Impresii „de stânga”

TIPĂREȘTE

IMPRESII DE „STÂNGA”

De ce de stânga? nu, nu e vorba de politică... Doar că scriu cu mâna stângă, dar credeţi-mă, nu e uşor. Şi asta pentru că aşa s-a finalizat ultima noastră drumeţie, pe care o voi povesti acum. De data asta am străbătut Cheile Râşnoavei , un loc frumos, despre care auzisem dar nu era pe ordinea de zi până acum. Aşadar într-o dimineaţă frumoasă de sâmbătă, am luat trenul până la Râşnov, acela fiind şi locul de plecare în drumeţie.

Prognoza meteo, poate nişte averse la munte, pe dupămasă, ei, am zis, poate... Dar acum cerul era senin, destul de cald pentru ora 8, la cât porneam la drum. Am trecut prin oraşul Râşnov, despre care chiar nu ştiam că este aşa de întins ca lungime, cred de la gară am tot făcut cca 3 km până la ultima casă.

Odată ieşiţi din localitate am admirat poieniţe cu flori, animale ce păşteau liniştite, vaci, dar şi mulţi cai frumoşi. Există pe partea dreaptă şi un mic lac, mă rog o baltă, unde pescarii întindeau deja undiţele cu mari speranţe şi aşteptări. Chiar în dreptul acestui loc, unde de altfel există şi posibilităţi de cazare, am văzut o pensiune pe dreapta iar pe stânga loc de camping, noi am luat-o spre stânga conform panourilor care ne aduceau la cunoştinţă că avem de mers cca 5,6 km până la chei, cam 18 km până la Predeal.

Drumul acesta nu era asfaltat, dar era bine pietruit şi circulau cam multe maşini din punctul meu de vedere. De o parte şi de alta a drumului mai sunt terenuri îngrădite, proprietăţi private, din loc în loc nişte căbănuţe, unele de vânzare sau în construcţie. Oricum mie mi-a plăcut gardul de pe marginea drumului, cu bârne de lemn, prinse cred chiar pe copăcei mititei, spun asta pentru că stâlpii, copăceii, aveau frunze, era tare nostim. O să vedeţi în poze. Multe floricele pe marginea drumului, dar şi copaci înfloriţi, cu multe flori albe, frumos mirositoare, iar la câte o adiere de vânt ne umplea nările de arome năucitoare, dar uite că nu ştiu ce fel de copaci sunt. Erau mari, unii chiar înalţi, iar frunzele erau asemănătoare cu ale stejarului, poate recunoaşte cineva în poze.

Pe măsură ce ne apropiam, se vedeau deja impunători munţii, iar cheile se zăreau dezvăluind puţin câte puţin din măreţia lor. Înainte de a intra în chei, se face un drum la dreapta, unde cei dornici au un camping şi o pensiune. Un pârâiaş curge câteodată lin, alteori învolburat când pe o parte a drumului, când pe cealaltă, mici podeţe sunt peste apă din loc în loc.

Şi deodată te trezeşti în faţă cu nişte stânci înalte, semeţe, te uiţi, te tot uiţi că nu ştii cum să le cuprinzi în poze, că doar nu vrei să ratezi nimic. Şi aici, linişte, doar susur de izvor şi tril de păsărele, superb. Cam la mijlocul zonei, de chei, există un mic loc de parcare, unii veneau cu maşina, apoi începeau şedinţele foto. Inedit am văzut o domnişoară călare, pentru că da, există şi un centru de echitaţie prin zonă. Tot aici aproape de parcare sunt şi scările care duc spre locul de unde se poate face bungee-jumping, noi doar am admirat cablurile. :)

Tocmai ce am citit pe net că se practică aici şi alte sporturi extreme, rapel, via ferrata, tiroliana şi desigur alpinism. Nu e lungă porţiunea de chei, dar e un loc frumos, spectaculos, care duce în partea cealaltă către o poieniţă, cu locuri amenajate frumos pentru picnic, cu mici foişoare, acoperite, cu locuri speciale pentru grătar. Deja unii se ocupau cu de ale gurii, copii se jucau voioşi în iarba cea verde. Şi pentru că locul era atât de frumos, am făcut şi noi un mic popas, pentru a îmbuca un sandviş dar şi pentru refacerea forţelor.

După binecuvântata pauză am pornit la drum, acum îndreptându-ne spre pădure, urmând poteca spre cabana de la Poiana Secuilor. Prin pădure ar fi fost idilic dacă nu ar fi plouat bine înainte cu o zi, două, poate, pentru că drumul era greu accesibil cu toată încălţarea noastră adecvată, iar cei 3-4 km pe care trebuia să-i facem prin pădure mi s-au părut interminabili, mai ales după incidentul pe care l-am avut. Într-o vale, am alunecat pe nişte mormane de frunze uscate, acum bine umezite, iar după un rostogol demn de cascadorii râsului m-am oprit în umărul drept. :( Şi astea numai să evităm nişte gropi cu noroi. După ce m-am dezmeticit am constatat că nu sunt mari pagube în afara umărului ce îmi dădea o impotenţă funcţională, care s-a remediat ad-hoc cu o eşarfă. M-am scuturat de frunze, m-am bucurat că n-a râs şi ursul de mine şi am pornit mai departe, că doar nu era să rămânem în pădure. :D

Dar ce m-am luminat la faţă când am văzut luminişul ce anunţa că suntem pe drumul cel bun, iar frumoasa poieniţă care se desfăşura înaintea ochilor mai atenua din durere şi necaz. :) Soarele se răsfăţa pe cer, trimiţând raze binecuvântate peste întinderea aceasta frumoasă, mărginită în stânga de brazi falnici, iar spre dreapta de munţii maiestuoşi cu creste golaşe.

Priveliştea era atât de frumoasă, e minunată creaţia naturii, precum spunea Rabindranath Tagore „Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu Cerul” iar „Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul cerul prin flori ”. Ei, aici se potrivea de minune cugetarea. Am ajuns la cabana din Poiana Secuilor, era ceva lume, afară la terasă, ne-am răcorit şi noi cu o îngheţată, respectiv o bere, am admirat câţiva motociclişti care tocmai se pregăteau să intre în pădurea din care tocmai noi ieşisem, dar care avea să îmi aducă ,,cadou ,,o fractură de umăr drept. Asta e! Mi-am zis, uite unii cad în casă, eu măcar am ales un loc frumos. Ne-am odihnit puţin, apoi am plecat către următoarea destinaţie Cabana Trei Brazi , unde era şi mai multă lume, cu copii, cu bunici, am văzut că e şi un Fun Park, am făcut câteva poze, de acum numai cu mâna stângă, apoi am luat-o spre Predeal. Se adunau aşa câţiva nori, or fi ăia anunţaţi, am zis şi când mai aveam cam 1 km a început o ploaie torenţială, cu grindină, noroc că erau deja vile în jur şi ne-am adăpostit puţin într-un foişor. Dar pentru că aveam de prins un tren, când s-a mai domolit ploaia ne-am pus pelerinele din dotare şi am continuat drumul. Ne făcusem planuri, facem poze în Predeal, mai vedem una, alta, dar am văzut doar stropii şi ne-am bucurat că am prins trenul unde era cald, pentru că gheaţa răcorise deja simţitor aerul. Cu toate inconvenientele avute, ne-a făcut plăcere plimbarea, acum deja plănuim alta în timp ce eu acum butonez uşor cu stânga. Vă las să admiraţi pozele, care poate sunt mai relevante decât cele povestite de mine.

Călătorii frumoase tuturor, fără incidente! Şi, scuzaţi stângăcia!

---

VIZUALIZĂRI: 8020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI