Sus, în deal, e o… … celebră casă!

TIPĂREȘTE

Încă din liceu mi-am dorit să ajung și eu în Grecia, mai precis la Atena, leagănul Jocurilor Olimpice, (fac o mică paranteză și spun că m-am întrebat de multe ori, ca un profan ce sunt în ale sportului: - de ce grecii n-au mai performat în ultimul secol la disciplinele sportive, ei care sunt urmașii inițiatorilor întrecerilor sportive, care au dat chiar numele unui sport - luptele greco-romane?). În Atena spuneam, cu impunătoarele ei construcții de pe Acropole, al legendelor țesute în jurul Zeilor Olimpului, . al locului care mustește de istorie în orice parte ai merge și te-ai uita.

Dorința mi s-a împlinit la sfârșitul lunii mai 2015 când, împreună cu două prietene dragi, ne-am hotărât să ”atacăm” citadela, nu cu spada, ci, cu pasul.

Chiar din prima zi, după cazare, am mers pe jos, pentru a vedea cât mai mult, spre Acropole (Akros poli – orașul de sus, sau ”stânca sacră” a Atenei). Noi am luat-o pe calea de acces dinspre partea de nord-vest (se poate veni și dinspre partea de sud cu pasul, străbătând zona Anafiotika).

Am ajuns doar până la Areopag – colina de la vest –nord vest de impunătoarea Acropolă, de care este separată printr-o vale puțin adâncă. Colina este calcaroasă, lipsită de vegetație. A trebuit să pășim cu atenție ca să nu alunecăm pe pietrele lustruite de vreme (este recomandat să purtați încălțăminte cu talpă aderentă). Dacă nu mă înșeală memoria, profesorul de latină din liceu, mare iubitor al istoriei și culturii antice elene, cel care ne-a făcut pe noi, elevii lui (pe mine, în mod sigur), să iubim Grecia, ne spunea că din vârful Areopagului diverși oratori ai vremilor trecute își împărtășeau ideile celor ce aveau chef să-i asculte. Având în vedere înălțimea colinei de aprox. 10 m de la poalele ei, este de presupus că acești oratori aveau o voce suficient de puternică pentru a se face auziți. Tot de aici, se pare, Sfântul apostol Pavel și-a ținut predica despre ”Dumnezeul necunoscut”, în timpul activității sale misionare de creștinare a lumii. Unul din bărbații care au ascultat predica, Dionisie, creștinându-se, a rămas cunoscut cu numele de Dionisie Areopagitul. Nu se cunoaște locul precis de unde și-a ținut predica, însă, la baza dealului, lângă scări, se află o placă de bronz pe care este scrisă predica Apostolului (bine înțeles, tot în limba greacă).

Ajunse în vârf ne-am putut bucura de priveliștea ce se vedea în jurul nostru. ; și-am făcut, bine înțeles, și fotografii. Din zonă pot fi cumpărate băuturi răcoritoare, înghețată, și, dacă nu mai aveți timp altă dată, puteți lua suvenirurile nelipsite la fiecare pas. Noi nu ne-am grăbit să cumpărăm de aici pentru că știam că prețurile sunt mai mari în apropierea obiectivelor turistice decât în oraș.

Areopagul se mai numește și Colina lui Areos (Ares – zeul războiului, la greci, sau Marte – zeul războiului, la romani). Partea nordică este mai lină, cea sudică, . însă, este abruptă. Odinioară aici se găseau statui, altare și sanctuare grecești. Tot aici se întrunea sub cerul liber Curtea Supremă. Așa cum arată astăzi Areopagul diferă de cel inițial, deoarece a fost afectat grav în anul 1651 de un cutremur, care a distrus și Biserica Sfântului Dionisie Areopagitul, aflată la baza sa (conform crestinortodox.ro/pelerin ... gul-124672.html). Acum au rămas, doar, câteva băncuțe săpate în piatră.

Pentru că soarele era la asfințit am coborât și am străbătut, la întoarcere, partea de vest, ieșind spre cartierul Plaka.

Zilele ce-au urmat au fost foarte frumoase și ”pline” pentru noi. Pentru a face economie la transportul urban am fost îndrumate să cumpărăm abonament pentru cinci zile pe toate liniile, inclusiv pe cele de metrou, care a costat 10 euro.

Am purces, mai întâi, să vizităm cel mai important și mai frumos templu, Parthenonul de pe Acropole, în ziua precedentă nereușind să ajungem decât până la ”poalele” lui. Pentru aceasta a trebuit să ajungem la stația de metrou Akropoli, următoarea după Piața principală - Sintagma, . urmărind linia roșie de pe harta noastră de orientare în oraș, care se găsește la, aproape, toate chioșcurile presei locale. În paralel cu harta ne-a ajutat foarte mult un sistem de navigare de pe telefonul prietenei noastre din Olanda, care ne-a fost de mare ajutor și atunci când aveam nevoie de vreo informație imediată de la oamenii de pe stradă, ea vorbind mult mai bine engleza decât noi. (în paranteză fie spus, puțini dintre atenieni pot să te ajute cu informații, într-o altă limbă decât a lor). Noroc cu acel sistem de navigare, pe care l-am accesat când eram în dificultatea de-a ne descurca în hățișul rutelor de autobuz, sau de metrou, ale Atenei, care au înscrisurile în limba greacă.

Cât costă să vizitezi Acropole? Habar n-am! Cert este că grecii știu să-și vândă ”marfa” dacă s-au gândit să ofere într-un preț de, doar, 12 euro, pe lângă vizita la Acropole, accesul intrării la încă șase obiective turistice. (pe acestea șase le poți vizita separat, cu același bilet de acces, în zile și la ore diferite, pe care le alegi funcție de programul pe care ți-l faci). Apropos de orarul de vizitare: Acropole poate fi vizitat zilnic între orele 8,00– 19,30, mai puțin în ziua de luni, când este deschis doar între orele 11,00 – 19,30.

Până la intrarea propriu-zisă pe platforma unde se află Parthenonul și celelalte construcții, se vede pe partea laterală-dreapta, Teatrul lui Herodes Atticus, un magnat atenian care, în anul 161 e. n., a construit acest edificiu în memoria soției sale, Aspasia Annia Regilla. În timpurile noastre teatrul a fost, și este încă, folosit pentru concerte în aer liber ale vedetelor internaționale și locale, printre care s-au aflat: Maria Callas (în 1957), Nana Mouskouri (în 1984), Luciano Pavarotti (în 1991 și 2004), Placido Domingo, Jose Carreras, Liza Minelli, Goran Bregovich, Baletul Teatrului Bolșoi, din Moskova și mulți, mulți alții.

Până la intrarea pe Acropolă, în dreapta se poate vedea Templul zeiței Atena Nike, (Victorioasa, cea cu aripile tăiate, locul în care se celebrau victoriile atenienilor împotriva perșilor). La acesta am luat seama mai bine, abia, la ieșirea de pe Acropole.

După ce-am intrat prin poarta monumentală principală, Propylaea, cea care reprezenta delimitarea lumii profane, de afară, de lumea sacră, cea de pe Acropole, am urcat câteva trepte și-am ajuns pe platforma propriu-zisă a stâncii. Aceasta are o lungime de aprox. 300 m lungime și 150 lățime. Pe mine m-a impresionat faptul că piatra din care este alcătuită stânca, calcarul, s-a șlefuit de-a lungul veacurilor și-a căpătat, măcar și numai prin trecerea miliardelor de pași peste ea, un luciu pe care m-am grăbit să-l fotografiez, pentru aducere aminte. Văzut de sus, de la înălțimea de 156 m față de nivelul mării, orașul Atena oferă o priveliște impresionantă! Clădirile albe de la poalele Acropolei se văd până în depărtare unde se confundă, uneori, cu linia orizontului. Este o priveliște greu de uitat, credeți-mă!

După ce-am intrat prin celebra poartă Propylaea mi-a acaparat imediat privirea, impunătorul Partenon, cu inconfundabilele lui coloane. Acesta a fost construit în perioada de aur a lui Pericle, între anii 447 - 432 î. e. n., de renumitul sculptor grec al antichității, Phidias, asistat de arhitecții Iktinios și Kallicrates. Ca și poarta monumentală de la intrare, Parthenonul este construit din marmură adusă de pe muntele Pentelikon (situat la nord-est de Atena și la sud-est de celebra localitate Marathon), cu coloane executate în stilul clasic ”doric”. Era locul în care a fost păstrată statuia zeiței Athena Parthenos (zeița-fecioară, a înțelepciunii și, totodată, ocrotitoarea orașului). Statuia era înaltă de 12 m și era realizată din aur și fildeș. Partea dinspre răsărit a frontonului (latura mică a coloanelor) reprezenta nașterea zeiței Athena din capul lui Zeus, - stăpânul universului, divinitatea supremă - iar partea opusă, cea dinspre apus, reprezenta disputa dintre Poseidon, - zeul mării - al cărui simbol era tridentul, - protector al marinarilor, - și zeița Athena, pentru stăpânirea teritoriului Atticei.

În partea de nord a colinei Acropole se află Templul Erechteion, cu celebrul ”Portic al fecioarelor”. Templul poartă numele legendarului erou grec Erechtonius (Heracle, cunoscut și sub numele de Hercule, în limba română, sau Hercules), cel care săvârșește cele douăsprezece mari fapte de vitejie cunoscute sub numele de ”muncile lui Heracles”. Erechteion-ul a fost construit în perioada de glorie a lui Pericle, între anii 421-406 î. e. n., tot de marele sculptor al antichității Phidias, după planurile și schițele arhitectului Mnesicles. A fost construit tot cu marmură adusă de pe muntele Pentelikon. Avea, inițial, frizele realizate din calcar negru, și erau împodobite cu basoreliefuri din marmură albă. Era alcătuit din patru compartimente, cel mai mare fiind amplasat în partea de est care, la rândul său, prezenta la capătul estic o galerie exterioară susținută de două rânduri de coloane în stil ionic (coarne de berbec). În partea de sud a Templului Erechteion se află ”Porticul fecioarelor”, cu renumitele și elegantele-i cariatide, (denumirea vine de la orașul Carya din Peloponez), statui feminine drapate, sau seminude, executate din marmură, folosite ca și coloane de sprijin a porticului. Fiecare statuie era sculptată într-o manieră diferită de cealaltă.

Cinci dintre cariatidele originale se află azi în muzeul de la Acropole, în timp ce a șasea statuie originală se află la British Museum, din Londra. De ce? pentru că lordul Elgin (diplomat și pasionat anticar) a comandat strămutarea ei la începutul sec. al XIX-lea, în anul 1801, în Scoția, pentru a-și înfrumuseța vila personală. Mai târziu a fost vândută muzeului britanic. Este cunoscut faptul că lordul Thomas Brucem Elgin și-a mai însușit și alte artefacte de notorietate din Grecia, Egipt, și nu numai, generând, astfel, termenul de ”elginism”, care înseamnă însușirea nelegitimă a bunurilor unei țări și transferarea lor într-o altă țară. Lordul Elgin a mai încercat să strămute și a doua cariatidă, însă s-a poticnit atunci când au apărut dificultăți tehnice pentru transferarea ei; n-a renunțat, totuși, și a încercat să o taie în bucăți, însă a distrus-o, fragmentele fiind lăsate în urmă

Templul a fost reconstruit mai târziu, la întâmplare, cu ciment și bare de fier, însă, în timpul războiului de independență a Greciei (1821-1830, din Balcani, Grecia și Marea Egee), a fost bombardat și grav avariat. În anul 1979 cele cinci statui originale au fost înlocuite cu replici exacte și completate cu cea de-a șasea cariatidă. Asta nu micșorează, însă, cu nimic frumusețea și eleganța ”Porticului fecioarelor”din templul închinat lui Hercule, de pe Acropole.

Timpul petrecut pe Acropole a fost în miezul zilei, când soarele arde și nu ai unde să te așezi la umbră. Este de preferat să ai o mică umbrelă sau o pălărie cu borurile mai largi, dacă nu suporți soarele, sau să vii cu unguente contra arsurilor. Noi n-am știut și, fără să vrem, ne-am bronzat destul de bine. Apoi, fiind și ora prânzului, am încercat să desfacem câte un sandwich din pachețelul cu mâncare adus cu noi, însă imediat am fost rugate politicos de oamenii de ordine, care sunt o prezență discretă, angajați ai obiectivului, să renunțăm., lucru pe care l-am și făcut. Pentru cei ce vizitează amplasamentul în timpul călduros al anului este recomandat să vă procurați din timp apă, sau sucuri răcoritoare, deoarece nu veți avea de unde să le cumpărați pe Acropole.

Înainte de-a pleca de pe platforma Parthenon-ului am făcut câteva fotografii teatrului lui Dionysos, care se află în scobitura naturală din sudul Acropolei. Este locul în care era venerat Dionysos, zeul vinului și al fertilității. Tot aici este ”leagănul” dramei antice, unde se jucau piesele lui Aristofan, Sofocle, Eschil, Euripides. Teatrul a fost construit în mai multe etape, din forma lui originală, inițială, n-a mai rămas nimic. Mai târziu băncile au fost făcute din lemn, dispuse în semicerc pe 64 de rânduri și însumau 17 mii le locuri. În etapele următoare băncile de lemn au fost înlocuite cu piatră de calcar, notorietăților orașului rezervându-li-se tronuri săpate în marmură. Se mai văd și-acum câteva, după atâtea secole, chiar dacă nu se mai pot număra decât vreo 20 de rânduri de bănci săpate în piatră. Ce se mai vede acum sunt, doar, ruinele reconstrucției făcute în perioada romană, când vechii romani au folosit teatrul în special pentru luptele cu gladiatori

Am terminat vizita la Acropole înspre amiază și, chiar dacă eram toate trei puțin obosite din cauza soarelui și a faptului că ne era foame și sete, eram bucuroase că văzusem cea mai celebră construcție din lume, Parthenonul, și că mai aveam suficient timp să vedem și celelalte locuri oferite spre vizitare, cu biletul cumpărat în avans.

Am plecat de pe ”Stânca Sfântă” a Atenei parcă mai bogate spiritual, știind că am pășit pe locul unde au călcat Phidias și Pericle, că am văzut cerul de deasupra Atenei pe care l-au văzut și ei., al Atenei care este un muzeu în aer liber, de care ești împresurat fără putință de scăpare, pentru că oriunde te-ai uita și ai merge te întâlnești, fără să vrei, cu ispititoarea ISTORIE ANTICĂ a Greciei.

---

VIZUALIZĂRI: 4464 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI