ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.05.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti S1
ÎNSCRIS: 06.02.15
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 8 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O zi de cautări și o întrebare: Izbucul Tăuz, Peșterile Gheţarul Vârtop, Coiba Mica și Coiba Mare

TIPĂREȘTE URM de aici

Despre primele noastre excursii în zona Apuseni am scris AICI, AICI, AICI și AICI.

Urma o nouă provocare, mai ales că până să plecăm spre Apuseni nici nu auzisem ce este acela un izbuc, noroc că internetul de la pensiunea Poarta Arieșului a fost de calitate și ne-a susţinut în documentările noastre, pe parcursul acelei expediţii :)

Asa că în ziua urmatoare am hotarât să încercam să ajungem în satul Casa de Piatră, iar pe drum până acolo să bifam Izbucul Coţetul Dobrestilor și Izbucul Tăuz.

Din păcate coordonatele GPS introduse în "mașinărie" nu erau suficient de precise la acea vreme, astfel că "Ioana" noastră ne trimitea pe niște drumuri aiurea...

După ce am întrebat și pe un poliţist din localitate, am găsit în sfârșit drumul de acces corect: pe drumul nou spre Pestera Scărișoara nu mai faceţi la dreapta spre drumul asfaltat și rămâneţi pe drumul forestier, mergând înainte pe un drum auto greu, din păcate.

Desi primisem direcţia corectă, atracţiile vizate de noi pe acest drum au fost și ele greu de găsit: Izbucul Coţetul Dobreștilor l-am ratat complet. Prima dată când am oprit ca să întrebam un localnic ce trecea pe acolo, el ne-a spus că am trecut demult de el, așa că am continuat apoi drumul spre Izbucul Tăuz.

A fost nevoie să mai întrebam de 3-4 ori localnicii de pe marginea drumului, dar am nimerit până la urmă.

Despre subiectul ăsta a scris perfect @Utube aici, așa că nu mai reiau și eu.

Ca idee, din momentul în care lași masina pe marginea drumului și pornești pe jos spre Izbucul Tăuz faci cam 5-10 minute la dus și tot atât la întors.

Acum pot furniza și coordonatele GPS corecte de aici: 46.513065, 22.782997.

Continuând drumul spre satul Casa de Piatră am mai chinuit mașina prin multe hopuri și obstacole, dar am dat și peste o porţiune de vreo 2 kilometri... proaspăt asfaltată. Minunea nu a ţinut mult și a revenit drumul greu :(

La un moment dat, când te astepţi mai puţin, cătunul Casa de Piatră, apare dintre munţi ca o vale superbă, iar apoi ,cam în mijlocul caselor de acolo, se lărgeşte puţin drumul și te blochezi într-un anunţ de... parcare cu plată !

Am greșit din nou şi am lăsat mașina acolo: drumul forestier care ne ducea mai departe pe lângă peșterile Coiba Mare, Coiba Mica și apoi spre Gheţarul de la Vârtop (în această ordine), venind din Casa de Piatră continua, fără probleme deosebite.

Din momentul în care părăsești drumul forestier pentru a merge spre Peștera Ghetarul de la Vârtop ai de mers cam 20 de minute pe o pantă destul de accentuată și de solicitantă.

Același @Utube a realizat și aici o descriere amanunţită, așa că v-o recomand și eu.

In rezumat, pentru vizitarea Ghetarului de la Vârtop ţi se face în prealabil o "prelucrare", ești pus să semnezi o declaraţie, ţi se dă o lanternă frontală (dar e bine să aveţi și o lanterna proprie...), dar surpriză, ghidul nostru era echipat cu... sandale !

Pentru că ghidul nu a fost de acord să ne lase să intram cu căţelul în peșteră (astfel ca Winnie a ratat prima peșteră din viata ei…) a trebuit să ne împărţim în două, ca să nu lasam căţelul singur și asa am ajuns să facem intrări cu 2 grupuri separate.

Peștera Gheţarul de la Vartop este frumoasă și printre cele mai sălbatice în care am intrat, încălţamintea și partea de jos a pantalonilor dispare sub un strat consistent de noroi, dar așa este la munte :)

Fac o paranteză acum: în seara acea, după ce ne-am întors la pensiune, dar și în zilele de după concediu, am realizat că, uitandu-mă pe harta locului respectiv, am avut revelaţia că în acel moment eram foarte aproape de zona Padi; și gândul meu a fost «oare dacă am mai fi mers pe acel drum forestier, care continuă și după Gheţarul de la Vârtop, prin cheile Gărdișoarei, am fi ajuns în zona Padiș, mai precis la Platoul carstic Lumea Pierdută ?»

Intrebare de baraj: Voi ce credeţi, este posibil ca din zona Casa de Piatră să ajungi acolo cu mașina ?

Revenind la excursia din acea zi, la întoarecerea de la Gheţar am dorit să acordăm atenţia cuvenită și celorlalte două peșteri pe lângă care am trecut :

Peștera Coiba Mică, am găsit-o complet inundată, iar pentru documentare puteţi folosi aceiași sursă ca mai sus, adică pe @Utube, vezi impresii.

Trei sute de metri mai jos, la Coiba Mare, am găsit condiţii mai bune de exploare, dar nu ne-am avântat, așa că va las din nou în compania unei descrieri amanunţite (același @Utube, vezi impresii).

Si, după traseul pe lângă aceste obiective, o concluzie… hidrologică, care leagă primul și ultimele obiective ale zilei noastre de explorări, de astăzi: apa care a parcurs peșterile Coiba Mică și Coiba Mare, continuă mai departe, în aval, pe sub munte, până la Izbucul Tăuz, în locul numit "La Moara Filii", unde iese la suprafaţă formând Pârâul Gârda.

Așa că noi am încalecat pe o șa și am pornit spre pensiune.

Cum am ajuns până la urmă la pensiune și ce s-a întamplat în ziua următoare, veţi afla în episodul viitor :)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de FlorinAndrei in 30.05.15 00:17:54
Validat / Publicat: 30.05.15 02:15:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARIEȘENI [AB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FlorinAndrei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Ghetarul de la Vârtop 2
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

puiutea
[30.05.15 22:19:55]
»

Frumos review-ul, ca dealtfel și celelalte, dintre toți munții pe care i-am "bătut", Apusenii mi-au plăcut cel mai mult!

Mi-e dor tare de MUNTE!

Și de Tea (Winnie a noastră) !

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[31.05.15 11:21:52]
»

@puiutea: Te inteleg...

Noi am ajuns de ieri la Breaza si vedeam, pe drum, din masina, muntii in zare. Inca se mai vad petice de zapada prin vai

Ti-ar fi placut si locatia unde am venit: casa unui prieten care s-a cam stabilit aici si s-a apucat de cresterea animalelor: are 40 de gaini ouatoare, 6 miei si 8 purcelusi

Plus alte animale de casa ale vecinilor de aici.

Winnie, caine de apartament, nici nu intelege ce este cu toata "fauna" de aici

danaeldreny*
[18.08.17 21:28:08]
»

Când am citit atâtea titluri de taină zic: hopa! Iaca un speolog care face literatură de specialitate cu noi...

Cu adevărat, Coiba Mare, Coiba Mică, Vârtopu' din ce știu eu nu-s prinse în circuitul turistic de masă tocmai pentru accesul mai dificil.

Chiar cam așa arată o tură speo: abandonat drumul accesibil la un moment dat, înaintat pe drum forestier, pe potecă prin pădure sau pur și simplu prin pădure, fără potecă, peste deal, prin câmpii, pe unde-i cazul, de-asta tre' să știi zona sau să mergi cu conducător de grup care știe și să ai și echipament corespunzător, altfel nu.

Tocmai de-aia nici nu prea merge multă lume, mna, Românu-i comod și nici motivație nu-i de obicei...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[23.08.17 05:08:34]
»

@danaeldreny: Salut,

Cu fraza asta ai spus totul: "din ce știu eu"!

Continuarea nici nu mai are importanță...

Pentru cultura ta generală, aceste două peșteri sunt aproape la "șosea", deci nu este nevoie de nici o "tură speo" ca să ajungi la ele...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danaeldreny*, FlorinAndrei
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Arieșeni:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045895099639893 sec
    ecranul dvs: 1 x 1