ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.11.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 4 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 14

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 54 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

Merită mai mult

TIPĂREȘTE

De obicei în momentul în care îmi aleg o cazare într-un oraș european, pe prietenul booking, încep cu hotelurile de 4 stele. Dacă nu găsesc ceva să mă satisfacă, în celebrul raport calitate preț trec la nivelul imediat inferior, respectiv la trei stele. Nu am mari pretenții, dar camera trebuie să fie curată, serviciile de calitate, hotelul să fie situat cât mai central și pun mare preț pe un mic dejun de calitate. Și cu toate că îmi plac orașele vechi, încarcate de istorie, la hotel caut să găsesc o cameră modernă, mobilată cu gust și cu culori vii.

Aici în Nuremberg, din cauza prețurilor foarte ridicate pentru o noapte de cazare am zis să arunc o privire și la două stele. Și bine am făcut. Prima privire mi-a căzut pe acest hotel și cu inima un pic strânsă am făcut rezervare. Prețul era cam mare pentru un hotel de două stele, dar cum nu mai aveam alte opțiuni convenabile am zis să risc!

Hotelul este situat foarte central, la aproximativ jumătate de kilometru de zidurile ce împrejmuiesc orașul vechi. În apropiere de află Hauptbahnhof, gara centrală a orașului. Hotelul este situat pe Marienstrasse, chiar în Piața Willy Brandt.

Am ajuns seara destul de târziu, dar am reperat hotelul destul de repede. Camera am primit-o imediat de la personalul de la recepție. Interesant este faptul că recepția nu este deschisă non stop, iar dacă ajungi după ora 24 ai un automat la intrarea în hotel, unde îți poți face checkin-ul singur. La capitolul recepție să mai spun că este colorată cu mult bun gust, în nota generală a hotelului.

Accesul în cameră se face pe baza unui cod numeric primit de la recepție. Foarte mișto ideea, nu mai stai după cartele magnetice.

Camera este simplistă, decorată cu gust, dar cam micuță. Totuși acest lucru nu deranjează deloc . Ai un tv LCD micuț, un aer condiționat foarte eficient și strictul necesar la mobilier. Surprinde lipsa unui mini frigider în cameră.

Cu toate că este un hotel de două stele, pot spune cu mâna pe inimă că această cameră de hotel arată mult mai bine ca altele, de la hoteluri de trei sau chiar de patru stele.

Micul dejun nu l-am avut inclus în prețul camerei și l-am achiziționat separat contra a 7,5 euro de persoană/zi. Acesta este foarte puțin variat. Aveai de ales între un salam si două tipuri de șunculiță. Mai aveai 6,7 tipuri de gem, miere, unt sau un ou fiert. Aveai fructe, dar nu găseai deloc legume. Cafea, ceai, lapte erau la discreție, plus două tipuri de sucuri mai mult sau mai puțin naturale. Acest mic dejun păcătuia printr-o mică diversitate, dar compensa prin calitatea produselor oferite.

Pe holul dintre recepție si restaurant erau amplasate două automate pentru achiziționarea facilă , la un preț decent, a unor băuturi sau a unor gustări.

Să mai spun că la acest hotel lucrau o mulțime de români, în special la menaj. Curățenie în cameră se făcea în fiecare zi și cu acestă ocazie se schimbau si prosoapele.

Pentru internet trebuia să ne introducem numele și numărul de telefon, după care primeam un mesaj cu codul de acces. După ce am făcut acesti pași, am beneficiat de un net stabil, cu o bună viteză de tranfer al datelor.

La minusuri la acest hotel nu pot trece decât prețul de cazare cam ridicat. Dar acest lucru este compensat de condițiile oferite. A și mai e ceva, tocmai uitasem. Avion aveam în ziua plecării tocmai la ora 21 și am cerut la recepție să facem check-out later, adică să putem elibera camera un pic mai târziu. Ni s-a precizat că acest lucru nu este posibil și ne-au dat voie să mai stăm în cameră doar până la ora 13. Lucru acesta ar fi fost de înțeles dacă era hotelul arhiplin, dar din ce-am constatat noi nu părea să fie. Poate le venea vreun grup mare!

Una peste alta sejurul la acest hotel de două stele a fost foarte reușit, contrar așteptărilor.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 23.11.15 11:48:53
Validat / Publicat: 23.11.15 12:37:15
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 B&B Hotel Nürnberg-Hbf -hotelul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 54.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [23.11.15 12:37:35] »

    Mutat în rubrica "B&B Hotel Nurnberg-Hbf, NURNBERG - FURTH" (nou-creată pe sait)

    @robert -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    robert [23.11.15 12:44:41] »

    @webmasterX - e ok, mersi!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Aurici [24.11.15 18:51:29] »

    @robert - Vara aceasta a fost prima dată când și noi am ales un hotel de 2* la Ljubliana pentru că nu ne puteam apropia deloc de cele de 3*. Până acum nu concepeam, dar mi-am schimbat total opinia odată cu șederea la acest hotel. Așa cum spui și tu, a fost mai bun decât multe altele de 3* la care am stat. Și ne-am propus pe viitor să nu le mai excludem din start.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    robert [25.11.15 13:02:41] »

    @Aurici - Asta am vrut să subliniez și eu, că trebuie să lăsăm deoparte prejudecățile!

    diana2015 [28.03.16 10:47:03] »

    Noi am avut in Viena un soc, achizionand bilet de pe net la Hotel Exe de 4* unde camera era cat o cutie de chibrituri si nu mergea aerul conditionat, am facut sesizare, cat timp am fost plecati in acea zi au spus ca au remediat dar stupoare am constatat ca nu, iar sesizare, ne-au mutat in alta camera unde nu se deschidea geamul!!!

    Apoi in Paprika Csarda hotel de 3* camere imense, curatenie de mancai de pe jos (metaforic zis), ce sa zic superb si cu diferenta mare de pret fata de Exe.

    Foarte util articolul, multumesc si astept si altele

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX [28.03.16 10:53:04] »

    @diana2015

    achizionand bilet de pe net la Hotel Exe de 4* unde camera era cat o cutie de chibrituri

    Apoi in Paprika Csarda hotel de 3* camere imense, curatenie

    Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestor destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă).

    NB: linkul SCRIE IMPRESII poate fi găsit şi în pagina 1 a saitului.

    robert [28.03.16 11:58:12] »

    @diana2015 - mersi pentru vizită și pentru cuvintele frumoase!

    In Austria, respectiv mai exact în Viena am fost de trei ori. De fiecare dată, am stat la câte un hotel de patru stele și de fiecare dată am fost nemulțumit, de dimensiunea camerelor și nu numai.

    Așa ca asta cu stelele e destul de relativa și diferă mult de la țară la țară!

    Vacanțe frumoase îți doresc!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    diana2015 [28.03.16 13:40:55] »

    @webmasterX: mulțumesc frumos, am să încerc să scriu câteva rânduri despre 'experiențele' noastre legate de cazări

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, diana2015, robert

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042618036270142 sec
    ecranul dvs: 1 x 1