de la Doaga din județul Vrancea, aflată în apropierea limitei cu județul Galați.

Niște prieteni fuseseră la Doaga în urmă cu vreo lună și ne-au spus că locația este destul de frumoasă, numai bună pentru o baie – exact ceea ce căutam noi! Așa că pe la ora 14.00 ne-am urcat în mașină și am plecat într-acolo. Drumul de acasă până la destinație a durat ceva mai mult de o oră și a însemnat aproximativ 65 de kilometri parcurși până la Doaga. Am trecut de Focșani pe DN2/E85 și am ajuns în intersecția de la Tișița unde am virat dreapta intrând pe DN 24, drumul care duce spre Tecuci și apoi către Bârlad. De la intersecție am parcurs ultimii șapte kilometri și am intrat pe un drum pietruit spre dreapta (drumul către complex apare imediat după traversarea unei căi ferate); am mai mers cam jumătate de kilometru și am ajuns în parcarea de la intrarea în Zona de agrement Plaja Doaga. Am avut norocul să găsim un loc la umbră, apoi am coborât repede din mașină, echipați corespunzător pentru plajă cu rogojină, cearceaf, prosoape și –obligatoriu- toate găletușele și lopățelele pe care băiatul le găsise prin casă atunci când i-am spus că mergem la plajă. :)

Am intrat și am avansat către o măsuță din apropiere, unde cineva încasa taxele de acces în incinta complexului. Noi am plătit 20 de lei (2 adulți – 10 lei fiecare) iar pentru cel mic nu ne-au luat bani, fapt ce ne-a făcut să acordăm în gând o primă bilă albă. În apropiere erau afișate tarifele valabile pentru o zi: 10 lei/persoană (nu se specifică totuși nimic referitor la eventuale gratuități pentru copii), 5 lei/mașină, 10 lei/cort și 10 lei/șezlong. În interiorul complexului sunt construite și câteva căsuțe pentru două persoane, prețul unei astfel de căsuțe fiind de 60 de lei/noapte.

La o privire rapidă, am văzut că zona pentru corturi se află în partea stângă, iar căsuțele sunt în dreapta, ascunse după copacii din apropiere. Am mai continuat pe aleea centrală vreo 20 de metri și am ajuns pe plajă. Bucata de nisip este suficient de lată cât să ajungă pentru câteva sute de persoane fără ca oamenii să se înghesuie, iar nisipul este suficient de fin, chiar peste așteptările noastre inițiale aș zice (sunt câteva pietricele, însă nimic înțepător)! Ne-am instalat rapid la câțiva metri de apă și după vreo cinci minute ne bălăceam de zor în apa caldă a lacului. Aici la Doaga sunt câteva lacuri ce comunică între ele, plaja fiind amenajată pe malul unuia dintre acestea. Intrarea în apă este destul de lină și pe fundul apei este nisip, iar după câțiva metri apa se adâncește treptat. Există o linie de geamanduri instalate pe la 10-12 metri de mal, iar un bărbat a patrulat permanent cu o barcă dincolo de geamanduri și i-a somat pe teribiliști să nu se aventureze în larg, obligându-i să se întoarcă în zona sigură. O altă bilă albă, mai ales că aici la Doaga s-au mai înecat oameni în trecut. Apa lacului este limpede și în apropierea malului veneau peștișori care țâșneau ca niște săgeți argintii printre picioarele copiilor, spre evidenta bucurie a micuților.

Între două reprize de bălăceală, eu am făcut un tur al complexului pentru a-mi face o idee cât mai clară asupra locației. La marginea plajei spre zona de corturi se află grupurile sanitare cu toalete turcești, unde ar putea fi mai curat. Pe peretele exterior sunt instalate patru dușuri cu apă rece, utile eventual doar să te clătești rapid pe picioare. Aici voi acorda o bilă neagră, consider că dacă rămâi peste noapte la cort ai nevoie de un loc unde să poți face un duș cu apă caldă.

Zona de camping este destul de mare și se întinde aproximativ sub forma literei U, intrând ca o peninsulă între apele lacului. Un lucru pozitiv este faptul că sunt mulți copaci în zonă și cei de la cort beneficiază de umbra mult dorită într-o zi caniculară. Cei veniți aici cu cortul erau dotați cu măsuțe și grătare, iar muzica răsuna din câteva mașini (asta nu mi-a plăcut, pentru că dacă nimerești la cort un astfel de vecin s-a dus naibii liniștea de care sperai să ai parte :().

Pe malurile lacului, dincolo de zona de plajă, sunt mai multe locuri unde se poate pescui. M-am apropiat de pescari și am văzut că prinseseră câțiva pești, unii dintre ei chiar arătoși. O altă bilă albă o dau pentru că poți pescui în voie și poți păstra tot ce ai prins, fără să mai plătești vreo taxă pentru acest lucru.

Deși numai în apropierea plajei patrulează cu barca acel salvamar, am văzut destui teribiliști care sfidau efectiv panourile ”Zonă periculoasă – Scăldatul interzis! ” și făceau baie prin alte zone neamenajate din incinta complexului. Până să plecăm, am schimbat câteva vorbe cu bărbatul din barcă, acesta spunându-mi că apa are pe alocuri 12-13 metri adâncime și că fundul apei oscilează mult, așadar există un pericol real de înec în afara zonei delimitate de geamanduri!

Am revenit pe plajă și am mers la terasa din apropiere. Meniul era afișat pe un panou: mici cu pâine și muștar – 2,5 lei/bucata; șnițel de pui – 8 lei/100 gr. ; cotlet de porc – 9 lei sau cartofi prăjiți – 4 lei/100 gr. Mai erau alte câteva produse afișate, am fotografiat meniul și voi atașa poza. În ceea ce privește băuturile, berea oscila între 4,5 și 6 lei/sticla, iar sucurile la 0,5 litri costau cam la fel. Noi am cumpărat o sticlă mare de Pepsi pentru care am plătit 8 lei.

Există mai multe măsuțe pe terasă, dar și alte câteva așezate în apropiere chiar pe plajă și prevăzute cu umbrele mari. O altă parte a terasei este amenajată ca o discotecă în aer liber (funcționează în nopțile de weekend, așa mi-a spus barmanul).

În spatele terasei există zona căsuțelor, oarecum delimitată de restul complexului. Am numărat vreo 15 căsuțe (posibil să fie câteva în plus) și am văzut grupuri sanitare separate doar pentru aceste căsuțe. Există mai multe mese și scaune de plastic așezate în apropiere, dar și un grătar comun, pe care turiștii cazați aici îl pot folosi pe rând. Prin amabilitatea unei doamne aflată pe scaun la umbră, am aruncat o privire rapidă în interiorul căsuței dumneaei: două paturi simple lipite unul de celălalt și două noptiere mici reprezintă dotarea acestor spații de cazare; nu există televizor. Doamna mi-a mai spus că se pot face rezervări telefonice pentru căsuțe fără a se plăti vreun avans; doar vii cu buletinul pentru confirmarea datelor și plătești atunci când te cazezi.

Voi mai adăuga faptul că pe lac te poți plimba cu hidrobicicletele. Există șase hidrobiciclete cu două locuri fiecare, sub forma unor lebede uriașe și am văzut destui doritori care stăteau la coadă în partea dreaptă a plajei pentru o astfel de plimbare. Înainte de a urca în hidrobicicletă, doritorii primeau veste de salvare pe care erau obligați să le îmbrace. O nouă bilă albă! Prețul pentru această distracție: 20 de lei pentru 30 de minute de plimbare pe lac.

După ce am terminat turul complexului, am revenit pe plajă lângă ai mei și am alternat reprizele de bronzat cu cele de bălăceală. Am plecat de la Doaga pe la ora 19.30, după aproximativ 4 ore petrecute pe plaja acestui complex. Ar mai fi de precizat că am primit bonuri fiscale atât la intrare, cât și pentru sticla de suc cumpărată de la terasă.

Ajuns la finalul articolului, recomand Zona de agrement Plaja Doaga pentru cei care locuiesc relativ aproape și vor să se bronzeze în condiții apropiate de cele de la mare; complexul este o variantă și pentru cei aflați în trecere și care vor să facă o pauză de câteva ore pentru bronzat sau pentru bălăceală.

Călătorii plăcute tuturor!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 19.07.16 02:04:57
Validat / Publicat: 19.07.16 08:52:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TECUCI.

VIZUALIZĂRI: 36259 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Plaja de la Doaga - cadru general.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Zoazore [19.07.16 09:13:49] »

@Crazy_Mouse - Unde-i plaja, hop si eu! Al doilea vot! Arata tare bine ce zici tu aici!

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [19.07.16 09:28:23] »

@Zoazore - Chiar arată! Nouă ne-a plăcut și vom mai reveni acolo! Bine, nici nu suntem prea pretențioși și avem mereu în vedere raportul calitate/preț!

mishu [19.07.16 10:01:14] »

Am sa retin destinatia, ca cine stie, poate o sa ajung si eu pe acolo.

webmaster26 [20.08.18 21:03:15] »

Mutat în rubrica "Ștrandul Doaga [Doaga], TECUCI" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂȘtrandul Doaga [Doaga]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056993961334229 sec
    ecranul dvs: 1 x 1