Info practic Valencia – mic îndrumar pentru „începători”

TIPĂREȘTE

Din nou în Spania, ţară pentru care – mărturisesc – am o mare slăbiciune; într-un top al preferinţelor, aş plasa-o probabil pe podium, pe un onorant loc 2, după Grecia.

De data asta am ales Valencia. De ce? Pentru că perspectiva vizitării unui oraş interesant şi totodată a scăldatului în Mediterana mi s-a părut o combinaţie irezistibilă, mai ales după ce, anul trecut, am poposit numai pe fugă la Barcelona şi, presaţi de timp, nu am ajuns decât pentru un sfert de oră pe plajă, unde am salivat pofticios privindu-i pe fericiţii care se zbenguiau în apă. Chiar aşa: ce o fi fost în mintea mea de m-am supus de bunăvoie şi nesilită de nimeni unei asemenea cazne?!!

Dar să revin. Aşadar, Valencia. 7 zile (6 nopţi), timp pe care, după o documentare relativ serioasă, l-am considerat arhisuficient pentru acoperirea tuturor obiectivelor care-mi făceau cu ochiul. Aici m-am cam înşelat, neluând în calcul căldura şi faptul că după-amiezele le rezervasem plajei. Şi oricum, deşi permanent eclipsată de sora mai mare şi mult mai mediatizată – am numit aici Barcelona –, Valencia îşi aşteaptă vizitatorii cu o ofertă incredibil de bogată. Sigur, nu-l are pe Gaudí, şi nici o echipă de fotbal care a scris istorie şi al cărei stadion constituie în sine un obiectiv turistic de prima mână, şi n-are dealuri de pe care să se deschidă panorame spectaculoase (ale oraşului înecat în smog!). Hei, fani ai Barcelonei, fiţi pe pace, nu am de gând să vă critic oraşul de suflet, pe care şi eu îl admir; constat doar că poluarea e mai puţin prezentă la Valencia.

Înainte de a purcede la descrierea locurilor pe unde am hălăduit în acest sejur, m-am gândit însă că n-ar strica să vă împărtăşesc câteva informaţii practice şi impresii generale care s-ar putea dovedi – eventual – utile celor care vizitează pentru întâiaşi dată Valencia.

Al treilea oraş ca mărime al Spaniei (circa 800.000 de locuitori) şi capitala comunităţii autonome Valencia a fost fondat de romani în anul 138 î. Hr. Numele său latinesc era Valentia, care însemna „putere” dar şi „vitejie”. După căderea Imperiului Roman oraşul a fost cucerit de vizigoţi şi mai apoi de mauri, care l-au numit Balansiyya. Vestigii ale acestei perioade se regăsesc în zidurile de la Baños del Almirante iar turnul Catedralei – El Micalet (El Miguelete) – este de fapt un fost minaret. Rodrigo Díaz de Vivar - celebrul El Cid - a recucerit pentru prima dată Valencia în 1094 şi a transformat cele nouă moschei ale sale în biserici. Între sec. XI-XIII Valencia a intrat succesiv sub stăpânire creştină, apoi din nou musulmană, pentru ca în 1238 regele Jaime I al Aragonului, supranumit „Cuceritorul”, să o supună definitiv şi să o declare regat, parte a Coroanei Aragonului („Corona de Aragón”).

Secolul de aur (XV) al Valenciei a fost marcat de o creştere semnificativă a populaţiei, înflorirea artelor şi un avânt al economiei, cu precădere al industriei textile. Mărturie în acest sens stă Lonja de la Seda – Bursa Mătăsii, a cărei înfiinţare a transformat Valencia într-un important centru comercial şi a permis bancherilor săi să finanţeze parţial expediţiile lui Columb în Americi. Alte construcţii datând din aceeaşi perioadă sunt Torres de Serranos, Miguelete, capela regilor de la Convento Santo Domingo şi universitatea.

După descoperirea Americilor, comerţul european s-a reorientat către domeniile spaniole de peste ocean, în detrimentul negoţului în bazinul mediteranean. Dar exploatarea resurselor Americilor a fost apanajul Castiliei şi drept urmare, încă de la începutul secolului al XVI-lea Valencia a cunoscut o criză economică puternică. Războiul pentru succesiunea la tronul Spaniei (1702-1709) a adâncit declinul Valenciei, care, susţinând cauza lui Carol de Austria, marele învins, şi-a pierdut independenţa, fiind alipită Castiliei. Oraşul şi-a mai revenit totuşi în sec. XVIII mulţumită industriilor mătăsii şi ceramicii. A stat pentru scurt timp sub ocupaţia trupelor lui Napoleon, după care şi-a câştigat renumele de susţinător al tendinţelor revoluţionare şi liberale. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea Valencia a cunoscut o perioadă de prosperitate economică şi culturală, ca şi de expansiune, continuată şi în veacul XX. În Războiul Civil, a fost între 1936-1937 capitala Spaniei republicane, fiind supusă bombardamentelor flotei fasciste italiene. În martie 1939 oraşul a capitulat în faţa forţelor naţionaliste. Dictatura franchistă a impus nenumărate restricţii, printre care interzicerea activităţii partidelor şi a folosirii dialectului valencian, dar la începutul anilor 1960 economia a pornit să-şi revină datorită proiectelor majore de urbanism puse în aplicare. După revenirea Spaniei la democraţie (1976) oraşul a evoluat continuu şi mari investiţii, ca de exemplu construcţia metroului, a Palatului Muzicii sau a Oraşului Artelor şi Ştiinţelor, restaurarea unor obiective de interes (Torres de Serranos) sau a unor cartiere întregi (El Carmen) şi amenajarea plajelor şi a falezei (Paseo Marítimo) au dat un nou impuls turismului.

Valencia este aşezată la distanţă aproximativ egală (350 km) de Madrid şi Barcelona, într-o câmpie, pe ţărmul Mediteranei şi pe malul râului Turia, cunoscut pentru ravagiile făcute de-a lungul secolelor. După inundaţiile catastrofale din 1957 s-a luat decizia devierii cursului său şi de-a lungul albiei secate au fost amenajate Jardines de Turia, devenite un adevărat simbol al oraşului. De ce e important acest aspect? În primul rând pentru că terenul mlăştinos explică abundenţa culturilor de orez din zonă – aşa-numitul „orez de Valencia”, alb, cu bobul scurt, din care se prepară faimoasa paella, o invenţie locală. În al doilea rând, fiindcă, probabil tot din cauza terenului mlăştinos, autorităţile n-au reuşit să rezolve în întregime problema canalizării: atenţie aşadar la mirosul greu de suportat degajat de gurile de canal!

Aşezarea Valenciei la Mediterana se traduce printr-o climă subtropicală, cu ierni blânde şi veri foarte călduroase. Temperatura medie în ianuarie, luna cea mai rece, este de cca. 12°C, iar în august, luna cea mai fierbinte, de 26°C. Noi am „prins” însă maxime de 35-38°C iar la disconfortul pe care l-am resimţit a contribuit şi gradul mare de umiditate din aer – nu ştiu exact cât a fost, dar bănuiesc că în jur de 70%. Rezultatul: n-am făcut faţă decât aplicând binecunoscutul slogan „pauzele lungi şi dese (de hidratare) – cheia marilor succese”. Pe de altă parte însă, apa mării a fost incredibil de caldă – în jur de 27°C după-amiaza pe la ora 6, când ajungeam noi la plajă.

De ce vă dau aceste amănunte? Pentru a preciza că vara nu este – probabil – perioada cea mai potrivită pentru vizitarea Valenciei. Dacă nu sunteţi interesaţi să faceţi plajă şi baie în Mediterana, sfatul meu este să vă orientaţi spre anotimpurile de tranzit – primăvara şi toamna. O opţiune bună ar fi luna martie (temperatura medie 15°C), când, între datele de 1 şi 19, se organizează cea mai aşteptată sărbătoare de peste an: Las Fallas. Originile acesteia se găsesc în tradiţia rugurilor aprinse pe 19 martie în onoarea Sfântului Iosif şi pentru a marca sosirea primăverii. Cu timpul, lemnul ars a fost înlocuit cu nişte construcţii butaforice – fallas – plimbate pe care alegorice, cărora pe data de 19, în acompaniamentul focurilor de artificii, li se dă foc, salvându-se una singură pentru Muzeul Fallero. Pentru detalii privind această sărbătoare, puteţi accesa visitvalencia.com/en/what ... ties/the-fallas.

Evident, manifestări au loc în oraş şi de Crăciun, Paşti şi Corpus Christi, dar şi în iulie, când se desfăşoară Feria de Julio, care include concerte la Palau de la Música sau în aer liber (şi gratuit) în Jardines Reales, focuri de artificii, o „bătaie cu flori” şi lupte cu tauri. Plimbându-ne prin Jardines Reales am văzut că exista un spaţiu îngrădit şi o scenă, special ridicată pentru aceste spectacole, care din păcate începeau de la ora 10 seara, prea târziu pentru noi. La fel, la arene erau lipite afişe care anunţau coride spre sfârşitul lunii.

Alături de spaniolă (castiliană), în oraş şi împrejurimi se foloseşte şi valenciana, un dialect catalan. Mult timp neglijată sau chiar interzisă, valenciana este acum predată în şcoli şi la universitate. Să nu vă mire, aşadar, dacă veţi vedea nume de străzi sau instituţii scrise altfel decât în spaniolă sau dacă, în mijloacele de transport în comun veţi zări anunţuri în două limbi.

În afara spaniolei şi valencianei, localnicii nu prea cunosc alte limbi. Cu greu veţi găsi pe stradă oameni care să vă poată răspundă la o întrebare pusă în engleză sau franceză. Sigur, situaţia e alta în hoteluri sau la restaurantele din zonele turistice. E greu pentru mine de înţeles de ce nici măcar tinerii nu vorbesc engleza, cu toate că, în mod cert, programa de învăţământ cuprinde şi la ei cel puţin o limbă străină.

Fac aici o scurtă divagaţie: pe AFA s-a dezbătut frecvent, cu diverse ocazii, subiectul cunoaşterii de limbi străine. S-a afirmat, de pildă, că francezii refuză să înveţe engleza din aroganţă. Din experienţa mea pot spune că nu numai francezii, dar şi italienii, spaniolii, portughezii şi chiar grecii pe care îi iubim atât de tare nu sunt, în general, cunoscători de limba engleză. Observaţi că e vorba aici de popoare din sudul Europei? În ţările scandinave sau în Olanda engleza e un fel de a doua limbă maternă.

Presupun că majoritatea turiştilor români ajung la Valencia pe calea aerului, la Aeroportul Manises din localitatea cu acelaşi nume, situată la circa 8 km vest de Valencia. După cum cred că ştiţi deja, mai multe companii low cost operează din Bucureşti şi alte oraşe din România curse directe către Valencia şi, dacă le veţi urmări cu tenacitate site-urile, puteţi obţine un preţ de circa 100 euro pentru un return ticket. Zborul durează în jur de 3 ore şi 15 minute şi la aterizare panorama ţărmului este încântătoare. Aeroportul Manises nu este mare, are un singur terminal, şi nu mi s-a părut foarte bine organizat: noi am bâjbâit căutând un birou de informaţii şi pentru a ne procura biletele de transport.

Din aeroport se poate ajunge în oraş cu un autobuz de linie, cu shuttle bus sau cu metroul (liniile 3 şi 5), care face legătura atât cu centrul, cât şi cu gara şi portul. Este mijlocul de transport pe care l-am preferat şi noi: după o discuţie lămuritoare (în engleză!) cu funcţionara de la ghişeul de informaţii, am cumpărat două tipuri de bilete. Primul a fost pentru transportul cu metroul aeroport-oraş dus-întors (biletele obişnuite de metrou nu sunt valabile pentru aeroport pentru că se iese din zona A); un bilet dus costă 4,5 euro, dar luând dus-întors am plătit pentru amândoi 12 euro în loc de 18. Al doilea tip de card pe care l-am achiziţionat se cheamă T3, costă 9,70 euro+2 euro cardul ca atare, pe care l-am reîncărcat la o tutungerie după 3 zile, şi permite efectuarea unui număr nelimitat de călătorii, atât cu autobuzul cât şi cu metroul, pe durata a 72 de ore. Există şi T1 (valabil pentru o zi), care costă 4 euro+2 euro cardul, şi T2 (valabil pe 2 zile; 6,70+2 euro).

Altfel, o călătorie cu autobuzul sau metroul în zona A costă 1,5 euro. Biletele se pot cumpăra din staţiile de metrou sau de la şoferul de autobuz.

Alte variante care permit economisirea de bani la transport sunt „Bonometro” – 10 bilete de metrou la preţul de 7,20 euro; „Bonubús” – 10 bilete de autobuz la preţul de 8 euro. Pentru alte informaţii privind transportul în comun în Valencia, puteţi accesa avmm.es/web/avmm.

Valencia are 6 linii de metrou, care fac legătura cu aproape toate obiectivele de interes turistic, cu excepţia Oraşului Artelor şi Ştiinţelor. În centrul vechi, de pildă, există staţie lângă gară (Estación del Norte). Două din linii – 4 şi 6 – sunt de fapt metrouri uşoare, de suprafaţă, sau mai simplu spus, tramvaie. Pentru harta metroului din Valencia, accesaţi valencia-tourist-guide.co ... -metro-map.html.

O hartă a celor 52 de linii de autobuze găsiţi aici: valencia-cityguide.com/im ... cia-bus-map.pdf.

Dacă, la fel ca noi, vă veţi alege un loc de cazare mai departe de centru (voi scrie şi un review de cazare) şi veţi fi nevoiţi să vă deplasaţi cu metroul, tramvaiul sau autobuzul, vă sfătuiesc să consultaţi traseele pe internet înainte de a porni la drum; în staţii nu există hărţi. În schimb veţi găsi afişaje electronice cu numărul de minute până la sosirea următorului autobuz sau orarul acestuia, pe care e util să-l verificaţi, mai ales că în weekend mijloacele de transport circulă la intervale mai mari.

În afara drumului de la şi înapoi către aeroport noi am evitat folosirea metroului. De asemenea, nu am circulat cu taxiul – am observat doar că taxiurile din Valencia sunt vopsite în alb. Am preferat autobuzele, pentru a vedea cât mai mult din oraş. Am circulat cu autobuzul 62 de „acasă” până în centru (Plaza del Ayuntamiento sau Mercado Central), cu tramvaiul 4 până la plajă (staţiile Eugenia Viñes sau Les Arenes), cu autobuzul 32 din centru până la plaja Malvarosa şi cu autobuzul 1, care circulă paralel cu Jardin del Turia. Autobuzele şi tramvaiele nu sunt neapărat foarte noi, dar au toate aer condiţionat şi scaune confortabile şi staţia care urmează este afişată şi anunţată. Atenţie, se fac controale – noi am avut parte de două asemenea intervenţii.

O opţiune de luat în considerare este şi Valencia Tourist Card, cu următoarele variante: 24 ore: 15 euro; 48 ore: 20 euro; 72 ore: 25 euro. Pensionarii beneficiază de o reducere de 15%. Cardul asigură accesul gratuit la toate mijloacele de transport, inclusiv la metroul către aeroport, precum şi discounturi la muzee şi alte obiective turistice, la unele restaurante, baruri şi magazine. Se poate achiziţiona şi online, cu un discount de 10%. Povestea cu VTC este destul de complicată; pentru a vă decide dacă merită sau nu să faceţi o asemenea „investiţie”, vă sugerez să vizitaţi site-ul valenciatouristcard.com/en/home.

Dacă – din varii motive – ajungeţi la Valencia cu maşina, cel mai bine este să o lăsaţi în apropierea locului de cazare şi să vă deplasaţi pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Arterele noi ale oraşului sunt foarte largi şi au benzi de parcare iar în centru, în zona mai „înghesuită”, există parcări subterane. În Valencia, ca şi în celelalte părţi ale Spaniei pe unde am fost, am remarcat numărul relativ mic de motociclete (italienii şi grecii rămân în topul utilizatorilor acestor mijloace de transport), comparativ cu cel al bicicletelor, pentru care au fost amenajate, mai peste tot, piste speciale.

- Aeroport: Planta de Llegadas, Manises; deschis martie-octombrie: luni-vineri 8.30-20.30, sâmbătă & duminică 9.30-17.30; noiembrie-februarie: luni-vineri 8.30-20.30, sâmbătă 9.30-17.30, duminică 9.30-14.30

- Primărie – Plaza del Ayuntamiento, chioşc aflat vizavi de clădirea Poştei Centrale; deschis luni-sâmbătă 9-19, duminică 10-14

- Plajă (vizavi de hotel Neptuno); deschis 18 iunie-13septembrie: luni-sâmbătă 10-17, duminică 10-14

- Plaza de la Reina nr. 19; deschis luni-sâmbătă 9-19, duminică 10-14

- Joaquín Sorrola – Estación Valencia Joaquín Sorolla, Calle San Vicente nr. 171; deschis luni-vineri 9-18, sâmbătă & duminică 10-13

- Port – Estación de ACCIONA, Muelle de Poniente; deschis exclusiv pe durata staţionării vaselor de croazieră

- Paz – Calle de la Paz nr. 48; deschis luni-vineri 10-18, sâmbătă 10-14

Toate punctele de informare turistică sunt închise în zilele de 1 ianuarie, 6 ianuarie şi 25 decembrie.

Cele mai multe muzee, biserici şi alte atracţii istorice sunt concentrate în Ciutat Vella – Oraşul Vechi. Deşi aparent distanţele dintre ele nu sunt mari, nu veţi reuşi să le vizitaţi într-o singură zi. După părerea mea, vă sunt necesare 2-3 zile, şi asta „lucrând în ritm susţinut”, deşi, desigur, depinde ce anume vă interesează şi căror obiective doriţi să le acordaţi mai multă atenţie. Pentru moment, puteţi reţine următoarele aspecte: unele obiective sunt bine semnalizate prin indicatoare stradale, altele nu; o parte sunt închise la prânz dar orarul nu este respectat peste tot cu stricteţe; lunea muzeele sunt închise; intrarea la unele biserici se plăteşte, în timp ce la altele este liberă; preţul biletelor este modic (în general 2-3 euro, cu excepţia catedralei – 5 euro); la unele muzee, ca de exemplu Bellas Artes, vizitele sunt gratuite, la altele (Museo de Ceramica González Martí) intrarea e liberă în zilele de duminică; la toate obiectivele cu plată se aplică reduceri pentru pensionari. De care am beneficiat şi noi: am plătit de pildă 1 euro în loc de 2 la mai multe biserici iar la catedrală 3,5 euro. Şi asta fără să ni se ceară taloanele de pensie, doar declarând că suntem „pensionista” (hm, nu prea flatant, nu-i aşa?).

Ciudad de las Artes y las Ciencias – Oraşul Artelor şi Ştiinţelor (deschis 10-20; în august 10-0) este un complex situat în partea de sud-est a oraşului, în Jardin de Turia. Cuprinde mai multe clădiri cu arhitectură futuristă, care se pot vizita separat sau pe baza unor bilete combinate. Biletul standard de intrare la Oceanográfic costă 28 euro, la Muzeul Ştiinţei 8 euro, la Hemisferic 8,80 euro, iar pentru întreg complexul preţul este de 36 euro. Se aplică reduceri pentru copii, pensionari şi grupuri. Cu Valencia Tourist Card se beneficiază de un discount de 15%. Există şi bilete pe 2 sau 3 zile. Pentru detalii, accesaţi shop.visitvalencia.com/en ... ons/tickets-cac. Aruncaţi o privire şi la rubrica „Offers” de pe site.

Bioparc – Grădina zoologică. Acest nou-apărut pe harta atracţiilor turistice din Valencia se află în cartierul Sant Pau, în capătul vestic al parcului Turia. Este deschis din noiembrie până în martie de la orele 10 până la 18; în aprilie, mai, iunie, septembrie şi octombrie până la orele 19; în lunile iulie şi august până la orele 20. Biletul standard este 23,80 euro, respectiv 18 euro pentru copii între 4 şi 12 ani (pentru cei cu vârsta sub 4 ani intrarea este gratuită) iar pensionarii plătesc 17,50 euro. Alte informaţii găsiţi pe bioparcvalencia.es.

Şi aici există reduceri pentru posesorii de VTC. De asemenea, se pot face combinaţii de bilete cu Oraşul Artelor şi Ştiinţelor, acestea două fiind cele mai „scumpe” obiective din Valencia. De aceea cred că achiziţionarea cardului Valencia Tourist se justifică numai în cazul în care se doreşte vizitarea lor. Oricum însă, e nevoie de o „documentare” atentă pentru a găsi combinaţia cea mai bună din punct de vedere financiar dar şi al timpului pe care îl aveţi la dispoziţie.

Este probabil cazul să menţionez aici că deşi ne-ar fi făcut teoretic plăcere să vizităm Oceanográficul, poate şi Hemisfericul, durata unei atari vizite şi efortul implicat în parcurgerea distanţelor lungi, dar mai ales preţul biletelor ne-au descurajat şi am renunţat; le-am văzut doar pe dinafară. Cu reducerea aplicată pensionarilor, tot am fi cheltuit, Adrian şi cu mine, 63 de euro pentru cele două obiective, ceea ce ni s-a părut prea mult. Pentru comparaţie, faţă de Oceanográficul din Valencia, unde biletul standard costă 28 euro, la Oceanariumul din Lisabona preţul este de 17 euro, la Aquariumul din Barcelona 18 euro iar la Sea Life Istanbul – 42 de lire turceşti (aproximativ 14 euro).

Valencia îmbină vechiul cu modernul, străzile înguste din centru cu bulevardele largi, clădirile de secol XIV-XVIII cu edificii cu arhitectură avangardistă. Dar oriunde v-ar purta paşii, fie prin Ciutat Vella, fie printr-unul din cartierele noi şi ultramoderne, veţi remarca curăţenia (desigur, ca mai peste tot în lume există şi locuri mai murdare, ca de exemplu în apropierea gărilor şi autogărilor), dar mai ales abundenţa vegetaţiei: spaţii verzi ce mărginesc străzile, parcurile pline de pomi şi bănci (semn clar al grijii pentru confortul cetăţenilor), mici scuaruri cu iarbă şi pomi, uneori cu câte o fântânică în mijloc, neapărat încadrate de câte un local cu terasă unde, începând de pe la orele 10 clienţii încep să vină pentru a sorbi o cafea şi a sta la taclale cu vecinii iar turiştii pentru a se odihni după vizitele prelungite prin biserici şi muzee.

Multe asemenea „plazas” – Reina, Virgen, Ayuntamiento – au devenit în timp adevărate puncte de reper ale Valenciei, locuri preferate de întâlnire şi socializare. Pentru spanioli viaţa începe după căderea serii – atunci se adună la terase, îşi scot copiii şi câinii la plimbare sau se aşază pur şi simplu pe o bancă pentru a se răcori puţin, în timp ce tinerii se îndreaptă spre cluburile şi barurile de noapte (unele cu program de flamenco) din cartierul El Carmen. Sunt oameni extrem de comunicativi şi săritori – ni s-a întâmplat nu de puţine ori să fim abordaţi de localnici care au sesizat că aveam dificultăţi de orientare şi s-au oferit să ne ajute din proprie iniţiativă. Problema e, mă repet, că dacă nu ştii limba spaniolă e cam greu să te înţelegi cu ei, mai ales că te „mitraliază”, vorbind iute şi înghiţind silabele. Pe de altă parte, sunt şi atât de „prietenoşi”, încât nu se dau în lături să-ţi ceară o ţigară dacă te văd că fumezi. Eu am fost acostată la terase sau pe plajă şi după ce, de două sau trei ori, am dat curs cererilor, am început să le refuz replicând „no tengo mas” – nu ştiu dacă e o exprimare corectă în spaniolă dar m-au înţeles şi m-au lăsat în pace. Oricum, n-am habar de unde până unde ideea asta că ţigările trebuie „shareuite” – am remarcat obiceiul de a cere ţigări necunoscuţilor pe stradă anul trecut, în Franţa. Sfatul meu este ca, în cazul în care sunteţi fumători, să nu vă ţineţi pachetul cu ţigări la vedere.

Cât despre cerşetori în adevăratul sens al cuvântului, sigur, sunt şi dintr-ăştia, dar foarte puţini; nu i-am zărit decât prin preajma bisericilor. Bănuiesc că unii din ei erau ţigani români.

Cei mai mulţi turişti erau spanioli, dar am văzut şi destui francezi şi italieni. Despre apetenţa italienilor pentru turismul cultural ne-am convins încă din 1991, la primul nostru circuit în Grecia, când ne-am „împiedicat” de ei la toate siturile arheologice. Conversaţie la Delphi: Soţul: „Ce caută ăştia aici? N-au destule pietre şi la ei în ţară? ” Eu: „Astea-s mai vechi”. El: „Aha!”.

Ritmul vieţii e lejer în Valencia – nimeni nu pare să se grăbească, să fie stresat sau să alerge ca să prindă autobuzul. Ambianţa generală este relaxată, oraşul mi s-a părut sigur şi este o plăcere ca, după vizitarea obiectivelor turistice, să te plimbi prin parcuri, să urmăreşti artiştii stradali ori să poposeşti la o terasă pentru a privi trecătorii (femeile bine îmbrăcate şi asortate; anul acesta se pare că şortul este „la pièce de résistance”), a te hidrata şi – de ce nu? – a lua masa.

Nenumărate localuri îşi aşteaptă clienţii la aproape fiecare colţ de stradă. Există baruri de tapas, unde te poţi servi singur cu pinchos şi mondaditos, aperitive cu preţuri de 1-2 euro/bucata constând din bucăţi de pâine cu diverse umpluturi (ton afumat, calamar, legume prăjite, tortilla, jamón, brânză, salată, patatas bravas etc.). Am dus totuşi dorul tapasurilor „free” din Andaluzia; la Valencia nu am primit decât de două ori din partea casei câte un castronel cu măsline. Cărciumioarele te ademenesc la prânz cu „meniu del día”, cu preţuri de 8-13 euro. Meniul zilei e format din două feluri de mâncare: la felul întâi poţi alege, de pildă, dintre mai multe variante de paella, salate şi paste sau o supă rece (gazpacho); la felul doi ai la dispoziţie piept de pui, sepie sau peşte cu fructe de mare la grătar (fritura mixta), file de vită sau creveţi. În plus, primeşti şi o băutură – o halbă de bere, un suc sau o cafea. În apropiere de Mercado Central noi am mâncat aşa de două ori (preţ 10 euro/persoană), dar în ultima zi am preferat o pizza de dimensiune medie, care a fost excelentă, şi o halbă mare de bere – 7,50 euro de persoană la ofertă.

Şi dacă tot am pomenit de paella, să precizez că aceasta este cea mai cunoscută invenţie gastronomică valenciană, orezului adăugându-i-se carne de pui şi iepure (deşi eu am mâncat paella valenciană făcută numai cu carne de pui), fasole de unt, fasole urcătoare sau anghinare, roşii, rozmarin proaspăt, boia dulce, şofran, usturoi (opţional), ulei de măsline, sare şi apă. Există însă şi „paella de marisco” (cu fructe de mare), după cum şi combinaţii de pui cu creveţi, pui şi iepure etc. În general, paella pentru 2 persoane costă 10-12 euro. Orezul (arroz) se poate pregăti în fel şi chip, ca de exemplu la cuptor (al horno) sau cu cerneală de sepie (arroz negro). O altă specialitate locală este fideuá, care se prepară practic la fel ca paella, dar nu cu orez, ci cu paste.

Ca băuturi specifice, la Valencia eu am descoperit horchata – o răcoritoare de culoare alb-cremoasă care are la bază tuberculii plantei numite ciufă sau căprişor, cunoscută în Egipt încă din antichitate. Mai mult decât atât, veţi vedea că unele localuri şi-au luat titulatura de „horchateria”; servesc produse de patiserie şi, în afară de horchata, cafe con leche sau expresso (1,5-2,5 euro) şi bere. Soţul, care nu ar bea suc nici să îl pici cu ceară, mi-a spus că i-au plăcut în mod deosebit mărcile de bere Estrella şi Mahou, mai amărui; îl cred pe cuvânt. O halbă de 400 ml costă 3,5-4,5 euro. Ce am mai băut? Sangría, bineînţeles (10-12 euro litrul), dar am încercat şi agua de Valencia, un cocktail din suc de portocale, zahăr şi şampanie care nu prea mi-a plăcut; mi s-a părut prea alcoolizat şi în acelaşi timp dulce.

Shopping

De la bun început aş vrea să vă spun că Valencia nu mi s-a părut a fi un loc prea grozav pentru cumpărături.

Magazine de marcă se găsesc în partea de sud a Ciutat Vella, pe străzile Colón, Don Juan de Austria, Poeta Querol, Jorge Juan, Cirilo Amorós sau La Paz. Tot în centrul oraşului sunt mai multe sedii ale Corte Inglés, cel mai mare lanţ de magazine universale din Europa. Am intrat în câteva – aceleaşi mărci arhicunoscute şi preţuri mari, nimic special. Un Corte Inglés de dimensiuni considerabile am văzut pe Avenida Pio XII, aproape de intersecţia cu Avenida Menendez Pidal. Nu am intrat. În schimb, am făcut un drum special la Outlet Corte Inglés din capătul opus al Avenida Cortes Valencianas faţă de hotelul nostru. Aici mărfurile nu sunt expuse pe mărci, lucru mai convenabil pentru cei care, ca şi mine, sunt interesaţi de un anumit produs, nu de o marcă. Am plecat total dezamăgită: calitate proastă şi preţuri exorbitante.

Am renunţat prin urmare la ceea ce căutam şi m-am mărginit la achiziţionarea unor nimicuri. Dacă veţi citi că duminica dimineaţa în Plaza Redonda se organizează un bazar, aflaţi că acesta se ţine de fapt în jurul Mercado Central, aflată ce-i drept în imediata apropiere: aici puteţi găsi tricouri de marcă „genuine fake” la preţuri de 8-12 euro, îmbrăcăminte şi încălţăminte ieftine, eşarfe, evantaie, poşete şi multe altele. Contra 2,5 euro am cumpărat un magnet înfăţişând o tavă cu paella, care mi s-a părut că simbolizează cel mai bine specificul Valenciei, iar de la un magazin de suveniruri o mică reproducere după o ilustraţie cu Mercado Central – ce să fac dacă mi-e mintea numai la mâncare?!! Dacă sunteţi curioşi cum arată, căutaţi-le printre fotografiile anexate.

Gata, mă opresc. Sper ca informaţiile cuprinse în acest review să fie de folos celor care ajung pentru întâia oară în Valencia. Adaug doar o recomandare călduroasă pentru vizitarea oraşului, chiar şi într-un city break de 3-4 zile. Valencia nu se laudă cu o aşezare spectaculoasă, şi nici cu monumente unicat incluse în topurile mondiale, dar are obiective interesante, multe parcuri, o plajă lată cu nisip fin, o ambianţă tihnită, relaxată, şi, mai presus de orice, oameni amabili şi primitori. Vă invit aşadar să descoperim împreună oraşul prin intermediul articolelor următoare.

Uf! Vă promisesem un „mic” îndrumar dar văd că m-am întins peste măsură. Ei bine, aflaţi că n-am de gând să scot adjectivul din titlu, chiar dacă nu corespunde realităţii. Ca nu cumva să fiu acuzată de lipsă de modestie!

---

VIZUALIZĂRI: 26617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI