Nunta la Istanbul

TIPĂREȘTE

Multa lume viziteaza Istanbul-ul, dar putini au ocazia sa participle la o nunta. Eu am avut aceasta placere si trebuie sa va spun ca a fost mult mai frumos decat circula legendele pe la noi privitoare la acest eveniment important din viata unui cuplu.

Varul meu, roman get-beget, s-a casatorit cu o turcoaica. A fost o casatorie cat se poate de “ moderna” avand in vedere ca mireasa este o femeie culta si emancipata. A terminat facultatea economica in Istanbul, a facut masteratul in SUA si a lucrat intr-o mare banca in Istanbul. In plus tatal ei este procuror si sora ei a terminat si ea o facultate. Va spun aceste lucruri ca sa intelegeti ca a fost crescuta si educata in cel mai occidental mod cu putinta.

Am ajuns in Istanbul cu o saptamana inainte de marele eveniment, asta pentru a putea participa si eu la pregatiri (din curiozitate, , , , nu ca ar fi avut ei nevoie de mine). Ei locuiau pe malul asiatic al Istanbulului unde pentru a ajunge, desigur am trecut cu masina peste unul din cele doua poduri care leaga cele doua continente.

A doua zi dupa ce am ajuns, am mers impreuna cu tinerii si cu sora miresei sa ia de la casa de moda, rochia de mireasa. Asa am ajuns in cartierul vechi, pentru ca acolo era atelierul ce ii fusese recomandat. Acolo, stradute mici, intortocheate, cu magazine la parter si ateliere la etaj. Am fost bine primiti; serviti cu ceai, sau cafea, sucuri si multe prejituri, in timp ce mireasa proba rochia si isi alegea voalul de mireasa. Rochia a fost foarte ampla in partea de jos (cred ca avea 10m. de matase), fara flori, fundite sau broderii - doar imensa. Cine a spus ca italienii sunt cei mai vorbareti nu a stat langa turci... daca proba propriuzisa a durat o jumatate de ora, noi am stat la povesti cam trei ore... desi pretul era stabilit, a mai fost negociat de cateva ori, ca doar economista era mireasa si nu putea accepta nici macar un pret care mai fusese negociat de 2-3 ori inainte. Cum totul a mers conform planului, am luat rochia si accesoriile si am plecat sa cumparam bomboanele cu care urma sa fie serviti invitatii dupa oficierea casatoriei. Au cumparat multe cutii cu bomboane si bomboane ambalate in niste mici saculeti de matase legati cu snur rosu si sampanie (cele in saculet urma sa le ofere fiecarui participant la festivitate). A doua zi am fost sa luam costumul ginerelui si povestea ar fi asemanatoare cu cea de la cumpararea rochiei.

Pana aici totul seamana cu pregatirile de nunta de la noi. Doar pe drum era ceva ciudat... cele doua surori de cate ori vedeau in cartierul vechi, femei imbracate din cap pana-n picioare cu rochii lungi si negre si acoperite pe fata cu voaluri, incepeau brusc sa vorbeasca foarte aprins (multa vreme varul meu nu a vrut sa imi spuna ce ziceau... ceva „ de dulce” la adresa acelor femei care se lasa umilite si inrobite de niste mentalitati vechi si umilitoare).

In ziua nuntii dimineata cei doi miri au plecat la „ salon” sa se aranjeze, eu ramanad acasa sa fac acest lucru. Dar surpriza a fost cand a venit mireasa de la coafor... plangea si era nefericita caci nu ii placea cum arata parul ei... drept urmare, s-a spalat pe cap si s-a aranjat singura asa cum a crezut ea ca-i sta mai bine. (nu a contat ca a dat mai mult de o suta de dolari la coafor, pe care „ i-a spalat „ la propria baie) Eu eram imbracata cu o fusta lunga neagra si cu o bluza foarte cuminte cu maneci lungi si incheiata pana la gat... tinuta care a starnit nemultumirea celor doi. Eu doream sa fiu decenta intr-o tara musulmana, tinuta care s-a dovedit total nepotrivita ulterior. Dar cum stiam ca la ora 13. 00 este oficierea casatoriei si ca seara tarziu vom merge la restaurant, l-am promis ca ma voi schimba cu o roche mai eleganta daca voi crede de cuvinta.

Oficierea casatoriei s-a facut la primarie unde alte surprize... la parterul cladirii erau multe sali sa zicem de asteptare si culoare pline cu flori. Flori inseamna coroane imense (ca la noi la inmormantari) sprijinite pe picioare din lemn, care stateau rezemate de pereti. Prima data am crezut ca am gresit locatia. Apoi varul meu mi-a explicat ca fiecare pereche aduce cate o astfel de coroana, care la ei nu simbolizeaza moartea, flori pe care angajatii le depun a doua zi in parcuri. La etajul cladirii erau mai multe sali de festivitati. Fiecare sala (au dimensiuni intre 50-100 mp. ) are mocheta pe jos, multe randuri de scaune (ca la teatru) si in fata pe un podium un birou. Sala era dotata cu sistem de sonorizare si se vorbea la microfon, totul pe un fundal muzical. Invitatii au luat loc pe scaune si la birou s-au asezat cei doi miri, doi martori (un fel de nasi, care nu trebuie neaparat sa fie sot si sotie) si ofiterul de stare civila imbracat cu o roba rosie. Ofiterul a fost deosebit de amabil cand varul meu ia spus de unde sunt eu si mama, si a oficiat si in limba turca si in engleza (special pentru noi). Si aici totul a durat mai mult decat la noi, s-a citit din codul familiei si din alte legi, si s-au facut multe glume... chiar si ofiterul glumea mereu... atamosfera mult mai calda si mai prietenoasa, fara urma de sobrietate cum este la noi. Mirii au semnat intr-un mare registru, si au primit certificate de casatorie (fiecare cate un exemplar semnat de amandoi). Apoi au urmat felicitarile, sampania, bomboanele si desigur alte glume. totul a durat cam doua ore. Apoi toata lumea a plecat urmand sa ne revedem la ora 21. 00 la restaurant. Nu exista festivitate religioasa; la musulmani la moschee nu se fac casatorii.

Acasa, am mancat si am recapitulat cu proaspeti miri cum s-a desfasutat totul. Si am recunoscut ca eram „ ca nuca-n perete” imbracata cu fusta lunga si incheiata pana-n gat, cand toate invitatele erau imbracate (indiferent de varsta) cu colanti si cizme pana la genunchi, si cu sacouri. Si foarte punk coafate; aveau parul vopsit in multe suvite de culori apropiate Atunci am vazut cat sunt de frumoase turcoaicele... caci pe strada in orasul vechi nu prea le vazusem la fata.

Seara eu m-am schimbat, am imbracat o roche neagra, eleganta care a fost pe placul miresei si am plecat la restaurant. Localul superb, amplasat pe malul Bosforului, sus pe o stanca, avea doua laturi din sticla ce ofereau o priveliste magnifica asupra starmtorii (cred ca eram singura care dadea atentie acestui lucru) ; cu vapoarele care au circulat toata noaptea si cu podul luminat frumos pe care desigur treceau masini. Localul era foaret mare, un singur salon imens, pe care nuntasii nu l-au ocupat in intregime, dar nimeni nu era deranjat ca la celelalte mese au venit clienti. In centru era un ring de dans, pe care se amestecau nuntasii cu clientii restaurantului. Muzica era occidentala, multa vreme nici macar muzica turceasca modena nu am auzit, pana cand nu i-am spus varului meu ca as vrea si ceva oriental. Atunci s-a dezlantuit fetele... iar baietii le aplaudau de la mese si le incurajau. Barbatii nu prea dansau, stateau la masa si vorbeau continuu in timp ce bateau ritmul cu picioarele pe sub masa. In schimb fetele mai mult pe ringul de dans au fost. De data asta fetele erau imbracate in rochii negre lungimea maxima fiind pana la genunchi; nici una nu a venit cu rochie lunga; si in locul treditionalelor picturi cu henna pe maini purtau bratari care se unesc cu un inel... din acelea care acopera palma la exterior.

Meniul a fost cat se poate de bogat; aperitive; chftelute foarte picante, sarmalute in foi de vita umplute doar cu orez, bucatele de piept de pui cu garnitura de piure de castane (parca asa era, in orice caz nu piure de cartofi) peste pane, carnati, pastrama si branzeturi. Apoi au urmat supele, dar nu le-am gustat... Una stiu ca era supa de iaurt (a fost peste puterea mea sa intelega cum vine asta si nici curioasa nu am fost). In permanenta pe masa se aducea bautura; diverse vinuri, bere, rake - o tarie care seamana la gust si aspect cu uzo (la fel se albeste cand este combinat cu apa), sucuri si cafelute (mici)... multe si marunte... continutul unei cesti de cafea era; un sfert caimac, in sfet zat si jumatate cafea. A spus cineva ca turcii nu beau alcool? ... ba da si inca peste masura la o nunta. Apoi au urmat fripturile; doner kebab – miel la rotisor; pirzola – cotlet de miel si sis kebab – frigarui de miel. Langa atata carne erau desigur si multe feluri de salate…. la unele predominau rosiile, la altele castravetii. si chiar salata de vinete ca la noi. Pe masa erau cam cinci feluri de paine, cu diferite gusturi si nu prea intelegeam cum pot turcii manca paine cu pilaf. De doua ori l-m intrebat pe varul meu daca stam acolo trei zile si trei nopti……atat de multa mancare si bautura era. (am stat doar pana dimineata). Cand s-a ajuns la desert, ma simteam deja ca omuletul lui Gopo…; baclavale, clatite, inghetata si budinci …. nici nu mai stiu ce era pe acolo …si desigur tortul miresei.

Darurile traditionale au fost si ele inlocuite cu bani, bani care am inteles ca sunt mult mai multi decat ar fi nevoie sa acopere cheltuielile de nunta (cam de 3-4 ori mai mult). Au fost si cateva cadouri simbolice, menite ori sa aduca noroc, ori sa strneasca glumele mesenilor.

A fost o petrecere pe cinste.

---

VIZUALIZĂRI: 13584 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI