În vizită la Mănăstirea Cozia, frumoasa ctitorie a lui Mircea cel Bătrân

TIPĂREȘTE

Obiectiv de importanță deosebită pe harta patrimoniului cultural românesc, Mănăstirea Cozia se numără cu siguranță printre cele mai cunoscute lăcașe de cult din țara noastră. Așa că în cele cinci zile pe care le-am petrecut în august la Căciulata nu puteam rata oportunitatea să o vizităm, mai ales că are o poziție excelentă, fiind amplasată în stațiune, nu departe de locul în care noi eram cazați. La această mănăstire am mers de două ori pe parcursul sejurului nostru aici și de fiecare dată am petrecut momente relaxante, fie la umbră pe băncuțele din curtea mănăstirii, fie coborând pe faleza Oltului, în spatele lăcașului de cult. Am ales să vizităm obiectivul prima dată la apropierea serii și am revenit peste două zile cam pe la prânz; de fiecare dată era destul de aglomerat, pelerinii din diverse colțuri ale țării și nu numai venind aici fie pe cont propriu, fie în mod organizat. Cu ocazia primei vizite aici am realizat un tur complet al lăcașului de cult; a doua oară am zăbovit puțin în curte și apoi am mers pe faleza Oltului, fără a mai intra în biserică.

Accesul în curtea mănăstirii se face direct din drumul principal, iar locuri de parcare se găsesc pe ambele laterale ale DN 7. Aleea principală coboară în trepte către biserica mănăstirii, vestita ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân. Câțiva copaci impunători oferă umbra atât de apreciată pe timpul verii, iar un panou informează vizitatorii că ”intrarea în sfânta mănăstire Cozia se face numai în ținută decentă”.

Am vizitat biserica mare a mănăstirii Cozia cu hramul ”Sfânta Treime”, pășind pentru început în pridvorul deschis; conform informațiilor dintr-un scurt istoric amplasat aici, biserica a fost construită între anii 1386 și 1388, iar slujba de sfințire a fost oficiată în data de 18 mai 1388 de către Sfântul Nicodim de la Tismana. Acest lăcaș de cult a fost încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân o școală mănăstirească, devenind repede unul dintre cele mai importante centre culturale românești. De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin câteva ample restaurări, cum ar fi cea din timpul domniei lui Neagoe Basarab (anul 1517), cea din perioada lui Șerban Cantacuzino (secolul al XVIII-lea) sau între anii 1983-1985 când a fost restaurată pictura murală din Biserica Mare prin efortul financiar al călugărilor cozieni.

Încă de la intrare, am remarcat compartimentarea bisericii în pridvor, pronaos, naos și altar. În ceea ce privește acest pridvor deschis, el a fost adăugat ulterior, fiind realizat în stil brâncovenesc la începutul secolului al XVIII-lea. Deasupra ușii de la trecerea din pridvor către pronaos se află pisania bisericii. Intrați în pronaos, am observat în partea dreaptă mormântul ctitorului - voievodul Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești în perioada 1386-1418. Alături de acest mormânt se află și locul de veci al Maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul.

Zidul ce desparte pronaosul de naos este mai gros de un metru, acest amănunt oferind o explicație tăcută pentru rezistența peste timp a bisericii. Deși era destul de aglomerat, am reușit să admirăm diversele portrete de sfinți pictate pe pereții bisericii, precum și unele scene biblice. Am identificat și tabloul votiv al lăcașului de cult. Referitor la pictura din pronaos, mi s-a părut că aceasta se aseamănă puțin cu ceea ce am văzut la mănăstirile din Bucovina, în sensul că există serii de picturi micuțe –aidoma unor diapozitive- care prezintă câte o singură scenă biblică. Nu sunt specialist, asta a fost doar impresia mea...

Catapeteasma bisericii este zidită. În scurtul istoric amplasat la intrare se menționa că aceasta datează din anul 1794 și a fost realizată de Teodosie, egumenul Coziei, în locul uneia mai veche din lemn.

Ieșiți din biserică, am înconjurat lăcașul de cult pe aleea mărginită de trandafiri și am studiat puțin exteriorul zidurilor, unde se observă îmbinarea armonioasă a celor două materiale de construcție utilizate: piatra și cărămida; ferestrele bisericii sunt destul de mici și sunt încadrate de ornamente realizate în piatră. În curtea bisericii se mai află o fântână de unde se poate lua apă potabilă, dar și un recipient cu aghiazmă.

Chiar dacă seara se apropia, am optat să vizităm și muzeul Mănăstirii Cozia. Acesta este amenajat pe latura construcțiilor anexă din spatele bisericii. Intrarea în muzeu era liberă, am putut să facem și câteva fotografii. Expoziția muzeală conține numeroase icoane vechi, diverse monede, potire, cruci de masă, unele fragmente de ceramică descoperite în mormintele călugărilor din jurul bisericii sau câteva cărți bisericești având o vechime considerabilă. O încăpere a muzeului este amenajată la etaj; am urcat acolo și am găsit un vitraliu reprezentându-l pe Mircea Voievod alături de fiul său Mihail. Totodată, ne-a plăcut faptul că de la fereastră am avut o frumoasă perspectivă asupra Oltului.

Nu am mai zăbovit în muzeu și ne-am îndreptat către vechea bucătărie brâncovenească (secolul XVIII), ieșind apoi la o scară de piatră din spatele mănăstirii care ne-a purtat pașii către faleza Oltului. Aici sunt amenajate câteva băncuțe, astfel că ne-am putut odihni în vecinătatea Coziei, la doi pași de Olt, admirând împrejurimile. Prin dreptul nostru a trecut vaporașul care face scurte plimbări pe râu, prilej de mare încântare pentru cel mic. Din păcate, această plimbare pe Olt cu vaporașul a rămas pentru noi la capitolul restanțe...

Un alt lucru interesant pe care l-am observat aici este faptul că pe zidul mănăstirii sunt marcate nivelurile maxime atinse de râul Olt în timpul unora dintre cele mai importante viituri ale sale. La momentul venirii noastre aici Oltul era destul de limpede, așa că am putut vedea numeroșii peștișori care se apropiau uneori de mal.

Trebuie să mai precizez nu am plecat de la Mănăstirea Cozia fără a vizita și bisericuța de peste drum. Am urcat aici pe o pajiște frumoasă către biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, considerată bolnița Mănăstirii Cozia. Conform DEX, termenul de ”bolniță” face referire la un spital (pe lângă o mănăstire sau un așezământ de binefacere) .

Ctitorită de voievodul Radu Paisie în anii 1542-1543, conform inscripției în piatră aflată deasupra intrării, această biserică a jucat un rol important în viața Mănăstirii Cozia, mai ales în perioadele dificile pe care le-a traversat lăcașul de cult de-a lungul timpului. De exemplu, conform informațiilor de pe site-ul www.creștinortodox.ro Bolnița Cozia a adăpostit obștea Mănăstirii Cozia de la anul 1880 până în 1920, perioadă în care mănăstirea a fost folosită în alte scopuri. Mai întâi a fost penitenciar, ”Azilul Doamna Elena”, apoi, în anul 1917 a devenit lagăr de prizonieri și spital, iar biserica mare grajd pentru caii inamicilor ocupanți. Într-un document adresat Ministerului Cultelor la 6 martie 1919, superiorul mănăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu arăta: ”Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat și au profanat acest sfânt locaș, biserica și paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le și lăsându-le într-o completă ruină”.

Biserica bolniței era închisă, așa că i-am putut vedea numai exteriorul, asemănător din multe puncte de vedere cu biserica mare a Coziei. Un lucru frumos a fost și faptul că ne-am așezat aici pe iarbă preț de câteva minute și ne-am relaxat privind împrejurimile învăluite treptat de mantia misterioasă a înserării.

Cei care ajung la Mănăstirea Cozia trebuie să mai știe faptul că tot peste drum de mănăstire, în vecinătatea bisericii bolniței, se află și un cimitir al eroilor din Călimănești căzuți în al doilea război mondial. Mai multe cruci albe aliniate în preajma unui monument din marmură, străjuite de două tunuri, sunt dovada tăcută a jertfelor umane de pe aceste meleaguri. Să sperăm că istoria va fi mai blândă cu generațiile prezente și cele viitoare decât a fost cu oamenii din trecut!

La baza monumentului din partea centrală se află o inscripție care informează vizitatorii că la realizarea acestui cimitir în forma actuală și-a adus contribuția Sfânta Mănăstire Cozia, în anul 2005.

Ar mai fi de adăugat că în parcarea aflată peste drum de mănăstire veți întâlni numeroși comercianți; puteți cumpăra de la diverse suveniruri (multe doar simple kitsch-uri) și până la produse apicole sau chiar alimentare, precum telemea, cașcaval afumat sau cârnați de porc. Această realitate nu tocmai plăcută în preajma unui asemenea lăcaș de cult este completată de unii cerșetori care dau târcoale prin apropierea intrării în curtea mănăstirii; toate acestea însă nu trebuie să vă facă să evitați Mănăstirea Cozia, pentru că aici aveți cu siguranță ce admira.

Mănăstirea Cozia este un loc pentru liniștirea sufletului și a minții, o adevărată capodoperă arhitecturală care evidențiază rezistența neamului românesc pe aceste meleaguri de-a lungul veacurilor, în fața numeroaselor greutăți pe care istoria le-a scos în calea românilor. Vă recomand să vizitați Mănăstirea Cozia atunci când veți ajunge pe frumoasa vale a Oltului!

---

VIZUALIZĂRI: 7482 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI