La pas prin parcul Herăstrău

TIPĂREȘTE

Săptămâna viitoare începe vacanţa elevilor. Ne aduc nepoţeii. Nu e cazul să spun ce pregătiri, ce bucurie, numai cei care sunteţi bunici ştiţi. Zilele astea am cumpărat, am pregătit, am băgat la congelator tot ce se putea, ca să am cât mai mult timp să stau cu ei. Am vrut să le luăm bilete la Opera Comică pentru copii sau la teatru dar cei din conducere sunt atât de proşti încât în perioada asta în care părinţi şi bunici ar fi vrut să ducă copiii la un spectacol, au şi teatrele vacanţă. Resping un câştig sigur şi apoi se plâng că nu sunt suficiente subvenţiile de la stat. Îmi rămânea să-i ducem la muzeul satului, la palatul primăverii (al lui Ceauşescu, unde ne-am înscris dinainte şi biletul de intrare e 30 lei pentru voi şi 15 lei pentru noi şi copii), la muzeul militar (numai soţul cu copiii pentru că eu voi avea treabă), în parcul Herăstrău la o plimbare cu vaporaşul (cu barca n-am curaj) şi la roată.

S-a întâmplat că nu mai fusesem de câţiva ani în Herăstrău şi nu ştiam ce şi cum s-a schimbat. Pe AFA s-au scris 47 impresii despre parcurile bucureştene din care nouă despre parcul Herăstrău. Din acestea şase au fost scrise de Iulianic. Ce s-ar mai putea spune? Mai nimic. Extrag totuşi câteva date de pe net: are o suprafaţă de 110 ha din care lacul 74 ha, aleea care-l înconjoară are aproape 6 km. A fost inaugurat în 1936 după asanarea timp de 5 ani a unei zone mlăştinoase care înconjura lacul. Am ales ziua de duminică 17 aprilie, zi însorită şi calduroasă. Din cele patru intrări principale în parc: pe la statuia lui Charles de Gaulle (unde în tinereţea mea era statuia lui I. V. Stalin), prin Soseaua Nordului vis-a-vis de parcul Bordei, pe la Arcul de Triumf sau pe la Casa Presei Libere, am ales ultima variantă.

Prima impresie nu a fost prea agreabilă. Chiar la intrare nişte înfoiate cu fuste colorate vindeau porumb fiert. Toată esplanada până la berăria H şi treptele largi care duc la lac devenise o imensă parcare cu sute de maşini aşezate cu furca. La capătul treptelor un monument avea o inscripţie ciudată˝poporul galieg către poporul român˝. N-am auzit de popr galieg dar m-a luminat Goagăl că ar fi o dedicaţie spaniolă. Cele câteva locante de pe marginea aleii erau majoritatea închise. Pe lac nicio barcă, niciun vaporaş de traversat deşi parcul era asaltat de sute de bucureşteni. N-am avut pe cine întreba la debarcader când se deschide? Probabil de 1 mai, de Paşte, deşi în primăvara asta timpurie s-ar fi făcut bani frumoşi din vânzarea biletelor.

Mai departe, pe aleea care conduce la podul curbat erau câteva zeci de tonete cu umbreluţe multicolore. Se vindeau floricele, sucuri, se storceau citrice pentru jusuri, se prăjeau nuci, se trăgea vată de sticlă şi se stătea la coadă la mici şi bere. Nu sunt nici snoabă, nici nostalgică, înţeleg că românului după o oră de plimbare i se face foame şi sete dar puţină ordine şi sistematizare, un model unic de chioşcuri şi un amplasament mai retras, ar atenua imaginea asta de iarmaroc de la marginea târgului. Pe măsură ce am înaintat pe alee, tonetele s-au rărit, deasemeni şi muşteriii. Parcul a redevenit ceeace ştiam dar înafară de superbele sălcii plângătoare cărora le cădeau pletele în apa lacului nu am văzut covorul floral pe care-l căutam. Câteva tufe de liliac, două ronduri de maci şi unul de violete, cam asta a fost până la ieşirea dinspre Arcul de Triumf. Aici era mai multă animaţie pentru că era un centru de închiriat biciclete gratuit pe bază de buletin, numai pentru plimbare în parc.

Deci, nu va fi rost să plimb copiii cu vaporaşul în vacanţă. Debaracaderul probabil se va deschide abia de Paşte când va fi o mare de oameni amatori şi cozi enorme la casa de bilete.Să vedem dacă-i putem duce la roată.

După ce au trecut cele două zile de iarnă căzute năpraznic peste bucureşteni, ieri şi azi a venit din nou primăvara. Am luat din nou autobuzul, am coborât la Bordei (în parcul cu acelaş nume nu era ţipenie de om iar lacul Floreasca era pe jumătate gol) şi am intrat să străbatem malul de vis-a- vis al lacului pornind de la stăvilar.

În aer liber în cadrul muzeului ecluzei sunt expuse diverse componente ale stăvilarului. Salba de restaurante de fitze erau în prag de deschidere, se facea curat, se reparau firmele în timp ce la terase tineri de bani gata îşi înnecau timpul la o cafea şi un drink. Cluburile sportive păreau pagini de istorie. Aleea era străbătută de alţi tineri, de data asta amatori de jogging şi bicicletă dar şi de cupluri de pensionari, aşa ca noi, care niciodată nu şi-au permis să meargă la Herăstrău într-o zi de lucru. Era curat şi o bandă verde marca traseul bicicliştilor. Ce nu am priceput este rostul unor statui frumoase de altfel, mascate de vegetaţie, aşezate în spatele unui gard de sârmă şi care nu aveau nicio tăbliţă: ce reprezintă şi cine a fost sculptorul. De!, îmi închipui că s-au câştigat nişte licitaţii şi s-au cheltuit nişte bani.

Am mers noi ce am mers, mulţumiţi de ce vedeam, până am ajuns la o alee care se termina în eleganta Sosea a Nordului cu blocuri în care apartamentele pleacă de la 200 mp, cu preţuri pe măsură. Mi-au placut semnalele agăţate în pomi (ca şi pe partea cealălaltă a lacului). Sunt plăcuţe montate de ecologişti care atrag atenţia asupra pericolului tăierii pomilor. Am trecut de un loc amenajat pentru copii şi deşi ştiam că e pe acolo, nu vedeam roata. Mă gândeam că în furia distrugerii care a pus stăpânire pe noi, au demolat-o şi pe asta. Nu, nu o vedeam din cauza vegetaţiei care o înconjura. Dintr-un ochi am observat că este un loc amenajat cu cap. Înafara roţii cu compartimente colorate pentru patru persoane, mai sunt lanţuri, topogame, un trenuleţ care pufăie pe acolo, ce mai, o exploatare bună şi atrăgătoare a fiecărui centimetru pătrat de teren. Mai retrase de alee este un restaurant, două chioşcuri fără umbrele ţipătoare în care se vindeau floricele, dulciuri, sucuri, mai încolo o toaletă ecologică şi multe bânci pentru aparţinători. Mi-a plăcut şi vă recomand şi vouă să vă duceţi acolo copiii. Mai departe, scrie în carte.

După ce am mai străbătut câteva sute de metri cu statut de demolată, am ieşit în Şoseaua Nordului, unde după cca 10 minute am găsit un taxi dispus să ne ducă acasă.

Sărbători fericite tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 3521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI