Sevilla, sau acasă la Figaro

TIPĂREȘTE

Am venit în Sevilla la meşterul Figaro, el fiind băiat mai serios, deoarece pe Carmencita nu poți pune bază, că prea e capricioasă, don Juan îmi da o senzație de inferioritate, iar "apară Duckadam" are problemele lui cu imaginea actualei Steluțe.

Spre ruşinea mea nu ştiam mai multe despre acest magnific oraş. Noroc că m-am documentat cu ocazia vacanței din Andaluzia. Expediția a pornit de la cartierul general din Malaga şi, apelând la serviciile căilor ferate spaniole, am ajuns fără întârziere la San Bernardo, una din gările Sevillei. De aici ştiam că tot "Go West" ca să ajung la Plaza de España, primul obiectiv de pe listă. Contrar aşteptărilor cerul era înnorat, ca să-mi facă în ciudă şi să nu-mi iesă fotografiile bine.

Plaza de España ne aştepta, pe noi şi pe încă vreo câteva sute de vizitatori. Maiestoasă şi la vârsta de 86 de ani, ea îşi etalează superbele azulejos (flisele de faianță pictată), care vor parcă sa ne predea o lecție de istorie şi una de geografie, dar mai ales să-şi afirme mândria lor spaniolă, de cuceritori. În fața flamboiantului complex semicircular, cu un diametru de vreo două sute de metri, în care arhitectul Aníbal González a împletit Art Deco-ul cu stilul mudéjar, sunt fântâni, bazine, poduri şi un un lung canal, căci Sevilla nu poate uita că drumurile pe mişcătoarele cărări i-au adus în mare parte bogăția. Nu ați văzut încă piața? Căutați filmul Atacul clonelor, din seria Star Wars, sau Lawrence al Arabiei.

Părăsim celebra piață şi după ce mângâiem cu privirea Teatrul Lope de Vega, ocolim vechea Fabrica Regală de Ţigari. Încojurată de un şanț adânc, aceasta este practic un palat cu influențe neo-renascentiste, care a adăpostit o lungă perioadă un mare obiectiv industrial. Acum este obiectiv universitar. Dacă nu-l supăra pe Don Jose, şturlumbatica de Carmen era acum studentă.

Privesc de la depărtare monumentul lui Columb şi caut intrarea la Reales Alcázares. Mai ocolim puțin şi găsim. Alcázar însemnă în limba maurilor, vechii locuitori ai peninsule Iberice, casă regală, şi chiar şi în zilele noastre Alcázarul este reşedință a regilor Spaniei.Fără să ştiu văzusem acest vechi palat în filme ca Lawrence al Arabiei, Kingdom of Heaven şi Game of Thrones.

Palatul a fost construit pentru regele Pedro cel Crud, după Reconquista, cucerirea peninsulei Iberice de către creştini. Interiorul a fost creat de meşterii arabi din Sevilla, Granada şi Cordoba în stilul mudéjar, apoi au fost adaugate mai multe patio-uri. Pedro a avut o relație de prietenie cu Muhammed V, sultanul din Granada, şi acesta poate să fie o altă cauza a apropierii de stiluri între Alcázar şi Alhambra.

Am intrat pe Puerta del Leon, apoi am pătruns în Sala de la Justitia şi Patio del Yeso, un loc dedicat florilor şi apei. Traversăm Patio de la Montera, locul unde odinioară se pregăteau vânătorile, şi după ce străbatem câteva încăperi întunecoase, ajungem la Patio de la Doncellas (al fecioarelor).

De aici se intră în Sala Ambasadorilor, decorată cu arce în formă de potcoavă şi cu statui din lemn de cedru, şi în Saloanele lui Carol al V-lea, construite în stilul Renaissance prin sec. al XVI-lea şi având aceleaşi colorate plăci de faianță. Şi după ce vizitezi atâtea săli, sălițe şi patio-uri şi crezi că s-a terminat şi pleci, începe partea cea mai atractivă, grădina. Aceasta are cam 6 hectare şi este împărțită în mai multe zone, fiecare având alt stil, arab, italian, francez şi purtând alt nume.

Grădina Poeților este caracterizată de două bazine cu influențe romane şi arabe, Grădina Vega Inclan este de inspirație renascentistă. Din vremea lui Carol al V-lea datează Grădina rezervorului, iar Grădina engleză este cea mai noua, de la începutul secolului trecut, şi despre ea sunt păreri cu că nu s-ar potrivi cu restul parcului. De jur împrejur este o feerie de verdeață, cu arbori ornamentali, portocali şi lămâi, arbuşti şi flori (peste 170 de specii), delimitate cu gard viu. Au fost construite fântâni şi bazine, deasemeni, vechiul zid a fost refăcut sub forma unei logii. Şi ca să nu mai am motive să mă plâng, a ieşit puțin şi soarele, permițându-mi să fac câteva poze mai normale.

Referitor la istorie, palatul a găzduit momente memorabile, cum a fost întâlnirea lui Columb cu regii Spaniei, Ferdinand and Isabella.

Părăsim palatul şi ne asezăm la coadă să intrăm în catedrala Sevillei, Santa María de la Sede. Cu părere de rău, n-am intrat la Arhivele Indiei, deşi am înțeles că era gratis. Orologiul bătea ziua jumătate.

Am pătruns cu sfială în măreața catedrală şi privirile ni s-au îndreptat spre ceea ce ştiam că este locul de odihnă al celui care a descoperit America, Cristofor Columb. Monumentul este situat lângă Capela Antică (Antigua), pe locul unde se spune că s-ar fi rugat înainte de plecarea în marea călătorie. Originalul monument era înconjurat de o mulțime de turişti care ridicau deasupra capetelor camere video, foto, telefoane, şi nici noi nu am făcut notă discordantă. Tezaurul catedralei se găseşte în Sacristia Major şi include picturi de Zurbaran, Goya, Murillo, precum şi sculpturi şi relicvarii. Şi cum catedrala se mândreşte cu titlul de cea mai voluminoasă (tavanul este undeva la 42 metri înalțime) şi altarul principal este pe măsură. Cuprinzând 435 de scene din viata lui Isus, acesta este opera de o viața a unui artist din Ţările de Jos, Pierre Dancart şi este deasemeni un superlativ, cel mai mare şi mai bogat altar din lume. Fiind situată pe locul unei foste moschei, catedrala are şi o grădina de portocali, o adevărată oaza de verdeață. Ce-i drept portocalele nu erau coapte (probabil erau seria a doua din an), aşa că nu mi-au făcut poftă.

Un monument emblematic pentru Sevilla este Turnul Giralda, actuala clopotniță a catedralei şi fostul minaret al vechii moschei, înalt de peste 100 de metri. Este o capodoperă a arhitecturii Almohad care datează de la sfârşitul sec. al XII-lea şi a servit ca model pentru minarete aflate în Rabat şi Marrakesh. Pentru construcția sa s-au folosit pietrele de la ruinele romane din apropiere, şi chiar şi azi, pe una dintre pietrele de la bază se poate vedea o inscripție datând din epoca lui Augustus. A fost cu adevărat venerat de mauri, care ar fi preferat să-l distrugă decât să ajungă în mâinile creştinilor, dar regele Alfonso X a amenințat că va trece oraşul prin foc şi sabie dacă şi o singură caramidă va fi mutată.

În sec. al XIV-lea simboluri creştine au fost adăugate în vârf, iar în 1568 Hernán Ruiz a creat o magnifică clopotniță. Aceasta are amplasată la partea superioară statuia credinței (Giraldillo), reprezentată de o femeie înveşmântată după moda romană. Deşi creată în stilul renascentist, clopotnița se armonizează perfect cu restul turnului, construit în stilul maur. La interior au fost amplasate 35 de rampe pentru un mai uşor acces spre şi dinspre clopotniță, deci cine are timp poate urca pentru a admira panorama Sevillei. Eu nu am fost atât de norocos să am timp la dispoziție, plus că se înnorase din nou.

Ieşim din catedrală ca să ne afundăm în labirintul care este Barrio Santa Cruz, fostul cartier evreiesc. Rătăcim cam jumătate de oră pe străduțe înguste, mărginite de clădiri albe şi colorate, având multe ferestre. Şi asemeni multor case de la noi, ferestrele sunt zăbrelite, chiar şi la etaj, semn ca hoții sunt totuşi la datorie.

Străzile cu multe magazine sau terase au fost acoperite cu fâşii late de panză, astfel fiind în parte domolită arsița soarelui. Am reuşit să pierd direcția şi ne trezim în fața canalului Alfonso al XIII-lea. Tot e bine că vedem Torre del Oro, ultima construcție importantă lăsată de mauri (cca 1220).

Continuăm spre Muzeul de artă, care este închis, prilej cu care mă cuprinde frustarea. Muzeul este considerat al doilea din Spania, după Prado. Aşa că mergem să vedem Metropol Parasol. Realizarea controversatului proiect al uriaşelor ciuperci, devenit şi el un simbol al Sevillei, a început în 2006 şi după rezolvarea numeroaselor obstacole întâlnite, şi de amplasare şi de construcție, a fost inaugurat în mai 2011. Găzduind un muzeu arheologic, un restaurant, o piață alimentară şi o parcare, fiind spațiu pentru concerte şi pentru promenadă, Metropol Parasol este una dintre cele mai mari structuri din lemn din lume. Acest fagure suspendat, numit de localnici "ciupercile reîncarnării", constă din şase umbrele stilizate, unite, ce se deschid la vreo 30 de metri deasupra oraşului.

Avem timp cât să ajungem în gară, aşa că ne luăm după o domnişoară care târăşte un geamantan pe role. Gara nu poate fi departe. Să revin însă la ce spuneam în deschidere. Am văzut-o pe focoasa Carmen. Dansa într-o piața pe o scândură, lovind-o energic şi ritmat cu pantofii cu toc lat şi scuturându-şi rochia cu volane roşii. Don Jose se concentra cu chitara în brațe, impunând o cadență amețitoare, iar Escamillo ținea isonul bătând din palme şi scoțând nişte sunete guturale pline de durere, parcă evocând povestea lor de dragoste năbădaioasă. Erau tineri şi vroiau să arate ce sunt în stare. Lumea se adunase în jurul lor, mai mult turişti, dar monedele începuseră deja să zornăie în cutia de chitara aşezată în fața lor. Pe Don Juan l-am găsit într-o ipostază mai puțin plăcută pentru el, pentru tinerețea lui. Ţinea de mână o bunicuță, îmbrăcată cu nişte pantaloni scurți, numa' buni să-i arate pielea zbârcită (ştiu, sunt rău). Dar el îsi păstra zâmbetul şi o ținea afectuos de mână, semn că "money talks" şi în romantica Sevilla.

Pe meşterul Figaro, durduliu şi cu o mustața mare, neagră, l-am zărit la locul de muncaă pe când ne îndreptam grăbiți spre Santa Justa, gara mare a oraşului. Se învârtea cu maşina de tuns în jurul unui puşti care probabil dorea o freză ca a lui Ronaldo sau Messi. Din păcate n-am ajuns nici la stadionul unde Steaua, cu Duckadam în frunte, a făcut meciul acela la care şi Sfinxul din Bucegi a sărit în sus de bucurie.

Concluzia după o zi la Sevilla este foarte simplă. Trebuie să mă întorc să continui vizita de unde am lăsat-o. Sevilla merită cu prisosință mai mult decât o vizita de o zi.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 6958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI