RuralFest sau satul romanesc pe o strada...

TIPĂREȘTE

Inainte de a continua in a va povesti despre locurile si lucrurile frumoase pe care le-am vizitat in cursul verii, as vrea sa amintesc despre un eveniment la care am participat de curand. Oricum are legatura cu ceea ce discutam anterior. Este vorba despre traditii si obiceiuri pastrate de-a lungul miilor de ani, dar din pacate pe cale de disparitie, datorita tehnologizarilor si modernizarilor din ce in ce mai prezente in viata noastra. Daca nu vom face ceva cat de curand, ne vom pierde si ultimele legaturi pe care inca le avem cu glia si cu ceea ce inseamna poporul roman.

Vreau sa va povestesc cateva cuvinte despre RuralFest, aflat anul acesta la cea de-a doua sa desfasurare si anume in septembrie, in Bucuresti. Soseaua Kiseleff s-a inchis pentru zece ore si ne-a lasat pe noi, orasenii, sa ne bucuram de produse si bucate traditionale romanesti, de costumele populare frumos etalate si purtate inca cu mandrie, de mestesugarii care nu si-au pierdut indemanarea, de tot ceea ce inseamna satul romanesc. Pentru ca despre asta este RuralFest... despre apropierea celor din oras de pamantul care ne hraneste de atatea mii de ani, de sursa lor de cultura, liniste si frumos. Prin toate aceste lucruri, ne-am pastrat legatura cu inaintasii nostri si am continuat sa traim aici. De la inceputuri, dacii mestesugeau vase din ceramica, obiecte de podoaba, isi construiau case din lut sau lemn, purtau opinci si erau mandri de ele. Asta am vazut si noi la festival... constructia unei case rezistente din chirpici, un amestec din nisip, lut si paie, mestesugari diferiti ce isi demonstrau indemanarea in confectionarea de sindrila, tigla pentru acoperis, opincari din tata in fiu... toti veniti in Bucuresti si aducand satul dupa ei. Satul, cu simplitatea, dar totodata cu frumusetea si spiritualitatea lui, satul atat de cantat de catre poeti in versurile lor...

O doamna draguta, imbracata in atat de frumosul costum popular, s-a asezat in fata razboiului de tesut si ne-a facut o demonstratie de creare a unui pres neaos, presuri pe care le-am aruncat odata, iar acum le cautam disperati prin magazine si le achizitionam la un pret destul de piperat.

Fote, ii, fuste, cojoace din blana sau tesute, masti artizanale, toate stateau la loc de cinste, imbiindu-te sa le cumperi, sa le porti. Bineinteles, eu purtam deja o ie din dotare (cea pe care mi-am cumparat-o de la Viscri acum cativa ani) si eram foarte mandra de ea. Nu eram singura si ma bucur ca din ce in ce mai multe persoane o au in garderoba. Fete tinere sau de o varsta rezonabila, barbati de asemenea erau imbracati ca din "partea locului", care tolaniti pe paie si infruptandu-se din sarmalute cu mamaliga, care la cozile imense la poale in brau si colaci, toti traiau ziua la maximum. Si era si pacat sa nu o faca cu atatea bunatati in jur, bunatati de care nu ne bucuram in fiece moment.

Producatorii de vinuri si tarie erau nelipsiti de la eveniment. In sticle mari sau mici, cu diferite forme, licorile iti faceau cu ochiul. Adevarul ca o cana de vin autentic fiert cu scortisoara, in miezul iernii, cand vantul suiera la feresti, este numai bun.

De asemenea si apicultorii isi prezentau borcanele aurii sau brune, pline cu elixirul sanatatii, faguri de miere, propolis, polen si tot ceea ce ne ofera harnicele albine.

Asa cum spuneam la inceput despre vasele din lut confectionate de mii de ani de catre ai nostri stramosi, erau prezentate aici sub diferite forme si stiluri: Horezu, Cucuteni sau pictate cu vopseluri speciale. Cata munca...

Am admirat indelung produsele, producatorii si mestesugarii, am mancat inghetata la butoi, am baut bere austriaca, am facut cativa pasi de sirtaki alaturi de un ansamblu din Grecia, am mancat, am "vizitat"si mica ferma de animale din capatul strazii... ne-am simtit bine.

Eu una mi-am adus aminte de copilaria la tara, din vacante, cand traiam adevarate aventuri. Copilul rade de mine cand ii povestesc cum dadeam cu pamant podeaua casei (nu existau gresie si faianta ca acum si era mai bine si mai sanatos), cum spoiam cu var alaturi de bunica, cum ma trezeam in zori sa dam de mancare la animale sau sa mulgem vaca. Beam laptele cald proaspat muls si radeam de "mustatile"dobandite...

Si acum simt mirosul de cozonac sau paine calda proaspat scoase din cuptor, sau aud focul trosnind in soba iarna, cand coseam stergare si povesteam. Impleteam ciorapi alaturi de bunica (si acum mai stiu sa o fac), mergeam cu colindul sau vara la munca pe camp si nu mi-e rusine. Mi-a fost drag sa fac totul... Din pacate, copilul meu nu mai are o bunica la tara sa se bucure de toate acestea, dar, ce vorbesc?? cred ca nici nu ar mai fi distractiv pt. el. Din pacate, toate au luat-o razna si noi ne-am indepartat de glie, de tot ceea ce este natural si sanatos. Nu ne mai plac merele patate sau gaunoase, nici lingurile de lemn sau strachina de ciorba, despre presuri pe jos nici nu poate fi vorba si oare de ce? Nu suntem aceeasi, nu suntem noi, dacii care s-au luptat pentru astea? Nu suntem noi cei care spuneau odata "Noi vrem pamant"? Acesta este pamantul nostru, il avem! De ce-l lasam sa se duca pierzaniei, de ce nu-l cultivam, de ce nu ne hranim cu el? Ar trebui sa fim noi insine mandri ca avem satul romanesc, ar trebui sa-l promovam, sa-i consumam produsele, sa nu asteptam sa vina printul Charles, Jeremy Irons sau reporteri straini si sa ne arate ceea ce avem. Ar trebui sa ne vizitam tara intai si apoi sa mergem pe alte meleaguri, sa stim cine au fost inaintasii nostri, poetii care ne-au cantat si toti oamenii de valoare, care cu siguranta au plecat toti de la tara...

Poate nu sunt eu cea mai in masura sa dau sfaturi, dar va spun ca am purtat cu mandrie ia romaneasca prin tari straine pe unde am fost si nu mi-a fost rusine ca sunt romanca, nu mi-a fost frica virgula ca voi fi hulita, am cumparat de la Horezu farfurii din lut ars pe care le voi pune in casa, din care voi manca si voi bea.

Va astept in fiecare an in septembrie, sa participati la RuralFest. Nu veti regreta drumul pana la Bucuresti.

Va voi lasa acum sa admirati macar din poze frumusetea si bogatia pe care le avem si sa incercam sa le pretuim ceva mai mult...

---

VIZUALIZĂRI: 960 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI