ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.07.2016
DE GoMa
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Deva
ÎNSCRIS: 26.07.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 12 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Spre Grecia pe o rută nouă

TIPĂREȘTE

Bună să vă fie inima,

Tocmai ne-am întors din vacanță... din Grecia, normal, ocazie numai bună pentru a vă anunța că am experimentat un nou traseu de care am fost foarte mulțumiți.

Traseul se adresează, după cum cred că vă dați seama, celor din partea de vest a țării. Deci, am traversat granița pe la Porțile de Fier și am urmat traseul Kladovo - Zajekar - Niș (adică până la urcarea pe autostradă). In acest punct, în loc să urcăm pe rampă spre Niș, am urcat spre Sofia.

Drumul până aici, după cum mulți știu, nu este coală de hârtie, dar nici arat de mistreți. Este întreținut, peticit, dar fără gropi și, mai ales, foooooarte liber, dus - întors am întâlnit circa 10 (zece) tiruri.

De la autobanda ce face Belgrad spre dreapta și Sofia spre stânga a început noutatea, pentru noi cel puțin.

Traseul urmat a fost spre Pirot - Dimitrovgrad-Gradinje (granița cu Bulgaria) și se desfășoară pe parcursul a circa 80 de km. Drumul este cu porțiuni pe care se lucrează pentru autostrada care va face legătura între Niș și Sofia, dar nu sunt momente de gâtuiri sau stagnări. In plus acest traseu este liber de tiruri și foarte plăcut... munți, păduri... frumos.

La graniță, ca la graniță. Unde mergeți, actele, nu uitați vigneta și... valea.

In prima benzinărie Shell din Bulgaria am luat vigneta - 15 Leva pe 7 zile - și am alimentat - 2 Leva / litru - și am plătit cu cardul fără nicio problemă. Drumul spre Sofia este liber și bine întreținut și, de asemenea, foarte bine semnalizat.

Am crezut că ne vom prinde urechile până ne încadrăm pe A3 și că s-ar putea ca GPS-ul să facă figuri (hărți descărcate de pe Here)... slabă nădejde. Au scris bulgarii mare, clar și exact care este varianta spre Kulata, deci nicio șansă de rătăceală.

Am continuat pe autostradă până la Blagoevgrad (unde noi am făcut popas, despre asta însă voi vorbi în altă postare) circa 100 Km, autostrada terminându-se odată cu centura de ocolire a orașului. Am alimentat la OMV în Blagoevgrad cu 1,96 leva litrul.

Drumul până la Sandanski este puțin cam aglomerat (nu exagerat, gen Valea Oltului), mai ales că vara, între orele 13.00-22.00 tiriștii trag pe dreapta (majoritatea, că și la ei sunt șmecheri), iar de la Sandanski la graniță este din nou autostradă. Chiar înainte de graniță (că era să o și ratăm) este o benzinărie unde prețul a fost tot de 1,96 Leva / litru.

Ne-au controlat actele bulgarii, grecii ne-au făcut semn să o tundem mai repede că pierdem ziua de plajă și, pe autostradă, tot înainte spre Salonic. Bine semnalizat traseul, se mai lucrează în unele porțiuni dar nu-i problemă, nu se introdusese încă taxă de autostradă (30.06.2016). De la Salonic te îndrepți încotro vrei. Noi către Halkidiki, voi... către unde vă place.

Atenție... dacă mergeți în Halkidiki și vreți să alimentați (la întoarcere pe drumul spre Salonic), nu uitați (ori reamintiți-vă) că pentru a intra în stațiile de benzină, care sunt destul de prost semnalizate, trebuie să ieșiți de pe drumul de mare viteză.

Sper că nu v-a plictisit postarea mea.

Am ales traseul acesta pentru că nimeni nu a reușit să-mi explice de ce pe varianta Vidin (unde mai plătești și trecerea podului) traseul spre Sofia ales de toți turiștii trece prin Botevgrad și nu prin Berkovitsa.

Vacanță plăcută!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de GoMa in 05.07.16 13:45:03
Validat / Publicat: 05.07.16 13:57:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 4627 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GoMa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19100 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[05.07.16 13:56:39]
»

@GoMa -

Tocmai ne-am întors din vacanță... din Grecia

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

webmasterX
[05.07.16 13:59:01]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Drumul spre Halkidiki / Cu mașina prin Peninsulă, #EXCURSII și CĂLĂTORII" (deja existentă pe sait)

calatorul
[06.07.16 19:46:03]
»

@GoMa - Multumim pentru informatiile utile oferite, am mai citit despre variantele de drum prin Serbia, utile si celor din estul Romaniei, caci prefer traseul Bucuresti-Craiova-Turnu Severin celui prin Bulgaria de la Ruse-Pleven-Sofia, unde ne omoara traficul si politia bulgara, plus podul nenorocit de la Giurgiu.

Singura mea nelamurire, nespecificata aici, este modul de trecere a frontierei la sarbi, inteleg ca se poate doar cu CI romanesc si fara anuntata viza de trecere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
GoMaAUTOR REVIEW
[07.07.16 07:56:19]
»

@calatorul - Păi, frontiera la sârbi, se trece cu ”bolentinul” de vreo trei, dacă nu chiar patru ani. Chiar și la mecedoneni se trece cu Cartea de Identitate de anul trecut.

Atenție, dacă alegi varianta prin Serbia - Macedonia, să ai Cartea Verde și pentru macedoneni. Spun asta pentru că nu toți asigurătorii o oferă automat, iar dacă nu o ai te obligă să o cumperi din vamă cu o căruță de bani.

In ceea ce privește probleme cu poliția, pe varianta pe care am ales-o noi anul acesta nu au fost probleme... și, în general, nu sunt probleme dacă respecți regulile impuse. Să ne gândim că și la noi poliția procedează la fel - dacă are doi contravenienți dintre care unul român și celălalt străin, ghici pe cine ia de urechi? Logica este simplă: păi bine, bre, ai venit la mine în țară să faci tu legea?

Dacă alegi varianta prin Serbia - Macedonia și nu ai deja un traseu pot să îți ofer o sugestie, bineînțeles dacă vrei.

calatorul
[07.07.16 15:33:15]
»

@GoMa - Multumesc pentru raspuns si informatiile suplimentare, sunt destul de decis pentru varianta asta de taseu, era in alternativa cu iesirea pe la Calafat/Vidin spre Sofia, dar si langa podul nou drumurile sunt cam obosite. Alegeri inspirate si vacante frumoase!

Cesere
[17.07.16 15:37:59]
»

Sincer... fara supărare varianta asta e ciudată. dau bani la sârbi pe taxe, mai dau si 15 Leva la bulgari vignette...

Pt ce?

Merg ori kladkvo Nis Kumanovo gevgelija... ori Calafat Vidin Sofia kulata

Drumul din Vidin merge corect spre Sofia...

Varianta berkovitza kostinborod... nu v-aș îndemna.

Drum de munte iar diferența în minus la traseu o mănâncă bucsile.

GoMaAUTOR REVIEW
[17.07.16 16:28:14]
»

@Cesere - Nu mă supăr, dar ce bani dai la sârbi pe taxe? Tocmai am spus ca am plătit doar la bulgari vigneta. La Vidin plătești podul și apoi vigneta la bulgari.

In plus, repet, varianta de drum aleasă de mine anul acesta, și pe care ATENTIE, nu o prezint drept cea mai bună, perfectă etc, se datorează/datorește tocmai lipsei unui răspuns valabil pe care l-am solicitat în legătură cu siguranța drumului pe varianta Serbia - Macedonia - Grecia.

Ulterior (acum o lună) am aflat că cei care au ales acest traseu nu au întâmpinat dificultăți datorită taberei de refugiați de la Evzoni.

Totuși, pentru mine și cei care vor veni și anul viitor cu noi în Grecia, cred că va rămâne valabil traseul nou descoperit... e mai spectaculos. In fond, suntem în vacanță, nu?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Cesere
[17.07.16 17:33:07]
»

@GoMa: taxe de drum/autostrada... în zona Nis... si cred ca mai sunt si in alte puncte.

Corect spus suntem în vacanță și suntem cu toții diferiți din fericire.

Personal eu merg pe Vidin vrata centura Sofia kulata... Am experimentat destule variante si nu se merita

Drumul cel mai tranzitat e cel mai bun.

Restul tine de fiecare.

Numai bine

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
GoMaAUTOR REVIEW
[18.07.16 06:51:46]
»

@Cesere - Deci, de la PF II la Niș nu sunt taxe, pentru că se merge pe european sau intrajudețene, iar de la Niș la Dimitrovgrad nici atât pentru că autobanda este în lucru.

Taxe de autostradă se plătesc în Serbia doar după ce te lansezi pe autostrada ce vine de la Belgrad și face legătura cu Macedonia. Sunt două puncte de taxare, iar în Macedonia erau trei anul trecut.

DAR, spune-mi, te rog, despre traseul Vidin - Sofia... ce varianta ai ales? Montana - Berkovitsa - Sofia, sau Montana - Botevgrad - Sofia și de ce? Pana acum nu am primit niciun răspuns referitor la diferența dintre aceste variante.

Mulțumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, GoMa
Alte impresii din această RUBRICĂDrumul spre Halkidiki / Cu mașina prin Peninsulă:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061711072921753 sec
    ecranul dvs: 1 x 1