Mănăstirile fortificate ale Iașului

TIPĂREȘTE

În locul curților de lemn, caselor de lemn și lângă micile clădiri bisericești ale trecutului, un Radul cel Mare, domn cu apucături de împărat, un Vasile Lupu vor încerca să strămute în Iași ceva din frumuseța trainică a orașului sultanilor, după care, în toate, ei îți caută îndreptarea. Răsar Bîrnova, Bărboiul, Trei Ierarhii, Golia și atâtea clădiri de evlavie ale boierilor ce se iau pe urmele stăpânitorilor. scria Nicolae Iorga în volumul „România cum era până la 1918”.

Mănăstirea Golia. Venind pe bulevardul Independenței ne „sare în ochi” zidul de cetate cu turnuri de colț ce se ridică lângă o parcare destul de mare (cu acces din str. George Enescu). Aici putem parca autoturismul, dar pentru a intra în incinta mănăstirii trebuie să mergem pe lângă ziduri până pe latura dinspre Târgul Cucului, capăt de linie și pentru simpaticele tramvaie ieșene.

Incinta de la Golia are o suprafață întinsă, mai multe clădiri fiind construite în interiorul zidurilor. Casa în care a locuit Ion Creangă (atunci când era diacon la Golia: 1866-1871), Stăreția - casa în care a fost și sediul Arhivelor Naționale Iași (1912-1969), prima casă de apă din Iași (1766) cu o fântână exterioară zidurilor (cu frumoase ornamente, refăcută în 1803 de Alexandru Moruzzi), turnuri de colț.

Liniștea care învăluie interiorul mănăstirii, biserica semeață din mijlocul incintei, trandafirii din rondurile amenajate în curte, turnul clopotniță ce domină ansamblul mănăstiresc, arcadele și coloanele înalte ale frumoasei case în care a locuit Creangă – atrag privirea vizitatorului după primii pași făcuți în curtea Goliei.

În Casa Apei își are sediul acum o asociație de promovare a turismului ieșean, care administrează și spațiile expoziționale de la Golia. Achităm 6 lei la biroul asociației, primim bilet, și tânărul ghid ne roagă să îl urmăm în misiunea de explorare a Iașului de la înălțime. Urcăm în turnul impunător, etaj după etaj, pe o scară destul de îngustă, în spirală. Caracteristicile turnului sunt: ziduri groase, ferestre înguste, uși masive, cărămizi vechi, scări de lemn originale, o cameră secretă, clopote de mari dimensiuni. Primele etaje adăpostesc expoziții: la primul nivel mai multe vitrine expun vechi cărți și obiecte bisericești, iar pe pereți sunt amplasate icoane; la al doilea nivel se află lucrările de artă ale unui foarte tânăr elev ieșean. Etajul clopotelor ne scoate la aer în bătaia vântului – o structură de lemn susține mai multe clopote, de diverse mărimi. De aici urcăm printr-o scară originală de lemn, veche de „când lumea”, spiralată, spre etajul cu arcade, de unde altă scară ne scoate, în sfârșit, pe terasa deschisă a turnului. De la cei aproximativ 30 m înălțime privim în cele patru zări către cupolele, vârfurile, acoperișurile, blocurile, petele de verdeață și dealurile Iașului. Am zărit chiar și Mănăstirea Cetățuia, ghidul recomandându-ne o vizită pe înserat pe platforma de lângă releu pentru a vedea Iașul noaptea.

Coborâm în curte, unde găsiți și un mic pangar cu diverse obiecte, și intrăm în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” – locaș de cult refăcut de Vasile Lupu și urmașii lui în secolul al XVII-lea. Portalul de intrare, cu pisania deasupra, este sculptat cu grijă, stema Moldovei tronând în mijloc. Înălțimea turlelor e impresionantă, zeci de metri de pictură se întinde în mai multe registre pe înălțime, culorile vii sunt accentuate de o iluminare naturală bună. Cântările bisericești ne mângâie auzul, iar catapeteasma aurită din secolul al XIX-lea și amvonul frumos sculptat ne încântă privirea. În biserică se află mai multe pietre de mormânt atribuite mai multor familii domnitoare din Moldova.

Ocolim biserica prin curte – trecem mai întâi pe lângă clădirea Stăreției, modificată de mai multe ori de-a lungul timpului (pe construcția de piatră sunt amplasate mai multe plăci – în memoria lui Gheorghe Ungureanu, director al Arhivelor Iași, pentru semnalizarea faptului că acolo și-a avut sediul revista „Arhiva Genealogică” sub conducerea unui alt mare istoric Sever Zotta), apoi pe lângă un turn rotund de colț și în final ajungem în fața casei diaconului Ion Creangă. Aici poposim câteva minute sub arcadele înalte, lângă un bust al marelui scriitor. La etaj încă se află o chilie mănăstirească locuită.

În final câteva informații utile pentru cei ce vor să viziteze obiectivele aflate în administrarea asociației: program vizitare – Luni-Vineri: 09.00-17.00, Sâmbătă-Duminică: 10.00-14.00; taxe de vizitare: 6 lei adulți, 5 lei studenți, 4 lei elevi (reduceri pentru grupuri organizate); taxă fotografiere (spații interioare): 10 lei/aparat foto; taxă video: 25 lei cameră video. Pe baza acestui bilet se pot vizita următoarele obiective de la Golia: Turnul clopotniță, Casa diaconului Ion Creangă, Turnul spiritualității, Turnul tradițiilor (ambele turnuri de colț). Din păcate, noi am urcat doar în turnul clopotniță, nefiind atenți la textul de pe afiș și nici ghidul nu ne-a informat că mai putem vizita și celelalte expoziții din spațiile mănăstirii.

Mănăstirea Cetățuia. Altă zi la Iași în căutarea unor mănăstiri fortificate… de data aceasta mergem spre înălțimi. Parcurgem str. Anastasie Panu (superb pasajul „Sf. Vineri”), trecem pe lângă Palatul Culturii, mall-ul Palas, traversăm podul peste râul Bahlui, podul peste calea ferată și înaintăm pe șoseaua Nicolina. Nu am observat indicator către mănăstire astfel că ne-am bazat pe indicațiile gps-ului și intuiția că trebuie să facem stânga undeva spre un deal; astfel, în dreptul unui mare magazin am intrat pe bulevardul Poitiers, am traversat râul Nicolina și calea ferată (lângă care se află un mare bazar), după o distanță scurtă am întâlnit indicator dreapta, pe strada Cetățuia, către ansamblul mănăstiresc. Șoseaua începe să urce, la început printr-o pădurice (unde am văzut ceva lume ieșită la un grătar), apoi iese la lumină străbătând o zonă întinsă cultivată cu viță de vie. În curând ajungem în parcarea pietruită de sub fortificațiile mănăstirii: turnuri și ziduri prevăzute cu creneluri păzesc biserica din interior. Însă porțile ghintuite ale mănăstirii sunt larg deschise, nici un străjer nu ne împiedică să trecem pe sub frumoasa stemă a Moldovei plasată pe masivul turn-poartă.

Odată intrați prin gangul porții ne oprim în fața unui fel de parc englezesc: alei mărginite de un gard viu, tufe tunse în forme rotunde, conifere înalte și pâlcuri de trandafiri ornamentează curtea. În mijlocul incintei fortificate este plasată frumoasa biserică cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, locaș de cult dezvoltat pe verticală, cu două turle pe bază stelată ce săgeată norii. Toate clădirile din incintă sunt construite din piatră și cărămidă, fără prea multe „înflorituri” și degajă un aer plăcut de sobrietate. Autenticitatea medievală a majorității construcțiilor (doar un corp de chilii datează de la începutul secolului al XX-lea) mi-au inspirat un loc liniștit, ancorat încă în lumea de acum câteva sute de ani. Domnitorul Gheorghe Duca, artizanul întregului ansamblu, a gândit cu luare aminte rolul construcțiilor de pe dealul Cetățuia: loc de refugiu și apărare împotriva dușmanilor, locuință domnească și loc de închinăciune.

Vizita începe pe aleea din stânga, pe sub ziduri, admirând un vechi clopot (1816), apoi cu o oprire admirativă în fața Stăreției. Clădirea are un aspect deosebit, partea de sus fiind decorate cu arcade oarbe din cărămidă și un brâu în formă de zimți de fierăstrău, partea de jos din piatră impresionând prin ancadramentele ferestrelor și a ușilor de acces în interior – ornamente de facură gotică. Pridvorul principal, înalt – cu acces direct la etajul 1, cu acoperiș sprijinit pe 7 coloane, pictat la interior, găzduiește și ușa largă de acces în generoasele pivnițe, pe două niveluri. De altfel pe ușă era afișat un număr de telefon pentru cei dornici a achiziționa vin din podgoriile mănăstirii, iar pe câteva ferestre de la nivelul solului ieșea câte un furtun ce intra în sticle cu apă – vinul era pus deja la fiert. Pridvorul mic, dotat cu două coloane, oferă acces în camera starețului. Este clădirea cea mai frumoasă, după biserică, din întregul ansamblu mănăstiresc, deși am citit că ocnițele de cărămidă, acoperișul și pridvoarele au fost adăugate/modificate în timpul restaurărilor de la începutul secolului al XX-lea. O placă de marmură enumeră principalele evenimente culturale desfășurate la mănăstire de-a lungul timpului și prezența unor personalități aici: loc de lucru pentru mitropolitul Dosoftei și domnitorul-cărturar Dimitrie Cantemir, tipografie adusă de la Veneția, regele Carol I pune temelia noilor chilii, zborul lui Aurel Vlaicu în jurul dealului Cetățuia, spital în timpul Primului Război Mondial gazdă pentru marele istoric Nicolae Iorga. O efigie de bronz cu chipul lui Aurel Vlaicu a fost amplasată pe clădirea Stăreției în memoria zborului din 1911.

Corpul de chilii, deși mai nou ca vechime, se încadrează în peisaj prin fațadele din piatră, arcade și foișorul de lemn cu vedere spre oraș. Lângă chilii se află Casa Domnească, construcție impozantă cu ferestre doar la primul etaj, constituind mai mult un punct de refugiu și apărare pentru domnitor. Foișorul înalt, dotat cu stâlpi de lemn, adăpostește intrarea în pivniță. Casa Domnească găzduiește o colecție de obiecte bisericești, dar ușa fiind ferecată nu am putut vizita expoziția. Urmează cuhnea domnească (bucătăria), o construcție pătrată dotată cu un turn rotund spart de ferestre – unii cercetători susțin că aici a fost bucătărie, alții afirmă că e vorba de o baie turcească – cred că seamănă cu ambele variante vehiculate.

Biserica Mănăstirii Cetățuia, locaș cu ziduri groase, e înconjurată de un brâu stil funie răsucită flancat sus-jos de frumoase sculpturi vegetale și geometrice. Ancadramentele ferestrelor și a ușilor de acces sunt sculptate în stil gotic. Un semiîntuneric străpuns de raze de lumină doar în dreptul ferestrelor domnea în biserică. O catapeteasmă de dimensiuni mari închide altarul – icoanele de pe ea sunt de dimensiuni mai mari, bine executate. Pe lângă pereți se află un mobilier masiv, sculptat, precum și mai multe morminte (printre ele și cel al ctitorului), situate în nișe circulare, cu lespezile acoperite cu sticlă.

Înainte de a ieși din incinta mănăstirii, am urcat pe drumul de strajă de lângă turnul clopotniță – prin metereze se pot admira podgoriile din jurul mănăstirii; spre interior privim construcțiile ce înconjoară biserica.

Mănăstirea Galata. Ajungem pe dealul Galatei din șoseaua Nicolina, pe lângă catedrala catolică, intrând pe șoseaua Voinești, apoi pe o străduță la dreapta (există indicatoare). Și aici, ca și la Cetățuia, găsim o parcare pietruită destul de mare. Ziduri prevăzute cu creneluri înconjoară incinta mănăstirească, iar un turn cu mai multe etaje, parcă neterminat, constituie punct de acces în interior. În mijlocul incintei, în capătul unei alei flancată de brazi maiestuoși, este situată biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, ctitorită de domnitorul Petre Șchiopul în secolul al XVI-lea. Biserica impresionează, la exterior, prin lungime și înălțime (ce îi conferă o alură zveltă), turlele pe baze stelate, alternanța cromatică a rândurilor de cărămizi cu piatra – în rest lipsesc alte ornamente complicate. La interior o ușă masivă ghintuită îți permite să intri în pronaosul sobru, nepictat. De altfel, în biserică nu găsim decât câteva fragmente de pictură, printre care și tabloul votiv. Mi-a plăcut ornamentica iconostasului, este o adevărată operă artistică. Liniștea dintre zidurile groase ale locașului de cult e apăsătoare. În curte se află o singură construcție: Casa Domnească, reconstruită în anii 60 – doar pivnițele și o parte din parter fiind originale (conservate la fața locului). Aici au locuit mulți domnitori, în vremuri de pace, dar și de război ori epidemii. Se pare că acolo există un mic muzeu, noi nu am văzut indicator. Zidurile actuale datează de la începutul secolului al XVIII-lea, lângă turnul clopotniță mai există câteva trepte și console de sprijin ale drumului de strajă. Un clopot vechi, crăpat, este amplasat lângă clopotniță. Am înconjurat biserica, ne-am bucurat de liniștea și izolarea mănăstirii, am mâncat câteva nuci, am băut apă de la cișmeaua din curte – după care ne-am îndreptat spre ieșire.

Cele două mănăstiri Galata și Cetățuia, așezate pe niște înălțimi bine alese, împreună cu numeroasele conace și vii, împodobesc mult valea, întocmai ca și pădurea de agrement Copou, în partea dinspre nord-vest. Numărul caselor se ridică la 6 000 (dintre care vreo 300 de zid), după care numărul locuitorilor este evaluat la 200 000 – scria contele croat Feodor Karacsay în 1818.

Sunt doar câteva din frumoasele și unicele, fiecare în felul lor, ansambluri mănăstirești din Iași și împrejurimi. Rezistente de-a lungul veacurilor ele au contribuit la ridicarea culturală și spirituală a populației autohtone. Din punct de vedere istoric, cultural și artistic fiecare dintre aceste mănăstiri ascund „comori” neprețuite.

---

VIZUALIZĂRI: 3177 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI