ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.12.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Targu-Jiu
ÎNSCRIS: 08.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2015
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
78.75%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vila Ilios Parga - se poate mult mai bine

TIPĂREȘTE

Ultimul (și cel din urmă) dintre locurile de cazare pe care le-am avut în Grecia în sejurul din anul 2015 a fost Vila Ilios din Parga. Aceasta este destul de bine poziționată, fiind situată la 300 m de Castelul Venețian, chiar pe dealul din spatele plajei Valtos, dar pentru a ajunge la aceasta trebuie să coborâți aproximativ 100 de trepte. Vila are 2 etaje și pune la dispoziția turiștilor 4 studiouri și 1 apartament, foarte spațioase.

Ca și în cazul celorlalte 2 locuri de cazare anterioare (Hotel Asteri Metsovo și Cosmos Studios din Nidri) și pentru această unitate de cazare rezervarea am făcut-o pe booking încă din luna decembrie a anului 2014.

Gazda noastră, d-na Maria, o femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani, veselă și foarte comunicativă, cred că este singura persoană care se ocupă de administrarea vilei. După ce am sunat-o la intrarea în Parga, aceasta ne-a așteptat la intersecția care duce spre plaja Valtos, pentru a ne îndruma să ajungem la vilă. După ce am schimbat câteva cuvinte despre drum și orașul Parga, aceasta ne-a condus în cameră. Formalitățile de chek-in au durat foarte puțin timp, apoi gazda ne-a invitat la o cafea, invitație pe care am refuzat-o politicoși din următoarele motive: mai serviserăm deja câte o cafea, afară era foarte cald și ne doream să plecăm mai repede în oraș să servim masa și, inevitabil, să vizităm Castelul Venețian care ni se înfățișa semeț chiar în drumul nostru spre zona portului, locul unde sunt concentrate cele mai multe taverne din Parga. Despre gazdă trebuie să mai spun că răspunde cu amabilitate tuturor întrebărilor turiștilor și încearcă să facă șederea acestora cât mai plăcută (deși nu întotdeauna reușește).

Camera

Noi am avut repartizată camera nr. 1, situată la etajul 1. Aceasta a fost foarte spațioasă, amenajată cu gust și corespundea imaginilor văzute de mine pe internet atunci când am făcut rezervarea. Mobilierul de culoare gri a constat dintr-un pat dublu cu saltea foarte bună și lenjerie curată, 2 noptiere, dulap pentru haine destul de spațios, dar avea doar trei umerașe, 2 mese, 2 scaune, tv led montat în perete, chicinetă complet utilată (frigider, plită, hotă, vase de mărimi diferite, veselă, tacâmuri, ceainic). Deși noi am avut de acasă aparat de țânțari, am apreciat faptul că proprietara a pus la dispoziția noastră unul.

Curățenie în cameră s-a făcut în fiecare zi, în sensul că a fost dus gunoiul și s-a șters cu mopul în baie la nevoie. Întrucât curățenia nu reprezintă punctul forte al doamnei Maria aș vrea să detaliez puțin acest aspect. Nu facem parte din categoria celor care după ce intră într-o cameră de hotel / pensiune verifică dacă este praf pe dulap, dar noi am găsit chiar în acesta, atunci când am încercat să ne așezăm câteva obiecte vestimentare. Văzând că aici este praf, am devenit cârcotași și încercat și deasupra unde am găsit un strat consistent. Cred că acestă doamnă face curățenie doar ”de suprafață”.

Lenjeria de pat ne-a fost schimbată după primele 2 zile (curios), despre prosoape nu pot spune același lucru întrucât noi nu le-am folosit, și atunci când suntem ”în deplasare” le folosim doar pe cele de acasă.

Camera era dotată cu aparat de aer condiționat care a funcționat în condiții foarte bune. Și aici mai e ceva de spus: atunci când ne-a prezentat camera proprietara a uitat să ne lase și o telecomandă pentru acționarea acestuia. Nu cred că și-a dat seama de acest lucru, iar la solicitarea mea ne-a adus o telecomandă în timp scurt.

Semnalul wi-fi poate fi asemuit cu o nălucă, când apare când dispare, asta se întâmplă în balcon pentru că în cameră nu este semnal. Când i-am semnalat faptul că internetul nu funcționează, gazda noastră s-a plâns că în Parga nu prea sunt oameni specializați pentru a remedia această problemă și că a vorbit cu cineva dar o plimbă cu vorba. În final a găsit soluția să ne trimită la clubul de vis-a-vis (Med se numește) unde semnalul e foarte bun. În prima zi așa am procedat. A doua zi un român care era cazat în aceeași vilă, ne-a spus să mergem în holul de la etajul 2 pentru că acolo este instalat routerul și, după intervenția unei persoane aduse de fiul gazdei, semnalul este destul de bun. Spusele sale s-au adeverit și aceasta a fost soluția pentru a ne conecta la internet în cele două zile rămase de stat aici.

Baia

Baia contrastează cu camera în ceea ce privește spațiul. Este foarte mică, însă frumos amenajată, dotată cu toate instalațiile necesare și curată. Inconvenientul în baie este faptul că nu există cabină sau perdea la duș, coroborând aceasta cu spațiul îngust, se poate deduce ușor că atunci când cineva face duș se stropește aproape totul. Consumabilele asigurate au fost săpunul lichid și hârtia igienică, acestea au fost completate tot timpul.

Balconul foarte mare, avea o masă, două scaune, umbrelă de soare, uscător de rufe și... o pânză de păianjen (pe aceasta am îndepărtat-o eu).

Priveliștea oferită de balcon este frumoasă, pe de-o parte curtea vilei frumos amenajată cu flori, măslini, palmieri și lămâi, iar pe de alta marea, care era totuși ecranată pe anumite locuri de copacii situați peste drum de vilă.

Parcarea

În curtea vilei pot fi parcate 5 mașini, locul de parcare fiind asigurat gratuit. Cred că trebuie scos în evidență faptul că aleea de acces către aceasta este îngustă și manevrele de intrare / ieșire din parcare trebuie efectuate cu grijă.

În loc de încheiere

Problemele constatate la această vilă sunt de mică amploare și pot fi remediate ușor și în timp scurt. Consider că nu e mare lucru să ștergi praful în și pe șifonier, să îndepărtezi păienjenii din balcon, să faci în așa fel încât internetul să funcționeze în condiții foarte bune. Nu, nu e mare lucru și încă o dată se adeverește proverbul ”omul sfințește locul”. Dacă o persoană pricepută și interesată de gradul de satisfacție al turiștilor s-ar ocupa de acestă vilă, situația ar fi fost alta și aș recomanda cu căldură această unitate de cazare, dar în condițiile descrise mai sus eu nu m-aș mai întoarce aici.

În ajun de Sf. Nicolae le urez tuturor celor care poartă acest nume LA MULȚI ANI!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de costy69 in 05.12.15 20:24:33
Validat / Publicat: 06.12.15 06:19:14
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2136 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Vila Ilios Parga - Castelul Venețian
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmaster39 [06.12.15 06:17:57] »

- Mutat în rubrica "Villa Ilios, PARGA" (nou-creată pe sait)

=

- Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [06.12.15 09:53:34] »

@costy69 -Pentru aseptembrie 2014 când am revenit în Parga, după minunata vacanţă din 2013, am "mers la două capete" şi am făcut rezervare şi eu la această vilă şi la vila Adonis unde mai stătuserăm. În final, la insistenţele soţului, am ales tot vila Adonis, dar, recunosc, m-a tentat şi pe mine foarte mult Vila Ilios bine poziţionată deasupra plajei Valtos.

Acum constat că a fost mai bine că am mers pe mâna soţului.

Vacanţe plăcute vă doresc în continuare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
costy69 [06.12.15 16:12:32] »

@webmaster39 - Poziționarea e corectă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
costy69 [06.12.15 16:34:07] »

@irinad - Mulțumesc pentru vizită și vot.

Nu am fost în Vila Adonis să pot face o comparație. Vila Ilios ar putea fi o foarte bună opțiune de cazare în Parga. Doar prind imaginile totul pare ok. Când ajungi acolo, încep să apară problemele. Mici, e adevărat, dar se adună.

Vacanțe frumoase vă doresc!

costy69 [06.12.15 16:37:11] »

@irinad - Scuze!

Am vrut să spun: ”Doar privind imaginile... ”

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
costy69, irinad

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046637058258057 sec
    ecranul dvs: 1 x 1