ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.12.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 2 MIN

Un bilanț și o urare

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Pe o scară de la unu la zece, acest an a fost de nota opt.

Un început trist, mijlocul cu speranță, bucurie și vacanțe reușite, iar sfârșitul ușor dezamăgitor, deci a fost un an bun.

Am cunoscut oameni noi, lucruri și locuri inedite, am cunoscut reușita dar și înfrângerea. Un an plin, în care Domnul mi-a arătat bunul și răul, egoistul și mărinimosul, frumosul și urâtul. A fost ca o sorcovă!

Am visat, am sperat, am suspinat, am dăruit, am călătorit alături de voi pretutindeni.

Suntem doar călători pe acest pământ, dar depinde de noi dacă această călătorie e dulce sau nu.

Am cunoscut în acest 2015 mulți colegi de pe sait, am râs împreună, ne-am îmbrățișat, bucuria a fost de ambele părți. Pentru mine AFA a fost în acest an o alinare. În zilele gri mi-a dăruit zâmbete și vise, uitam de tot și de toate, visam că sunt cu voi, în vacanță.

Pentru că m-am simțit răsfățată de toți, în acest an am scris cele mai multe articole de când sunt membru AFA.

Acum, mă pregătesc de sărbătoare. În pragul ei, eu vă urez pace-n suflet și în casă, darurile de sănătate să vă întâmpine cu drag, noul an să vă aducă multe reușite și vacanțe minunate. Câteva cuvinte umile am să aștern mai jos pentru voi, o urare pentru Marea Sărbătoare.

Un an greu, fără-ndoială,
Stă să se sfârșească acum.
Multe aș putea să spun...
Mulțumesc!
Nu, nu-i de ajuns.
Bucuroasă, fericită, mândră sunt eu printre voi!
Un strop din toate vă doresc:
Bucurie, dăruire, toleranță,
Asta-i important în viață.
Să nu cunoașteți egoismul,
E mai dur decât cinismul.
Să aveți belșug în casă,
Pruncii sănătoși la masă,
Zile multe de vacanță,
Soare-n casă și în viață!
De-un dar măreț să aveți parte:
Sănătate, sănătate, sănătate!


[fb]
---
Trimis de krisstinna in 17.12.15 09:43:51
Validat / Publicat: 17.12.15 12:30:22

VIZUALIZĂRI: 1962 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22061 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

Marian Preda
[17.12.15 13:09:17]
»

@krisstinna;

Am onoarea primului vot!

În comunitatea AFA-istă treci foarte uşor de la coleg, spre o relaţie de prietenie. Este firesc să se-ntâmple aşa, deoarece ne leagă un număr frumuşel de lucruri în comun - călătoriile.

Pe această cale, doresc să urez tuturor utilizatorilor celui mai fiabil site turistic Sărbători fericite, alături de cei dragi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
danamandache
[17.12.15 13:41:25]
»

Sarbatori fericite! Anul nou sa va aduca liniste, bucurii si impliniri alaturi de cei dragi!

puiutea
[17.12.15 13:59:41]
»

Mulțumesc pentru urări, un an mai bun, cu sănătate și multe, multe bucurii!

adryana
[17.12.15 14:27:56]
»

cu drag daruiesc si eu un superbonus insotit de traditionala urare

LA MULTI ANI!

Fericire, noroc si vacante cat mai reusite va doresc la fiecare.

irinad
[17.12.15 16:10:05]
»

@krisstinna - Dacă e vorba de bilanț, îndrăznesc să spun că eu, personal, am avut un an greu încercat în care mi-am găsit alinarea, speranța, visarea în voi toți ce formați comunitatea AFA. De aceea, în prag de sărbători, vă urez tot binele din lume, multă sănătate și, bineînțeles, cât mai multe și frumoase vacanțe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Dan&Ema
[17.12.15 17:54:41]
»

Sarbatori fericite, Cristina!

Ma bucur ca te-am cunoscut la TTR, esti o inimoasa si degaji multa voia buna si energie pozitiva!

Sa ai un an viitor (si) mai bun in 2016! Numai de bine!

Dan

elviramvio
[17.12.15 18:45:57]
»

@krisstinna -

Mă bucur că te-am cunoscut și îți doresc un 2016 cu soare cald și multe zări albastre în suflet!

gettyy
[17.12.15 19:25:06]
»

Sărbători fericite tuturor!

Anul 2015 a fost şi pentru mine un an greu încercat dar a fost şi anul în care v-am cunoscut pe voi, dragi prieteni.

Deşi nu vă cunosc personal, vreau să vă mulțumesc acum că mi-ați fost mereu alături şi mi-ați purtat paşii prin locuri fascintante!

Vă iubesc pe toți şi nu ştiu dacă aş putea să vă mulțumesc vreodată pentru cât de mult bine mi-ați făcut... pentru toate călătoriile făcute împreună... pentru toate impresiile împărtăşite aici...

Vă doresc tuturor un an şi mai bun, cu multe călatorii... cu multă sănătate şi voie bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
crismis
[17.12.15 21:06:36]
»

@krisstinna: Multumesc pt urari, Cristina!

Nu ne-am cunoscut pana acum decat virtual, sper ca anul ce vine sa schimbe acest lucru. "Povestea"anului ce se incheie in curand cred ca arata cam la fel pt oricare dintre noi: bune si rele, bucurii si necazuri, amagiri si dezamagiri, ghinion si noroc; cate putin din fiecare... Important e ca atunci cand tragem linie sa ne dea cu plus, sau macar sa avem speranta ca vom recupera rapid deficitul produs

Si mai e important sa fim sanatosi!

La multi ani "pe plus" tuturor! Si la multe, multe calatorii memorabile, de care sa ne bucuram cu totii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[18.12.15 08:29:35]
»

@all - Vă mulțumesc de vizită, bilanțul meu e pozitiv, dacă nu era, îl forțam eu un pic, am uitat de egoismul oamenilor și de necazurile avute, m-a ajutat AFA, Moșul, dar si piesa de teatru ”Egoistul”.

Sărbători fericite!

teona
[18.12.15 09:37:07]
»

Nu pot sa nu-ti trimit si eu un gand bun, dupa ce am "calatorit" atata anul acesta datorita postarilor tale care m-au inveselit de fiecare data. Iti doresc si tie si lui Cristi sa fiti sanatosi, iar tu sa ai mereu aceasta energie pozitiva care face ca fiecare moment sa fie apreciat la maxim. Sarbatori fericite si... multe daruri sub brad!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
ANILU
[18.12.15 14:32:46]
»

Multumesc pentru urari.

Pentru mine anul acesta as putea spune ca a fost un an bun.

Am fost fericita ca am fost la Predeal la intalnirea AFA si am cunoscut oameni cu suflet mare.

La TTR am continuat cunoasterea de colegi noi.

Acum suntem in pragul sarbatorilor si al noului an si mai avem un motiv sa ne bucuram cu primirea si daruirea cadourilor- multumindu-i lui @roth si urmarind firul postarilor.

Sarbatori fericite alaturi de cei dragi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Dabator
[18.12.15 21:24:09]
»

@krisstinna: Am citit dimineață articolul și m-ai umplut de bucurie și speranță. Îmi place optimismul tău, îl admir. Acum m-am întors, am citit și eu articolul în liniște și îți mulțumesc pentru urări. Da, AFA este un site care ne aduce multe bucurii, de multe ori atunci când ele chiar lipsesc.

Pentru că nu am talentul tău la colindat îți trimit și ție și colegilor de site o „Colindă de inimă” de la Nichita:

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Brațul meu, o coadă de cometă,
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastră de ger.

Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniștea albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

Ave vouă, bărbaților, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor
cu zăpada argintie și mută.

Ding-dang, numai inima, ding-dang, numai ea
bate la mesele voastre,
în noaptea aceasta e-o singură stea
și-o nenumărare de ceruri albastre

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[18.12.15 22:46:55]
»

@teona - Ești prima mea prietenă de pe sait. Știi cât îmi ești de dragă. Vreau să fii iar TU. Vreau să ”călătoresc” și eu cu tine. Te rog frumos! Sărbători fericite!

@ANILU - Mulțumesc de vizită, te pup!

@Dabator - Ești un om deosebit, m-ai lăsat fără glas. Îți mulțumesc din tot sufletul!

maria55 †
[19.12.15 15:19:35]
»

@krisstinna -... si eu care eram convinsa ca EU am fost prima ta prietena de pe site !!

Nu-i "mimic"... cum zice Eve... eu tot te 'ubesc!

Multumim pt urari, sper ca la anul care vine sa-ti fie de milioane de ori mai bine, sa faci 10 vacante si nu 5, sa le facem impreuna si sa mai fie si fffff reusite...

Sa ramai vesnic asa cum esti in acest moment:tanara si vesela!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Mihai18
[19.12.15 18:15:18]
»

@gettyy - Ca de obicei, ecourile tale sunt foarte frumoase, merg la inimă. Îți urez un an cu sănătate și liniște în suflet.

Mihai18
[19.12.15 18:19:20]
»

Mă bucur că prin votul meu aţi atins pragul unui zuperbonus meritat. Mi-au plăcut foarte mult versurile de la finalul review-ului. Felicitări.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[19.12.15 19:55:29]
»

@maria55 - Maria, ești parte din sufletul meu. Orice s-ar întâmpla, să nu uiți asta niciodată!

Știu că ești glumeață, altfel nu te îndrăgeam atât de mult!

PS: Piesa a fost demențială! Am râs cu lacrimi! Mi-ai lipsit!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[19.12.15 20:00:14]
»

@Mihai18 - Mulțumesc de vizită, mulțumesc pentru apreciere!

Îți doresc zile senine, pace în suflet și-n gândire, multă, multă sănătate, bucurii fără măsură, vacanțe minunate și un an nou fericit!

webmaster39
[19.12.15 21:50:32]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Larissa
[19.12.15 23:00:38]
»

La mulți ani cu sănătate și sărbători fericite! Sper că anul viitor va fi mai bun pentru tine!

Totuși, ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să și prinești, cum spunea o veche vorbă, înainte de a se naște Andra...

Eu trăiesc pe pielea mea asta acum, în anul meu de nota 20, și te asigur că și lucrurile extraordinare din viața ta ar putea să te găsească complet nepregătit și să te pună la încercare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[19.12.15 23:05:24]
»

@webmaster39 - Mulțumesc!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[19.12.15 23:17:22]
»

@larissa2015 - Mulțumesc pentru vizită, pentru urări!

Mă bucur că ai avut un an foarte bun.

Mi s-au întâmplat lucruri grozave anul acesta, am trecut cu brio, nu am fost pregătită, am fost pusă la încercare și... am fost fenomenală!

Nota opt este o medie dintre și dintre, eu mă raportez și la reușita familiei mele, a băieților, că doar am grijă și de ei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
papone
[22.12.15 19:14:40]
»

@krisstinna - Crissuleeee, sar'na de urari si ti le intoarcem inzecit!

Io am o vorba: "C-un an mai bun toti suntem datori!!! ". Sa ne revedem cu bine!

balasa violeta
[22.12.15 22:15:52]
»

Sarbatori frumoase si un An Nou prosper!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[22.12.15 22:31:34]
»

@papone - Mulțumesc de vizită! Să știi că sunt super obosită, era bun acum un m... știi tu, de la TTR! Am intrat în concediu , sunt fericită!

Salutări Pufoșeniei!

@balasa violeta - Te pup Vio! Mulțam de vizită și de urări! Mi-e dor de o distracție cu tine! Sărbători fericite!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, ANILU, balasa violeta, crismis, Dan&Ema, danamandache, elviramvio, gettyy, irinad, maria55, Marian Preda, Mihai18, teona
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062077045440674 sec
    ecranul dvs: 1 x 1