Cu bicicleta prin Valencia

TIPĂREȘTE

Cum am citit despre Valenbisi mi-am dorit foarte mult să fac toate traseele prin Valencia cu bicicleta. Valenbisi este un sistem de partajare biciclete cu numai puțin de 275 de puncte și 2750 de biciclete în toată Valencia. Se plătește un abonament săptămânal de 13,3 EUR și poți lua bicicleta din orice punct și să o lași în orice alt punct. Pentru 30 min nu se plătește nimic suplimentar, dacă se depășește jumătatea de oră atunci se mai plătește o taxă de 1,04 EUR/jumătate de oră adițională și 3,12 EUR/ora adițională.

Sigur, acest sistem nu este unic, există în multe alte orașe mari: Londra, Berlin, Barcelona, Moscova și pesemne multe altele, de acestea știu eu. Doar că până anul acesta nu mi-am propus niciodată să îl folosesc.

Acum Valencia are câteva avantaje care nu sunt la fel de clare în celelalte metropole: orașul este perfect plat, fără dealuri, în consecință efortul este mai mic :). Apoi, în ciuda faptului că este al treilea oraș al Spaniei, mie mi s-a părut că traficul este unul destul de liniștit (poate și datorită faptului că am fost acolo la sfârșitul lunii august și localnicii erau plecați în concediu).

De remarcat faptul că întreaga Valencie este străbătută de piste de bicicletă amenajate și care erau și respectate, nu găseai picior de om pe pistă. Apoi erau stopuri speciale pentru bicicletă, pistele și traseele erau clar marcate. Ce mai, un rai al bicicliștilor! Sigur că, așa cum spuneam, nu este singurul oraș care dispune de astfel de facilități, dar pentru mine a fost prima dată când am „biciclit” printr-un oraș, așa că Valencia e pentru mine ca prima dragoste.

Acum să ne înțelegem, ultimele mele plimbări cu bicicleta au fost: una acum un an când am închiriat o oră bicicleta în Alba-Iulia să mă plimb prin și pe lângă cetate, iar alta acum vreo 3-4 ani când m-am plimbat de câteva ori prin Parcul Tineretului. Asta ca să știți cu cine stați de vorbă :).

Bun, acum să trecem la fapte!

Îmi propusesem să mergem cu Valenbici și să nu folosim deloc mijloacele de transport în comun, hotelul nostru fiind excelent amplasat, la egală distanță de Ciutat Vella, de plajă și de Oceanografic. Mai mult, îmi convinsesem și nevasta (și nu mi-a fost ușor) să parcurgem Valencia pe bicicletă. Am scos la imprimantă hărți cu punctele Valenbisi, ce mai, eram pregătit ca la carte. În consecință prima zi, imediat după micul dejun, ne-am deplasat la primul punct Valenbisi (la care se putea plăti cu cardul – cam jumătate din puncte au posibilitatea de a plăti, celelate pot fi folosite numai dacă ai deja abonamentul). Totul a mers bine până la final, când nu știu din ce motive nu îmi accepta plata. Ei, nu-i nimic, nu renunțăm atât de ușor, mergem la următorul punct. Am pățit același lucru. Nici acum nu știu de ce a eșuat plata, dar pot să bănuiesc că din cauza faptului că am încercat să plătesc cu cardul de debit (pe care aveam banii necesari atât pentru închiriere cât și pentru garanția de 150 EUR a bicicletei). Am făcut acest lucru deliberat căci dispuneam de 2 carduri de debit și unul de credit. Mi-am pus însă problema dacă nu pot închiria cu același card de credit mai multe biciclete (nu exista opțiunea să plătești cu cardul de credit mai multe biciclete o dată). Așa că am renunțat.

Și gata cu povestea cu bicicletele, cel puțin deocamdată ;). Am avut și un învingător, soția mea care a fost extrem de fericită că a scăpat de această corvoadă (cum i se părea ei). În schimb fiica mea era tare dezamăgită

În ultima zi ne-am hotărât să închiriem bicicletă de la hotel. Era 2 EUR/oră sau 12 EUR/zi. Nu mai beneficiai de posibilitatea de a schimba bicicleta, așa că trebuia să te întorci cu bicicleta cu care ai plecat :(. Nevastă-mea s-a fofilat, așa că mi-am luat fata și ne-am dus la recepție. Plata se făcea le returnare funcție de timpul utilizat. Am primit un sistem de blocare pentru ambele biciclete pe care l-am pus în coșul bicicletei mele și am pornit la drum. Noi ne propusesem, având în vedere experiențele anterioare, să ne întoarcem într-o oră.

Am pornit pe Avenida del Port (unde se afla hotelul Solvasa, cel la care am stat noi) până la mare. O clădire remarcabilă, aflată la intersecția Avenida del Port cu Avinguda l’Engineyer Manuel Soto, este cea a Edificio del Reloj.

Apoi paralel cu marea și cu diferite clădiri portuare am ajuns în portul Regele Juan Carlos I, Marina Norte. Am admirat yachturile din port în liniște, dar cu toate că ne-a trecut prin gând, nu am achiziționat niciunul din yachturile aflate la ofertă :). Apoi ne-am întors către plajă și ne-am continuat raidul pe faleză. Cum plimbarea pe faleză cu bicicletele era chiar plăcută și aproape trecuse o oră ne-am hotărât să prelungim închirierea bicicletei.

Plajele cele mai cunoscute din nordul Valenciei sunt: El Canyabal (Las Arenas), Malvarosa Beach, Playa de Patacona.

Las Arenas (1,2 km) și Malvarosa Beach (1 km) sunt foarte asemănătoare, plaje cu nisip fin foarte fin, foarte largi și întinse. Deși nu am făcut nici plajă nici baie, îmi imaginam că îmi ia 10 minute, călcând pe nisipul fierbinte să străbat plaja de pe faleză până la mare. Ca să mă credeți, este de ajuns să vă spun că lățimea maximă a plajei de 135 m., iar lățimea medie de 60 m. Nu am văzut umbrele sau șezlonguri, așa că fiecare face plajă cu ce și-a adus de acasă (hotel). Plaja era goală, sau în fine, așa părea poate din cauza dimensiunilor impresionante. Și da, mi-am adus aminte, erau și câteva mici porțiuni cu șezlonguri, dar aveau aceeași soartă ca și a oamenilor de pe plajă, se pierdeau în imensitatea plajei, deveneau insignifiante, aproape inexistente. Am citit că week-end-ul plaja ar fi foarte aglomerată, dar miercurea, când făceam această plimbare, nu era aglomerată nici plaja, nici faleza. Recunosc că nu sunt un mare amator de aglomerație, așa încât chiar m-am bucurat că nu era înghesuială, ba chiar acesta a fost unul din motivele care ne-a permis să ne continuăm drumul.

Hotelurile (majoritatea hotel-apartamente) de lângă plajă era foarte drăguțe, nu mi-ar fi displăcut să stau acolo, însă ar fi fost cam departe de Ciutat Vella și nu plaja era scopul vizitei mele în Valencia.

Las Arenas (1,2 km lungime) are pe faleză foarte multe restaurante, baruri, cafenele. Aici poți mânca o paella sau bea un fresh de portocale admirând plaja. Nu mi-e clar când se face trecerea de la o plajă la alta sau dacă mai sunt și alte plaje intermediare, eu aș tinde să cred că da, căci parcă am văzut mai multe pancarte cu denumiri de plaje. Că erau plaje de sine-stătătoare sau „subplaje” nu știu să vă spun.

La un moment dat am întâlnit și un fel de târg, cu multe barăci cu articole de plajă, suveniruri, jucării, haine care se întindea pe o porțiune destul de mare. Nu am oprit să ne uităm la magazinașe căci noi aveam altă treabă. Am oprit în schimb la o fântână arteziană care avea forma unei ambarcațiuni. A fost singurul popas major, afară erau peste 30C, așa că 10 minute pauză nu stricau. Plus că a fost momentul unei decizii importante: „mai mergem sau ne întoarcem? ”. Cum am întrunit majoritatea absolută de voturi, atât eu și fiica mea ne-am hotărât să mergem mai departe. Sigur, că amândoi am amintit că mami poate ne așteaptă, de altfel o propoziție corectă dar nu destul de puternică pentru a ne opri din „aventura noastră”.

Faleza una foarte frumoasă, îngrijită, extrem de curată este străjuită pe partea stângă de palmieri, care o fac și mai atractivă. Se pare că nopțile sunt foarte interesante și antrenante în această zonă, mult bunăvoie, dans, distracție, dar la vremea când trecem noi cu bicicleta soarele ne bătea în șapcă :).

Pe parcurs am întâlnit mai mulți făuritori de castele de nisip care aveau ca singură preocupare întreținerea acestora și strângerea de fonduri benevole pentru a-și putea exercita meseria. Și nu numai castele, ci și scene istorice sau puteați regăsi pe Bart Simpson și Homer dormind pe canapea. Se pare că talentul poate transforma ușor nisipul în lut.

Imediat după plaja Malvarosa, după ce treci un pod se află Playa de Patacona, o plajă cu nisipul mai puțin fin dar mai spectaculoasă. Nu am pătruns decât la începutul acesteia căci nu avea facilități pentru biciclete, de altfel nu exista nici un drum asfaltat sau pietruit și ne-a fost teamă să nu ne împotmolim în nisip (asta nu făcea parte din plan, chiar dacă nu aveam niciunul :D). Așa că ne-am întors și am continuat pe asfalt.

La un moment dat ne-am trezit că am ieșit din Valencia și am intrat în Alboraya. Cum, am ieșit din Valencia? Ce facem acum, ne uitam întrebători unul la altul. Timpul trecuse, logic era să ne întoarcem înapoi.

Dintr-o dată m-a străfulgerat o idee. Mi-am adus aminte că dimineața, la hotel, culesesem niște fluturași cu diverse obiective care se pot vizita în Valencia și împrejurimi. Alesesem vreo 3-4 despre care nu auzisem, dintre care unul era Saplaya – Veneția din apropierea Valenciei. Mi-a plăcut poza de prezentare de pe fluturaș (era de dimensiunea unor cărți de vizită) și mi-am spus că poate oi reuși să ajung și acolo în zilele următoare, deși nu știam pe unde e, nu verificasem pe hartă. Acum, la intrarea în Alboraya, mi-am adus aminte de Saplaya și m-am gândit să mă uit pe gps să văd unde se află. Nu mică mi-a fost surpriza să văd că mai aveam doar câțiva kilometri până acolo. Pe cai, sau, în fine, pe biciclete :).

În stânga aveam autostrada V-21 iar în stânga câteva case și un câmp cultivat care se întindea până aproape de mare. M-am distrat văzând pe câmp niște coșuri de supermarket, mi-a zburat gândul la niște câmpuri pe care le-am văzut pe la noi cu niște cărucioare de Metro :). Acum poate că acolo or fi de cumpărare. Porțiunea de țară s-a terminat odată cu trecerea unui pod, de acolo am făcut la stânga și am trecut pe lângă niște barăci care păreau venite din alt secol. Cred că era un fel de camping :).

Am ajuns din nou pe o faleză având în stânga Leroy-Merlin și apoi hypermarketul Alcampo, care de altfel găzduiește și un număr impresionant de magazine. Imediat ce le-am depășit am înțeles că am ajuns la Port Saplaya. Hmm, niște hoteluri simpatice și ne-am blocat într-un râu. Nici un pod, nimic care să indice că am putea trece în partea cealaltă. Păi și ce să vedem, un canal, 2-3 ambarcațiuni și niște clădiri simpatice. Părea cam puțin, asta până când, după ce ne-am întors un pic, am găsit calea spre adevărata Veneție a Valenciei. De aici am pornit cu bicicleta pe malul apei, pe un drum întortocheat și care părea că se termină destul de repede. Dar drumul străbătut de la un capăt la altul era de 1,2 km pe sens. Acesta a fost și drumul ne-a mâncat cel mai mult timp, căci simțeam nevoia să ne oprim din loc în loc, să admirăm peisajele, clădirile, yachturile și nu în ultimul rând vegetația. O zonă feerică, un loc unde poți visa să-ți faci concediul. Nu erau prea multe magazine (mai deloc) și nici terase, dar acestea se aflau pe malul mării. Și aici am văzut coșuri de supermarket, unele securizate cu lanț, folosite cu siguranță pentru transportul bagajelor dar și a aprovizionării cu alimente. Nu puțini stăteau pe balcoane și terasele clădirilor savurând o băutură rece și admirând priveliștea.

Cum ce e frumos se termină repede, am hotărât să ne întoarcem. Cum am ajuns la plajă (plaja din Saplaya are 1 km lungime și este și ea una cu nisip fin așa că merită luată în calcul) ne-am uitat la ceas, mai aveam vreo 35 de minute până în 3 ore. Fusesem avertizați că orice minut de întârziere înseamnă o oră în plus, așa că ne apucase economia Am calculat noi că dacă dăm bice bicicletei (îți vine să crezi câteodată că bicicleta vine de la bici :D ), am putea ajunge la timp la hotel.

Așa că drumul de întoarcere l-am parcurs în timp alert, am oprit doar la una din cișmelele cu apă potabilă pentru a ne putea face plinul la sticlele de apă, nu puține, pe care golisem pe drum. Nu ne-am mai întors pe plajă ci pe drumul din spatele hotelurilor, pe lângă stradă, pe pista de biciclete.

Pesemne că ajungeam în timp util dacă la Placa de L’Armada Spaniola nu am fi greșit și am luat-o pe alt drum. Când am realizat asta am luat harta, am studiat-o și, contrar spiritului meu de orientare foarte bun, am ales din nou drumul greșit. Cu siguranță în Valencia se întâmplă ceva, un fenomen magnetic, căci cu două zile în urmă reușisem să greșesc drumul și prin Ciutat de Vella. Așa încât la un moment dat am ajuns într-o altă Valencie, una cu case mai dărăpănate, cu altfel de oameni, mai triști, mai abătuți. Ceva care aduce mai mult cu Ferentariul. Bine, oamenii apăreau destul de rar. Aici am găsit și străduțe care erau special amenajate pentru biciclete. Din păcate acestea nu apăreau pe hartă așa că mi-era din ce în ce mai greu să mă orientez. La un moment, am zărit o pereche mai bronzată care avea în jur niște copilași în picioarele goale. Mi-era un pic teamă, dar mi-am luat inima în dinți și i-am întrebat în engleză dacă mă pot îndruma. Binevoitori, mi-au răspuns în spaniolă și au făcut tot felul de semne prin care am înțeles că trebuie să o luăm înapoi pe cealaltă stradă. Ah, uitasem să spun că fiecare străduță de biciclete era cu sens unic :). Așa că i-am spus fetei mele: „Tati, cred că trebuie să ne întoarcem”. Atunci oamenii s-au luminat la față și au spus: „A, sunteți români”. Zic eu „Da” iar în gândul meu „Iată că română este o limbă de mai mare circulație internațională decât engleza și spaniola la un loc =)) ”. Atunci ne-au explicat mai bine despre ce este vorba. Practic, ne-am întors oarecum înapoi. Nu ne-am mai grăbit, deja intrasem în a patra oră…

În final am străbătut aproape 35 km dar nu pot spune că ne-am simțit obosiți. Plimbarea a fost frumoasă, iar Saplaya a fost o surpriză plăcută pe care ne-am oferit-o aproape din întâmplare. Acum trebuie să recunosc că după ce am făcut un duș am plecat în Ciutat de Vella cu autobuzul, nu pe jos cum am făcut de obicei. Dar ne era foame și era și ultima noastră zi în Valencia, mai aveam de umblat.

Indiferent de orașul în care vă aflați, dacă dispune de o infrastructură velo bine pusă la punct, merită încercată o plimbare cu bicicleta, „înghițiți” mai ușor distanțele decât dacă ați merge pe jos și vă bucurați mai mult de peisaje, clădiri, oameni, decât dacă faceți același drum cu metroul sau autobuzul. Și țineți cont de faptul că povestea nu este spusă de un biciclist, nici măcar de către un biciclist de ocazie.

Chiar dacă este un review mai puțin obișnuit, eu m-am simțit excelent în micul tur cu bicicleta, și m-am gândit să împart experiența mea și altora, poate le stârnesc cheful.

---

VIZUALIZĂRI: 5057 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI