Plimbare de o zi prin Osaka

TIPĂREȘTE

În vacanța noastră din Japonia (vezi review “Japonia și atât”) am rezervat 3 nopți cazare în Shin-Osaka, perioadă în care am făcut excursii la Himeji, Miyajima și Hiroshima, (vezi reviewuri “Castelul Himeji, …”, “Miyajima, …”, “Hiroshima, …”), dar am vizitat și Osaka, vizite despre care voi vorbi acum, aici. Neavând mult timp la dispoziție mi-am prioritizat obiectivele și am dorit să văd măcar trei dintre ele: Castelul Osaka, Acvariul și zona Dotonbori noaptea.

Primul dintre obiectivele vizitate a fost Castelul Osaka. Pentru a-l vizita am mers de la Shin-Osaka la Stația JR Osakajokoen. Deplasarea am făcut-o cu JR Kyoto Line până la Stația Osaka și apoi cu JR Osaka Loop Line. Călătoria a fost gratuită, având JR Pass, apoi am mers la Castelul Osaka, aflat la circa un kilometru și jumătate de stație pe care i-am parcurs pe jos cam în 20 de minute. Încă din stația de tren sunt marcaje clare spre castel și pe tot traseul indicatoare cu timpi și distanțe în metri.

Castelul Osaka, Osaka-jo, a fost reședința Japoniei unificate în timpul shogunului Toyotomi Hideyoshi, fiind cel mai mare castel japonez din acea perioadă. Construcția lui a început în 1583, fiind finalizat în 1597. O mare parte a castelului a fost distrusă în conflictele civile din perioada de Restaurare Meiji, 1868 – 1912.

În anul 1931 Turnul Principal a fost reclădit din fier și beton, iar în anul 1997 i s-a făcut ultima restaurare și modernizare, păstrându-se doar alura exterioară originală, interiorul fiind modificat și refăcut ca un muzeu modern. Castele din Japonia din exterior arată de cinci etaje, interiorul acesuia având 8 etaje.

Am intrat în curtea castelului prin poarta Aoyamon, Poarta Albastră, care împreună cu șanțul plin cu apă și podul mobil opreau intrarea dușmanilor în castel. Astăzi șanțul este un canal pe care plutesc bărci, iar podul nu se mai mișcă. Am trecut apoi podul Gokurakubashi, ajungând în Curtea interioară Yamazato-maru, concepută în perioada lui Toyotomi pentru a crea atmosfera liniștită a unui sat de munte, cu copaci și viță de vie, cu pini, cireși și glicină japoneză, pentru ca în timpul lui Tokugawa să se schimbe total prin construirea de clădiri de pază și turnulețe de apărare. În continuare am ajuns la casa de bilete pentru intrare în Turnul Principal.

Se putea urca cu liftul până la etajul 5, dar fiind lume multă care aștepta am urcat pe scări, destul de strâmte, până la etajul 8, amenajat ca terasă, unde există și un mic magazin de suveniruri și am început vizita noastră. Terasa oferă frumoase perspective asupra orașului căruia i-am făcut câteva poze. Admirând orașul de la înălțimea celor 50 de metri ai turnului, identificând pe teren clădirile din oraș, după denumirile lor prezentate în pozele expuse, mă întrebam cum arăta Osaka pe care, în urmă cu sute de ani, shogunii o priveau și ei de la această înălțime.

Am coborât apoi la etajul 7 unde este prezentat arborele genealogic și o dioramă cu 19 scene din viața shogunului Hideyoshi Toyotomi. Am trecut pe lângă etajul 6, amenajat ca o galerie închisă vizitatorilor, oprindu-ne la etajul 5 unde sunt prezentate machete, holograme și picturi ale unor scene din Războiul de vară din Osaka, din 1615, precum și, în imagini video, viața la castel. La etajul 4, dedicat shogunului Hideyoshi Toyotomi, sunt expuse armuri și arme, săbii și coifuri din acea perioadă și o remarcabilă statuie din lemn a lui Hideyoshi, dar cel mai mult m-a impresionat poemul de adio scris de acesta.

La etajul 3 este prezentată istoria castelului în timpul shogunilor Toyotomi, Tokugawa și în perioada Edo. Deosebită este macheta Sălii de Ceai Aurite, sală cu pereții, stâlpii și tavanul aurite în care ceaiul era servit în ustensile de aur, construită la cererea lui Hideyoshi, om fascinat de aur. La etajul 2 am văzut istoria castelului de după perioada Tokugawa și două statui aurite, una reprezentând un shachi, delfinul cu coadă de pește, cealaltă un fusetora, tigrul ghemuit, gata să sară asupra prăzii, figuri ce împodobesc la exterior castelul. Era cel mai agitat etaj deoarece aici, lângă statui, era amenajat un studio foto unde puteai fi fotografiat, băieții în armură, cu coif și sabie, fetele în chimono. Astfel am ajuns la etajul 1, unde există un magazin cu suveniruri, magneți, brelocuri, insigne, minitablouri cu diferite scene din război sau imagini ale castelului, un stand cu reviste, pliante și hărți, gratuite, un mic cinematograf unde sunt prezentate filme despre faimosul castel Osaka. Am ieșit din turn, am traversat marea curte interioară a castelului pe lângă viitoarea locație a Muzeului Orașului Osaka, clădire aflată în renovare și am admirat Capsula Timpului realizată cu ocazia Expoziției Mondiale ce a avut loc la Osaka în anul 1970. Ansamblul este format din două capsule de timp identice cu obiecte realizate de umanitate dar și de poporul japonez, una inferioară care va fi deschisă peste 5000 de ani iar alta superioară care s-a deschis în 2000 și apoi la fiecare 100 de ani. În apropiere erau amenajate chioșcuri cu mâncare stradală, cu mese și băncuțe, cu prețuri accesibile. Pauza făcută aici a fost binevenită. Pe poarta Sakura Gate, am părăsit castelul.

Castelul se vizitează zilnic între orele 09:00 și 17:00 contra unei taxe de 600 yeni, vizita noastră la castel împreună cu imensul parc durând cam 2 ore și jumătate. Pornind pe indicatoare spre stația de tren JR Morinomiya, am mers prin parcul Osaka, unde se întâlnesc grădini imense cu sute de cireși, caiși și pruni, care înfloriți, se spune, că sunt o adevărată minune. Am mers la această stație deoarece era alt traseu, iar drumul parcurs a fost în coborâre, cu alei și scări. Castelul este interesant ca mod de amplasare, cu șanțuri mari de apă, cu poduri și porți de apărare cu Turnul Principal aspectos pe exterior. Interiorul dă senzația de imitație. Se merită văzut și pentru comparație cu alte castele: Himeji, Palatul Imperial Tokyo și Castelul Nijo din Kyoto. Când ai de ales devii mai cîrcotașă, ceea ce nu-mi este în fire pentru că îmi place să văd cât mai mult și mai diversificat.

De aici am luat JR Osaka Loop Line până la Stația Bentencho, apoi metroul pe linia Chuo “C” până la Stația Osakako pentru a merge la acvariu. Puteam lua direct metroul linia Chuo care se afla la subsolul stației de JR dar costa mai mult.

În stația Bentencho am avut un mic incident. Vrând să folosesc Suica la metrou am fost avertizată că este blocată, pe undeva prin rețeaua feroviară, că nu achitasem o deplasare. Norocul nostru a fost că arătând JR Pass, personalul de control a fost foarte amabil, ne-a deblocat Suica și ne-am continuat călătoria cu metroul. Ce se întâmplase? Intrasem în gară la Tokyo cu Suica și ieșisem din gara Shin-Osaka cu JR Pass. Sistemul lor informatic și-a făcut datoria: a blocat Suica, dar a și deblocat-o după câteva ore și sute de kilometri.

De la stația Osakako, am ajuns, pe jos, în circa 10 minute la Acvariu. Indicatoare peste tot încă din stația de metrou. De departe am zărit Gigantica Roată Tempozan, apoi trecând pe lângă Fântâna și Piața Tempozan am ajuns la Acvariu.

Acvariul Osaka, “Kaiyukan”, adică “locul în care te joci în mare”, unul din cele mai mari și mai spectaculoase acvarii din Japonia și din lume are 27 bazine cu circa 11.000 tone de apă ce adăpostesc peste 30.000 de exemplare din 580 de specii, reprezentând forme de viață din diferite zone ale lumii.

Îmi plac mult acvariile și doream să îl văd și pe acesta după ce văzusem Oceanarium Lisabona, puțin mai mic, ambele acvarii sunt construite în același stil de architectul Peter Chermayeff, S. E. A. Aquarium din Singapore mult mai mare decât cel din Osaka și Acvariul din Dubai Mall comparabil cu cel din Osaka, dar normal pentru Dubai, are și ceva “cel mai”, “cel mai mare panou de acril din lume”.

Vizita începe de la etajul 8 coborând ușor în spirală etaj cu etaj în jurul bazinului central care prezintă pești din Oceanul Pacific, atracția bazinului fiind un rechin-balenă. Bazinul central și câteva din celelalte bazine se întind pe mai multe etaje, oferind posibilitatea de a observa animalele la diferite adâncimi și din variate perspective. Am continuat plimbarea în jurul celorlalte bazine, fiecare bazin fiind axat pe o zonă sau pe un domeniu. Sunt reprezentate aici zone din Japonia, Antarctica, Australia sau Noua Zeelendă, cele mai multe fiind însă din America. Din Japonia sunt prezentate pădurea japoneză, cu salamandre uriașe, Marea Interioară Seto, cu multe caracatițe, cu cei mai mari crabi ce trăiesc în întuneric, la patru sute de metri adâncime, pădurea Ecuadorului, Marea Tasmaniei sau litoralul Chile. Foarte admirate de vizitatori sunt Marea Barieră de Corali, pădurea de alge, delfinii pe care i-am găsit la ora de dresaj, și cele peste 600 de meduze, mai mari sau mai mici, albe sau colorate.

La ieșire m-am oprit la bazinul deschis unde am relaționat cu mai multe viețuitoare acvatice aflate acolo, plimbarea prin acvariu durând cam 2 ore.

Se vizitează zilnic între orele10:00 și 20:00 sau de la 09:30 în anumite perioade, accesul terminându-se cu o oră înainte de închidere. Taxa de intrare este 2.300 yeni pentru adulți și 1.200 yeni pentru copii.

Dotonbori se află la aproximativ 8 km distanță de Shin-Osaka. L-am vizitat în altă seară plecând la ora 19:30 cu metroul Midosuji Line “M” până în Stația Namba, ajungând în 16 minute, costul fiind de 280 yeni.

Dotonbori face parte alături de Shinsaibashi Shopping Arcade, Amerikamura și Namba Parks din cunoscuta Minami, una din principalele destinatii de agreement și divertisment din Osaka și se întinde de-a lungul canalului Dotonbori, de la podul Dotonboribashi până la podul Nipponbashi. Încă din primii săi ani de existență, Dotonbori a fost un cartier de divertisment, în 1622 funcționând acolo șase teatre Kabuki, cinci teatre Bunraku și un teatru de păpuși mecanice, precum și o mulțime de restaurante și cafenele, care cu greu făceau față mulțimii de vizitatori. În timp parte din ele au fost închise, ultimele cinci teatre funcționale fiind bombardate și distruse în timpul războiului.

Astăzi este un popular cartier comercial și de divertisment care se mândrește cu o serie de restaurante renumite ce oferă o gamă largă de mâncăruri tradiționale sau moderne japoneze, demne de kuidaore, cuvântul japonez ce este asociat lui Dotonbori și care se traduce prin "a te ruina de extravaganța produselor culinare". Viața de noapte excentrică și gălăgioasă se desfășoara printre sute de lumini de neon, mai nou de LED-uri, ale firmelor ce luminează străzile, printre care ne-am plimbat și noi, pentru a vedea cele mai importante obiective din zonă.

Cum am ajuns pe bulevard am fost întâmpinați de Kani Doraku, crabul care din anul 1960 își mișcă ochii și picioarele observând tot ce se petrece pe bulevard. Mai apoi am văzut și imitațiile sale, un calmar ce suflă aburi și un demon ce luminează noaptea. Mai vârstnic cu 10 ani Kuidaore Taro, clovnul mecanic, bate toba, printre altele, și pentru a chema luptătorii sumo la Marele turneu anual din Osaka.

Glico, bătrânul, (în anul acesta a aniversat 80 de ani), dar veșnic tânărul atlet, uriaș de 33 de metri ce aleargă învingător pe o pistă albastră, simbolul companiei Ezaki Glico, fabricant de produse de cofetărie, strălucește în noapte, amintindu-mi povestea lui.

Primele bomboane produse de companie au fost denumite Caramelele Glico, Glico fiind o prescurtare a cuvântul glycogen, formă de stocare a energiei în organismul uman. Glico alergătorul a 300 de metri, omul marcă a firmei, transmite un mesaj foarte clar: fiecare bomboană conținea o cantitate de energie suficientă ca o persoană să alerge 300 de metri. Este adevărat că aleargătorul trebuie să fie un japonez: 165 de centimetri înălțime și 55 de kilograme greutate.

La picioarele lui, Podul Ebisubashi este locul de întâlnire a localnicilor pentru a sărbători victoriile și evenimentele sportive din viața orașului.

Ne-am mai plimbat puțin pe faleza canalului, am mai făcut câteva poze, și ne-am îndreptat spre stație. În acest timp, un vaporaș cu turiști a oprit să vadă și mai ales să pozeze celebrul alergător, timp în care ghidul povestea semnificația lui.

Întoarcerea am făcut-o tot cu metroul, ajungând la hotel în jurul orei 22:30.

Acum, când privesc pozele și scriu aceste rânduri, cred că obiectivele descrise au ce arăta, merită să fie văzute, iar costurile aferente sunt acceptabile.

La multe excursii frumoase în 2016!

---

VIZUALIZĂRI: 4339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI