Când estetica se întâlneşte cu grija faţă de pacient, rezultă Hospital de la Santa Creu i Sant Pau

TIPĂREȘTE

Dialoguri mai mult sau mai puţin imaginare sau cum să convingi pe cineva să meargă la spital în timpul vacanţei

„Pfff, nu ne era de-ajuns un user care a ajuns prin spitale pe alte meleaguri (@Aurici, îmi pare tare rău de păţanie, off topic, fie vorba), acum şi tu spui că ai fost la spital? ”, parcă vă şi aud întrebându-mă. „Da”, o să vă răspund misterios, „dar nu un spital oarecare”; însă în sinea mea am să completez: dacă aţi şti ce uimită am fost eu, când am aflat de acest spital.

Cum a început totul? Să vă spun drept, nu mai ştiu exact – e la fel ca în dilema cu oul şi găina. În perioada în care strângeam ultimele informaţii pentru vacanţa noastră din aprilie, verificam în paralel TripAdvisor şi AmFostAcolo. Aşa că nu mai ştiu exact cum s-au petrecut lucrurile de m-am decis fără cale de întoarcere că vreau neapărat să merg... la spital. Cert este că nu pot nega contribuţia lui @danup, care în februarie a publicat o fotografie a spitalului, ce mi-a atras atenţia.

Până aici, toate bune şi frumoase, eu eram deja hotărâtă, dar cum să-i conving pe ceilalţi? Mă şi vedeam spunându-le: „eu aş vrea să vedem şi un spital”. „Un spital??? Păi ce, noi mergem în Barcelona să vedem un spital?? ”. Şi într-o oarecare măsură aveau dreptate, totuşi acesta nu era un spital oarecare, iar eu voiam să-l văd şi pace. Ce să-i fac, a fost chimie. Buun, atunci hai să purcedem la munca de convingere. Şi am purces...

„Hmmm, un spital... Eşti sigură că este vorba despre un spital? Şi în plus, ce să facem acolo? ”, am fost întrebată, evident.

„Bine, fie. Haide să-l vedem! ”

Şi aşa a început aventura. Iar ceea ce a urmat, mi-a confirmat prima impresie: spitalul acesta nu este un spital, este o operă de artă. Şi ca să vă conving şi pe voi (că siiiigur v-am făcut curioşi), o să vă ofer şi câteva...

Originile spitalului Santa Creu i Sant Pau datează din 1401, când Consell de Cent (predecesorul Consiliului Municipal) şi corpul clerical au decis ca cele şase spitale care existau la momentul respectiv în Barcelona să fuzioneze şi, în cadrul unui proiect social, au comandat construcţia Hospital de la Santa Creu (Spitalul Sfânta Cruce, în traducere), clădire care în prezent adăposteşte Biblioteca de Catalunya şi care se află în cartierul Raval, undeva destul de aproape de La Rambla. La sfârşitul secolului al XIX-lea, creşterea demografică a capitalei catalane şi progresele înregistrate de medicină au făcut ca spitalul să pară prea mic. Prin urmare, s-a decis construirea unui nou spital. Şi, graţie resurselor financiare puse la dispoziţie de bancherul Pau Gil i Serra, la 15 ianuarie 1902 a fost pusă prima piatră a noului centru spitalicesc, după un proiect al arhitectului Lluís Domènech i Montaner. Construcţia spitalului s-a încheiat însă abia în 1930, când a fost deschis oficial sub numele de Hospital de la Santa Creu i Sant Pau (Spitalul Sfânta Cruce şi Sfântul Pavel – dorinţa bancherului fiind ca spitalul să fie dedicat Sfântului Pavel). Acesta a funcţionat ca atare până în 2009, când activitatea medicală a fost transferată în noua construcţie din extrema nord-estică a ansamblului arhitectonic. În 2010 au început lucrările de renovare, iar în februarie 2014, acesta a fost deschis spre vizitare. Complexul a intrat în patrimoniul UNESCO în 1997.

Proiectul iniţial al lui Lluís Domènech i Montaner prevedea construira a 48 de pavilioane, dar numărul lor a fost redus în cele din urmă la 27, dintre care doar 16 erau în stil Art Nouveau. Dintre acestea, 12 au fost construite de arhitect, iar restul de fiul lui, Pere Domènech i Roura. De fapt, acest proiect a fost pentru Lluís Domènech i Montaner un fel de Sagrada Familia pentru Antoni Gaudi. A lucrat la el până când a murit, în 1923. De altfel, cele două clădiri sunt destul de apropiate una de cealaltă (noi am parcurs distanţa dintre ele pe jos în aproximativ 15 minute) şi parcă se contemplă de la distanţă.

Pentru construcţia acestui spital, Domènech i Montaner a alocat ca spaţiu echivalentul a nouă blocuri din Eixample, suprafaţă pe care a construit pavilioane separate, cu specialităţi medicale diferite şi legate între ele prin tunele subterane cu o lungime totală de un kilometru. Arhitectul a prevăzut în proiectul său o suprafaţă de 145 de metri pătraţi pentru fiecare pacient, incluzând spaţiul verde, care „la vremea respectivă depăşea cu mult capacităţile celor mai bune spitale europene”, se poate citi în broşura de prezentare. Dar, aşa adăuga eu, o suprafaţă care o depăşeşte cu mult pe cea a unui bucureştean sănătos (cu tot cu spaţii verzi incluse), başca pe a unui bolnav.

Dintre cele 12 pavilioane construite de Domènech i Montaner, şase au fost restaurate, iar la alte două se lucrează. Iar de vizitat, se vizitează Pavilionul Sant Rafael, Pavilionul Sant Jordi şi Pavilionul Administrativ. Pe site-ul oficial (santpaubarcelona.org/en) există precizarea că itinerariul poate fi schimbat în funcţie de disponibilitatea spaţiului.

În linii generale, Domènech a creat un plan în jurul a două axe – una verticală şi una orizontală, care constituie o cruce evidentă, emblema fostului spital Santa Creu. Această cruce simbolizează şi rezumă, de asemenea, istoria spitalicească a Barcelonei şi valorile alegorice ale Evului Mediu. Cele trei pavilioane centrale sunt concepute să fie mai înalte decât restul pentru a marca axa principală nord-sud. Toate trei au o aripă centrală şi două laterale. Faţada Pavilionului Administrativ este o odă închinată spiritualităţii, cele trei aripi ale sale constituind forma „fiinţei supreme” care îi întâmpină cu braţele deschise pe cei care intră în complex.

Revenind la experienţa noastră, intrarea în complex este la intersecţia dintre străzile Sant Antoni Maria Claret şi Cartagena. Dacă veniţi cu metroul, coborâţi la staţia Sant Pau – Dos de Maig (L5, linia albastră), dacă preferaţi autobuzul, puteţi opta pentru unul dintre următoarele: H8,19,20,45,47,50,51,92,117,192.

După cum vă spuneam mai devreme, nu văzusem prea multe fotografii cu acest spital şi habar nu aveam ce urma să văd la faţa locului. Iar primul impact a fost cu faţada Pavilionului Administrativ. “Wow! ”, am exclamat imediat ce m-am aflat în faţa intrării. Am căscat un pic gura, felicitându-mă încă o dată (evident!!! :d) pentru că mi-a reuşit munca de convingere şi apoi dă-i cu poze, doar-doar de-o ieşi o panoramă. Evident că eram mult prea aproape şi n-a ieşit, o imagine mult mai bună o obţineţi după ce traversaţi strada.

După ce mi-am făcut treaba de mic japonez, am început şi vizita. Am cumpărat biletele, am primit odată cu ele şi nişte autocolante pe care a trebuit să ni le lipim pe haine, am trecut prin filtrul de securitate şi iată-ne în spital.

Prima dată ne-a întâmpinat un hol de expoziţii, unde am admirat o machetă a spitalului. Acesta a fost practic primul contact cu ce ne aştepta mai departe dar care nu a ştirbit cu absolut nimic uimirea şi încântarea pe care am resimţit-o la ieşirea în curtea spitalului. Dar despre asta, vă povestesc mai târziu. După ce am studiat macheta şi am citit câteva informaţii pe panourile de prezentare, am coborât către tunele.

Pentru a asigura asistenţă rapidă şi eficientă bolnavilor şi pentru a facilita mobilitatea pacienţilor şi a personalului medical, complexul a fost prevăzut cu o reţea de galerii subterane cu o lungime totală de peste un kilometru. Aceste tunele conectau pavilioanele între ele şi permiteau asigurarea serviciilor interne, precum distribuirea hranei, a lenjeriilor sau a medicamentelor. Uimiţi de cele descoperite pe panoul de prezentare, am traversat şi noi o porţiune de tunel, aşa cum ne indica de altfel planul de vizitare. Când, deodată, zăresc cu coada ochiului o siluetă cel puţin ciudată. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, nimic. Dispăruse. Măi să fie! Acum am şi vedenii? Ştiu că sunt într-un spital, dar ce să caute ACUM un medic aici? Dar până să apuc să îmi pun şi alte întrebări, primesc în sfârşit şi răspunsul. Dar pentru a păstra suspansul, nu o să vă spun despre ce este vorba, cu siguranţă veţi descoperi la faţa locului. Ce spuneţi? Nu vă place? Bine, treacă de la mine. (Curioşii pot accesa următorul link: youtu.be/2Nzy0nbgPuI; cei care vor să se lase surprinşi, pot trece mai departe).

Venindu-mi în fire după această experienţă, am ieşit din tunel şi am dat de... curtea spitalului. Şi ce minunăţie de curte. Grădini peste grădini cu portocali şi flori, pavilioane colorate şi totul de o simetrie perfectă. Căci dl. arhitect s-a gândit la toate. Conceptul de spital-grădină era nou la momentul construirii complexului, devreme ce zonele în aer liber pentru pacienţi nu erau considerate o necesitate. Domènech a proiectat două grădini per pavilion care au fost plantate în timpul fazei de construcţie (1909-1914). Scopul lui era să creeze o atmosferă veselă şi optimistă care să aline suferinţele pacienţilor şi ale familiilor lor şi să contribuie la procesul de vindecare. În plus, plantele (lavandă, rozmarin, dafin şi alte plante medicinale) şi copacii (portocali, castani, tei) aveau ca scop să purifice aerul, eliminând bacteriile, praful şi gazele toxice, să ţină umbră vara şi adăpost iarna. În prezent, dintre copacii iniţiali au mai supravieţuit doi palmieri de la intrare (dintre care unul nu mai avea frunze) şi portocalii. Curioşii care vor să aibă o imagine de ansamblu asupra curţii spitalului pot accesa link-ul următor: youtu.be/H3kkqEd9F_g.

După ce am admirat în linişte curtea spitalului, ne-am îndreptat spre următorul obiectiv indicat de plan şi anume Pavilionul Sant Rafael. Acest pavilion a fost construit între 1914 şi 1918 şi găzduia iniţial departamentul de traumatologie, cu un total de 44 de paturi. Pavilionul este decorat cu litera „R”, în onoarea lui Rafael Rabell care a finanţat construcţia acestuia împreună cu fiica sa. Pavilionul nu a fost restaurat, ci s-au îndepărtat doar elementele adăugate de-a lungul anilor pentru a-şi recăpăta volumul iniţial. Pavilionul are şi o fotografie de mari dimensiuni care ilustrează modul în care era folosit spaţiul.

Următorul pavilion vizitabil este Santa Apol-lonia i Sant Jordi, format de fapt din două pavilioane, cele mai mici din tot complexul. Acesta a fost construit între 1902 şi 1912 şi a fost conceput iniţial pentru examinarea pacienţilor. Ulterior i s-au dat şi alte destinaţii, cum ar fi urgenţe sau pediatrie. În prezent, pavilionul găzduieşte diverse expoziţii temporare.

Acesta este cel mai mare pavilion din complex şi cel mai bogat în ornamentaţii. Construit între 1905 şi 1910, acesta a fost conceput ca intrare principală şi sediu al administraţiei spitalului, unde se făceau şi internările. Domènech a înzestrat acest pavilion cu multe elemente simbolice, aici regăsindu-se stemele Barcelonei şi Cataloniei, Crucea Catedralei din Barcelona şi Crucea Sfântului Gheorghe (Sant Jordi), toate elemente incluse în emblema Spitalului Santa Creu. Etajul are mai multe săli, între care un amfiteatru, dar şi o galerie cu spaţii vitrate largi.

Ajunsă în acest pavilion, mă tot uitam în stânga, în dreapta şi mai că nu-mi venea să-mi cred ochilor. Cum poate să arate astfel un spital? Şi ce minţi deschise au avut cei care au autorizat funcţionarea lui! Nici după ce am ajuns acasă nu am încetat să mă minunez. Şi ca să vă convingeţi că nu spun chiar poveşti, vă invit să vizionaţi şi pozele ataşate.

Ei, ce ziceţi? V-am convins să îl vedeţi?

---

VIZUALIZĂRI: 3240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI