ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.03.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 2 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 16 MIN

Pe urmele străbunilor în Dobrogea de Nord (II)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

De la Enisala până la Babadag sunt vreo 10 km, pe care i-am parcurs mintenaş. Am parcat undeva în centru, lângă frumosul parc al oraşului şi ne-am îndreptat către cel dintâi obiectiv trecut pe agendă: Geamia Ali Gazî Paşa, despre care citisem că ar fi primul monument de artă musulmană de pe teritoriul ţării noastre (1610). Ali Gazî Paşa, un general turc, fiind el foarte supărat pe ruşi şi pornind cu oastea sa să le dea acestora o lecţie, a ajuns şi pe meleagurile dobrogene, care l-au fermecat atât de tare, încât la întoarcere, s-a hotărât să rămână la Babadag şi să construiască aici o moschee, chiar lângă izvorul care îi potolise setea şi îi purtase noroc în luptă, deci trebuie neapărat că e miraculos! Şi mândra moschee s-a ridicat cât ai bate din palme, cu un minaret semeţ de peste 20 de metri, iar generalul a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în apropiere, ceea ce s-a şi întâmplat.

N-a fost greu să identificăm geamia, ea se afla în imediata apropiere a locului unde parcasem şi, dealtfel, e bine semnalizată prin indicatoare. Dar… nu mică ne-a fost mirarea (şi pe măsură frustrarea) să constatăm că poarta complexului era încuiată! Măi, să fie! De ce ar fi închis sâmbăta un obiectiv turistic de asemenea anvergură? Dar, în timp ce ne scărpinam în cap, am remarcat o femeie cu un copil străbătând curtea moscheii, descuind poarta din interior, ieşind în stradă şi încuind-o la loc. Pentru că prinsesem şpilu’, am deblocat şi noi poarta, sperând să elucidăm misterul înăuntru. Dar, în afară de o plăcuţă care atesta vechimea edificiului şi încă una care mărturisea despre reabilitarea complexului cu sprijinul poporului turc, n-am găsit nici orar de vizitare, nimic. Aşa că ne-am mulţumit să tragem câteva poze şi să ieşim, încuind la loc poarta.

Am ocolit apoi moscheea prin spate şi am ajuns la al doilea obiectiv babadagian: Casa Panaghia, care ştiam că adăposteşte o frumoasă colecţie de artă orientală. Ghinionul însă se pare că pusese ochii pe noi, căci şi pe aceasta am găsit-o închisă, dar măcar aici exista o inscripţie care atesta acest lucru, fără însă să specifice de ce sau până când.

Am făcut cei câţiva paşi înapoi până la locul de parcare şi ne-am decis să combatem amăreala din suflete cu ceva sărat sau dulce pe cerul gurii, fiecare ce-o pofti, la restaurantul Hotelului La Parmac. Ce mai nume! Dar mâncarea a fost bună, fără să fie sofisticată, iar servirea ireproşabilă. Recomand!

Buuun!... Acuşa încotro? Păi, hai spre Tulcea (vreo 30 km, E 87, drum ca-n palmă), pe care însă am ocolit-o pe centură, spre dreapta, căci pe harta mea improvizată figura câte un set de „pietroaie” în fiecare localitate mai răsărită care însoţea Braţul Sf. Gheorghe. În Malcoci, primul sat după Tulcea, mi-a atras atenţia încă de la depărtare o turlă semeaţă de… biserică săsească! Am crezut că nu văd bine! Ce să caute o biserică săsească în inima Dobrogei, la doi paşi de Deltă? Tati n-a oprit însă, m-a lăsat în nedumerirea mea, şi a gonit mai departe. Mai departe fiind satul Nufărul, unde trebuia să dăm de vestigiile Cetăţii Proslaviţa. Am răsuflat oarecum uşurată când, la intrarea în localitate, am remarcat că ne-a întâmpinat un panou publicitar cât Casa Poporului, care avea într-un colţ controversata siglă „Vizitaţi Grădina Carpaţilor” şi care ne îndemna extrem de explicit să vizităm Cetatea Proslaviţa. Taci, că-i de bine! Iaca, să mai cârcotească cineva că s-au tocat aiurea fondurile Ministerului Turismului! Până mai ieri nici nu auzisem de Proslaviţa, iar acum guvernanţii noştri grijulii ne-au creat toate oportunităţile s-o vizităm!...

Ca să fim siguri că nu orbecăim aiurea după cai verzi pe pereţi, am oprit totuşi lângă un nene care vindea nişte pepeni şi l-am rugat şi pe el să ne îndrume. „A, păi nu prea aveţi ce vedea, e chiar în centru, lângă intersecţie, o chestie acoperită! ” Nimic mai clar! Am ajuns în centru, la intersecţie, unde un indicator din acela maro ne îndruma spre dreapta, anunţându-ne că am avea 1 km până la destinaţie. Nu prea se potrivea cu ce zisese nenea cu pepenii, dar ne-am gândit că poate o fi mai puţin de 1 km, că doar pe indicator nu aveau cum să scrie „300 m”, e totuşi indicator rutier, distanţa minimă o fi 1 km… Problema era însă că mergeam şi tot mergeam (drum neasfaltat, desigur), pe un labirint de uliţe, printre casele oamenilor, şi, în afară de vreo câţiva bolovani (cu aspect cam contemporan) pe marginea drumului, …cetatea – ioc! Şi, ori că din cauza vitezei de croazieră pe care o aveam, dar ni se părea totuşi că se cam dilatase kilometrul cu pricina… Pe cine să întrebi? Sâmbătă după-amiaza, toată lumea stătea cuminte prin case… În sfârşit, un nene care se întorcea acasă! „Nu vă supăraţi, Cetatea Proslaviţa? ” „Înapoi, în centru, e o şandrama acoperită, numa’ cetate nu zici că e! ” „Păi de acolo venim şi am văzut indicatorul care zicea că mai avem 1 km şi…” …Nu pot reproduce aici ce-a fost la gura omului la adresa deştepţilor de-au pus indicatorul cu pricina…

Ne-am întors în centru, Tati a încetinit până la viteza melcului în timp ce depăşea intersecţia şi tot nu ne-am prins. Dar, dacă e un cuvânt care să mă definească, atunci acela e „căpoşenie”. L-am somat pe Tati: „Trage pe dreapta, că eu iau zona la pas şi dacă nu găsesc nici o cetate, atunci construiesc eu una! ” N-a fost însă nevoie, căci, străbătând în urmă vreo 100 m, am zărit-o! Pe ea, şandramaua! Care nu era chiar o şandrama (ce răi mai e unii, dom’le!), din moment ce e dotată cu termopane de-alea fumurii, de nu poţi să vezi nimic înăuntru. Pe mânerul uşii se cam lăfăiau păianjenii, semn că aceasta nu mai fusese de mult deschisă, dar am fost mulţumită să citesc câteva informaţii destul de savant prezentate pe un alt panou informativ. Ca să nu vă plictisesc prea tare, ideea e următoarea: cetatea există, dar… efectiv sub actuala localitate Nufărul. Cele câteva săpături ce s-au putut face, acolo unde nu sunt proprietăţi private, au scos la iveală tot felul de artefacte care atestă vechimea aşezării (sec. XII-XIV). Absolut satisfăcută, am revenit în sânul familiei pentru a le împărtăşi şi celorlalţi preţioasele informaţii.

Următoarea oprire se prevedea a fi la Mahmudia, unde ne aştepta Cetatea Salsovia. Ne-a întâmpinat la intrarea în localitate un alt panou informativ şi publicitar, alcătuit cu multă măiestrie, pe care evident că am apreciat-o, dar cu mult scepticism de data asta. Aţi ghicit! : „Vizitaţi Cetatea Salsovia! ” De asemenea, un indicator maro ne-a recomandat s-o cotim la stânga (nu mai reţin distanţa de parcurs, dar nu de speriat). Drum de pământ, normal, dar practicabil. Ok, hai să ne luăm o variantă de rezervă: căutăm pe GPS-ul de pe telefonul lui Băieţel! Găsit! Trebuie să fie cetate serioasă, Salsovia asta, de o ştie şi GPS-ul telefonului unui băieţel de nici 14 ani!... Satul s-a cam terminat la un moment dat şi drumul a devenit ceva mai desfundat. Direcţia – spre Dunăre. Logic, doar nu construiau băieţii cetăţi în mijlocul câmpului, ci pe malul bălţii, nu-i aşa?! Maşinuţa noastră însă nu prea era de acord cu drumul de căruţe pe care o obligam să meargă, iar noi i-am respectat părerea, mai ales că peisajul înconjurător era mirific: mici ridicături de loes, în care păsările îşi săpaseră mii de cuiburi, ierburi înalte, cai păscând în depărtare, pe malul Dunării… Şi nu aveam a ne teme, căci GPS-ul ne anunţa că mai avem vreo juma’ de kilometru…

Şi-am mers, şi-am mers, cam ca în poveste, şi-am lăsat şi Dunărea în dreapta, şi chiar şi o pădurice… până când am auzit miraculoasa formulă: „Aţi ajuns la destinaţie! ” …Nu, zău? Şi cetatea unde e, maică? …Hai să mai mergem puţin, ştie toată lumea că GPS-urile ăstea au şi ele o marjă de eroare… Şi iar am mers, şi-am mers, şi alte drumuri de căruţă îl intersectau pe al nostru, şi noroc cu Tati, pe care Natura l-a dotat cu un simţ de orientare de excepţie, căci altfel, probabil că zorii zilei de azi tot pe acolo ne-ar fi prins învârtindu-ne… De cetate uitasem de mult, când ne-am regăsit maşinuţa noastră dragă! Reajunşi în civilizaţie, nu ne-am lăsat şi am întrebat un nene care se hidrata cu o berulă (deh, sâmbătă după-masa!): „Cetatea Salsovia? ” Interlocutorul nostru s-a uitat la noi de parcă veneam de pe Marte şi el nu mai văzuse în viaţa lui marţieni. A sărit însă un alt nene, arătând în direcţia din care tocmai venisem: „Păi pe drumul ăsta, mergeţi vreo 2-3 km şi pe stânga e un deal cu câteva pietre… Dar ce treabă aveţi acolo? ” Întrebarea ne-a lăsat pe noi muţi, de data aceasta. „Adică sunteţi de la vreo televiziune, ziar, ceva? Că, în afară de arheologi, doar de-ăştia fuseră p-aci până acum! ” „A, nu, noi vrem doar să vizităm. ” A fost rândul celui de-al doilea nene să se uite la noi ca şi tovarăşul său. Iar noi am dat din mâini a lehamite şi ne-am văzut de drum…

Care drum ne-a adus repejor în Murighiol, pe care l-am străbătut în câteva minute, urmând ca la vreo 2 km după ieşire să dăm de ruinele Cetăţii Halmyris. Spre marea noastră uimire, chiar le-am găsit, undeva în stânga drumului, nu departe de acesta. Şi aici ne-a întâmpinat un panou informativ, dar din cu totul altă epocă, judecând după rugina care făcea destul de greu lizibilă informaţia. Pietroaiele ne aşteptau însă cuminţi, arse de soare, transpirând istorie de mult uitată. Din loc în loc, alte panouri informative, de data asta în cea mai bună stare, ne ofereau informaţii amănunţite despre ceea ce vedeam, în limbile română şi engleză. Cetatea Halmyris a fost ridicată de romani pe locul unei vechi aşezări, pe malul de sud al fostului golf Halmyris (în prezent, lacurile Razelm şi Babadag) al Mării Negre; iniţial sub forma unei fortificaţii romane de pământ (sf. sec. I p. Chr.), apoi castru de piatră cu rol militar, ulterior fortificaţie romană târzie (sec. III-VII p. Chr.). Cetatea avea formă trapezoidală, 15 turnuri, 3 porţi şi 3 valuri de apărare. Am vizitat şi noi ceea ce a mai rămas din Poarta de Vest (pe unde se şi intră în cetate), Poarta de Nord, Termele, Barăcile şi Basilica Episcopală. Aceasta din urmă a avut o importanţă deosebită pentru creştinii dobrogeni, căci în ea s-a descoperit o criptă care conţinea osemintele a doi sfinţi, Epictet şi Astion, martirizaţi în anul 290 p. Chr., în timpul domniei lui Diocletian. În prezent, rămăşiţele sfinte sunt adăpostite la Mănăstirea Halmyris, aflată în vecinătatea sitului arheologic (noi n-am vizitat-o, de data asta pornisem după pietroaie, nu după moaşte).

În planul iniţial, întoarcerea la Enisala ar fi trebuit s-o facem pe lângă ţărmul nordic al Lacului Razelm, trecând prin Sarinasuf, Agighiol, Sarichioi. Dimineaţă însă, înainte de plecare, am întrebat-o pe doamna Paraschiva ce părere are şi ne-a recomandat să evităm acest drum, dacă vrem să venim cu maşina întreagă. Ascultători din fire, am decis să ne întoarcem pe unde am venit, deşi nu-mi plac cărările bătătorite; dar… o luminiţă pâlpâia firavă într-un colţ de creier…

Ne-am oprit câteva minute la Resortul Puflene, în Murighiol, aşa, să vedem şi noi care-i treaba. Treaba părea să fie ok, dar mai mult decât atât nu mă pronunţ. Mi-a plăcut foarte mult parcul complexului, am admirat soarele care se topea în apele Dunării, apoi am plecat mai departe. Când am intrat în Malcoci, am constatat că luminiţa de mai devreme se făcuse ditamai vâlvătaia, care nu-mi dădea pace, aşa că l-am anunţat pe Tati despre aceasta: „Pe mine dacă nu mă opreşti să văd ce-i cu biserica nemţească, să ştii n-o să am linişte toată viaţa mea! ” Şi cum pentru Tati e foarte importantă liniştea membrilor familiei, s-a executat: „Bine, dar te duci singură şi ne povesteşti şi nouă! ” În faţa bisericii, m-a întâmpinat o piatră comemorativă pe care scria ceva în limba germană, dar literele erau aproape şterse (nu că aş fi priceput ceva dacă n-ar fi fost!); erau însă şi câteva vorbe româneşti:”În memoria strămoşilor noştri, 1843-1940” şi „Această piatră a fost aşezată de foştii locuitori din Malcoci în anul 2002”. Apropiindu-mă de biserică, m-a trecut un cutremur, realizând că era de fapt o ruină! Turnul stătea să se prăbuşească, cupola căzuse de mult, iar în interior bălăriile puseseră stăpânire pe locul sfânt. Lumina difuză a înserării accentua senzaţia de decădere şi nepăsare… Doamne, câtă tristeţe mi-a produs locul acesta!

Întoarsă acasă, peste câteva zile, am căutat informaţii suplimentare şi am aflat că Malcoci (iniţial Malkotsch) este o localitate înfiinţată în 1843 de 25 de familii de nemţi originari din Alsacia, Baden şi Valea Rinului, fiind primul sat german catolic din Dobrogea. Locuitorii săi se chemau „germani dobrogeni” şi se ocupau cu creşterea vacilor. În 1940 au fost expulzaţi forţat în Germania Nazistă, sub lozinca: ”Heim ins Reich! (Acasă în Reich) ”. Una din milioanele de tragedii umane decise de capriciile istoriei… Îmi imaginez cu ce emoţie trebuie să se fi întors supravieţuitorii acestui eveniment sau urmaşii acestora peste mai bine de 60 de ani, doar ca să pună o piatră comemorativă întru neuitare… Dar speranţe se pare că sunt, am citit şi că ar fi vorbe făcute pe la Consiliul Local Tulcea în scopul de a reabilita frumoasa biserică…

În Sarichioi am ajuns la ceasul când fete frumoase, îmbrăcate în straie tradiţionale lipoveneşti, se plimbau mândre pe stradă. N-am mai ocolit prin Babadag, am mers direct spre Enisala, şi bine am făcut, căci după ce am străbătut cei 8 km de drum bine asfaltat, am şi ajuns, tocmai când doamna Paraschiva oprea focul la bucatele gătite pentru noi.

***

A doua zi dimineaţă, după ce ne-am luat rămas-bun de la minunata noastră gazdă, sătui de căutat himere, am pornit-o spre o cetate despre care ştiam sigur că e serioasă şi nu pleacă brambura, pe numele ei Capidava. Asta mai mult ca să-i facem o bucurie Isteţicăi, care şi-a petrecut câteva veri pe o insulă din apropiere într-o tabără de poezie, muzică, filosofie şi inimă albastră. Din Enisala, am luat drumul Babadagului, apoi Slava Rusă, dreapta pe 22D până după Ciucurova, apoi stânga pe 22A până la Hârşova (zeci de eoliene!), E60 vreo 15 km şi încă tot pe-atâţia până la Capidava, pe un drum acceptabil pentru şoferul de Tati. Cetatea e chiar pe raza localităţii Capidava şi, evident, cocoţată pe o faleză calcaroasă deasupra Dunării. Există şi aici un panou informativ, destul de obosit, dar totuşi lizibil. Aflarăm aşadar că edificiul a fost construit de romani pe vremea împăratului Traian, pe locul unui vechi castru geto-dac şi făcea parte din salba de cetăţi care se înşira pe malul drept al Dunării, în scop principal de apărare. A fost distrusă de goţi în sec. III şi refăcută ulterior. După retragerea romanilor în sec VI, cetatea a fost reanimată de bizantini în sec. X, dar incendiul provocat de barbarii pecenegi în 1036 a dus la distrugerea sa definitivă. Am luat şi noi la pas vechile alei, ne-am cocoţat pe pietre, am ascultat vântul cântând prin ierburi şi ne-am pierdut privirile în apele domoale ale Dunării.

Am luat calea înapoi, cu gândul să urmăm malul drept al Dunării, în sus, până la Măcin. Bine, în mare, căci citisem că drumurile care conectează localităţile de pe mal sunt de pământ şi, neştiind peste ce-o să dăm, n-am vrut să riscăm prea tare. Aşa că ne-am întors pe unde am venit. La Ciucurova ar fi trebuit să facem stânga, dar ce? A putut Tati să scape de bâzâiala mea (căci nu mă potolisem, iar visam pietroaie seculare la fiecare colţ de cotitură!): „Hai şi la Ibidaaa! ”. Bine, hai şi la Cetatea Ibida. Deci dreapta spre Slava Rusă; în centrul localităţii, cotim la dreapta, îndrumaţi de un indicator maro, apoi alte indicatoare ne fac să ne foim prin sat (frumos sat, milioane de flori pe peluzele din faţa caselor), până ajungem în câmp, lângă un alt panou informativ, ostenit şi el ca şi fraţii lui precedenţi. Am lăsat maşina lângă alte 2-3 (oho, ce bine! mai sunt şi alţi nebuni!), ne îndreptăm în dreapta, aşa cum ne arăta săgeata indicatorului, am urcat apoi puţin în stânga şi… iată, pietrele! Nu există nimic de citit „la botul calului”, vizualizăm câteva ziduri vechi, facem poze şi plecăm. Acasă ne completăm cunoştinţele. Din păcate, nu tot ce aflăm ne place.

Ibida a fost un oraş mare în Scytia Minor, chiar mai mare ca Histria sau Callatis. Aşa că a fost nevoie de o fortăreaţă construită pe dealul din apropiere, care să o apere, lucru unic în Dobrogea. Castrul de pe Dealul Harada (nume turcesc, care înseamnă „Cetatea Fetei”, dar nimeni nu-şi mai aminteşte de ce se cheamă aşa) a fost ulterior dezvoltat de romani, care l-au inclus în sistemul lor de apărare. A decăzut încet-încet, iar ruinele rămase au fost folosite de localnici ca materiale de construcţie. Trist este că mare parte din vestigii au fost vandalizate în ultimii 25 de ani, primăria a acordat autorizaţii de construcţie pe teritoriul sitului arheologic, iar în 2007, un buldozer al unei firme franco-române a intrat în zona în care se aflau ruinele vechiului complex monastic paleocreştin şi „a nivelat” 75% din teren. Precum puteţi să vă imaginaţi, nimeni n-a fost tras la răspundere nici până în ziua de azi şi, probabil, nu va fi niciodată! Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă treaba asta s-ar fi petrecut în Franţa, dar ştiu că întrebarea mea e retorică şi atât! Fără alte comentarii.

Următorul popas l-am făcut cu prozaicul scop de realimentare, la terasa Pensiunii Monte Grego, aflată undeva pe 22D, nu mai reţin exact unde, dar nu departe de Ibida. Un talmeş-balmeş mai mare decât pe terasa asta n-am văzut de când mama m-a făcut! Cred că omul a adunat de pe la rude şi prieteni tot ce aceştia nu mai foloseau şi şi-a decorat grădina! Nu erau 2 mese sau 4 scaune la fel. Cel mai mult mi-au plăcut scaunele de avion, absolut veritabile. Una peste alta, amuzant! Şi mâncarea ok. Şi servirea şi mai şi. Recomand.

…Seara era departe şi pe noi tot nu ne părăsise cheful de pietroaie… Hai şi la Troesmis, lângă Turtucaia. Alt indicator maro la şosea, alt drum de pământ pe care maşinuţa noastră s-a opintit vreo 2 km, după care a început din nou să protesteze. Am lăsat-o să se hodinească şi ne-am pus picioarele la treabă. După vreo 10 minute, am ajuns. O bucată de zid răsărea de sub pământ, era clar că cetatea era de fapt în bună parte acoperită. Ce am făcut noi a fost să ne plimbăm pe deasupra ei, încercând să-i ascultăm şoaptele. N-am recepţionat prea multe (m-aş fi îngrijorat dacă am fi făcut-o), căci ne-a atras ca un magnet priveliştea Dunării şi a Satului Turtucaia de la înălţime…Nu mai dezvolt prea tare istoria cetăţii, că risc să vă pierd şi pe ăi puţini de n-au adormit încă: veche aşezare getică, apoi castru roman, Vasile Pârvan, bla-bla.

Ultima oprire (vă simt răsuflând uşuraţi, cum fac eu la prezentări când apare slide-ul cu „concluzii”) am făcut-o la Arrubium, în Măcin. Cunoaşteţi deja: indicatoare maro, stânga-dreapta, până la panoul informativ pus la baza unui deluşor. Cartierul alăturat nu părea chiar bine famat, sau poate eram eu într-o dispoziţie mai paranoică… Copiii au cedat nervos şi n-au mai vrut să coboare, iar lui Tati cred că i-a fost frică să mă lase singură, nu de alta, dar mai avem rate la bancă… Am cerut confirmarea unui localnic, care ne-a dat-o, cu un rânjet strâmb pe faţă: „Da, aicea e, duceţi-vă să vedeţi ce-o să găsiţi!... ” Nu ne-am lăsat intimidaţi şi am urcat. Am apucat să pozăm Dunărea care se arăta frumos în stânga, în vale şi să vedem ceva ruine profilându-se la orizont în faţă. Căci de nicăieri a apărut o haită de câini care se îndrepta spre noi lătrând ameninţător. N-am vrut să probăm teoria care zice că dacă latră, atunci câinele nu muşcă, mai ales că sunt convinsă că nu e chiar aşa; nu muşcă atunci când latră, ci după…

Epopeea căutării cetăţilor nord-dobrogene s-a cam încheiat aici. Pe unele le-am găsit, pe altele nu, iar pe altele or să le găsească nepoţii noştri după ce vor fi fost scoase la lumină (sunt prea optimistă oare?). pe ici-pe acolo ceva interes, dar în mare parte n-am dat decât de o nepăsare crasă, care tot mai sper să nu ne caracterizeze ca naţie… Vestigiile de pe linia Galaţi-Tulcea le vom căuta altădată, când probabil vom dori să vizităm şi muzeele tulcene. Cert e că Dobrogea are multe comori de oferit, fără să mă refer la cele pe care nu le cunoaşte nimeni sau n-au apucat încă să fie readuse la lumină. N-am pomenit aproape nimic despre superbele locaşuri de cult. De ce putem fi însă siguri în prezent: avem indicatoare!

Rog webmaster-ul să ataşeze un fond sonor care să se asorteze impresiilor: geamparalele de la Babadag, interpretate de Ansamblul Ciocârlia.

https://www.youtube.com/watch?v=LQlNA20MP2U


[fb]
---
Trimis de crismis in 22.03.15 11:55:56
Validat / Publicat: 22.03.15 15:59:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.

VIZUALIZĂRI: 2887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P51 Am ajuns la Ibida...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68800 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

sunflower [22.03.15 17:11:48] »

@crismis, frumos spus, am citit nu doar cu sufletul la gură, ci și cu ochii minții... ți-am simțit obida, dezamăgirea, bucuria trăite la fiecare dintre obiectivele căutate de tine, dar am regasit si o parte din povestea mea... ador pietrele vechi și mai ales poveștile lor, iar când se lasă greu găsite, aud mai ales anumite vorbele pe care cu voia-ți am să le citez: „Bine, dar te duci singură şi ne povesteşti şi nouă! ” -

crismis [22.03.15 17:18:11] »

@sunflower: Am totusi noroc ca le place si lor, desi nu recunosc intotdeauna! Si poate ca si eu exagerez cateodata... Acum vreo 2 veri, dupa o perioada extenuanta, aveam chef de zacut pe plaja si am plecat 4 zile la mare, la bulgari, intr-o zona pe care o stiam adecvata scopului propus: eu, Tati si Baietel (fata era in tabara de la Capidava). Hotelul era pe plaja, restaurantul la 2 pasi... belfereala! Baiatul meu a rezistat cu stoicism 2 zile, dar in a 3-a zi dimineata ne-a intrebat: "Dar noi nu mergem sa vizitam ceva?"

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [23.03.15 13:31:12] »

Carevasăzică, în Dobrogea, ca la Roma: oriunde înfigi hîrlețul, dai de cioburi sau monede. Sau bucăți de zid. Din exces de zel, administrația județeană a marcat cîteva din locurile respective, ca să trimită curioșii pe coclauri.

Baletul ăsta pe la cetăți mai mult sau mai puțin himerice, bine ascunse, dacă nu chiar invizibile de-a dreptul, mi-a adus aminte de o poveste cu multe similitudini, relatată de iulianic acum 2 ani vezi impresii. În 2 ecouri la acel articol, localnicul sirbuvio dă și cîteva explicații asupra situației cetăților tulcene.

Printre altele, ne ciocnim și acolo de literatură, iar ca fan al Cireșarilor îmi place să aflu că săpăturile de la Mahmudia se datorează speculațiilor din volumul V al celebrului roman, într-un fel de reeditare locală a căutării Troiei din povești. Mereu m-am întrebat cîtă dreptate are Chiriță să speculeze despre plasarea cetății Histria antică la Mahmudia, și, după ce am citit ce povestește sirbuvio, sînt și mai în ceață: înaintea Cireșarilor se găsise oare ceva la Mahmudia, sau Chiriță a fabulat fără bază reală, dar alții, luîndu-i de bună ideea, chiar au găsit ceva acolo? Sîntem în plin mister...

arru [24.03.15 15:44:52] »

Foaaaarte frumos...

Un singur lucru vreau să te întreb. Localitatea lângă care se află cetatea Troesmis chiar se numeşte Turtucaia?

Pentru că eu ştiu de Turcoaia...

Cât despre Arrubium... Ce să mai spun? Eu nu am ajuns să o văd pe îndelete atâţia ani tocmai din cauza cartierului Acum nu mi se mai pare de speriat, dar pe vremuri nu mă avântam pe acolo singură, deşi aveam colegi de clasă în împrejurimi.

Lucrul de care îmi pare mie rău este că deşi zona aceea se numeşte "cetate", se pare că simbolul a fost lăsat în paragină... Păcat. Voi încerca să mai găsesc ceva rămăşiţe ale zidurilor şi promit că revin cu poze

Felicitări din nou!

crismis [24.03.15 21:16:00] »

@arru: Am gresit, scuze, e vorba de Turcoaia! Roza, ce vrei, au trecut 6 luni... Multumesc pt apreciere!

Apropo de cartier, eu n-am stiut, m-am dus ca o floare, stiam una si buna: "cetatea" si "cetatea"! Abia apoi am mai citit prin unele bloguri ca nu mi s-a parut, vecinatatea nu era chiar dintre cele mai fericite...

calatorul [30.03.15 20:44:27] »

Frumoasa relatare despre o zona minunata din Romania, care si mie mi/e foarte draga, m/as fi mutat acolo in tinerete, dar nu s/a nimerit. DAr acum o vizitez de fiecare data cu placere, de cate ori trec podul peste Dunare ma simt mai odihnit, mai in voie si, desigur, in vacanta. Multumim pentru informatiile inedite, o sa le folosim in urmatoarea calatorie prin zona. ADaug si votul meu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [30.03.15 21:19:42] »

@calatorul50: Multumesc! Calatorii frumoase, calatorule50!

dmb_ro [17.04.15 17:10:47] »

Trebuie sa recunosc faptul ca o parte din cetatile si monumentele acestea (si nu doar cele de la nord) le-am vizitat si eu. Marea lor majoritate prezinta aceeasi tristete in sufletul vizitatorului si acum.

Articolul prezinta exact ceea ce este, si cum este, si, in ciuda faptului ca o excursie in zona nu mai este demult pe buzele multor operatori turistici, zona are un potential de diamant - si nu doar prin prisma istoriei!

Sunt multi care nu vor sa strabata Romania doar pe autostrazi, ajungand astfel sa ocoleasca pana la destinatie (deoarece suntem in Dobrogea o sa ma refer la litoral) observand si alte obiective, multe stiute si localizate si de autoritati prin programul "Panourile Maro"...

Probabil ca de aceea si Adamclisi a devenit doar pământ vegetal, vezi Troesmis, Salsovia, Păcuiul (parca aici era o capitala dacică) sau chiar vestitul Val al lui Traian chiar de la intrarea in Constanta (stie cineva ca special s-a construit un pod la noua centura a Constantei exact pentru a nu strica/demola valul de pamant ridicat de pe vremea dacilor?) si multe altele din zona, pentru ca nu au vizitatori: sigur daca se imbulzeste lumea va aparea si investitorul (local) care sa vanda bilete in schimbul a catorva cuvinte, succint citite de pe un panou informativ (citez) "savant prezentat".

P. S. Lipseste din excursie Ulmetum. Probabil pentru ca se incadreaza la centru si nu in nordul Dobrogei... Alte cateva pietre care puteau fi folosite de localnici la gard si care meritau pastrate in fotografii.

crismis [17.04.15 17:25:39] »

@dmb_ro: Multumesc pt completari! Citesc printre randuri aceeasi amaraciune care m-a incercat si pe mine cand am constatat ce am gasit "la fata locului" (de mentionat ca pe diverse site-uri istorice si turistice cetatile vizitate de mine - si nu numai - sunt detaliat prezentate!).

Lipseste Ulmetum, lipsesc si cetatile nordice, Dinogetia, Noviodorum si Aegyssus. Din lipsa de timp. Dar crezi ca m-am potolit?! Neee... Intentionez sa repet experienta, incluzand obiectivele de mai sus (sau ce a mai ramas din ele), ca si celebrele manastiri de pe "linia Galati-Tulcea", desi pe acestea le-am mai vizitat candva, ca si muzeele tulcene.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dmb_ro [17.04.15 17:47:06] »

@crismis - E bine ca ai si cu cine sa te antrenezi cand iti pui in fata planul pentru asa ceva si, cel mai important, in ciuda faptului ca stiti (deja) ca o sa fiti dezamagiti, tot va avantati. Eu am ajuns pe alte meleaguri acum, dar si aici gasesc acelasi pamant vegetal peste niste urme, acum, din ce a fost odinioara, cu toate ca sunt si exemple bune (cetatea Deva). Insa cred si sustin ca multe se pot schimba prin dorința concetatenilor nostrii, in primul rand. In fine, de acord, si un roman cum e "Ciresarii" face mult, tocmai de aceea am vazut si cetatea Colț, insa... aceeasi dezamagire, dar la o scara ce poate sa cuprinda Romania toata, ma incearca mereu.

Oricum, daca planul tau se concretizeaza vara aceasta, sa stii ca mi-ar placea sa fiu in spatele tau: mereu am pus Loganu' la treaba cand a fost vorba de drumuri desfundate de pamant!

Succes la articole la fel de bune !

P.S. Lasa muzeele, vezi acvariul din Tulcea, cred ca e cel mai frumos din tara la ora actuala, eu nu am mai vazut asa ceva prin alte orase !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [17.04.15 17:56:27] »

@dmb_ro: Da, am o familie (aproape) la fel de "nebuna" ca mine! Ne place sa exploram si, chiar daca ne alegem cu mai putin decat speram, n-am recunoaste asta nici picati cu ceara! Ce ne mai distram cand ne amintim faza cu gps-ul care ne-a anuntat in plin camp ca "am ajuns la destinatie"! Dar imediat dupa aceea suspinam nostalgici, gandindu-ne la linistea aceea de inceput de lume, intretaiata doar de cateva talangi din departare si de o... aratare cu motoras care functiona ca sperietoare de ciori!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis [17.04.15 17:58:53] »

@dmb_ro: Pai cred ca la acvariu ma gandeam si eu... Si la muzeul etnografic; nu merita?

dmb_ro [17.04.15 18:17:16] »

@crismis - Eu am plecat special pentru acvariu si pentru un restaurant unde sa pot servesc peste, preferabil proaspat. Primul a fost un deliciu, al doilea ca inexistent in Tulcea - si asta dupa ce mi-au confirmat si doua tulcence, insa eu tot mai cred ca asteapta sa fie descoperit.

Muzeul... nu stiu ce sa-ti spun si nu vreau sa ma laud.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
FlorinAndrei [29.04.15 09:37:13] »

Cu Proslavița și Salsovia am luat și noi plasă...

Iar cu drumul între Murighiol și Jurilovca (evitat de voi...) la fel!

Data viitoare ne documentăm mai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis [29.04.15 16:48:54] »

@FlorinAndrei: Adevarul e ca pe astea le tii minte mai dihai decat pe alea care-ti ies din plin! Cat despre documentare... eu una am facut-o destul de temeinic, dar pe site-urile respective Proslavita si Salsovia erau prezentate cu surle si trambite, de ziceai ca cine stie ce minunatii abia te asteapta sa le descoperi! De-aia e bun un site precum AFA, ca afli exact cum sta treaba de la unii care chiar AuFostAcolo!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
FlorinAndrei [29.04.15 16:51:34] »

@crismis - Perfect adevărat

Așa că acum ne ramâne doar să ne urăm "documentare ușoară"

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, arru, calatorul, crismis, dmb_ro, FlorinAndrei, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂHoinar prin Dobrogea:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066204071044922 sec
    ecranul dvs: 1 x 1