ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pentru mici si mari parcul dinozaurilor

TIPĂREȘTE

Cu cateva zile in urma, colega Carmen Ion a postat un foarte interesant review care a suscitat multe discutii despre logica taxelor de intrare la diverse obiective turistice din toata lumea. Am dat si eu ca exemplu tarifele practicate la Dino Parc Rasnov: 28lei adulti si 22 lei copii peste 3 ani. Daca mai adaugi transportul din parcare pana la parc, o apa plata si o inghetata la copii, o vizita la cetatea Rasnov care e la doi pasi, o familie cu doi adulti si doi copii scoate usor din buzunar 200 lei.

Parcul dinosaurilor este deschis zilnic intre 9.30-19.30 si vizitatorii beneficiaza de un ghid din ora in ora. In incinta lui de 1.44 ha inafara de spatial destinat dinozaurilor, se afla un shop cu amintiri, un cinema, terase, restaurant, un centru medical, sala de conferinte, o tiroliana si sase casute pe piloni in care se desfasoara activitati specifice, cum ar fi pictura sau colorarea machetelor si oualor de dinosauri.

Importanta obiectivului.

Dino Parc a costat 5 mil. eu si a fost realizat in proportie de 70% din fonduri europene. Este un proiect unic in Europa care merita efortul material de mai sus. In lume sunt doar cateva parcuri similare. Exponatele sunt de fibra de sticla, au fost lucrate in Germania si respecta dimensiunile originale. Prin constructia acestui parc, a liftului oblic cu crermaliera din oras spre cetate si reabilitarea centrului istoric , Rasnovul devine a treia statiune turistica din judetul Brasov, dupa Poiana si Predeal. La Dino Parc se asteapta un numar de 100000 vizitatori pe an si incasari de 500000eu/an.

Cateva generalitati unele stiute, altele uitate.

Dinozaurii au dominat planeta timp de 160 mil ani si au disparut brusc cu 65 mil ani in urma, cu mult inaintea aparitiei omului din cauze inca neelucidate. Cele mai raspandite teorii ar fi fie impactul globului cu un meteorit urias, fie o racire spectaculoasa a climei. Primele schelete fosile au fost descoperite imediat dupa anii 1800 si de atunci cercetatorii si-au indreptat atentia asupra acestor fascinante specii. Astazi se cunosc cca. 600 de specii de dinozauri grupati in 30 familii dar cercetarile aduc noi si noi elemente. Unii dinozauri erau carnivori, altii ierbivori, unele specii erau bipede, altele patrupede iar dimensiunile lor variau de la cativa zeci de centimetri cat o soparla, pana la lungimi de 30-40 m, inaltime 20 m si greutate de peste 50 t. Se inmulteau prin oua ca si reptilele de azi. Erau acoperiti de solzi iar culoarea varia intre cenusiu- verzui si galben inchis. Cele mai cunoscute specii sunt: tyranosaurus rex– cel mai de temut pradator, stegosaurul- cu placi osoase si spini de aparare la capatul cozii, brachiozaurul-ierbivor, care se hranea cu frunze din copaci si semana cu girafa de azi dar cu dimensiuni impresionante, brontozaurul-care traia foarte mult, mediul sau natural fiind mlastinile, arheopterix- reptile zburatoare de mici dimensiuni, stramosul pasarilor de astazi, pterodactyl- o reptile zburatoare dotata cu aripi fara pene. In premiera internationala este expusa macheta unui dinosaur zburator despre care cercetatorii din Houston au descoperit ca avea o portiune din corp acoperita de blana. A fost pentru prima oara expus, aici la Rasnov. Un tyrannosaurus a trait si pe meleagurile noastre, scheletul lui fiind gasit in Hateg. Deasemeni pe teritoriul Romaniei a fost descoperit Magherozaurus Dacus un diplodocus de mari dimensiuni.

Cum se ajunge.

Desi era o zi obisnuita de lucru, parcarea enorma era aproape plina. Am urcat cu un fel de trenulet (un tractor multicolor la care erau atasate vagoane) care circula din sapte in sapte minute. Prima statie a fost parcul. Biletele au costat 5 lei/persoana pentru cinci minute de urcat. Copiii sub sase ani nu platesc bilet iar celor mai mari nu li se practica reducere. Puteam merge si pe jos vreun sfert de ora urcus nu prea abrupt dar mne! greu la deal cu boii mici (referitor la mine, nu la nepoti). A doua statie este cetatea Rasnov. Exista si un lift cu cremaliera inaugurat luna trecuta care porneste din centrul Rasnovului si ajunge la cetate intr-un minut. Diferenta de nivel este de 165 m cu panta de 37 grade si proiectul este inspirat dupa liftul de la Salzburg. O cursa dus-intors cu acest lift costa 12 lei pentru adulti si 6 lei pentru copii dar avand alt traseu opreste numai la cetate dupa care trebuie coborat pe jos la Dino Parc.

Topografia parcului.

Se intra intr-o cladire moderna cu o sala lunga in care pentru acomodare sunt prezentate cateva fosile adevarate. Exista si un stand cu suveniruri tematice, o terasa descoperita, toalete, punct sanitar, monitoare in care sunt prezentate filme. De aici patrunzi intr-un spatiu plan destul de mare cu topogame, jocuri pentru copiii mici, tiroliene de diverse grade de dificultate pentru copiii mari si adolescenti, banci si casute de lemn montate pe piloni in care se desfasoara diverse activitati. La marginea acestui teren plan se afla “lacul preistoric” in care se balaceste un dinosaur de mari dimensiuni. De aici incepe urcusul (panta mica) in adevaratul parc cu dinozauri. Aleile sunt securizate cu balustrade de protectie si totusi trebuie ceva atentie din cauza pietrisului destul de mobil. La mijlocul colinei o ridicatura de pamant si pietre fumega simuland cu zgomote caracteristice un vulcan inainte de eruptie.

Exponatele.

Cele 45 exponate sunt amplasate in padure fiind incastrate pe platforme de beton. Se viziteaza in ordine cronologica padurea triasicului, apoi poiana jurasica si valea cretacica. In dreptul fiecarei machete este cate o placuta care reprezinta cartea de vizita a dinozaurului: aria geografica in care a fost raspandit, vechimea, caracteristici, dimensiuni. Raspandirea aceluias tip de dinozaur in America de Nord si Europa conduce la concluzia ca acum 200 mil. ani, cele doua continente erau unite. Cu siguranta ca-ti trebuiau cunostinte solide de palentontologie si arheologie ca sa le poti retine dar ghida- o fetita de nici 20 de ani- a explicat fiecare exponat pe intelesul tuturor. Cei mai mici dinozauri expusi au sub un metru inaltime si cel mult 2m lungime. Cel mai mare, sub picioarele caruia se pozeaza toata lumea are o lungime de 22m cap coada.Exponatele respecta cele mai noi descoperiri in domeniul paleontologiei. Unele exmplare au costat chiar si 100.000 de euro.

Cireasa de pe tort (gustata in special de prichindei).

Din loc in loc sunt amplasate anunturi si ecrane in care se spune ca un dinosaur ajuns in timpurile noastre e bolnavior si la orele 12 si 14 este scos la aer curat, la lacuri. Cu ragete amplificate de un difuzor la ora 12 a aparut in multimea de spectatori un dinozaur de marime medie. Toata lumea se tinea de el iar celor mici le era teama sa se apropie. Pentru cateva minute s-au sters diferentele de varsta si copii, parinti si bunici s-au bucurat cu aceiasi intensitate.

Merita sa vizitati Dino Parc!


[fb]
---
Trimis de Michi in 14.08.15 06:46:22
Validat / Publicat: 14.08.15 10:10:20
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.

VIZUALIZĂRI: 3362 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 O BRONTOZAURA DE ACUM 81 MILIOANE DE ANI
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX [14.08.15 10:10:01] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Dino Parc" (deja existentă pe sait)

Dan&Ema [14.08.15 12:22:35] »

Foarte exact si detaliat articolul. Eram si eu pe cale sa postez de pe Dino Parc cand ce citesc? Acest articol.

Cand ati fost la Dino Parc? Noi am fost luni si inca suntem in zona pana maine. Astazi am programat o zi de relas la pensiune pentru ca ieri am avut un program foarte incarcat prin prea aglomeratul si mereu pitorescul Bucegi

Michi [14.08.15 12:32:28] »

@Dan&Ema - Mai, ce-mi pare rau ca nu ne-am intalnit. Am fost tot luni pe la pranz si pe urma la cetate.

Dan&Ema [14.08.15 12:42:02] »

Inseamna ca ne-am intalnit intr-un fel.

Michi [14.08.15 13:13:39] »

@Dan&Ema -Da si nu pentru ca pe sot l-ai fi observat pentru ca avea un tricou afa, mare pentru mine.

andreea_c [16.08.15 11:15:31] »

@Michi - foarte bine venit articolul. Si noi ne pregatim sa mergem acolo peste 2 saptamani.

Eugenia55* † [24.08.15 13:30:04] »

In aceeasi saptamana ne-am indreptat si noi intr-acolo, fara substratul numit copchil, nepot, stranepot, cu gandul sa ne "maimutarim" si noi nitel printre dinozauri... ce sa vezi, desi nu era week-end, multime cata frunza, cata iarba (si cred ca era si ceva "iarba" ca era full de rockeri acolo si prin Rasnov), am zis pas, hai mai sus, la pestera, neah, masina peste masina, hai si mai sus, sosea super, padure multa si deasa, repede ajungi in Poiana Brasov, noi am descoperit varianta asta de drum doar de cativa ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreea_c, Dan&Ema, Eugenia55*, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDino Parc:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.0572350025177 sec
    ecranul dvs: 1 x 1