Hotel Selena II - ,,Amerizare” reușită!

TIPĂREȘTE

Am ales hotelul pt. că: se incadra in bugetul de care dispuneam in momentul acela, mi-a plăcut cum arăta, nu mai fusesem demult la Sunny Beach si datorită apropierii de Sozopol pe care, de multă vreme, doream sa-l vizităm. Dar nu m-am aruncat orbește, aveam deja experiența unui hotel mic (Althea, din Albena) și știam la ce mă pot aștepta de la acest tip de hotel.

Am căutat informații, păreri și am ajuns la concluzia că ar fi o alegere bună pt. noi. A contat mult și faptul că se află in partea mai liniștită a stațiunii. Evident, nu mi-am inchipuit că ar putea fi ca la 4 stele!

Pentru că soțul meu nu poate avea liber in altă perioadă a verii, de cațiva ani mergem la mare in ultima decadă a lui august. N-am prea avut surprize neplăcute cu vremea, dar anul acesta a fost cu multă adrenalină din acest punct de vedere! In 20 august erau niște ploi si niste nori groși de ne-a topit tot entuziasmul pt vacanța la care visasem luni intregi... Am plecat imbracați ca de munte, cu pantofi sport si geci cu glugă și vânam pe fereastra autocarului orice rază de soare. Nu era destul cu vremea, mai aveam un fior și din cauza recentelor accidente de autocar -două la număr -soldate și cu victime. Dar n-au fost probleme, șoferul a condus responsabil. Am stat destul de mult la Giurgiu, vreo oră si jumătate și am trecut podul in coloană, bară la bară. După aceea am mers întins și am ajuns la Sunny Beach pe la orele 13.00

Știam că hotelul este in nordul extrem și luasem ca reper hotel Marvel pe care l-am văzut din autocar. Poate dacă ar fi fost foarte cald, am fi căutat un mijloc de transport, dar pt că era nor, am luat-o voinicește pe jos, roțile la valize erau bune, picioarele noastre la fel, așa că nu ne-am stresat din cauza distanței. Dar a însemnat o oră de mers relaxat și căteva opriri. Știam că hotelul este la stradă și a fost ușor să-l găsim.

La recepție am găsit oameni amabili și binevoitori, ne-au spus că este gata camera, că putem profita de gustările de la orele 16.00, iar după brățări să venim peste o oră. Un băiat a venit cu noi să ne arate camera. I-am spus ,,mulțumesc” și nu i-am dat nimic, pt că a fost spectator când eu mi-am târâit geamantanul pe o punticică arcuită, iar pe scări mi l-a dus băiatul meu.

Camera era spațioasă, incomparabilă cu cea de la Althea. Pe jos parchet laminat, mobilier relativ nou, un mic frigider, aer conditionat, un televizor micuț. In frigider am mai păstrat sticle de apă și știu că funcționa, la tv nu i-am dat niciodată drumul și nici la aer condiționat pt că nu a am avut nevoie. Lenjerie curată, prosoape 5 la număr-băiatul nostru nu a avut prosop mare, ci doar mic. Nu am ridicat salteaua sa văd cum arată, n-am studiat colțurile camerei și nu am luat in considerare mica pată de pe perdea. In balcon, măsuță cu două scaune și-minune! -un uscator de rufe. Tocmai când mi-am amintit că am uitat sfoara de rufe, iată că n-am avut nevoie! Pe lângă perdea, era si o draperie si plasa de țânțari de la ușă, plasă cam avariată. In tâmplător am aflat cum s-a putut produce avarierea, atunci când era sa intru direct prin ea, pt ca avea o culoare care te făcea să o ignori.

În cameră s-a făcut zilnic curățenie, lenjeria a fost schimbată o dată, prosoapele de două ori. Prima dată au fost uitate unele din baie, dar a doua oară, când le-am lăsat pe jos, le-a schimbat pe toate. Am dat, din prima zi, cateva leva femeii de serviciu și pe lângă cele menționate ne-a umplut de hârtie igienică, ne-a mai pus săpun și șampon. Și holul cu scările erau spălate zilnic. Într-o seară ne-au sărit siguranțele, a fost soțul la recepție și a revenit imediat însoțit de un tânăr care ne-a rezolvat problema.

Baia spațioasă și ea. Interesant, ca să nu zic șmecher gândită! De jos până la jumătate avea faință maro, pe care mai greu se vedea murdăria, dar se vedea! De la jumătate in sus era alburie cu vinișoare. Nu avea cadă, ci doar o margine mai ridicată din faianță. Săpun, șampon, hârtie igienică. Clar, nu sclipea de curațenie. Am suplinit cu Domestos din trusa de urgență, acolo unde era absolut necesar. Rezervorul wc-ului a fost piesa de rezistență! După a doua zi am băgat de seamă că nu se mai umple cu apă. Mi-am solicitat soțul să incerce să afle ce-i. Mi-a spus mirat că cineva oprise robinetul care aducea apa in rezervor. Măi să fie, ne sabotează femeia de serviciu in căutare de bacșiș, m-am gândit eu. Dar treaba s-a repetat și când ea nu avea cum să fie in cameră. Nu mai știam ce să credem, pt că mișcam robinetul ăla în toate direcțiile și pe urmă brusc, pornea apa. Până la urmă ne-am lămurit că nu faptul ca mișcam de robinet pornea apa, ci faptul că, loveam ușor rezervorul. Deci, mai clar, rezervorul declanșa apa dacă-i dădeai un pumn ușor, la mijloc, ca pe vremuri televizoarelor cu lămpi! Ne-am amuzat teribil cu asta! Nu tot timpul era nevoie de pumni, dar când era nevoie, o făceam. Aerisirea se facea si prin geamul cu plasă (bună!), și prin aparatul care pornea când se aprindea lumina.

Coș de gunoi am avut doar în baie, desi ar fi fost necesar unul și în cameră. Dulapul avea cateva umerașe, un raft jos și unul sus și o perie de pantofi!

Noi am stat la et. 2, spre stradă. Când am văzut pe unde ne duce băiatul am avut inima cât un purice când am ajuns la parter, lângă camerele de lângă ușa de intrare! Am răsuflat ușurată, dar doar pt puțin timp, după care m-am rugat să nu avem vedere spre vreun zid, perete, pomi, tufe și din astea ce țin de norocul nostru. N-aveam cum, pt că toate camerele sunt orientate spre mare si spre soseaua care duce la Elenite. Deci, n-am plătit anume, dar am văzut marea printre două clădiri, ce-i drept, dar am văzut-o din balcon! Erau câte două camere pe palier, iar scările erau in spirală, pt persoanele cu genunchi cu probleme, cum sunt eu, fiind un exercitiu de atenție extremă.

Am crezut că nu ne vom putea odihni din cauza zgomotului de mașini, dar după ce închideam ușa de la balcon era perfect.

Nu pot vorbi despre cele două piscine pt că nu am stat nici o zi la ele. La fel despre gustările dintre mese. Doar în prima zi am gustat niște pateuri și prăjiturele. Nici înghețata n-am gustat-o pt. că nu ne place.

In curte era un spațiu de joacă pt copii, pe care eu, care lucrez cu copiii mici, l-am considerat periculos, pt că pe jos era gresie. Pt cei mari erau o masă de biliard, una de tenis de masă, una de fotbal și două monitoare cu scaunele aferente pt jocuri de curse. Nu știu in ce codiții se foloseau pt că nu le-am încercat. Semnal Wi-Fi nu a gasit băiatul nostru, deși era afișat că au. Nu ne-a interesat nici asta, am putut sta 8 zile fără. Am văzut că aveau pătuțuri pt bebeluși, pt că solicitase cineva, la fel și scăunele pt masă.

Am ajuns și la masă. Loc suficient în interiorul restaurantului, pe două terase acoperite și intr-un colțișor cochet amenajat tip lounge. Ceea ce m-a uimit a fost amabilitatea personalului, caldura lor. A fost al 7-lea an de Bulgaria, dar nicăieri nu am văzut asemenea personal. Zâmbeau, erau mereu calmi, mereu gata să ia farfuria care se golea-niciodată fără să ceară voie, mulțumeau când ofeream noi farfuriile, glumeau cu copiii, ajutau turiști să ducă farfuriile la masă. Imediat cum se golea o tavă o și inlocuiau, tot timpul erau pe fază dacă ar fi fost nevoie de ceva. Întotdeauna cineva era la ușă, dar nu aveai senzația că e un cerber, păreau gazde care-și întâmpină musafirii. Am văzut că mulți mergeau în camere cu castroane vârfuite de fructe, pateuri, prăjiturele, pahare de vin și alte cele și nimeni nu le-a făcut observație, nici măcar o uitătură urîtă n-am văzut.

Mâncarea afost de banii pe care i-am dat, dar eu consider că nu am fost păcăliți. Dimineața erau produse care se repetau în zona pt produse calde:omletă, ouă ochiuri, macaroane fierte, mezeluri calde (aceleași pe care le gasești cam peste tot la ALL, la 3 stele), hrișcă (uneori) și niște pateuri cu brânză sărată care erau tăiate bucățele și care nouă ne-au plăcut. Dar in fiecare dimineață au fost produse care se schimbau:salamuri crud –uscate, șuncă presată (și nu din aceea ca folia de plastic), prăjiturelele, pateurile erau mereu altele. Niciodată in 8 zile nu am avut același lucru la micul dejun. N-au lipsit castroanele cu miere, iaurt, iaurt cu gem, nutela, cremă albă, gem, muștar, ketchup, roșii. castraveți. Pâinea a fost albă și de secară. Ca fructe au fost aproape zilnic felii de grapefruit, cateodată mere, nectarine și chiar prune. La prânz și seara au fost ca fructe pepene roșu și galben, struguri o dată. Brânza care nouă ne plăcea mult a fost o dezamăgire pt că părea făcută cu seu. A fost și un fel de cașcaval, dar și cașcaval de post. La prânz și seara câteodată părea că nu avem ce alege pt că predominau mâncăricile, dar dacă făceai combinațiile potrivite, nu te ridicai flămând. Am mâncat mai ales ce prezenta siguranță pt noi orez, cartofi. Carnea fie de pui, fie de vită sau porc era tăiată in bucăți mici și niciodată simplă, ci doar în amestecuri. Simple au fost servite chiftelute de-ale lor, cârnați, pește prăjit, crochete de pui, mici de-ai lor. Salatele erau in castroane, și singura amestecată a fost cea de roșii cu brânză și castraveți. N-am văzut niciodată salate cu maioneze, cu alte sosuri sau cu mezeluri tăiate printre ele. Au mai fost de varză, de morcovi cu mere rase, de salată verde și salată din dovlecei cruzi (am crezut că-s castraveți), de fasole boabe mari. Sucurile au fost din cele colorate, de dozator, nu le-am gustat. Nu știu nimic de vin, l-am văzut la alții în pahare, era negru și alb. Noi am mai baut bere, rece și slabă. Cafeaua de dozator.

Nu pot sa nu vorbesc și de minusuri, pt că ele au fost de neînțeles pentru mine. Deci, castroane și farfurii ciobite, mai ales castroanele, cred că aproape toate. Cești de cafea nespălate la exterior, pe acea dunguță. Olivierele păreau nespălate de ani, ți se lipea mâna de ele. Tacâmurile erau în ordine, spălate, acoperite pe jumătate. Nu pot să înțeleg cum să lași așa ceva, era vizibil. Am urmărit o fătucă din personal care s-a dus să ia cafea de la dozator. Eram curioasă să văd ce ceașcă va alege. Și-a ales direct un pahar de plastic! Or fi avut mașina de spălat vase defectă, nu pot înțelege neglijența asta. Îmi pare rău că nu i-am întrebat prietenește, dar nu m-a lăsat soțul meu.

Totuși, nu am avut niciun disconfort din cauza mancării, nici probleme de sănătate. Am fost doar mai atenți decât de obicei la ce și cât mâncăm și ne-a prins bine.

Plaja era la 5 min de mers pe jos. Aveam de traversat o șosea circulată, dar existau două treceri de pietoni și înainte de fiecare era câte o cocoașă menită să-i oblige pe șoferi să încetinească. Plaja liberă la orice oră, dar neîngrijită. Nu ești obligat să plătești umbrelă sau șezlong. Am văzut turiști-români nu prea, spre cinstea noastră-care lăsau ambalaje de mâncare pe plajă. Erau tomberoane care se goleau zilnic. Toalete nu există pe acea plajă, dar sunt robinete de spalat picioarele. Dușuri doar pt clienții anumitor hoteluri de pe plajă. Apa a avut la început alge, pe urmă s-a mai limpezit de la sine, nu le-a curățat nimeni. Plaja liberă era desparțită de cea care aparținea de Riu Paradise prin niște stânci. Apa din dreptul plajei libere avea și ceva pietre, așa că am mers in partea cealaltă. Apă limpede dimineața, cu peștișori, fără valuri mari. Departe de mal erau porțiuni unde apa ajungea, in unele locuri, până la genunchi, Dar trebuia să înoți ca să ajungi acolo. Pe plajă venea zilnic un băiat tuciuriu cu fructe în pahare mari, de plastic și doi băieței care vindeau porumb fiert și strigau ceva de ,,Championska Liga”. Porumbul era într-o oală de inox, cu capac, ei foloseau un clește tot te inox, clasă, ce mai! Numai că într-o zi, mergând spre masa de prânz îi văd pe ,,rafinații ” cu oala lor, înghesuindu-se între o mașină parcată și un gard viu. M-am apropiat să văd ce fac. Se aprovizionau. Acolo, printre buruieni aveau o sacoșă din acelea mari, de rafie și o pungă mare in ea, din care scoteau porumbul. Și peste toate era trântită o bucată de garduț cu țambre de lemn, iar ei scoteau porumbii (nu cu cleștele!) printre două țambre lipsă.Probabil gărduțul era de camuflaj. Asta era deci Championska Liga! Poftă bună la porumb!

Sunny Beach nu ne-a plăcut. Trotuare rupte, cu plăci lipsă, buruieni unde ar trebui să fie flori. În centru, la hotel Kuban era o mare de oameni și un vacarm de muzică. Pt. noi a fost sinonim cu Babilonul. Acolo gunoaiele se revărsau din coșuri, ne-am trezit izbiți de tineri nemți beți, acolo marea nu există, nu ai cum s-o auzi. Așa că am rămas in porțiunea dintre Victoria Palace și Hotel Helena, mult mai liniștită. Am fost la câteva terase din zona aceea pt ceva de băut, ceva dulce. Dar am gustat și din bucătăria bulgărească, și asta mai ales datorită celui mai simpatic și eficient ,,pescar de clienți”, Simeon, de la Dolphin Coast. Aici am mâncat un fel de musaca de brânză , sach mix, clătite și am regăsit siropul de mentă (căruia bulgarii îi spun simplu Menta) pe care l-am gustat in primul nostru an de Bulgaria, la Balcic. Dar nu numai măncarea a contat, ci și faptul că angajații erau extrem de drăguți și prietenoși, fata care ne servea ne-a întrebat din ce țară suntem pt că învățase câte ceva de spus clienților români.

Și uite așa au trecut zilele, cu timp frumos, cu oameni calzi (cel puțin ceea ce arătau), fără incidente. Înainte de plecare am cerut informații la recepție despre mijloacele de transport până în centru. Ni le-a dat, cu zâmbetul pe buze și într-o engleză cursivă o fată drăguță, care a venit cu noi să ne explice mersul autobuzelor afișat pe un perete. Autobuzele 5 și 8, 1, 50 leva biletul.Noi ne interesasem întâi de taxi,ea ne-a spus cât costă-15 leva-dar ne-a oferit și varianta mai ieftină. Nu s-au repezit să ne taie brățările, nu ne-au stresat cu nimic și, pt prima dată, cineva ne-a urat drum bun pe drumul de întoarcere!

Și poate că a fost bun și datorită acestei urări pt că dacă cu bulgarii am scos-o la capăt, românii ne-au făcu KO. Urcați în autocar, am constatat că nu existăm în lista de pasageri, desi biletele o dovedeau. Vina celei care ne-a emis biletele și al cărei nume e scris pe bilete. Șoferul, a fost foarte calm, drăguț și, cu ajutorul unui coleg care făcea aceeași cursă o bucată de drum, ne-a rezolvat problema, în sensul că au redistribuit cumva pasagerii. Așa că îi mulțumim lui Ștefan cel Cu Ochi Albaștri, iar pe duduia de la Brașov, am abonat-o la o reclamație, pt înțepăturile la inimă pe care le-am avut, de încordarea, până la Varna, când s-a completat autocarul.

A fost o vacanță frumoasă pt noi, odihnitoare și având în vedere faptul că hotelul se numește Selena, aș putea spune, cu referire la experiența noastră și parafrazându-l pe Neil Armstrong, că pt noi a fost un pas mic, dar poate fi un pas uriaș pt comunitatea AFA! Glumesc! Față de ce locuri minunate sunt descrise pe acest site, acesta e un colț dintr-o curte! Am lăsat Sozopolul pe altă dată, pt că am vrut să profităm de mare și de soare.

De când m-am întors, imi răsună în cap o melodie pe care am auzit-o în fiecare seară din balconul nostru, la un restauranat de peste drum. O cânta un interpret trecut de vârsta tinereții, care imita oarecum glasurile celor care facuseră celebre melodiile din repertoriul lui. M-a urmărit obsesiv cântecul acesta și-mi era ciudă că nu-l pot fredona pt că e în rusă. Acasă am aflat cine îl cântă și cum se numește: ,,Million of Scarlet Roses” - Alla Pugacheva. Souvenirul din Bulgaria, țara trandafirilor, pt membrii AFA! Cu drag!

---

VIZUALIZĂRI: 3387 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI