Loutraki și una din ofertele sale de cazare: Marion Hotel

TIPĂREȘTE

Pentru că puține zile ne mai despart de sezonul concediilor și vacanțelor și pentru că Grecia este, nu-i așa, destinația de vacanță preferată a românilor, m-am gandit că prezentarea unui reper turistic despre care n-am văzut să se fi vorbit pe acest site (dar poate nu m-am uitat bine :) ), ar fi o propunere de călătorie atractivă pentru mulți dintre cititori și poate o posibilă țintă pentru turiștii acestei veri.

Așadar, eroina acestui review este Loutraki, o stațiune foarte elegantă și modernă, situată în zona geografică Corinthia (nord-estul peninsulei Peloponez), pe țărmul Golfului Corinth, la 12 km de orașul Corinth, de care este despărțită prin canalul cu același nume.

Este renumită încă din antichitate și nu numai în Grecia, pentru apele sale termale fierbinți (35-40⁰C), îmbogățite cu o gamă extrem de largă de minerale rare, folosite atât în tratamente interne (boli ale aparatului gastro-intestinal și excretor), cât și externe (boli ale pielii, reumatismale și ale aparatului loco-motor). Aici funcționează unul dintre cele mai moderne centre de tratament și proceduri balneo-fizioterapeutice din Grecia, Loutraki Thermal Spa, un centru de relaxare și wellness, cu tratamente corporale și faciale, frecventat deopotrivă de bătrâni și tineri. Din păcate, nu se poate ajunge acolo cu bilete de tratament din România :) . Serviciile de examinare si supraveghere medicală sunt însă la dispoziția tuturor turiștilor, cei interesați putând accesa și face rezervări direct, chiar pe site-ul consacrat. În incinta mai multor hoteluri funcționează de asemenea centre de tratament și spa, având desigur o capacitate de servire mai modestă și rezervată de regulă propriilor turiști.

Dar Loutraki nu este doar o stațiune de tratament, ci și o stațiune de odihnă și petrecere a timpului liber. Aerul, soarele, marea și ambianța fac din acest oraș un reper insolit și cosmopolit, deschis tuturor generațiilor, care se pot bucura după preferințe de plajă și băi în mare, de pescuit și sporturi nautice, alte jocuri sportive, vizite și drumeții spre obiectivele turistice din proxima vecinătate (Mănăstirea Sfântul Patapie, templul zeiței Hera din Perachora, Istmul Corinth, Lacul Vouliagmeni) distracție și relaxare pe tot parcursul zilei la terase pitorești, restaurante elegante, magazine, cluburi de noapte și discoteci, chiar și la cazinou (se spune că aici funcționează al treilea cel mai mare cazinou din Europa).

În ce mă privește însă, nu m-am aflat la Loutraki nici în postura de turist la tratament, nici în cea de turist pe cont propriu sosit într-un sejur de relaxare. Pentru mine, Loutraki n-a fost decât un popas de o noapte, locul unde am înnoptat în cea de-a treia zi a unui pelerinaj de șapte zile în care, pe parcursul vizitării mai multor mănăstiri, aproape că am înconjurat Grecia continentală, trecând și prin două dintre insulele sale: Corfu și Egina.

Gazda noastră în Loutraki a fost Hotelul Marion, un hotel plasat chiar în zona centrală, cu vedere directă spre plajă și foarte aproape de Loutraki Thermal Spa. Este acreditat cu un confort de trei stele și, după opinia mea, le merită din plin.

Am sosit la hotelul Marion după o călătorie de o zi, venind de la Kerkira (Corfu) și poposind pentru vreo două ore la Patras. Din păcate, la Patras n-am reușit să abordăm cu ușurință obiectivul pentru care ne oprisem acolo (Biserica Sfântul Andrei, păstrătoarea moaștelor Sfântului Andrei și a unui fragment din crucea în X pe care a fost răstignit), întrucât GPS-ul nu ne-a fost de niciun folos (nu știam denumirea exactă a așezământului - Ayios Andreas - și toate formulările noastre n-au fost recunoscute de IGO). Tot așa, persoanele pe care le-am solicitat să ne îndrume, inclusiv vreo doi polițiști, au reușit doar să ne deruteze complet: ori nu cunoșteau engleza, ori nu înțelegeau ce căutăm, ori nu reușeam noi să reținem mare lucru din avalanșa de informații primite, când în grecește, când în englezește, când prin gesturi sau schițe grafice, de multe ori de-a dreptul contradictorii. După ce șoferul își cam pierduse răbdarea încercând toate rutele, ne-am dat în sfârșit seama că în Patras există patru biserici cu numele Apostolului Andrei (cea anglicană, cea catolică, cea ortodoxă veche, înălțată pe locul martiriului Sfântului Andrei și alături de ea, catedrala ortodoxă nouă, sfințită în 1974, clădită pentru a adăposti moaștele apostolului), așa încât informațiile derutante erau de înțeles.

Noi căutam biserica ortodoxă nouă și în cele din urmă am găsit-o, dar pe măsura timpului pierdut în căutarea ei, o bună parte din programul nostru de călătorie a fost deturnat: am plecat de la Patras în jurul orei 21, când începuse deja să se întunece, iar drumul până la Loutraki avea să ne mai ia aproape două ore. Întârzierea la cazare trebuia anunțată, ceea ce pentru organizatoarea pelerinajului a însemnat să contacteze telefonic personalul de serviciu de la hotel.

Din nou derută! Partenerul de dialog s-a dovedit a fi o persoană de sex feminin, care nu cunoștea o boabă de engleză, de fapt, singura limbă în care putea dialoga era rusa. A urmat o conversație a absurdului, în care fiecare dintre cei doi interlocutori încerca să se facă înțeles pe limba lui, bineînțeles fără rezultat. În cele din urmă, făcând un respectabil efort de memorie, am reușit să-mi amintesc câteva cuvinte în limba rusă învățate pe vremea liceului. Le-am scris pe românește pe o hârtie si i-am dat-o colegei noastre să le citească cu voce tare în telefon : ”ia haciu gavariti s gadpadin …. ” urma numele domnului care semna mailul de confirmare a rezervării camerelor în hotel.

În sfârșit, lucrurile păreau a se clarifica. După câteva cuvinte în rusă, a urmat o pauză și în sfârșit, un bărbat a venit la telefon. S-a dovedit a nu fi persoana solicitată, dar cel puțin părea un partener de dialog convenabil, pentru că vorbea engleza. Și totuși, șirul surprizelor neplăcute din acea seară nu se terminase. Noul interlocutor a negat că ar aștepta vreun grup cu rezervare la cazare, susținând că toate camerele sunt deja ocupate. Degeaba a insistat colega noastră cum că suntem în posesia confirmării scrise a rezervării și putem face chiar dovada plății serviciului, că domnul de la capătul celălalt al telefonului știa doar una și ”bună”: cred că faceți o regretabilă confuzie, aici nu mai sunt camere libere. A fost solicitat încă o dată domnul care semnase mailul de confirmare și dacă la început prezența dumnealui părea imposibilă, pretinzându-se că nu se afla în unitate, iată că sugestia șoferului nostru (om umblat și confruntat cu muulte! :) ) de a-l amenința pe interlocutor că vom merge la poliție, s-a dovedit soluția salvatoare. Rusul de la celălat capăt, că tot rus era, a promis că-l va căuta pe mobil pe șeful lui și că va rezolva oricum situația. Trebuia doar să avem… puțintică răbdare!

După o zi toridă și un drum epuizant de câteva sute de kilometri, după ”aventurile” din Patras, nu prea mai aveam noi răbdare, da' ce, aveam de ales?! Așa că am așteptat vreun sfert de oră cu folos, căci în cele din urmă ni s-a confirmat telefonic că toate camerele rezervate ne așteaptă.

Am sosit în zona hotelului Marion în jurul orei 22,30. Răbdarea ne-a mai fost pusă o dată la încercare, pentru că n-am găsit loc în parcarea hotelului și ne-am mai învârtit vreo douăzeci de minute prin zonă ca să găsim un loc potrivit. Din păcate, parcarea pe străduțele laterale este oarecum incomodă și chiar imposibilă, nu numai pentru că toate străzile sunt în pantă pronunțată (în spatele hotelului se înalță muntele Geraneia), dar mai ales pentru că sunt foarte înguste. În cele din urmă, șoferul a ales să odihnească microbuzul într-o parcare alăturată falezei, aflată la o distanță de cca trei sute de metri de hotel. Firește, ne-am ostenit să cărăm bagajele până acolo, care cum am putut, pe role, în spinare sau cu… ajutor. La plecare a doua zi, nu a mai fost cazul să ne ostenim, întrucât circulația rutieră era aproape inexistentă, permițând șoferului să tragă mașina pentru zece minute chiar în fața hotelului.

În sfârșit, iată-ne în holul recepției de la hotelul Marion. Repartizarea camerelor a decurs neașteptat de fluid și operativ, iar în puținul timp cât am așteptat acolo, ne-am simțit ca în aeroportul de la Moscova, pretutindeni în jurul nostru se vorbea rusește. Ulterior am aflat că proprietarii hotelului sunt ruși și că, evident, rezidenții sunt în majoritate de aceeași naționalitate, fără a fi vorba de o locație exclusivistă.

Hotelul Marion pune la dispoziția turiștilor o gamă aproape completă de servicii: cazare cu mic dejun inclus, în camere single, twin, duble și chiar triple, room service, wi-fi liber în toate spațiile, bar, lift, parcare, recepție non-stop, organizări de tururi și circuite turistice, intermediere servicii terapeutice.

Mie și soțului meu ne-a revenit o spațioasă cameră dublă la etajul II al hotelului, mobilată și dotată cu tot ceea ce te poate face să te simți confortabil și în siguranță din punct de vedere igienic și sanitar. Totul părea nou, doar la baie, câteva urme de rugină apărute pe garniturile cromate ale cabinei de duș, contrastau inestetic cu ordinea și curățenia din jur. De fapt, era inevitabil să se întâmple așa, dacă avem în vedere că apa menajeră era apă termală puternic mineralizată iar sărurile metalifere din compoziție erau probabil un puternic factor oxidant.

Un perete de sticlă izola camera de balconul spațios cu vedere spre strada principală și spre Golful Corinth. După buna impresie de la intrare, satisfacția noastră avea să fie poziționată la superlativ îndată ce am trecut pragul balconului. Strada forfotind de lume și scăldată în luminile multicolore ale neoanelor, ghirlandele de luminițe zărite spre orizont, dincolo de apele golfului scufundat în cel mai negru întuneric, aerul ușor răcorit al nopții, mirosul salin și ecourile abia deslușite de bouzouki razbatând de pe la terasele din jur, toate dădeau viață unui decor de vacanță în care puteai să-ți imaginezi orice scenariu și al cărui erou să fii tu însuți. Așa a prins aripi dorința noastră de a stinge oboseala acelei zile cu pofta de explorare și trăire profundă a unei nopți de vacanță neasemuit de frumoase.

Jumătate din noaptea aceea, până pe la ora 3 a dimineții, am petrecut-o pe străzi. N-am fost deloc singuri, era o forfotă pretutindeni în jurul nostru, încât aveai impresia că abia acum orașul s-a trezit. Străzile și parcurile extrem de aglomerate, terasele pline, copiii alergând pe role, pescari răbdători la malul mării, comercianți ambulanți de toate națiile, tineri și vîrstnici savurând câte o băutură la terasele așezate pretutindeni, petrecăreți veseli la bordul unor ambarcațiuni ancorate aproape de țărm, multe magazine deschise, toate acestea erau atât de vii și de intense, încât dacă ai fi fost rupt de timp și de spațiu, nici n-ai fi gândit că te afli la sfârșit de sezon estival.

Vis-à-vis de hotel se află o pizzerie cu program non-stop, la care am ales și noi, într-un târziu, să ne potolim foamea. O pizza mare de 10 euro, ne-a ajuns amândoura din prea plin, mai ales că au urmat și două pahare de bere, tocmai bune să ne moleșească și să ne aducă aminte că trebuie să ne și odihnim, căci încă un drum lung ne aștepta a doua zi.

Ne-am culcat pe la 3 și ne-am trezit la 6 dimineața. Ora fixată pentru plecare fiind 8,00, ne-am rezervat aproape o oră jumătate să mai dăm o raită prin stațiune ca s-o vedem și pe lumina diurnă.

Dimineața, orașul părea cu totul cufundat în somn. Puțini turiști ieșiseră la plajă, terasele erau închise și pustii, pe faleză se făcea curățenie, abia se așezau șezlongurile și umbrelele. Am remarcat că mai tot țărmul este garnisit de plaje pline de pietre mai mari sau mai mici, oricum inconfortabile, încât toată lumea purta papuci. Apa limpede precum cristalul, fără gunoaie sau alge, lăsa să se vadă pe ici pe colo mici colonii de arici de mare prinse între pietre. E clar, nici în apă nu poți intra fără papuci!

Am făcut multe poze nostime, cu oameni și animale în ipostaze neașteptate, dar și cu peisaje minunate, amintiri neprețuite, care îmi vor vorbi peste ani de una dintre cele mai frumoase stațiuni elene pe care am văzut-o.

Ne-am întors la hotel tocmai la timp pentru a lua micul dejun. Bufetul suedez s-a dovedit a fi unul îmbelșugat și bine asortat, iar atmosfera din micuțul restaurant liniștită și relaxată, prezența gazdelor fiind cât se poate de discretă, iar rezidenții, puțini la acea oră matinală.

La ora 8 am pornit către Nea Makri și Egina, lăsând în urmă frumosul Loutraki, cu promisiunea că ne vom întoarce, ca să vedem și Mănăstirea Sfântul Patapie și să mai petrecem o noapte boemă la malul mării.

În încheiere, câteva concluzii, sau mai bine zis, precizări :

1) Raportându-mă la propria experință, cred că a face portretul Hotelului Marion delimitându-l de întâmplările care ne-au adus în pragul său, sau rupându-l de decorul stațiunii Loutraki, ar însemna să-i schilodesc imaginea, sau cel puțin s-o fac incompletă. De aceea, mi-a fost cu neputință să dau curs recomandărilor postate pe site cu referire la utilitatea separarării impresiilor de călătorie de cele de cazare, găsind că prezentarea tandemului Loutraki-Hotel Marion într-un singur review, este de natură să zugrăvească cu mai multă acuratețe o experiență de călătorie combinată cu una de cazare, din care cititorii să poată trage concluziile de rigore în raport de propriile așteptări.

2) E lesne de înțeles că un ”sejur” de doar o noapte nu e de ajuns pentru a-ți fundamenta o impresie, mai ales când punem la socoteală și subiectivismul de care nimeni nu duce lipsă. Pentru mine însă, acea singură noapte petrecută la Loutraki a fost ca o degustare, la finalul căreia parcă îți dă inima să-ți faci și niscaiva provizii. Așadar, mi-a plăcut Loutraki, mi-a plăcut și Hotelul Marion și oricând aș fi bucuroasă să mă întorc acolo.

3) Loutraki nu este o stațiune doar pentru vârstnici. Am văzut mulți, foarte mulți copii și tineri, semn că destinația este potrivită atât celor care doresc relaxare și leac pentru suferințe trupești, cât si celor ce prețuiesc o vacantă activă și distracția.

4) Puținele informații prezentate mai sus despre stațiunea Loutraki le-am extras de pe un pliant bilingv (rusă-engleză) aflat la recepția Hotelului Marion. Sunt sigură că ar mai fi multe de spus, dar sper ca acest ”trailer” să fie suficient pentru a stârni apetitul cititorilor spre explorare și cunoaștere. Tuturor le doresc drum bun și sejur plăcut, oriunde prin lume!

Dacă e posibil, aș dori atasarea viedoclipului de la adresa https://www.youtube.com/watch?v=tU6W-wWWPkA

---

VIZUALIZĂRI: 3768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI