ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2015
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Timisoara
    ÎNSCRIS: 08.07.08
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    JUL-2015
    DURATA: 12 nopți
    familie cu copii
    3 AD. + 1 COPII -- v: 16

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CAZARE [camere etc]:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    PLAJA şi MAREA:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    90.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 76 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    TIMP CITIRE: 6 MIN

    N-a fost Grexit, a fost UEFA

    TIPĂREȘTE

    Am revenit la acest resort cu biletele luate din Noiembrie la early booking. Față de prețul afișat în caseta tehnică am mai cheltuit circa 1.000 euro cu transportul, mesele de prânz, băuturile de la cină și piscină, bacșișuri, plus ceva mici suveniruri.

    Având în vedere toată campania Grexit, am plecat cu cash iar înainte de ieșirea din Macedonia am făcut plinul, pentru orice eventualitate. Nu am să insist cu descrierea resortului deoarece am făcut-o detaliat vezi impresii și am să mă rezum doar la ce a fost diferit anul acesta.

    Călătoria În primul rând drumul a fost mai greu decât îl știam și am făcut cu cel puțin o oră în plus față de alte ocazii. Am mers pe traseul Timișoara-Paralia Katerini prin Serbia și Macedonia. În Serbia se repara autostrada pe 4 tronsoane, ceea ce a îngreunat mult traficul. Taxele de autostradă au rămas neschimbate, adică 560+190 dinari (sau 5+2 euro). Se pot achita cu dinari, euro sau cu cardul. După ce se iese de pe autostradă și până în apropiere de granița cu Macedonia, viteza este limitată pe mare parte din drum la 50 km/h, datorită lucrărilor la noul tronson de autostradă. De asemenea este interzisă și depășirea pe această porțiune de drum, având drept rezultat 50 km parcurși în mai mult de o oră. Trecerea granițelor a fost nesperat de bună anul acesta, cu doar 20-30 minute de așteptare. În Macedonia, autostrada este din ce în ce mai degradată, cu numeroase porțiuni unde trebuie mers cu viteză mult redusă datorită denivelărilor. Taxele de autostradă au fost 60+80+60 denari. La punctele de plată este menționat că se acceptă și plata în euro sau cu cardul. Tarifele în euro sunt 1,50+1,50+1,50 deși un euro este cca 60 denari?! Drumul în Grecia a fost în regulă și am achitat taxe de autostradă în valoare de 2,20+1,20 euro. Cea mai ieftină motorină se găsește în Macedonia cu 55,60 denari/litru.

    Cazarea Deși mi-am dorit un apartament în vila 13, anul acesta m-am pricopsit cu unul în vila 7. Dacă ar fi să mă orientez după mașinile parcate în dreptul vilelor, se pare că turiștii sunt cazați după țara de proveniență (cu mici excepții) și anume românii în vilele până la numărul 10 și bulgarii în vilele de la numărul 11 încolo, care sunt mult mai bine plasate. Turiștii vest-europeni îi puteai număra pe degetele de la o mână. Apartamentul a fost similar cu cel avut în vila 13 iar datorită faptului că între timp a dispărut casa pescarului din fața vilelor 7-9, ne-am putut bucura și de priveliște. Curățenia în camere a lăsat foarte mult de dorit. Accesul în cameră la internet wireless era în funcție de cum dorea măritul Zeus iar când se întâmpla acest minunat eveniment, vitezele erau de câțiva Mbps. În schimb merge foarte bine în zona recepției. Accesul la internet prin cablu a fost dezactivat în tot resortul, așa că să nu aveți mari așteptări. Room-service-ul se taxează cu 20% din notă, deși în catalog se menționează 5 euro până la ora 11:00 și 15 euro după. Recomand să vă aduceți de acasă aparate antiinsecte.

    Masa Am avut achiziționat pachet cu demi-pensiune, adică mic dejun și cină. O surpriză plăcută a fost că anul acesta turiștii cazați la apartamente au avut rezervate mese pe terasă. În plus, am beneficiat la micul dejun de espresso și fresh de portocale la discreție, spre deosebire de restaurant unde se serveau numai sucuri de la dozator și cafea la filtru. Dar surpriza și mai mare a fost că din ziua a patra hotelul s-a golit de turiști și am primit un bilețel prin care eram informați că cina se va servi de acum înainte a-la-carte în restaurantul “Paprica”. Pe de o parte era o surpriză plăcută deoarece puteam avea o cină mult diversificată, dar pe de altă parte a fost neplăcută deoarece aveam de traversat întregul resort, restaurantul aflându-se în capătul opus vilei unde eram cazați. Motivul schimbării l-am aflat la scurt timp, când în locul turiștilor au apărut echipele de fotbal, staff-ul tehnic, arbitrii și oficialii care participau la Campionatul UEFA sub 19 ani. Oricum, ne-am bucurat de această schimbare deoarece atât la micul dejun cât și la cină se servea zilnic aceeași mâncare în restaurantul principal.

    Ca noutate am observat în restaurant 2 bucătari pentru live cooking. La micul dejun preparau omlete și clătite cu umplutura la alegere iar la cină paste, însă opțiunile mult reduse față de ce se oferă în alte părți la 5 stele. Pe terasă am avut și un stand pentru preparate la grătar (cârnați, pulpe de pui, gyros, souvlaki).

    Câteva prețuri pentru cei interesați: gyros/souvlaki sandwich 2,20 euro, gyros/souvlaki porție 6,50 euro, suc de portocale sau mere 3,50 euro, bere Mythos la halbă 4,50 euro (la magazinul resortului 1,80 euro la doză iar la Lidl 0,60 euro), cafe frappe 3,50 euro, Greek frappe 5,50 euro, espresso dublu 3,50 euro, pizza 8 euro, salate 6,50-8 euro, fripturi sau fructe de mare 7,50-21 euro, cartofi prăjiți 3 euro, vinurile “reduse la ofertă specială” de la 21 euro în sus.

    Plaja Datorită campionatului de fotbal, atât plaja cât și piscinele au fost mai tot timpul aproape pustii. Timp de 8 zile nu am fost cazate decât 4 familii de turiști, cel mai probabil datorită faptului că achiziționasem sejurul încă din toamnă și au rămas cu noi pe cap. Plaja este foarte lată cu nisip fin, însă cam multă mizerie deși zilnic trecea un tractor care gâdila un pic nisipul. La mal apa mării era plină de alge iar după ce treceam de acest hop dădeam cu nasul în bancuri de meduze. Atât pe plajă cât și la piscină semnalul wi-fi a fost ceva mai bun. Pentru amatorii de sporturi nautice se pot închiria skijeturi, hidrobiciclete, canoe sau se poate închiria o șalupă pentru plimbări pe mare ori schi nautic.

    Grexit Ca turist, dacă nu citeam știrile, nimic nu mi-ar fi indicat că Grecia are o problemă majoră. Am făcut câteva drumuri atât în Paralia cât și în Katerini dar nu am văzut faimoasele cozi la bancomate. La Lidl, Discount Market sau Carrefour am plătit cu cardul și erau aprovizionate în mod obișnuit. Carburanți erau la discreție, la prețul obișnuit de cca 1,3 euro/litru motorina și 1,6 euro/litru benzina. Totuși ce am putut să observ diferit față de alți ani a fost numărul sensibil redus de turiști în Paralia și multitudinea de magazine și restaurante închise. Nici hotelurile sau vilele nu păreau prea pline.

    În concluzie, una peste alta a fost relativ bine, însă este puțin probabil să mai revenim aici. Serviciile oferite și mai ales calitatea acestora nu justifică sub nici o formă cheltuiala.

    ## end review sc

    [fb]
    ---
    Trimis de mauricius* in 16.07.15 19:15:37
    Validat / Publicat: 16.07.15 21:41:25
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2896 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mauricius*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P23 Barul
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 18 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 76.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    calatorul [17.07.15 08:57:27] »

    INteresanta locatie, am vazut si eu cateva zile in trecerea pe la ParaliaKaterini, nu stiam care sunt conditiile. Parca totusi pretul putin cam mare pentru oferta intreaga, frumoasa dar nu colosala. Multumim pentru informatii, si un vot.

    carmen_22_09 [11.11.15 15:24:21] »

    Buna, te rog, sa-mi spui cum ti s-au parut piscinele interioare, ce facilitati au in zona de spa? Intrebarea mea este cum ti s-ar parea hotelul acesta pentru timp de iarna, ne gandim la posibilitatea sa facem revelionul acolo! Statiunea o stiu, ma refer strict la hotel si facilitatile pentru sezonul rece! Multumesc mult!

    mauricius* [22.11.15 20:59:22] »

    @carmen_22_09 - Regret, dar nu te pot ajuta. N-am avut curiozitatea de a vizita piscina interioară sau zona de spa. Nici nu am de gând să petrec vreodată revelionul acolo, dar asta nu exclude ca alții să aibă o experiență plăcută.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    calatorul, carmen_22_09, mauricius*
    Alte impresii din această RUBRICĂMediterranean Village Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066988945007324 sec
    ecranul dvs: 1 x 1