Odiseea pompierilor bucureșteni

TIPĂREȘTE

Pompierii... acești ostași ce luptă împotriva focului – aducător de civilizație dar și de dezastru, în cazurile incendiilor mistuitoare –, slujitori ai apei, dacă putem spune așa, mereu de partea binelui general. Ce băiețel nu și-a dorit atunci când era mic să aibă printre jucării o mașină de pompieri? Câți dintre noi am zis oare, la un moment dat, că vrem să devenim pompieri? Căștile roșii, tuburile de oxigen, mașinile de intervenție, furtunele întinse la maxim, scara metalică ce se înalță spre cer, sirenele ce provoacă fiori – sunt o serie de elemente ce îi caracterizează pe pompierii militari. Acești ostași au jucat un rol important în istoria bucureșteană și continuă să ocupe un loc primordial în intervențiile în situații de urgență, de orice natură.

Prin Bucureștiul de astăzi mai întâlnim câteva obiective/locuri/monumente ce ne aduc aminte de faptele pompierilor militari. În cursul anului 2015 am reușit să ajung să vizitez/văd/observ o mare parte din aceste piese ce alcătuiesc istoria pompierilor bucureșteni.

Bazele organizării pompierilor din București s-au pus prin legea din 1844 care prevedea la articolul 1: Pentru șapte tulumbe mari de cai și șase mici de mîini, din care doă mari de cai și una mică de mîini la Agie, și cinci tulumbe mari de cai și cinci mici de mîini, în cinci văpseli ale orașului, se va întocmi o roată ostășească de pompieri în număr de 7 Ober-ofițeri, 23 Unteri-ofițeri, și 256 soldați de rînd și de nerînd. Roata de Pompieri din capitala țării avea să își facă botezul cu adevărat în 1847 când Focul cel Mare mistuie sute de case în București. De asemenea, vitejia în luptă aveau să o demonstreze în evenimentele din septembrie 1848.

Situat pe Splaiul Independenței, colț cu strada Ing. Elie Radu, în spatele Primărie Capitalei, Detașamentul de pompieri Mihai Vodă este urmașul primei unități de pompieri ce și-a avut sediul aici din iulie 1845. Vechile clădiri, ridicate în 1839, erau destinate Agiei (poliției) Capitalei, ce includea și o grupă de tulumbagii; în curte s-a ridicat chiar un turn al tulumbagiilor, de unde se putea supraveghea orașul. Clădirea înaltă, cu etaj, apare chiar pe harta maiorului Dimitrie Pappasoglu din 1871. Din această cazarmă vor pleca trupele de pompieri conduse de căpitanul Pavel Zăgănescu către Dealul Spirii și Cazarma Pedestrimii (sediul Regimentului 2 Infanterie) în septembrie 1848. Actuala clădire apare abia la 1899 fiind proiectată de arhitectul D. Mitaki, ocupând exact aceeași poziție ca cea veche. Clădire dreptunghiulară, cu două etaje, se impune în peisaj prin arhitectura cazonă și culoarea roz-cărămizie a fațadelor; a fost restaurată în ultimii ani. Ceea ce atrage însă privirea este micul turn pătrat de supraveghere ce se înalță în curte. Bineînțeles că înălțimea acestuia nu mai permite în vremurile noastre supravegherea împrejurimilor pentru prevenirea incendiilor, dar a rămas ca un simbol al istoriei pompierilor bucureșteni. Alături de turn se află și vechile garaje, acum modernizate, ale tehnicii de intervenție. În curte, pavată cu piatră cubică de granit, este amplasat bustul lt. col. Adrian Barbu, căzut la datorie în 1997. În momentul în care am trecut pe lângă sediul detașamentului nu am știut că la parterul clădirii s-a amenajat un mic muzeu, lucru aflat ulterior, ce conține obiecte legate de arma pompierilor: medalii, drapele de luptă, săbii, arme de foc, fotografii.

Pe Calea Plevnei, vis-a-vis de Cazarma Cavaleriei (Malmaison), se află Biserica „Sf. Gheorghe” - Plevna ce se detașează în peisaj prin turlele înconjurate cu brâuri de cărămidă roșie. Ridicată la începutul secolului al XX-lea de familia Nichifor (ale căror monumente funerare se găsesc în curtea locașului) și cu sprijinul enoriașilor din zonă biserica a preluat hramul „Sf. Gheorghe”, patronul armei cavaleriei. Dar ce leagă această biserică de pompieri? Ei bine, în mica curte a bisericii se află un monument de marmură (construit în anul 1998), sub care au fost îngropați în 1848, într-o groapă comună, cei 49 de pompieri uciși în lupta cu turcii de pe Dealul Spirii. O cruce mare de marmură cu înscrisul „În memoria eroilor pompieri”, o carte deschisă pe ale cărei file stă scris: „Spuneți generațiilor viitoare că aici odihnesc 49 de eroi pompieri căzuți în luptele din Dealul Spirii. 13 septembrie 1848” și o cască aurie de pompier al vremurilor de atunci – veghează osuarul pompierilor.

Sunt multe de spus despre bătălia de pe Dealul Spirii, voi reproduce doar un scurt fragment din broșura publicată în 1866 de maiorul Dimitrie Pappazoglu, participant la acea cruntă bătălie din după-amiaza zilei de 13 septembrie 1848: Kerim Pașa...comandă marșarea în continuație spre orașiu, a coborî dealul Spirei, cându dintr-o întâmplare, la 150 stânjeni distanță de la poarta casărmii spre vârfu dealului Spirei, se întâlni pept în pept cu trupa de Pompieri pe care după cum ziseiuașteptam d-a veni a se într-uni cu noi. Surpriza urâtă ce avu atătu Cherim Pașa șeful oștirei Turcești, întâlnindu-se în drumu cu o trupă sub o altu feliu de uniformă, cătu și trupa pompierilor a se vedea în peptu cu trupa otomană, care sforțând de a trece mica distanță spre a sosi la cazarmă și încurcându-se pintre întâiele rânduri de cavalerie și infanterie a trupei otomane, se loviră, se îmbrânciră soldații, și deodatănoi care ne aflamu la poarta cazărmii, auzirăm slobozirea unei pusci, iar în cinci minute, văzurămu din acea distanță amândouă trupele încăerate și mai multe sloboziri de pusci, iar până să comandeze colonelul nostru frontului ce sta în curte a se aranja, nu trecu al 8-lea minutu și totu frontu trupelor otomane, ce se afla mărșuindu... deschise cel mai iute focu de rânduri asupra frontului nostru... Câteva sute de ostași români, alături de pompieri s-au luptat cu turcii timp de două ore jumătate. Victime au existat de ambele părți, cei 49 de pompieri căzuți pe câmpul de luptă (dintre care doi ofițeri) fiind îngropați în curtea bisericii „Sf. Gheorghe” – Plevna. Pe zidul de la intrarea în Grădina Botanică există o placă de marmură care ne aduce aminte și de eroismul populației bucureștene ieșită în stradă în aceeași zi pentru a împiedica intrarea trupelor otomane în Capitală.

Pe fosta stradă Uranus, dispărută sub buldozerele epocii comuniste, în anul 1901 a fost dezvelită o statuie în memoria eroilor pompieri de la 1848. Autorul ansamblului din bronz este sculptorul Wladimir Hegel. În 1984, ca urmare a lucrărilor la „Casa Poporului” statuia este mutată din amplasarea inițială, ca abia în 1990 să fie reamplasată pe Calea 13 Septembrie, în fața actualului Hotel Marriott. Pe o plăcuță de bronz, încadrată de efigii (nu lipsește casca de pompier), amplasată pe fața monumentului scrie „Luptătorilor de la 13 septembrie 1848. Poporul român recunoscător. MDCCCC”. Altă placă de bronz, aflată pe partea opusă, ne înștiințează că monumentul a fost ridicat prin subscripție publică fiind amplasat pe locul unde a avut loc ciocnirea armată – loc care nu mai corespunde azi. Pe soclu se află zeița Victoria, cu aripile întinse, cu o goarnă în mâna stângă – pregătindu-se să sufle, iar cu mâna dreaptă susține un pompier rănit, a cărui cască e căzută la picioarele zeiței. Amplasarea monumentului nu e una din cele mai fericite, clădirea transformată în hotel ocupă tot orizontul; plăci de marmură lipsesc deja din soclu.

Clădire emblematică a Bucureștiului cunoscută sub numele Foișorul de Foc acest turn este situat în Bulevardul Ferdinand nr. 33. Pe 1 Martie 2015 s-a sărbătorit Ziua Internațională a Protecției civile, prilej cu care s-a putut vizita gratuit Foișorul de Foc. Deși era o zi de duminică (când, de obicei muzeul e închis) vizitatorii nu se înghesuiau să urce în turnul de 42 m înălțime; de fapt am fost unicii vizitatori la mijlocul acelei zile de primăvară astfel că ne-am putut delecta în liniște cu exponatele înșirate pe cele 7 niveluri, însoțiți de o doamnă muzeograf amabilă ce ne-a răspuns la toate întrebările. Am putut face și fotografii, chiar ne-a lăsat să ieșim pe balconul turnului – Foișorul de Foc încă domină cartierul de case dimprejur. Circuitul de vizitare începe de sus, unde se ajunge cu un lift, apoi se coboară etaj după etaj pe scări în spirală. Expoziția este organizată cronologic, începând de la cele mai vechi mărturii ale unor obiecte utilizate în stingerea incendiilor până în timpurile moderne. Deși modul de prezentare a exponatelor nu a mai fost actualizat de zeci de ani probabil, impactul vizitării acestui muzeu a fost deosebit pentru mine – probabil a doua oară nu aș mai fi atât de impresionat. Mi-au plăcut pompele de apă manuale (cea numită „gât de barză”, datând de pe la 1765, e cocoțată chiar în vârful turnului), uniformele purtate de pompieri de-a lungul timpului, vitrinele și panourile dedicate Focului cel Mare din București (1847) și luptelor cu turcii din 13 septembrie 1848. Bineînțeles cele mai captivante lucruri sunt machetele de mașini și alte utilaje, vase de pompieri, precum și macheta turnului. Am privit la căștile/coifurile din diferite epoci, la documentele și fotografiile expuse, la diversele medalii – sute de obiecte și-au găsit locul în acest muzeu. Poate anii ce vor veni vor aduce o modernizare a acestei instituții muzeistice fapt ce ar conduce către o creștere a numărului de vizitatori și o mai bună punere în valoare a exponatelor.

Construit între 1890-1891, din piatră, cărămidă și var, clădirea era destinată a folosi și ca turn de apă – un mare rezervor fiind montat în vârf. Pompele vremii însă nu puteau ridica apa la acea înălțime, ideea fiind astfel abandonată – construcția fiind utilizată ca post și observator de pompieri până în 1934-36. Astfel, până în anii 60, când se ia decizia a fi transformat în muzeu al pompierilor, turnul adăpostește birouri, arhive, chiar locuințe. În 1963 se deschide muzeul dedicat pompierilor, după demontarea rezervorului și amenajarea a încă trei etaje în locul acestuia și montarea liftului.

În anul 1936 postul de pompieri aflat în Foișorul de Foc se mută la cazarma de lângă Gara de Est – Obor. Clădirea destinată pompierilor, pe care am observat-o de fiecare dată când am mers la gară, a fost construită în anul 1934, având spații speciale pentru gararea mașinilor și utilajelor folosite la intervenții. Clădirea cu un etaj, împodobită cu brâuri de cărămidă roșie, are și un turn central, pătrat, ce a fost folosit probabil ca observator; clădirea are și spații de odihnă pentru servanți, birourile detașamentului, etc. De multe ori ușile garajelor sunt deschise și mașinile roșii de intervenție sunt gata de drum – un sentiment de siguranță ne cuprinde atunci când știm că sunt oameni care veghează mereu.

Sunt doar câteva momente și locuri din istoria pompierilor bucureșteni. Le vedem zilnic, trecem pe lângă ele fără a cunoaște povestea lor. Vă invit să vă gândiți la acești oameni, care prin natura meseriei lor, sunt eroi-salvatori.

---

VIZUALIZĂRI: 1773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI