La restaurantul Sibiul Vechi, in cautarea lucrului bine facut!

TIPĂREȘTE

Caldura mare, mon cher, vorba lui nenea Iancu, dar pe o asa caldura, a trebuit sa fac, impreuna cu sotul meu, un drum la Sibiu. Problemele pe care le aveam de rezolvat nu necesitau mult timp, dupa aceea planuisem sa ne plimbam, sa mai luam lucrurile in seama, cum se spune pe aici, iar spre seara sa ne intoarcem acasa cu baietii nostri cei mari, care terminau programul de lucru.

Dimineata cand am plecat de acasa era placut, dar cand am ajuns la Sibiu am simtit ca ploua cu foc! Acasa, in curtea noastra plina de verdeata nici gand de asa ceva! S-a dus orice chef de plimbare si am cautat solutii de avarie. Locul care ne-a atras a fost libraria Humanitas de pe bd. N. Balcescu. De fiecare data cand avem ocazia, ii trecem pragul cu placere, dar de data aceasta am facut-o si din necesitate pt ca libraria este situata jumatate la parter si jumatate la demisol, intr-un fel de beci foarte frumos amenajat. Sunt multe incaperi, scaune, mese, se poate servi un ceai de calitate, muzica in surdina, miros placut de la sectorul cu lumanari parfumate Era atat de racoare acolo, incat de la o vreme, mi s-a facut frig. Am stat in jur de doua ore, rasfoind carti si nici n-am simtit cum a trecut timpul. Pana la urma stomacurile ne-au dat semnalul ca le venise si lor randul sa fie bagate in seama, asa ca am luat cartile alese, le-am platit, evident, si am iesit la suprafata si la caldura si mai mare decat atunci cand am intrat.

De ani buni, de cand erau copiii nostri mititei, locul nostru preferat de servit masa a fost restaurantul Mara, tot de pe N. Balcescu, care nu ne-a dezamagit niciodata. Numai ca de data aceasta am avut parte de o surpriza pt ca nu l-am mai gasit! Nu mai era nimic, ferestrele erau camuflate cu hartie, parea ca se renoveaza sau se schimba destinatia spatiului. Unde sa mancam asa incat sa fie aproape, sa nu mergem mult in caldura si sa avem parte si de racoare? Cu ceva ani in urma mancasem impreuna cu niste prieteni veniti din Germania la restaurantul Sibiul Vechi. Dar nu fusese o experienta fericita din multe puncte de vedere, asa ca de atunci nu i-am mai trecut pragul. Acum, insa, aflati la stramtoare, n-am prea avut incotro.

Restaurantul Sibiul Vechi este pe strada din spatele magazinului Billa, foarte usor de ajuns din zona turistica a Sibiului. Va spun ca am intrat cu strangere de inima si ma pregateam pt. situatii de suportat! Prima impresie a fost de surpriza pt ca era aproape plin, chiar ne gandeam ca nu vom gasi masa libera. Am gasit totusi. Era racoare, extrem de placut fata de parjolul de afara, muzica populara specifica zonei Sibiului, dar foarte incet.

Restaurantul este amenajat pe lungime, este lung si ingust si are doua randuri de mese despartite de un spatiu de trecere. Toate mesele sunt langa perete, lumina vine de la aplice rustice fixate, pe pereti. Am remarcat si lustrele rustice la care abajururile de sticla au fost inlocuite cu dantele traditionale. Masa frumos aranjata, fata de masa impecabila. Doar doi ospatari se ocupau de clienti,dar erau fiarte eficienti.

Imediat am fost luati in primire, cu amabilitate nemimata de catre unul din ei. Cand am deschis meniurile, mi s-a lungit fata! Cine m-o fi pus sa intru aici cand abia am inceput lupta cu kilogramele? Sotul meu n-avea bai, pt ca el din studentie si-a pastrat aceeasi greutate. Greu sa ma decid... Pana la urma am ales amanadoi supa de gaina, cu taitei, pt ca nu am vazut-o prea des in meniuri, apoi el - pastrama de oaie cu mamaliguta si salata de ardei copti, iar eu piept de pui cu cascaval. Desertul am zis sa-l comandam mai tarziu, in functie de cat loc si pofta va mai ramane.

Asteptand mancarea, am observat ca in jurul nostru se cam umpleau mesele. In spatele nostru a venit un grup mare de turisti polonezi, erau si romani destui.

Nu am avut de asteptat mai mult de 10 minute si a sosit supa. Foarte gustoasa, cu taitei adevarati, adica facuti, nu din punga, de la magazin. Felul doi ne-a fost adus la fel de rapid. Eu,care evitasem pastrama,socotind ca e prea mult am constatat ca portia mea era mult mai consistenta,dar ce sa fac,am mers inainte! Cu toate acestea, a mai ramas loc si de desert. Eu am luat galuste umplute cu inghetata alaturi de pere si visine in sirop, iar sotul meu traditionalii papanasi, dar tot cu visine, ca doar eram in plin sezon.

A durat mai mult pana a sosit comanda, dar nu ne grabeam sa iesim la caldura, asa ca nu ne-a deranjat. Asteptand, am vazut una din comenzile polonezilor. M-a intrigat felul in care arata (un ditamai castronul cu mamaliga cu branza si deasupra ceva carnuri, multe - bomba calorica, ce mai!) Doamne, cum se va numi minunea aia? Am luat un meniu si m-am lamurit: ii zicea tapsa, cu s de la sarpe. Asta e mamliga cu branza, bucatele de carnati, afumatura, pastrama. Si daca m-ar fi lasat silueta, nu ma lasa fierea! Poate doar sa o miros. L-am invidiat pe polonez! Ferice de tine ca esti sanatos!

A venit si desertul nostru:nemaipomenit! Papanasii ii stiti, cam peste tot sunt buni,dar acestia aveau si visine fierte in sirop. La mine era o galusca speciala, nu ca cele cu prune,avea o crusta usoara si era umpluta cu inghetata ,iar langa ea, felii de pere si visine fierte in sirop. Un dulce moderat,putina grasime si multe fructe-super! Da-o-ncolo de dieta ca a meritat, mi-am zis eu! A meritat si ca pret. Am platit pt tot ce am pomenit, plus doua pahare de vin, 103 lei - fara tipsul ospatarului!

Am fost foarte multumiti, am plecat ospatati, dar nu imbuibati, fara starea aceea de satiu care te trage la somn si ne-am schimbat parerea despre restaurant. Vom reveni cu incredere acolo, si trebuie sa recunosc, in ciuda tuturor oprelistilor, ca tare ma mai ispiteste gandul de a gusta macar un fel din acelea ciobanesti, traditionale. Pai mananca polonezii si un roman nu?

Si ca sa fie o zi perfecta, am avut parte si de o intalnire neasteptata. In Piata Mare maestrul Gheorghe Zamfir repeta, cu orchestra lui, pt concertul din seara respectiva. Asa ca ne-am putut rasfata si sufletul, cateva minute, pt ca era greu sa rezisti mai mult in caldura. Ne-a impresionat seriozitatea, scrupulozitatea cu care se pregatea, el, care este un nume si dupa atatia ani de experienta! Avea si un tanar care prelua cantecul cand maestrul isi mai tragea sufletul. Talentat si tanarul, nimic de zis, dar in vreme ce el canta doar cu gura, maestrul canta si cu sufletul, de mi-a adus lacrimi in ochi!

In concluzie, cred ca se justifica titlul ales. Am avut parte de lucruri bine facute: si la librarie, si la restaurant si in Piata Mare. Si va rog, nu ma judecati gresit! Nu are legatura cu politica! Pur si simplu mi s-a parut ca se potriveste, iar cand lucrul e bine si cu drag facut, satisfactia e pe masura!

---

VIZUALIZĂRI: 2660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI