Hai-hui in luna de miere! Roma - Amalfi - Capri - Napoli - Roma

TIPĂREȘTE

Acesta nu este un review cu date demografice, istorice sau geografice, nu o să va îmbunătăţiţi cultura generală citind despre un alt loc minunat şi atât. E experienţă mea, trăirea mea, visul meu de a vedea alt locşor minunat din lumea în care trăim.

Pe lângă faptul că vreau să vă introduc puţin în atmosferă şi să vă imaginaţi că proprii ochi au văzut ceea ce au privit ai mei cu sufletul așa cum eu îmi imaginam cândva citind despre Amalfi sau Capri fără să concep că vreodată ar putea şi picioarele mele să calce pe aceste tărâmuri, sper să mă aleg şi cu o altă experienţă că doar pentru asta trăiesc eu. Deşi am 34 de ani, experienţa mea între ale turismului a început doar acum 6 ani cînd am descoperit cîte împliniri îmi aduc vizitarea unor locaţii despre care citisem doar şi cătă bătaie de cap îmi poate da documentarea şi planificarea.

Atunci când în sfârșit am fost cerută de nevastă după ce am aşteptat căţiva ani buni acel moment, primul gând lucid a fost nu unde facem nunta ci unde vom pleca în luna de miere. Ca doar odată-n viaţă pleci în luna de miere, nu? ​​

Aşadar prima planificare a nunţii noastre a fost luna de miere. Am ales un circuit pe coasta amalfitană după ce anul trecut am încercat pentru prima dată un circuit în Roma, Florenţa, Cinque Terre și ne-a plăcut la nebunie! Am stabilit că anul acesta să împărţim luna de miere în patru sejururi distincte, un sejur în Barcelona de 5 zile, apoi acesta iar în august va urma un circuit în Moldova și Delta Dunării pentru a incheia în septembrie cu Creta 7 zile. Nu sunt sejurui luxoase, cei care au bugete nelimitate nu vor înţelege conceptului meu de a călători presupun însă trăim în România şi asta nu trebuie să ne abţină să ne desfacem aripile şi să zburăm spre alte meleaguri.

După muuuultă documentare am stabilit astfel:

- plecarea din Timişoara cu avionul spre Roma,

- apoi luat trenul din Termini spre Salerno apoi autobuzul spre Ravello unde avem cazare 2 nopţi, (prima zi e cam pierdută pe drum),

- apoi ne mutăm cuibul la Praiano, cazare alte 2 nopţi şi vizitat zona (dacă ne mai ţin picioarele),

- de acolo plecat spre Capri (impăraţia bogătaşilor cică) de unde cădem cu picoarele pe pământ direct în Napoli că doar nu poate fi honeyymoon fără un oraş-paradox cum e el! Cu bune şi rele!

- Fuguţa la Roma că trebuie să ne întoarcem acasă, de la aeroport tuşti la servici că trebuie sa mai şi lucrăm să strangem bani pentru următorul sejur!

Bla, bla, bla! V-am plictisit deja? Sper că nu că ce-i mai interesant urmează! Și nu, nu la noaptea nunţii m-am referit!

Aşadar ajung la partea în care eu, împreuna cu proaspătul meu soţ, păşim împreună spre o noua etapă a vieţii noastre, etapă care începe în Italia, o țară de care ne-am îndragostit amândoi, ţară în care prietenul meu de acum un an facuse primul pas spre mine, cu un gest simplu, mi-a oferit un inel.

Am ajuns în Ravello seara, după un zbor cu avionul din Timişoara, plecat dimineaţa şi ajuns doar dupa vre-o 10 ore la destinaţie (aşteptarea din aeroport, zborul propriu-zis, o ora jumătate am aşteptat în Termini trenul spre Salerno care a făcut apoi 3 ore că doar nu l-am luat pe cel mai rapid, şi zgârcenia se plăteşte cumva apoi autobuz Salerno-Ravello vre-o ora jumătate. Autobuzul din Salerno ne-a lăsat la staţia pt Ravello, nu am mai mers până în Amalfi şi bine am făcut deoarece cum am coborât din autobuz cum a venit celălalt care urca spre Ravello! Noroc chior!

Ravello mi s-a parut cel mai romantic sătuc din întreg sejurul, are un aer foarte boem, se aude muzica clasică de la hoteluri (multe de 5 stele cu preţuri exorbitante pentru noi, de 1000 euro/noapte), am prins în floare iasomia care ne-a parfumat şederea aici.

Am vizitat aici cele doua vile celebre Rufolo și Cimbrone, nu am fost impresionată nici de grădini, nici de arhitectura vilelor însă priveliştea de la Terasa Infinitului (7 euro intrarea la vila Cimbrone) mi-a făcut sa îmi tremure atât picioarele cât şi inima! Ioi!

În ziua următoare am plecat pe jos spre alt sat de pe coasta amalfitană, Minori, am coborât 700 de trepte, traseul e marcat, se pleaca de pe langa Vila Rufolo (5 euro intrarea la vila). Traseul e foarte frumos şi ușor, 40 de minute în care am admirat marea, am trecut prin livezi și ne-am întâlnit cu localnicii care ne salutau cu "buon giorno" la fiecare pas.

Am vizitat puţin Minori şi Maiori, cele doua sate sunt foarte apropiate apoi am luat autobuzul spre Amalfi. Ţin să precizez că nu am întâlnit absolut nici un autobuz aşa de aglomerat încât să nu putem urca cum citisem pe unele forumuri că e în acest sezon. Înafara de cel pe care l-am luat de la baza dealului pentru a ajunge la Ravello, în toate celelalte am prins locuri jos. Şi tare se mai bucura fundul meu! Autobuzele circulă nu foarte frecvent pentru cât de promovată este aceasta zonă dar mie mi se pare suficient.

Amalfi mi s-a părut cel mai aglomerat sătuc, foarte mulţi turişti, mai ales lângă dom pe care nu l-am vizitat (am renunţat de mult să mă mai înghesui la obiective tursitice aglomerate şi nu m-a interesat arhitectural).

Din Amalfi am plecat spre Atrani pe jos, sunt foarte mici distanţele dintre anumite sate încât nu merită să foloseşti autobuzele!

Ne-am întors apoi cu autobuzul spre Ravello. Nu am stat mult în nici un sat, parcă abia aşteptam să mă reîntorc în Ravello şi să mă plimb cu soţul meu pe straduţele neaglomerate, sub mireasma iasomiei... în surdina muzicii clasice, lejer, fără să urcăm nici o treaptă!

A doua zi ne-am trezit plini de voioşie până în momentul în care a trebuit să ne mişcăm! Fiecare pas era o durere de la febra musculara de la atâtea trepte coborâte! Ne consolam cu ideea că am făcut sport şi nu are cum sa se prindă croissoanetele de la colazione de colăceii noştri!

A urmat deplasarea la Praiano unde aveam alte 2 nopţi de cazare, am lăsat bagajele pe la ora 11-12 şi am plecat spre Santiero degli Dei. Citisem ca e recomandat să îl faci din Praiano, ca e un traseu uşor, spectaculos, de neratat, cu peisaje minunate, că simţi că ai atins cerul privind spre Positano în dreapta.

Ei bine, pe mine una m-a cam pus la pământ! Am urcat continuu o ora!!! Când credeam că în sfarşit am scăpat de trepte mai urma un munte şi altul şi tot asa. La fiecare pas îmi ceream scuze soţului meu pentru ca l-am târât după mine când alţi proaspăţi însurăţei se lăfăiau la soare privind marea aflată la câţiva paşi.

După 3 ore, când am ajuns în sfârşit la Nocelle abia aşteptam să mă urc în autobuzul care te duce la Positano pentru a ne scuti de cele 1700 de trepte dar am ratat semnul şi nu ne-am dat seama decât dupa ce am coborât câteva sute de trepte... aşa că ne-am ales cu câteva sute de trepte de urcat şi 1700 de coborat! Peisaje faine??? Or fi dar la cît de obosiţi eram, nu ne mai ardeau de ele! NU recomand acest traseu! O fi priveliştea ameţitoare încât să simţi ca îţi fuge pământul de sub picioare însă coasta amalfiana e prea frumoasa, satele prea atragătoare ca să pierzi timpul cocoţându-te pe munte si obosindu-te inutil!! Am ajuns în final la Positano pe la ora 3-4. Positano e cel mai atrăgator sat din punct de vedere peisagistic, foarte fotogenic, mai exitins ca celelalte şi din această cauză e şi mai liber. Am străbătut străduţele fără a ne mai cocoţa sus, picioarele noastre nu mai doreau să urce, preluaseră comanda asupra creierului. Aşa obosită cum eram tot mi s-a părut că a meritat! Însa merită mult mai mult dacă ne urcam fundu' într-un autobuz şi mergem lejer 10-15 minute!!!

Ne-am reîntors în Praiano şi ne-am cocoţat la cazarea noastra. Superbă priveliştea, aveam marea direct în faţa, Positano în dreapta dar ca să ajungi la ea trebuia să urcăm alte câteva sute de trepte!!!

A doua zi, deşi cu o seară anterioară spusesem că o să stau toată ziua în şezlong uitându-mă la mare, dupa 2 ore am pornit iar la drum, mă plictisisem deja să stau cînd ştiam că sunt atâtea locuri noi de explorat aşa că am plecat pe jos într-o nouă drumeţie spre Fiordul Furore, citisem că e închis dar vream să mă conving cu ochii mei! M-am convins! Aşa e! Poţi face doar poze fără să faci baie.

Am trecut de grota de Smarald fără să o vizitam (nu m-a atras ideea de a sta îngramadită într-o bărcuţa cu o grămada de bărci/alţi turişti), doar romantic nu mi s-a parut! Am luat autobuzul înapoi din Conca dei Marini şi la cazare cu noi!! În sfarşit soţul meu avea ce-şi dorise! Un şezlong şi marea-n faţă! Mai conta că erau câteva sute de metri buni în pantă? Am înghiţit in sec privind la mare şi ne-am mulţumit cu duşul.

Am plecat a patra zi spre Sorrento, 2,60 euro biletul, valabil o oră jumatate cu autobuzul din Praiano pe care l-am schimbat în Amalfi (care e un fel de nod, de aici pleacă multe autobuze spre diferite localităţi). Cum am coborât din autobuz în Amalfi, ne-am urcat în cel spre Sorentto, ambele staţionare în autogara din Amalfi şi în 2-3 minute am plecat spre noi aventuri interstelare!

Pentru cine are probleme cu răul de maşină, Amalfi e o piatră de încercare, soţul meu s-a simţit incomod atât în autobuz cât şi pe ferry rapid, marea a fost foarte agitată în acea zi, pentru mine, care nu am astfel de probleme, a fost foarte distractiv, drumul- un deliciu, multe curbe, situat la mare altitudine, cu marea într-o parte și sate cocoţate în cealalată parte. Adrenalină, nu glumă! În Sorento ne-am îmbarcat pe hight speed ferry spre Capri la 10:45,18 euro biletul pt o persoana şi în 30 minute eram pe insulă. Biletele le-am luat de la oficiu, sunt 4-5 companii diferite cu timp de parcurs respectiv tarife diferite.

Noi aveam cazarea în Anacapri aşa că am luat autobuzul spre aceast sat. Aici am aşteptat cel mai mult, o oră jumătate la o coadă nu foarte mare dar autobuzele veneau la 20 de minute şi erau foarte mici!!! De ce mici? Păi cum altfel să se strecoare pe drumurile alea înguste? Biletul a costat 1,8 euro iar dacă aveai bagaj trebuia să cumperi bilet şi pentru el. Şi stai în căldură şi aşteaptă... privind cum taxiurile (apropo v-am spus ca toate sunt decapotabile???) se plimbă agale la un minut-două distanţă. Poate de ştiam că aveam să stăm atât ne hotăram şi noi să luăm unu cu riscul de-a plânge după bani apoi!

Dupa check-in am mers sa vizităm Anacapri, un sat liniștit, cu multe casuţe raspândite pe deal, înconjurate de verdeaţa tipic mediteraneană. Nu am simţit deloc că ar fi un loc exclusivist, dimpotrivă chiar, m-am simţit ca la ţară! La ţară cu hoteluri de 4-5 stele unde o noapte de cazare costă cât câştiga bunica într-un an -doi de muncă la câmp.

Soţul a decis să urce cu funicularul (tarif 11 euro) pe muntele Solano dar nu a fost foarte impresionat. Ciudat ce păreri diferite putem avea fiecare despre un obiectiv, eu citisem că unii au fost extaziaţi de-a dreptul, că ar fi dat şi 50 de euro, iar soţul meu nu ar mai fi urcat nici gratis! Eu am zis pas, la înălţime tind să nu mai apreciez orice privelişte am în faţă. N-am pierdut nimic, se pare!

În următoarea zi am vizitat Capri, am pornit din Anacapri, am coborât scările feniciene (floare la ureche acum, ne antrenasem până atunci doar, un fleac cele 700 de trepte) şi apoi am pornit pe jos spre Marina Piccola, un mic port aflat în sudul insulei.

O încântare la tot pasul. Atâtea flori si vegetaţie nu am întâlnit nicăieri şi a fost o placere sa o străbatem pe jos! Am prins marea agitată, fară picior de om în apă, cred şi eu că viaţa-i prea frumoasă în Capri ca sa te joci cu focul!!

Am urcat apoi în Capri cu autobuzul 1,8 euro un drum şi am plecat spre Gradina di Augusto, 1 euro intrarea, gradinile sunt superbe,

Merita neratată priveliştea asupra viei Krupp care e închisă de un an-doi pentru renovare! Greu mai renovează italienii ăştia!

Ne-am mai plimbat hai-hui prin oraş. Fugăriţi de hoardele de turişti am plecat pe traseul Pizzolungo, din Piazzetta centrală spre Arco Naturale pe care l-am descoperit în renovare şi e plin de schele apoi spre Grota Matermania pe care l-am făcut cam într-o ora jumătate. Trebuie făcut în sensul acelor de ceasornic că altfel sunt multe trepte de urcat!! Superb traseul, printre verdeată, copaci, cu marea in faţă, doar tu şi câteva gaze nederanjante. Tu şi soţul, întelegeţi voi!

Pe la 9 seara am decis să ne întoarcem în Anacapri aşa că nu am văzut cum e viaţa de noapte în una dintre cele mai exclusiviste insule din Europa

Am sesizat o mare diferenţa între Capri până la ora 4-5 după-masă si cea de după acea oră. Dacă până la amiază insula era asaltată de turişti, seara era altceva, se simţea parcă snobismul, nu ştiu daca erau ceva vedete pe acolo, nici nu am avut curiozitatea de a le descoperi dar vedeam unele persoane cu nasu-n vânt trecând agale, o grămadă de magazine de firma cu clienţi, goale până la acea oră. Nu am luat masa în Capri la nici un restaurant, aveam câteva pe lista dar n-aveam chef să dăm 40-50 de euro pentru a degusta un fel de mâncare (văzusem câteva meniuri cu exemple de 20 euro un risotto, 80 euro kg peşte, etc). Capri are foarte multe supermarketuri Deco, ne-am aprovizionat şi noi cu ceva şi am avut parte de un picnic improvizat minunat cu marea în faţa şi înconjuraţi de pădure. Şi a costat nici 10 euro. Yupiii!

Ne-am luat la revedere de la Capri cel mediatizat, fericiţi ca l-am descoperit puţin şi pe cel adevărat, ascuns de privirea turiştilor grabiţi sa ii descopere luxul și uitand că farmecul lui constă în casuţele albe, vegetaţia luxuriantă, cu flori la tot pasul.

Mă întreb dacă locuitorii lui înţeleg cît de norocoşi sunt cu astfel de peisaje la tot pasul, înclin să cred că nu, aşa suntem noi, nu mai apreciem ce avem şi dorim mereu altceva... poate ei visează la zgârâie norii din New York sau deşertul din Sahara. Încep să aberez dar de vina-i berea Nastro Azzuro de la picnicul ăla, zău că da!

Revin. În ziua următoare am plecat cu ferry din Capri spre Napoli unde aveam cazare pentru 3 zile. 11 euro a fost acum tariful, o ora jumătate durata, Caremar compania. Am făcut plajă pe banchetă, legănată în braţele mării.

Ei... aici e aici. Citisem mult despre Napoli, că e mizer, necivilizat, un mare bazar care de fapt era patrimoniu Unesco. Şi aşa şi e. Degradant, mizer, dezgustător. Mi-a plăcut. Este un paradox. Un amalgam de arhitectură interesantă pe care sunt rufe agăţate la fiecare balcon, cu biserici în ruine înconjurate de magazine kitchoase, cu localnici care par a te studia mereu atentând la bunurile tale, cu tarabe cu peşte proaspăt lângă care sunt magneţi, fructe, paste şi granita, toate pe acelaşi metru patrat!

Am descoperit un oraş care nu mi-e deloc indiferent, nu il detest, nu-l iubesc, nu m-am indragostit aici şi nici nu îl consider frumos. Dar e un oraş de văzut. De trăit. De simţit. În mod ciudat a rămas în mintea mea mai mult decât Barcelona unde am fost acum 2 luni. E un oraş al contrastelor, al minţilor libere, neîngradite, daca mergeţi cu idei preconcepute, il veţi vedea dezgustator şi atât.

Ne-am plimbat pe straduţe, atenţi la securitatea noastra, lăsasem şi bijuteriile acasă, actele, banii influenţată de ceea ce ştiam despre acest oraş. Poate ne-au văzut prea săraci ca să fim atrăgători însă nu am avut absolut nici o problemă cu nimeni.

Am încercat pizza napoletană la unele dintre cele mai cu tradiţie pizzerii din oraş, da Michelle (în care s-a filmat filmul Eat, pray, love, 11 euro 2 pizza si o bere), la Matteo şi la Sorbillo şi nu mi-a plăcut niciuna în mod special. Am încercat marinara, margherita. E uscată, coca de fapt e o lipie coaptă în cuptorul de lemne cu arsura specifică aferentă iar sosul de roşii unul obişnuit, unde o fi savoarea aia la care m-am aşteptat? Am degustat mai cu plăcere picnicul format din salam, brânză şi pâine din Capri! Am savurat în schimb baba, sfogliatelele lor (baba e un fel de savarină fără friscă, cu un gust mai accentuat de rom iar sfogliatele un fel de foietaj cu brânză şi gust de portocale).

În următoarea zi am mers cu trenul Circumvezuviana la Pompei 2,6 euro biletul pentru o persoană si 13 euro intrarea.

Nu m-a impresionat deloc, aşteptările mele erau prea înalte după vizionarea celui mai recent film cu acest subiect. Nu am putut să îmi imaginez mai nimic! Înafară de 2-3 cladiri mai bine conservate, restul sunt coloane sau ziduri, primeşti informaţii din audioghidul oferit dar pe mine una nu m-au transpus în acea epocă.

În ziua următoare trebuia să mergem spre Procida dar vremea instabilă şi faptul că am pierdut ferry ne-a stricat planurile. Ăsta ar fi regretul meu din sejurul ăsta, că nu am vizitat Procida sau Ischia, poate data viitoare, am un motiv întemeiat de a dori să mă întoc.

Am plecat spre Roma, o aducere-aminte de anul trecut. Am lasat bagajele in Trestevere unde aveam cazarea, am savurat pe fugă o felie de pizza cu pesto, din apropierea bisericii Santa Maria di Trestevere. Acelaşi gust divin, cum îmi aminteam eu!! Și la pas de marş, înainte! Am dat o raită pe la principalele obiective: Coloseum, Fontana Di Travi, Piazza Navona, Venezzia, Phanteonul, etc.

După Napoli, Roma mi s-a părut extraordinar de civilizată, curată, aerisită, europeana!! Ce oraş frumos şi sigur! Asta simţeam amândoi deşi anul trecut ne-am comportat în Roma cum o făcusem anul acesta în Napoli, cu ochii în toate parţile, atenţi la securitatea noastră! . Seara am petrecut-o în Trestevere, un carter care mi-a intrat în suflet anul trecut.

Am zis sa încercăm iar pizza la o troterie şi iar am dat-o în bara, Diavoletta mea nu era diavoliţa deloc, abia pişca puţin la limbă! Prefer de zeci de mii de ori pizza noastră! Iute încat trebuie să o stingi cu bere!

Ne-am trezit a doua zi acasă, în Timişoara, cu gândul la Italia. Am cheltuit în total cam 1200 euro dintre care 150 euro avion şi tren, 600 euro cazarea pentru 10 nopti, cazari rezervate pe booking și airbnb. Italia e scumpă la cazare şi mâncarea din restaurante, restul e foarte ok. Mai puţin decât aş fi dat dar numai bine că trebuie să punem la ciorap pentru următoarele sejururi.

Recomand să luaţi cazarea cât mai aproape de obiective, am mers cu trenul din Napoli până în Pompei o oră și un pic şi mi s-a părut departe, să faci drumul ăla până la Sorrento apoi până pe coasta amalfitana e timp pierdut şi mulţi nervi, chiar daca ieşi mai ieftin. Imaginaţi-vă că faceţi cam 6 ore dus-întors dacă staţi în Napoli şi vreţi să ajungeţi până la Ravello. Cautaţi bine cazări, eu am stat cu 70 euro noapte în Ravello, 60 în Praiano, 80 Capri de exemplu. Corect că am dat 100 euro pentru cazarea în Napoli/3 nopţi! Dacă ar fi să mă reîntorc cândva... as alege cazarea doar pe coastă, la Ravello şi Positano, mi s-a părut însa ca şi Atrani de exemplu are potenţial mare, e mai liniştit decât Amalfi şi e în centrul coastei. Atenţie însa că Amalfi e un nod, de aici pleacă majoritatea autobuzelor spre diferite destinaţii. Sorrento pare si el interesant, o adevarată staţiune, un oraş mare, aglomerat, total diferit de satele din coasta amalfitană, de aici până în Positano faci cam o oră jumătate cu autobuzul însa.

Dacă ai rău de autobuz, recomand cazări în cât mai multe oraşele pentru a limita drumurile dus-întors. dar asta înseamnă să ai un bagaj cât mai redus. Noi am fost cu câte un rucsac, am avut doar haine cu noi şi câte ceva de mâncare. Iar într-un rucsac de 30 l intră şi 10 schimburi de haine de vară plus ceva de mâncare.

Daca aveţi buget mai redus, puteţi lua mâncare din marile supermarketuri înainte de a ajunge pe coastă deoarece repet, mâncarea e scumpă în Amalfitana, la o trotterie lasaţi lejer 50 de euro pentru o masă 2 persoane. Nu trebuie să vă reţină însă faptul că aveţi un buget mic pentru a vizita Italia, te descurci daca nu eşti dispus să cheltuieşti mult în restaurante. Trebuie neapărat să încercaţi specialităţile italieneşti măcar pentru a savura altceva. Până la urma şi gastronomia este o provocare. Am rămas cu amintiri: drumul pe coastă cu autobuzul dar şi pe jos, fiecare cu avantajele lui, Ravello cu muzica şi mirosul suav, Positano cocoţat pe stâncă, Santiero degli Dei si scuzele mele sincere adresate soţului meu că l-am târât pe coclauri la fiecare câteva zeci de trepte urcate, Capri cel elegant cu casuţele albe, flori la tot pasul şi vegetaţia incredibilă, Napoli -un oraş asemănător cu ţigănimea de la noi dar cu şarmul italienesc, fructele de mare din Napoli, un cornet imens cu 5 euro, pizza cu pesto din Trestevere, pastele cu gorgonzola ale soţului meu la care am atentat şi eu... mi-e dor de Italia deja!

Frumoasă mai e Italia asta!

Frumoasă e viaţa când o trăieşti!

---

VIZUALIZĂRI: 2964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI