ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.06.2016
DE Bio
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 24.04.16
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 3 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 14

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Napoli

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Salut,

    M-am hotarat sa impartasesc cateva din ponturile descoperite in aceasta mini vacanta pentru ca la fiecare plecare in afara tarii studiez acest site- sunt dator fata de toti cei care au impartasit cate ceva din locurile in care au fost si au reusit sa posteze anumite lucruri care mi-au prins bine.

    Hai sa povestim, numai despre ponturi, impresii si sfaturi utile - fara povestiri despre istoria locului, de pe wikipedia sau de cine stie de pe unde- astea le cititi voi din alte site-uri.

    Cum am plecat spre Napoli? Pe scurt, o aniversare surpriza pentru ziua sotiei mele- spus la 12 noaptea, culcat la 2:30, sculat la 4, plecat la aeroport la 6, avion la 8- eu, sotia si fiica mea cu cate un rucsac in spate.

    Comapania aeriana a fost Blue Air, bilete ieftine, zbor lin, fara evenimente neplacute, fara intarzieri... rezonabil.

    Am citit atatea lucruri de speriat despre Napoli ca nu stiam exact la ce o sa gasesc si imi imaginam ca toti cei care merg pe scutere o sa ne fure telefoanele din mers, iar hotii din locurile aglomerate sau de te miri pe unde o sa ne buzunareasca si in ciorapi.

    Am aterizat intr-un aeroport relativ micut iar drumul spre centru l-am facut cu Alibus- cum iesi din aeroport, in partea stanga este statia celor de la la Alibus (nu confundati cu statia altor autobuze ce opresc in fata aeroportului) - iesi din aeroport o iei in stanga, traversezi, si cu siguranta o sa vezi un autobuz rosu ce stationeaza (cred ca sta in statie vreo 10-15 min).

    Recomand achizitia de la agentia de turism a aeroportului, a unui card - Campania Arte Card- tutto la regione (cred ca asa se scrie) care va ofera transport gratuit pe Alibus, autobuze, metrou, funicular, trenurile spre Pompei, Sorrento, acces gratuit la primele doua obiective (primul ar trebui sa fie cu siguranta Pompei) si reduceri de pana la 50% la altele. Daca ati gasit agentia inchisa (deschide la 10) nu aveti decat sa va luati bilete de Alibus de la sofer, iar cardul din gara Garibaldi.

    Biletele la Alibus costa 3 euro de persoana si sunt valabile 90 de minute pe toate liniile din momentul validarii - se cumapara de la sofer. Autobuzul are doua opriri- una in Piaza Garibaldi- unde este si gara, iar a doua in Piazza Municipio. Noi am coborat in Piazza Garibaldi - am ajuns in aproximativ 25 de minute. Asteptam cu interes intalnirea cu " gara" zona asta fiind descrisa ca una din cele mai famate zone, "cu fete dubioase", cu cersetori, hoti si imigranti. Pai... ca in Bucuresti, am anuntat toata trupa sa isi mute in buzunarele din fata tot ce au la spate si coboram din autobuz.

    Ce sa zic?!... zona era mai putin ingrozitoare decat o descrisesera altii sau decat imi imaginasem eu. Adevarat, multi imigranti, ceva cersetori dar... rezonabil. Nu are nimeni treaba cu tine, fiecare incerca sa supravietuiasca asa cum poate- imigrantii au tot felul de chestii insirate pe trotuare (pe cearsafuri), unii vin spre tine incercand sa-ti ofere tot felul de nimicuri, cersetorii isi vad de ale lor, e un haos in armonie.

    Noi ne-am cazat la Best Western Plaza Napoli - am scris un review separat pentru acest hotel.

    Ce sa faceti dupa ce v-ati cazat? Pai… primul lucru, intorceti-va spre gara pe strada Vico Ferrovia si cumparati cateva delicii de la “Sfogliatelle Attanasio”. Sunt absolut delicioase- intai spuneti la casa ce vreti, va da un bon de ordine si asteptati sa va vina randul. Ce sa luati? Stati 2 minute si vedeti ce cumpara toata lumea. Dupa ce v-ati “ indulcit”, o puteti lua spre locul din care ati coborat din Alibus si luati autobuzul R2- acesta merge pana in centru - coborati ori la statia Piazza Municipio (unde puteti vizita Castelul Nuovo) ori la San Carlo- de aici o puteti lua in orice directie preferati.

    Ce sa vizitati in Napoli? Pai nu are rost sa insir nu stiu cate obiective - astea le gasiti voi pe multe alte site-uri sau in diferite ghiduri. Nu suntem genul care vizitam un oras sau o zona din care sa plecam cu "obiective bifate"- preferam sa gustam si sa simtim orasul plinbandu-ne pe strazi, prin parcuri, piete, savurand deliciile locale. Ramai cu alte senzatii, amintiri, arome, trairi. Iubesc arta, fara sa fiu un profesionist in asta dar e doar parerea mea si ii respect pe cei care vor sa sa isi petreaca timpul mai mult prin muzee sau alte obiective de genul asta. Daca vreti sa vizitati Castelul Saint Elmo, recomand ca din Piazza San Carlo sa o luati pe Via Toledo (o strada buna si pentru shopping- cine este amator) si undeva in 400-500 m pe partea stanga o sa gasiti statia din care pleaca funicularul (urcati cu acesta pana sus, la castel)

    Pentru ca aveam doar trei zile la dispozitie, ne-am hotarat sa vizitam cat putem din Napoli, o jumatate de zi sa o dedicam pentru a vizita Pompei si o zi pentru a vizita Positano si Sorrento- pe Coasta Amalfi- astea sunt de poveste.

    Odata ajunsi la hotel am lasat bagajele la receptie si am pornit hai-hui prin oras. Am luat autobuzul R2 si am coborat in Piazza Municipio. Am intrat putin prin Castelul Nuovo iar apoi am luat-o pe strazi, aiurea.

    Orasul este fascinant fara a avea obiective turistice iesite din comun. Fascinant daca te plimbi aiurea, te opresti sa bei un capucino la o terasa, sa mananci inghetata pana nu vrei sa o mai vezi, sa casti gura la balcoanele pline de rufe, sa savurezi cele mai gustoase feluri de pizza pe care le-am mancat vreodata – culmea, Margherita si Marinara.

    Cateva ponturi legate de cee ce nu ar trebui sa ratati din punct de vedere culinar : inghetata - e magnifica, produsele dulci - bacca, nuvole iar pizza, binenteles Marinara si Margherita. Noi am mancat pizza in doua locuri celebre in istoria acestui preparat - Pizzeria Brand i- se spune ca aici s-a inventat pizza Margherita (cititi voi istoria pe net) si binenteles L’Antica Pizzeria da Michele - oficial cea mai veche pizzeria din lum e- unde s-au filmat si scene din "Eat pray love" cu Julia Roberts. Cele doua pizzeria au cele mai gustoase pizza din lume (asta e de la mine) dar cred ca cea de la da Michele e “cea mai cea”. Nu are legatura cu nimic din ce am mancat - aroma, gustul sosului, blatul…. e pizza perfecta.

    Pentru ca nu am avut foarte multe zile la dispozitie am mancat o singura data la restaurant si am ales AI 53 in Piazza Dante. La recomandare cuiva de pe acest site, am cautat sa ajungem la Leon D’oro dar era inchis. Cum pe Tripadvisor multi italieni recomandau AI 53 ca fiind mai ok, am ales sa intram aici. Nu am regretat. Binenteles ne-am comandat fiecare cate un fel de paste si am gustat fiecare de la unul la altul. Delicioase! Preturile nu sunt de speriat- la Brandi, pentru 2 pizza, o portie de paste, un suc si 2 beri (binenteles Perroni – care nu are legatura cu cea de la noi) am achitat in jur de 35 de euro; la AI 53, un suc, doua beri sit trei feluri de paste in jur de 40 de euro; la da Michele, 2 pizza (sunt imense), un suc si bere- aproximativ 15 euro. Am trecut preturile pentru ca intereseaza, e normal, dar cred ca atunci cand esti plecat in concediu si mai ales intr-unul de genul asta nu are rost sa stai sa imparti si sa inmultesti la ron.

    Ne-am intors in fiecare seara destul de tarziu la hotel. Intr-una din seri am mers pe jos din Piazza Dante pe Via dei Tribunali pana hotel – aproximativ 45 de minute. Nu pot sa sa spun ca am avut vreun sentiment de insecuritate dar raman la parerea ca pentru a fi victima (de orice fel) trebuie sa transmiti anumite lucruri. Poate pentru anumite persoane nu este recomandata plimbarea asta la 10-11 noaptea.

    Nu stiu ce sa mai povestesc. Napoli nu este Roma, Florenta sau Milano. Pare a fi mai degraba un cartier din oricare dintre acestea. Una peste alta, recomand Napoli ca experienta (cumulat cu Pompei si cu Coasta Amalfi - revin cu detalii), nu va luati dupa tot cee ce cititi pentru ca experientele si trairile difera de la persoana la persoana. Unii sunt ingroziti de anumite locuri si oameni, altii nu, unii definesc locuri ca fiind oribile iar altii le gasesc fermecatoare, negrii si imigrantii intalniti nu sunt neaparat infractori- multi dintre ei abia isi duc traiul de pe o zi pe alta. Asa ca luati cele scrise doar ca informatii care va pot ajuta.

    Trairile si experientele sunt doar ale voastre!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Bio in 12.06.16 09:33:35
    Validat / Publicat: 12.06.16 10:22:56
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Florenta, Roma, Venetia, Bologna, San Gimignano, Cinque Terre

    VIZUALIZĂRI: 6234 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Bio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 [fără descriere]
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 35 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    Jimmy1
    [12.06.16 13:01:34]
    »

    @Bio: Excelenta postare, chiar de impresii. Am fost recent acolo, rezonăm.

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA
    [12.06.16 13:05:41]
    »

    @Bio - Foarte de acord cu observaţiile tale, atât cele legate de siguranţa personală, cât şi de farmecul oraşului.

    BioAUTOR REVIEW
    [12.06.16 13:05:44]
    »

    @Jimmy1 - Multumesc pentru feedback.

    ANILU
    [12.06.16 13:27:01]
    »

    @Bio: Un superbonus cu mare plăcere.

    Bune informațiile tale. Ai dreptate fiecare trăiește, simte și gustă după pretențiile lui.

    Așa o surpriză vreau și eu de ziua mea.

    Felicitări.

    Toate cele bune.

    adrianbogdan
    [12.06.16 14:00:43]
    »

    Buna!

    Apreciez plimbarea ta si review-ul chiar a fost unul de impresii, ponturi si sfaturi utile.

    BioAUTOR REVIEW
    [12.06.16 14:29:07]
    »

    @adrianbogdan: Multumesc pentru aprecieri

    mishu
    [14.06.16 17:25:18]
    »

    Un articol pe care il gasesc foarte util celor care merg prima data (si nu numai). Parca te simti altfel cand ai siguranta unor informatii impartasite de altii.

    Cat despre surpriza, ce pot spune, minunata si mi-ar placea si mie o asa surpriza, nu as zice nu.

    Felicitari, votat cu placere.

    BioAUTOR REVIEW
    [14.06.16 17:35:48]
    »

    @mishu: Multumesc

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianbogdan, ANILU, Bio, Jimmy1, mishu, stefy2016
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Napoli şi împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054029941558838 sec
    ecranul dvs: 1 x 1