ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.02.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
TIMP CITIRE: 8 MIN

Sugestii obiective turistice – Cinciș 2016

TIPĂREȘTE

În perioada 18-20 martie 2016 se va desfășura pe malul lacului Cinciș (jud. Hinedoara), la Complex Diamond, a șasea Întâlnire anuală AmFostAcolo. Pe firul dedicat acestei întâlniri (vezi impresii) s-au tot discutat probleme organizatorice preț de vreo 500 de ecouri. Printre discuții privind înscrierile, alocările de camere, meniul oferit de gazde, prețul prânzului/cinei, așezarea la mese s-au strecurat și câteva sugestii privind obiectivele turistice ce se pot vizita în zonă. Câțiva utilizatori vor să vină de joi, majoritatea vor sosi vineri după-masă/seara. Unii vor avea de parcurs un drum mai lung, alții mai scurt; s-au înscris și vor sosi prieteni și utilizatori AmFostAcolo din toate colțurile țării.

Cu ocazia acestei Întâlniri anuale unii doresc să viziteze o serie de obiective turistice din zona județului Hunedoara și nu numai; vizite se pot efectua și în ziua sosirii, în drum spre lacul Cinciș. Încerc să sintetizez în acest articol orientativ o serie de obiective, mai mult sau mai puțin turistice, din diverse categorii: istorice, naturale, religioase etc. Despre o parte din aceste locuri s-au scris deja articole pe sait, altele încă așteaptă a fi „povestite”.

Cei ce vin dinspre București și sudul țării pot alege între două variante principale de acces spre lacul Cinciș, și anume: 1. Autostrada București-Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeș – Hunedoara – Lacul Cinciș (cea mai rapidă variantă și cu un covor asfaltic bun) ori 2. Autostrada București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Horezu – Defileul Jiului – Petroșani – Hațeg – Lacul Cinciș (o variantă pitorească dar cu mai multe probleme pe traseu; ne pot lămuri userii care stau în apropiere despre eventuale probleme). Ar mai exista mici variații: urcare pe DN 1 către valea Prahovei – Brașov – Sibiu sau de pe Valea Oltului să urcăm spre Voineasa – Obârșia Lotrului – Petroșani (sunt ceva „probleme asfaltice” pe câțiva km de la Obârșia spre Petroșani).

Interesant de știut ar fi dacă varianta Hațeg – Silvașu de Sus – Hunedoara (adică DJ 687A) care are o bretea la stânga spre localitatea Cinciș-Cerna – indicativ DJ 687M ar fi acceptabilă pentru acces – e o variantă bună și pentru vizitarea Mănăstirii Prislop, pentru doritori. Dacă 687A era acceptabil cu ceva ani în urmă, 687M conform GoogleMaps e neasfaltat – o știre din decembrie 2015 anunță însă asfaltarea acestei bucăți de drum județean (hunedoaraplus.ro/drumul-j ... tat-anul-viitor). Ar fi bine de știut dacă această lucrare s-a concretizat ori ba. Cel mai bine ar fi ca Adminul să ceară chiar de la gazdele noastre informații privind cea mai bună cale de acces spre unitatea de cazare – poate cu o săptămână înainte de Întâlnire.

Să începem enumerarea obiectivelor care pot fi vizitate în zonă, începând de la cele mai apropiate de Cinciș, până la cele mai depărtate:

1. Lacul, barajul și biserica scufundată Cinciș – mai multe amănunte aici: glasul-hd.ro/Ruinele-care ... F_30_20740.html;

2. Muzeul Castelul Corvinilor – la doar circa 15 km depărtare găsim frumosul castel al Huniazilor, prezent chiar și în topurile turistice străine. Amănunte despre programul de funcționare și tarife le puteți accesa pe saitul oficial: castelulcorvinilor.ro. O descriere a obiectivului puteți citi la @Michi (vezi impresii);

3. Catedrala Pădurenilor - Ghelari – monumentala biserică a fost construită începând din anul 1939 pe parcursul câtorva zeci de ani, aproape totul fiind legat de cifra 7. Citiți articole la @Costi (vezi impresii) și @Dragoș (vezi impresii);

4. Satele Ținutului Pădurenilor – pitorescul naturii, arhitectura rurală și izolarea caracterizează o serie de localități ale acestui ținut. Descrieri și recomandări utile găsiți în articolele userului @ardeleanu (vezi impresii);

5. Furnalul de la Govăjdia – părăsitul monument, important pentru dezvoltarea industrială a României, cu legături până pe meleagurile pariziene (încă se discută despre fabricarea aici a unor piese utilizate la construcția Turnului Eiffel), își așteaptă cu resemnarea punerea în valoare (adevarul.ro/locale/hunedo ... ba90/index.html). Tot @Dragos ne oferă câteva cuvinte despre acest loc (vezi impresii);

6. Satul de marmură – Alun, Hunedoara – un obiectiv deosebit, accesibil un pic mai greu dar care ne încântă privirile prin prezența masivă a marmurei (drum, fundații de case, biserică). Descrieri și reportaje puteți accesa la adresele: agerpres.ro/economie/2014 ... edoara-13-17-49 și cluj.travel/foto-alun-satul-de-marmura;

7. Mănăstirea Prislop – arhicunoscut loc de pelerinaj al românilor în ultimii ani, acest lăcaș de cult nu mai are nevoie de nici o prezentare (vezi rubrica dedicată de pe AmFostAcolo: amfostacolo.ro/hotel.php? ... teg-hd&id=11234);

8. Biserica din Densuș – deja ne aflăm în Țara Hațegului unde acest monument istoric succită interesul cercetătorilor de zeci de ani, enigmele fiind încă departe de a fi elucidate. Câteva cuvinte și fotografii găsiți aici: financiarul.ro/2013/07/26 ... toata-romanimea, dar și în rubrica specială AFA (amfostacolo.ro/hotel.php? ... ateg-hd&id=3418);

9. Sarmizegetusa Ulpia Traiana – capitala provinciei întemeiate de romani după cucerirea dacilor e ușor accesibilă fiind amplasată exact lângă DN 68. Multe detalii găsiți pe saitul cetateasarmizegetusa.ro/l ... are-cetate.html, deschis în urma unui proiect Regio; un ghid util despre orașul roman puteți citi și la @Dan&Ema (vezi impresii) – urmând linkurile puteți citi impresii ale acestui user și despre alte obiective din Țara Hațegului;

10. Cetatea și Mănăstirea Colț – ruinele fortificației asociată cu „Castelul din Carpați” a lui Jules Verne se înalță pe un deal lângă localitatea Suseni; biserica de piatră a Cândeștilor, aflată în apropiere, atestată în secolul al XIV-lea, a primit rangul de mănăstire și a fost „restaurată” neglijent. Pentru un minighid eficient îl puteți lectura pe @makuy (vezi impresii);

11. Cetatea medievală Mălăiești – situată în localitatea cu același nume, micuța fortificație a unor cnezi locali, veche de secole, a ocupat prima pagină a ziarelor după „restaurarea” neconformă, zic unii, din bani europeni. Priviți imagini înainte (bogdanbalaban.ro/?action= ... ole_full&id=114) și după lucrările de refacere (pressalert.ro/2015/05/cet ... -de-pietre-foto);

12. Peștera Bolii – monument natural aflat la circa 6 km distanță de municipiul Petroșani, lângă șoseaua E79 care se află în administrarea unei asociații de ecologie. Detalii și program găsiți pe saitul aociației (petroaqua.ro/index.php?pa ... ave&language=ro);

13. Bisericile de piatră Strei și Streisângeorgiu – monumente istorice situate în localitățile cu același nume, în apropiere de Călan, ilustrează stilul arhitectonic al secolului al XIV-lea. Un proiect cu fonduri europene a pus pe picioare un traseu al bisericilor de piatră din Țara Hațegului – descrieri puteți lectura accesând linkul: bisericiintarahategului.r ... ctive-turistice;

14. Cetatea Orăștiei – dacă venim pe A1 dinspre Sibiu ne putem opri pentru a vizita acest orășel care ne lasă să descoperim mai multe obiective, sintetizate și în review-ul lui @sed (vezi impresii). O descriere scurtă a cetății puteți citi aici: hunedoara.djc.ro/Obiectiv ... ii.aspx?ID=2125;

15. Geoagiu-Băi – în mica stațiune cu ape termale găsim urme romane (complexul termal roman) și biserica rotondă din secolul al XI-XII-lea (un sait turistic cu descrieri găsiți la adresa: turism-geoagiu.ro/index.html). Și utilizatorul @AleDia a scris despre stațiune și obiective vizitate aici (vezi impresii);

16. Parcul dendrologic Simeria – desi primăvara e doar la început la sfârșitul lunii martie, cine dorește se poate plimba prin acest parc, descris de @krondia (vezi impresii);

17. Cetatea Devei – cetatea situată pe un deal ce oferă o imagine panoramică asupra întregului oraș datează din secolul al XIII-lea. Lucrările de restaurare se pare că nu s-au încheiat încă; amănunte recente aflați în articolul lui @bogumil (vezi impresii), dar și pe saitul unui proiect turistic ce a avut drept subiect Cetatea Devei (cetateadeva.ro);

18. Castrul roman Micia – situat lângă termocentrala de la Mintia, castrul de piatră a fost nucleul unui adevărat orășel, dotat cu terme, amfiteatru și chiar un mic port pe Mureș. Mai multe informații puteți citi accesând linkul: replicahd.ro/?p=12986;

19. Tărtăria – este localitatea din județul Alba unde s-au descoperit celebrele tăblițe acoperite cu semne, un model de proto-scriere care provoacă și azi controverse înverșunate. Câteva fotografii sunt afișate la articolului lui @sed (vezi impresii);

20. Sarmizegetusa Regia – capitala dacilor a devenit acum mult mai accesibilă după asfaltarea aproape în totalitate a drumului de acces – marea problemă a turiștilor de ani și ani (ziare.com/deva/stiri-actu ... iitoare-5842854). Dacă vremea va fi prielnică se poate face o incursiune până aici.

Acestea sunt doar o parte din obiectivele ce se pot vizita cu ocazia Întâlnirii AmFostAcolo de la Cinicș. Există și altele, mai aproape ori mai departe, mai importante ori mai puțin cunoscute – depinde de interes și disponibilitate. Lista poate fi continuată – dacă cunoașteți obiective ce pot fi vizitate/admirate nu ezitați să adăugați prin ecou. Vă doresc alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 22.02.16 14:13:27
Validat / Publicat: 22.02.16 14:50:33

VIZUALIZĂRI: 4430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Harta trasee turistice în județul Hunedoara (preluare sait Direcția de Cultură Hunedoara).
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2047 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster [22.02.16 14:50:17] »

Excelentă ideea / iniţiativa!

mogly [22.02.16 14:56:42] »

Felicitări sincere! Un review foarte bine documentat şi aţi dovedit că ştiţi mai bine decât mine obiectivele din judeţul Hunedoara care merită vizitate. Mi-am adus aminte că am o astfel de carte despre judeţul HD în bibliotecă, o aduc la Cinciş poate ne e de folos.

mishu [22.02.16 15:26:35] »

Foarte util mi se pare acest articol care aduna intr-o expunere clara obiectivele care pot fi vazute cu aceasta ocazie (pentru cei care merg acum acolo) iar pentru ceilalti cand vor ajunge prin zona. Felicitari si-l trec la favorite pentru viitor

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Dragoș_MD [22.02.16 15:44:34] »

Noroc cu tine că ai amintit de ruinele furnalului de la Govăjdia (ăsta e chiar relativ aproape).

Aș mai recomanda celor care aleg să vină (ori n-au alternativă) dinspre Brașov, prin Sibiu:

- abația cisterciană de la Cârța;

- castelul Brukental;

- etc. - vezi articolele din zona Gura Râului, Avrig, Sâmbăta... pe-acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Carmen Ion [22.02.16 16:58:47] »

@tata123 - Excelente recomandări.

Dan&Ema [22.02.16 20:47:45] »

Felicitari pentru articol! Idee laudabila, informatii si link-uri concentrate atat de inspirat. Multumesc ca m-ai amintit si pe mine. Respect!

costy69 [22.02.16 21:18:07] »

@tata123 - Felictări pentru review-ul foarte bine documentat!

Referitor la întrebarea ta legată de starea drumurilor DJ 687 A și DJ 687 M, parțial, te pot lămuri eu.

În noiembrie 2015 am parcurs traseul Hațeg - Mânăstirea Prislop (pe DJ 687 A și DJ 687 K). De la Prislop ne-am îndreptat spre Hunedoara (pe DJ 687 A), iar de aici am mers pe DJ 687 E și DJ 687 D (prin Teliucu Inferior și Teliucu Superior) spre Lacul Cinciș.

Starea acestor drumuri este bună și foarte bună, cu un minus pentru DJ 687 K. Pe DJ 687 M nu am mers, GPS-ul meu nu l-a știut.

Sper că am reușit să aduc câteva lămuriri.

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
padureanu [22.02.16 21:49:13] »

as mai recomanda doua obiective unicat , biserica de lemn din Valari ro.wikipedia.org/wiki/Bis ... din_V%C4%83lari, situata la aproximativ 13 km de Hotel Diamond si Muzeul Aurului din Brad situat la aproximativ 70 km.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
tata123 🔱 [23.02.16 09:38:10] »

@all - Mulțumesc pentru lectură, sper să fie un articol util în alegerea obiectivelor de vizitat la sfârșitul lunii martie.

@Dragos - Am vrut să adaug și obiective de pe acel segment de drum, dar deja mă îndepărtam prea mult de Cinciș. Sunt multe de văzut și pe aceea rută, cu mici abateri (de ex. Cetatea Făgărașului, Mănăstirea rupestră Șinca Veche, Muzeul Badea Cârțan-Cârțișoara, Mănăstirea Sâmbăta de Sus etc.); la fel, Mărginimea Sibiului oferă o mulțime de locuri/obiective de vizitat (Cisnădie, Cisnădioara, Gura Râului, Sibiel, Săliște). Cine nu a vizitat încă Cetatea Câlnic, monument înscris în patrimoniul Unesco, se poate abate câțiva km din E81 spre localitatea cu același nume din județul Alba.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
tata123 🔱 [23.02.16 10:06:38] »

@ardeleanu - Mulțumesc, bune aceste sugestii. Am citit cu plăcere articolele ce le-ați scris despre zonă. În comuna Toplița (de care aparține și satul Vălari cu biserica de lemn, monument istoric) s-a aflat un furnal mai vechi decât cel de la Govăjdia (ne se mai văd decât urmele vetrei).

Pe drumul 687D, prin Toplița-Dăbâca-Hășdău, se pot accesa Rezervația naturală Cheile Cernei-Hunedoara , amintite și de @Dan&Ema.

La Retișoara, comuna Ghelari, a existat un Plan Înclinat (șiclău), similar cu cel de la Covasna.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
tata123 🔱 [23.02.16 10:25:43] »

@costy69 - Mulțumesc... exact despre asta scriam și în articol: informații oferite de cei ce locuiesc în apropiere sau au parcurs recent șoselele menționate mai sus ce ne pot „lumina” în privința drumurilor de acces spre Cinciș și obiectivele turistice înconjurătoare. Mulțumim pentru detaliile oferite și așteptăm și alte informații/sugestii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
tata123 🔱 [23.02.16 10:33:07] »

Ce păcat că Mocănița hunedoreană nu mai circulă; o asociație curajoasă încearcă reînființarea traseului cuprins între Castelul Corvinilor (în apropierea căruia se află depoul) și Govăjdia.

Mai adaug un loc care arată bine la culoare în unele fotografii: Tăul Teliucului, situat în satul Teliucul Inferior, lângă DC 107A.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Michi [23.02.16 10:45:59] »

Ca totdeauna complet si bine documentat. Cum majoritatea avem la dispozitie numai sambata dimineata poate ar fi util sa facem o centralizare pe saitul de anunt, cine ce vrea. In acest mod ne-am putea grupa 4-5 intr-o masina. Noi de ex. am fost acum doi ani la castelul huniazilor si cetatile dacice dar celelalte obiective ori nu le-am vazut ori fac parte din istoria noastra pretimpurie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
padureanu [23.02.16 13:08:11] »

@tata123 - asa este, dar din pacate sunt in paragina. Va recomand sa vedeti neaparat Catedrala Padurenilor din Ghelari cu un stil aparte de pictura -"buno fresco". Puteti merge si duminica dimineata, cu masina ajungeti in max 30 min de la Diamond.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, costy69, Dan&Ema, Michi, mishu, mogly, padureanu, tata123 🔱
Alte articole din această RUBRICĂ2016 Întâlnire AFA - Complex Diamond, Cinciş HD:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059106111526489 sec
    ecranul dvs: 1 x 1