ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 33 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel Diamond, Kazanlâk

TIPĂREȘTE

Ultima noapte de cazare din acest concediu lung și totuși prea scurt pentru noi, am ales să fie la Kazanlâk. Cunoșteam puțin orașul dar nu ne-am oprit până anul acesta și citisem destul despre sărbătoarea trandafirilor, știam că este în prima sâmbătă - duminică din luna iunie în fiecare an, acum însă aveam să dăm de un oraș aglomerat, plini de străini, cu mulți cântăreți, cu multă marfă pe străzi. Municipalitatea a hotărât ca anul acesta, poate și anul viitor, culesul trandafirilor să fie sărbătorit timp de o lună. Adică dacă tot le place occidentalilor și asiaticilor aici, măcar să aibă timp să cheltuiască! Bravo lor, adică bulgarilor! Vă povestesc despre asta săptămâna viitoare.

Hotelul Diamond l-am ales pentru că este bine plasat, aproape de traseul 5 / E85, cel care leagă Makaza de București, este ușor de găsit fiind la o intersecție unde este Parcul Rozelor, Muzeul de Istorie și Biserica Baptistă, plus că avea parcare subterană, fapt ce ne ușura problema căratului de bagaje, multe, doar pentru o noapte. L-am găsit destul de ușor. Este și facil de identificat după pozele ce le aveam de la booking.com.

Ajunși în fața hotelului, soțul rămâne la volan, așteptând să se deschidă ruloul de la garaj iar eu, înarmată cu buletinul meu, ca de obicei căci pe numele meu era rezervarea, intru în eleganta recepție. Păi nici nu deschid bine gura că o recepționeră agitată foc, îmi vâră sub nas - exact așa s-a întâmplat - niște meniuri de mic dejun (rezervarea nu avea inclusă această masă și nici nu mă întrebase cineva dacă o vreau contra cost). Încerc să-i explic ființei aceleia că întâi să văd cheia, să parcheze soțul în garaj că staționa pe interzis, că nu pot să aleg eu în locul lui meniul, etc. și apoi discutăm și despre MD. Ea nimic, îmi aruncă buletinul pe motiv că doar al șoferului e bun și continuă să-mi fluture meniurile fără să-mi facă check-in. După un timp, nu foarte lung, îi spun că, dacă nu a observat, am cazare prin booking.com și deci am o confirmare a condițiilor. Nimic, tot agitată. Scot frumos telefonul și o anunț că sun la booking pentru asistență. În acel moment, de sub birou, un tip care meșterea la niște fire, scoate capul și-i turuie ceva în bulgară, nu știu ce dar tipa ia culoarea sfeclei, îmi dă imediat cardul, deschide ușa garajului și nici măcar nu o interesează să-mi ia banii, după moda bulgară, plata înainte ca la... știți voi unde. Așa că am plătit altei persoane, seara, o femeie ce-și cunoștea bine meseria și era și plăcută de la natură.

Acum, este foarte corect ca pentru o mașină parcată într-un garaj privat ca cel de la hotel să se ceară actele proprietarului sau șoferului, dar... tonul face muzica și bacșișul!

Rezolvăm astfel cu parcarea și cazarea, deja ne stricase tot cheful dar asta e, minusul lor.

Urcăm un etaj cu liftul și ajunși în holul etajului 1 constatăm că este elegant, curat, mochetat așa că nu ne vor deranja pașii vecinilor și intrăm în cameră.

Răcoare deși afară era deja cuptor, camera curată, frumoasă, elegantă dar foarte mică.

Inspectăm și fotografiem. Pereții acoperiți cu tapet excelent montat - expertul, adică soțul, încântat - tapet în culori calde ce imita mătasea. Draperii și cuvertură din material bun în aceleași nuanțe. Spațiul ocupat în principal de un pat matrimonial cu două noptiere. Lenjerie albă și parfumată ușor, cum altfel decât miros de trandafiri. Dulapul ascundea umerașe suficiente, minibarul bine dotat dar și trusa de curățat pantofi, peria de haine, trusa de cusut și papucii de unică folosință cu monograma hotelului. Alături de dulap, masa de toaletă măricică, cu oglindă clară, un telefon haios și multe materiale informative, de la prețurile produselor din minibar la programul festivalului rozelor, restaurante și cafenele, informații turistice, multe că nici nu mai știu.

Din păcate nu era un suport de valiză așa că ne-am chinuit cu ea pe jos, mutând-o de colo colo, spațiul fiind mic dar pentru câteva ore n-a contat.

Dăm perdeaua și draperia să ieșim pe balcon, acesta mare cam la 8 mp dar fără mobilier, doar cu o umbrelă foarte mare. Alt minus, păcat.

Ușa era dotată cu o plasă antițânțari bună dar cum prin vecini se sărbătoreau trandafirii, am dormit bine zăvorâți și cu aerul condiționat mergând. N-a fost rău, ba chiar plăcut.

Baia suficient de mare, cu duș dar fără cabină sau perdea, apa se întindea până aproape de ușa camerei când am făcut duș, neplăcut pentru că în cameră era o mochetă pufoasă și curată. Și tot un minus, nu era un cuier pentru halat. Pe o policioară, o cădiță de faianță frumos ornată avea consumabile și căștile pentru păr; butonul de panică funcțional, dezinfectant într-un bidon în colț. Prosoapele de un alb strălucitor, șase la număr, de trei mărimi plus cel de picioare. Uscătorul de păr prezent, oglinda curată iar aplicile din bucăți de imitații de cristal, m-au făcut să mă gândesc cu milă la cameriste.

Parcarea subterană este o problemă. Este cu intrare în pantă destul de accentuată, plus că este comună cu alții și partea ce-i revine hotelului are câteva coloane de beton care încurcă dar norocul a fost că doar un bulgar a mai avut curaj să intre, așa că ne-am descurcat. A doua zi, la plecare, a fost totuși complicat dar... am ieșit! Liftul este făcut să-l iei din parcare dar doar pe hârtie, le este teamă celor de la hotel să-l lase funcțional de acolo, deci valiza și pieptiș drumul de costișă, prin stradă până la recepție!

Pentru tranzit dar și de stat două, trei nopți este o. k. pentru că, așa cum am spus, este aproape de centru și de multe obiective turistice, este foarte curat iar prețul plătit nu a fost exagerat. Dacă nu erau neplăcerile din prima zi, era minunat pentru cele 16 ore petrecute acolo.

Mai am să vă "informez" despre cazarea din Kavala și, dacă este nevoie, repet informațiile despre cazările din Potos și Paralia Katerini, aceleași din 2015, apoi de săptămâna viitoare voi trece exact la ce-mi place cu adevărat să scriu, poveștile despre cele văzute în această vacanță. Dar cum orice călător are nevoie de un loc bun de odihnă, de spălat și de făcut ordine în gânduri, planuri și bani, am considerat că este mai practic așa pentru voi.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 01.07.16 19:18:49
Validat / Publicat: 01.07.16 23:06:34
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 33.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [01.07.16 23:06:05]
    »

    Mutat în rubrica "Diamond Hotel [Kazanlâk], KAZANLAK / KALOFER" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [01.07.16 23:11:17]
    »

    @webmasterX -

    Este o. k.

    Multumesc si eu.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049263000488281 sec
    ecranul dvs: 1 x 1