ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.05.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucureşti
    ÎNSCRIS: 01.09.08
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUN-2015
    DURATA: 4 zile
    single
    1 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 4 MIN

    We will always have Paris (III): farmecul nepieritor al cheiurilor Senei

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Impresiile pe care le redau aici s-au creat în cele trei călătorii la Paris (2000, aprilie 2015, iunie 2015). Dintre acestea, ultima a fost cea mai obositoare, din cauza aglomerației (de aceea, sfatul pe care l-aș da oricui ar fi să vadă Parisul în alt anotimp decât vara). Totuși, în oricare dintre călătorii, măreția care transpare în spatele aparenței turistice, străzile încărcate de istorie, dar și cheiurile romantice ale Senei, m-au atras ca un magnet.

    Cheiurile Senei pot fi trăite ca experiență în mai multe feluri.

    (a) Nivelul (fizic) superior, cel la care sunt situate străzile și trecerea pe poduri. Arhitectura diferită și povestea nespusă a fiecărui pod, combinată cu imaginea clădirilor cu rezonanță istorică, construiesc o veritabilă simfonie de percepții în mintea vizitatorului, și invită la reflecție. (Bunăoară, podul ca element arhitectonic simbolizează comunicarea: cum s-ar putea dezvolta o comunitate dacă malul stâng nu ar comunica cu malul drept? ...)

    (b) Nivelul (fizic) inferior: cheiurile pot fi străbătute, într-o anumită măsură, pe sub poduri, aproape de nivelul apei: aici, pe lângă senzația de a trăi istoria în detaliile ei necunoscute, călătorul întâlnește mici grupuri care fac picnicuri pe cheiul inferior al Senei, unele barând complet trecerea plimbăreților (care fac echilibristică printre sticle de vin desfăcute, încercând în același timp să nu cadă în apă :) ). Plimbarea este și mai frumoasă în serile calde, când podurile luminate (fiecare în alt fel) și statuile din preajma cheiurilor capătă o înfățișare misterioasă și romantică, și invită la noi descoperiri.

    Pe măsură ce se desfășoară aceste călătorii de inițiere pe cheiurile superioare sau inferioare ale Senei, turistul face cunoștință cu diferitele obiceiuri-emblemă ale locului: unul din ele este nunta pe vaporaș (cu adevărat romantică în lumina asfințitului), iar altul este obiceiul de a lua parte la diferite dansuri improvizate pe perechi sau în grup, în câteva locuri cunoscute de turiști. Dar probabil cel mai bine cunoscut este legatul lacătelor pe pod (cu ritualul de rigoare și aruncatul cheii în apă). În legătură cu asta, in aprilie 2015 am văzut nu doar celebrul Pont des Arts (de unde au fost scoase lacătele înainte de cea de-a doua mea călătorie) ci și alte două poduri care sunt mai puțin cunoscute ca "primitoare de lacăte": Pont de l'Archeveque și Passerelle de Solferino (aceasta din urmă, cu încă destule locuri pentru pus lacăte, pentru cei care doresc :) )

    (c) Plimbarea pe apă, cu Batobus-ul: acesta este un vaporaș de tipul “Hop off, hop on” care face un drum circular pe Sena și acoperă o serie de stații importante: Luvru, Champs- Elysees, Beaugrenelle, Tour Eiffel, Musee d’Orsay, Saint-Germain-de Pres, Notre Dame, Jardin des Plantes, Hotel de Ville. Prețul unui permis de o zi este de 16 euro (adult), 7 euro (copil 3-15 ani). Orarul este de la 10 la 19 (iarna) sau de la 10 la 21,30 (vara). Turul se poate face la lumina zilei (când sunt vizibile toate detaliile) dar și seara, când farurile acestor vaporașe se întretaie feeric cu luminile de la suprafață. (Batobusul nu este singurul vaporaș care circulă, dar noi pe acesta l-am descoperit).

    Prima dată când am făcut turul Senei era în aprilie 2015, sub un soare superb care făcea fluviul și podurile să strălucească. În duminica aceea se întâmpla să fie un maraton colorat cu diferite puncte de pornire pe malurile Senei (echipa Roșie, Albastră, Galbenă...) iar culorile echipelor se obțineau prin difuzarea unei cantități enorme de pudră colorată, din care alergătorii ieșeau acoperiți complet :). Nostim, numai că pudra colorată acoperise complet cheiurile în zonele de plecare, și chiar era o problemă pentru turiștii neștiutori care nu voiau să plece de acolo vopsiți în albastru... din fericire competiția a luat sfârșit după ora prânzului.

    A doua oară când am făcut turul Senei era tot duminică (peste fix două luni, de fapt) și, deși era puțin mai cald decât în aprilie, cerul era înnorat (și chiar a început ploaia destul de repede). Avantajul unei acțiuni turistice care se repetă este că, a doua oară, turistul consumă mai puțină energie ca să se orienteze, este mai avizat în legătură cu ce urmează să vadă și, prin urmare, este mai atent. Astfel, la a doua plimbare cu vaporașul am reușit să trec dincolo de emoția conștientizării momentului și să înregistrez mai clar clădirile pe lângă care treceam și diferitele perspective pe care le oferea vederea din vapor. (Probabil, dacă aș mai merge și a treia oară, eficiența ar fi și mai bună :)...)

    (Va urma...)

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de diacrys* in 06.05.16 21:52:28
    Validat / Publicat: 06.05.16 23:08:44
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

    VIZUALIZĂRI: 4259 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 Pudra albastră urcând spre cer, în fața Musee d'Orsay
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 23 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    3 ecouri scrise, până acum

    dorgo
    [07.05.16 08:34:42]
    »

    @diacris ""ziceai (de aceea, sfatul pe care l-aș da oricui ar fi să vadă Parisul în alt anotimp decât varra""... egzista o exceptie ca sa nu zic ecsplicatie... august... in general pariezienii parasec orasul in aceasta luna, marile intreprinderi isi inchid portlle pentru ca omul muncii sa ajunga in concediu, acolo unde a specrat un intreg an ca sa-si refaca fortele, pt. ca la revenire ii steapta alte 11 luni de tras din greu. In august e si prea cald in Paris, si toti vor la mare sau la munte, la racoare. Asa ca in august eu am vazut orasul golit de parizieni si plin de straini. Muzeele in general sunt deschise dar nu toate, cele mai importante. Si anticariatele sunt inchise. Si vanzatorii au dreptul de-a merge in Corsica sau DOM-Tom... in august am fost o singura data (e si scump totul), am ales mereu perioada pt Paris 1-15 iunie, cans prindeam si prima duminica din luna cand marile muzee (Luvru, Orsay) nu percep taxe la intrare si fiind extrasezon, totul e inca ieftin... dar e aglomeratie mare, mai ale la metrou, la 8,30- 9 dimineata si pe la 16-17 cand vine lumea de la lucru...

    diacrys*AUTOR REVIEW
    [07.05.16 09:41:26]
    »

    @dorgo - Aveți dreptate - nu am precizat că prima dată (în 2000) am văzut Parisul în august și era exact așa cum spuneți, golit de francezi care erau plecați în concediu.

    Depinde, pentru cine plănuiește o plecare la Paris, care este disconfortul cel mai mare - cel creat de prețuri mari și de unele muzee închise (august) sau cel creat de aglomerație (în iunie).

    În ceea ce mă privește, iunie a fost cea mai obositoare variantă dintre cele trei - iar aprilie, cea mai plăcută.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu
    [07.05.16 11:43:50]
    »

    @dorgo - Foarte utile completarile, felicitari

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    diacrys*, dorgo, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂCroazieră pe Sena:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084849119186401 sec
    ecranul dvs: 1 x 1