ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 5 MIN

Călătoria cu avionul. Așa nu!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Inspirat de colega Zoazore, ce a scris un articol despre turistul suprem (vezi impresii), m-am gândit să fac un articol despre turistul mitocan din avion. Sau mai bine zis ce nu trebuie să faci, la o călătorie cu avionul.

În ultimii zece ani am călătorit destul de mult cu avionul și am întâlnit destule comportamente nelalocul lor, avute de partenerii de călătorie. Fiind într-un avion, într-un spațiu îngust nu ai cum să nu le observi și să nu te deranjeze. Așa că o să-mi spun părerea despre ce nu e bine să faci într-o călătorie cu avionul.

În primul rând călătorul mitocan se pune primul la coadă la urcarea în avion, cu mult înainte să se anunțe începerea îmbarcării. Dacă transferul se face cu autobuzul se poziționează drept în fața ușii, chiar dacă a urcat primul în autobuz. Sau poate chiar tocmai de-aia. Ajuns primul în avion, dacă nu are locuri rezervate se așează pe primele locuri, cu toate că acestea sunt cele mai nesigure într-un avion, tocmai pentru a fi primul și la coborâre.

Ajuns în avion are o grămadă de plăsuțe și gentuțe, pe care le plasează strategic pe alte locuri din compartimentul de bagaje de mână alocat fiecărui călător. Încurcă pentru multă vreme traficul pe unicul coridor de îmbarcare din avion.

Dacă nu se urcă primul, atunci sigur se va urca ultimul în avion tot cu o grămada de plăsuțe de la duty free, eventual după un sfert de oră de la îmbarcarea tuturor celorlalți călători și numai după ce numele i-a fost rostit de mai multe ori la stația aeroportului.

Odată așezat în avion, mai are de vorbit ceva urgent la telefon, convorbire care musai trebuie să o împărtășească și cu noi!

Niciodată nu este interesat de regulile de securitate prezentate de stewardese. Cu siguranță are alte preocupări mai importante. Nu-și închide telefonul, ci doar îl dă pe silent, că vorba aia eu îs mai șmecher ca ceilalți. Nici nu pleacă bine avionul și apare semnul de desfacere a centurilor, că imediat și-o dă jos pentru că îl strânge la burtică. Imediat se ridică de pe scaun pentru că mai are ceva de luat din gentuță.

Scaunul îl dă pe spate fără nici o avertizare, pentru cel din spate. Evident că nici nu-l ridică la loc, în momentul în care se servește masa. Măsuța de la scaun o folosește foarte des și foarte zgomotos, spre totala satisfacție a călătorului din față.

Călătorul din mijloc teoretic stă cel mai inconfortabil, așa că ar trebui să i se permită să folosească ambele mânere ale scaunelor. Dar nu și nu!

Dacă mitocanul este cu o gașcă de prieteni, trebuie să știe tot avionul acest lucru. Evident că nu stau toți în apropiere, dar oamenii trebuie să comunice. Așa că ori vorbesc tare peste capul tuturor celorlalți călători, probleme de importanță națională ori se mișcă câte unul pe la toți ca să-i întrebe de sănătate!!! Glume, râsete mult peste nivelul de toleranță!

Ei bine îi apucă foarte des mersul la toaletă. Cu siguranță îi apucă nevoile fiziologice tocmai în momentul servirii mesei. Nu se mai pot abține. Pentru sănătatea rinichilor deranjează și blochează culoarul.

Dacă au și copii îi lasă să facă tot ce vor. Așa-i educația din ziua de azi. Copilul trebuie să crească frumos, exact așa cum vede la părinți, că doar domnul Goe e buricul pământului.

Despre lipsa folosirii deodorantului sau despre folosirea lui în exces (că doar e free la... duty free) nu cred că mai are rost să vorbesc. Aș vrea sa vorbesc în schimb despre descălțat. E chiar recomandat la cursele mai lungi să te de descalți, deoarece datorită presiunii, picioarele se umflă. Dar dacă alegi să o faci mă gândesc că ar trebui să fie ciorapii curați și să nu fie rupți. Zic și eu!

La aterizare își pune centura doar după atenționarea expresă a stewardeselor. Am uitat să precizez cum întotdeauna au ceva de comentat stewardeselor și asta o fac firește pe un ton superior.

Nici nu apucă bine avionul să-și pună rotile pe sol, că îl apucă aplaudatul frenetic, de parcă ar fi primul zbor reușit de un pilot pe acest pământ.

Firește e primul ce își dă jos centura și își deschide telefonul. Mai mult e primul care se ridică, înainte de oprirea avionului, vrând să-și coboare bagajul, cu toate avertizările stewardeselor.

La oprirea avionului când toată lumea se ridică de pe locuri, încearcă să avanseze, ca să fie musai primul la coborâre.

Primul la urcare, primul la coborâre, primul la control pașapoarte și probabil ultimul căruia îi vine bagajul de pe bandă. Asta-i doar o dorință de-a mea ascunsă! ;)

Ăsta este în opinia mea comportamentul unui călător necioplit. Am întâlnit din aceștia în foarte multe țări. Cu toate astea, în anumite zone sunt cazuri izolate, iar în altele sunt foarte frecvente. Nu aș vrea să fac nominalizări acuma!

În final aș mai vrea să precizez ca lista rămâne deschisă, putând adăuga sau șterge după cum consideră fiecare!


[fb]
---
Trimis de robert in 09.07.16 08:14:43
Validat / Publicat: 09.07.16 08:37:15

VIZUALIZĂRI: 1794 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2041 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

robert [09.07.16 08:33:29] »

rog:https://www.youtube.com/watch?v=Uq9OX5leON8

webmasterX [09.07.16 08:36:50] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

robert [09.07.16 08:42:31] »

@webmasterX - multumesc!

Zoazore [09.07.16 08:56:27] »

@robert - Păi dacă-i EL ”MAI PRIMUL” și ”MAI SUPERIOR”... Și, dacă nici nu s-a spălat pe picioare... te-ai scos: dormi ”îmbătat” de parfumuri ”fine”... Și nici măcar nu-i de râs!

robert [09.07.16 08:59:01] »

@Zoazore: Am patit-o o data! Veneam din Istanbul și stăteam lângă niște turcaleti! Nu vrei sa știi ce am indurat!

Zoazore [09.07.16 09:08:47] »

@robert - Awwww, bănuiesc! Sper și-ți doresc să nu mai ai parte de nimic din ce-ai descris pe-aici!

Dragoș_MD [09.07.16 09:13:01] »

Cursă de linie între două capitale europene.

Avion mare, cu trei rânduri de scaune și două culoare.

Lângă mine, cel mai bizon dintre toți cei mai sus descriși - îmbrăcat pestriț, cu o șapcă pe ochi, cu picioarele călare pe valiza așezată fix în fața lui (alesesem la check-in online locul cu spațiu mai mare pentru picioare, imediat după business class), încălțat doar cu niște șlapi.

Vorbește de zor pe skype cu o pitzy. Evident, chiar și după anunțul prin care sunt rugați călătorii să treacă mobilele pe „airplane mode”. Nu renunță la suportul de picioare decât la insistențele însoțitoarei de bord. Evident, cu greu, că majoritatea locurilor din compartimentele de depozitare speciale erau deja pline. Norocul lui că pasagerii de la clasa superioară circulă mai lejer (și sunt de obicei mai puțini decât locurile disponibile) și a putut să-l pună acolo. M-aș fi bucurat să fie nevoit să-l pună la cală.

Evident, nu știa să folosească masa încorporată în cotieră (cum nici eu nu știusem la drumul de dus), dar nici nu a reușit să priceapă privind în jur ce și cum se face. Am considerat că e suficient că m-a folosit drept sprijin în timpul somnului ca să mă simt dator să-i explic și cum e cu minunea aia. Norocul lui cu un însoțitor de bord.

Evident, la aterizare (aplaudată frenetic, deși nu a fost una dintre cele mai reușite la care am asistat) a fost primul care și-a repus telefonul în funcție (cu o nouă cartelă), care s-a ridicat să-și ia bagajul (că doar trebuia să meargă după el) și a coborât tot cu primul val. La bandă n-a așteptat, că n-a avut bagaj de cală.

Bine că nu a fost un zbor intercontinental, că deja culoarul era neîncăpător pentru grădinița care juca v-ați ascunselea pe-acolo.

Să vă mai spun câte povești mi-a spus copilu' când lucra la o firmă de servicii de pe aeroport și se ocupa de check-in, sau de dus pasagerii la / de la avion? lasă...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
robert [09.07.16 09:16:19] »

@Dragos - Și așa o călatorie ce se vrea relaxantă, se poate transforma foarte ușor într-un calvar! Bizonii să traiască! Sau nu!

Zoazore [09.07.16 09:20:52] »

@Dragos - Cred că poți scrie o carte despre! Ca și @robert! Nasol!

@robert - Să trăiască, @robert, dar în habitatul lor, nu printre oameni!

robert [09.07.16 09:30:22] »

@Zoazore - si eu zic să traiască, da nu ca niste bizoni! Oricine în lumea asta poate evolua si se poate schimba!

nicole33 [09.07.16 09:36:28] »

@robert -

Ai abordat un subiect destul de sensibil. Cu toţii avem experienţe mai plăcute sau mai puţin plăcute din călătoriile noastre cu avionul.

În primul rând călătorul mitocan se pune primul la coadă la urcarea în avion, cu mult înainte să se anunțe începerea îmbarcării.

Nu am zburat decât cu locuri rezervate, astfel că nu am înţeles logica plantării primul la coada pentru îmbarcare. Dacă s-a întâmplat să-mi găsesc locul ocupat, persoana respectivă a fost evacuată în timp record, poate nu în cel mai politicos mod, dar explicaţiile cum că nu a înţeles că are loc spre interval şi nu la geam fiind prea puerile pentru a le accepta.

Niciodată nu este interesat de regulile de securitate prezentate de stewardese.

Sinceră să fiu, am fost interesată de acestea doar la primele zboruri. La ultimele zboruri, de noapte, am reuşit chiar să adorm înainte de desprinderea de la sol a aeronavei.

Ajuns în avion are o grămadă de plăsuțe și gentuțe, pe care le plasează strategic pe alte locuri din compartimentul de bagaje de mână alocat fiecărui călător.

Este o situaţie cel puţin paradoxală. Bagajul de cabină este atent măsurat şi cântărit, mai ales în cazul curselor low-cost, dar pentru cumpărăturile din duty free nu există vreo limită. Problema aceasta nu va fi rezolvată cât timp fiecare pasager are deplina libertate de a cumpăra tot magazinul duty free dacă doreşte.

Scaunul îl dă pe spate fără nici o avertizare, pentru cel din spate.

Aici ar fi multe de comentat. Am avut discuţii, nu foarte principiale, cu un "tataie" ofensat de faptul că am "îndrăznit" să înclin scaunul creându-i un anumit disconfort din cauză că ţinea în braţe şi între scaune plasele şi genţile pe care i le aruncasem înainte de decolare, eliberându-mi propriul compartiment de bagaje. În semn de protest, a început să dea cu picioarele în spătarul scaunului meu şi nu a încetat până nu am solicitat intervenţia însoţitorilor de bord. De mâncare nu era vorba fiind o cursă cu compania albastră de la Barcelona pe timpul căreia s-a delectat cu nişte sandvişuri "ciordite" de la hotel (am recunoscut şerveţelele). La coborâre am constatat că avea nu un bagaj de cabină, ci PATRU.

Am întâlnit şi situaţia în care scaunele din avion erau fixe, neputând fi rabatate, la o cursă Wizz spre Dubai. A fost cumplit de incomod, mai ales că a fost un zbor destul de lung.

Dacă au și copii îi lasă să facă tot ce vor.

Oricât de scurt ar fi zborul, copiii se plictisesc repede. În general, părinţii fac tot posibilul să-i liniştească, dar am întâlnit şi situaţia în care tatăl viziona plictisit un film pe tabletă, în timp ce copilul se zbenguia în spaţiul dintre scaune, fără să se gândească la faptul că puştiul ar fi stat liniştit dacă i-ar fi pus lui nişte desene animate sau un joc ceva.

Despre lipsa folosirii deodorantului sau despre folosirea lui în exces (că doar e free la... duty free) nu cred că mai are rost să vorbesc.

Cea mai cumplită combinaţie este deodorantul în exces aplicat peste transpiraţie. Am crezut că mor la întoarcerea de la Istanbul, când am avut ghinionul de a zbura împreună cu o echipă de fotbal din Constanţa. La comentariile mele făcute cu voce tare am primit o replică incredibilă, cum că respectivul alergase 90 de minute şi ce pretenţii am. Eu credeam că pe stadioane, la vestiare, există şi duşuri, dar oricum nu mai conta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
robert [09.07.16 10:19:16] »

@nicole33 - Evident ca pentru toate astea există o explicatie! Problema e să faci cumva să nu deranjezi partenerii de călătorie!

Cum spunea și Zoazore am în tolbă atâtea povesti de genul... Dar astea doar la spriț le povestesc

ÎN fine! Sa mai spun că exact asta am si urmărit să adauge fiecare câte ceva sau să taie dupa caz, conform propriei percepții!

Și poate împreună putem schimba ceva!

Și da e un subiect foarte sensibil!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
nicole33 [09.07.16 10:21:18] »

@robert -

Dar astea doar la spriț le povestesc

22?

traian.leuca † [09.07.16 10:25:39] »

M-am confruntat şi eu cu aproape toate aspectele neplăcute prezentate în review.

În plus am avut odată ghinionul să călătoresc la Paris, lângă un grup de "doamne" cu fusta lungă, de am crezut că înnebunesc până am ajuns la destinaţie.

Când au coborât au lăsat o mizerie de nedescris pe sub scaune (coji de seminţe şi ambalaje de hîrtie).

Felicitări pentru articol şi o vară frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
robert [09.07.16 10:39:38] »

@nicole33 - Pe 22 i-am spus lui Zoazore că sunt un picuț cam departe! Distracție frumoasă!

robert [09.07.16 10:41:43] »

@traian. leuca - Mulțumesc frumos! Toate bune vă doresc și eu!

papone [09.07.16 13:10:22] »

@robert - Bine punctat, stimabile! Bravos!

robert [09.07.16 16:55:04] »

@papone: Mersi Papi!

mogly [09.07.16 18:28:58] »

@robert - Eu am zburat o singura data cu avionul si normal ca eram prea emotionata ca sa am timp sa observ comportamentul pasagerilor. Anul acesta voi mai zbura de doua ori si sper sa n-am norocul sa dau taman peste calatorul mitocan

Calatorii frumoase!

robert [09.07.16 21:31:52] »

@mogly: Mulțumesc mult pentru vizită! Îți doresc sa ai parte de călătorii fără evenimente și fără bizoni!

webmasterX [04.11.16 17:32:55] »

Mutat în rubrica "Despre transportul aerian, DE LA LUME ADUNATE" (nou-creată, între timp, pe sait)

calatorul [14.11.16 14:48:32] »

@robert: Asa este, din pacate personajul nostru neaos s/a mutat cu papornite cu tot, din RATA in avion, ca sa denumesc un mijloc de transport stiut de cunoscatori. Si pe langa disconfortul creat de companiile lowcost, mai apare si musiu cu papitzica lui, sa ne faca o calatorie cat mai placuta. Iaca si de asta prefer eu masina mea, cata vreme drumurile nu sunt lungi si costurile exorbitante.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, mogly, robert, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂDespre transportul aerian:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069691181182861 sec
    ecranul dvs: 1 x 1