ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.03.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Stockholm - o Veneţie a nordului

TIPĂREȘTE URM de aici

Nu pot spune că am vizitat Stockholm, capitala Suediei, pot spune doar că am fost şi eu acolo. O vizită într-un oraş, cu atât mai mult dacă acesta este şi o mare capitală, trebuie făcută pe îndelete, luându-i la pas străzile, pierzându-te prin mulţime şi lăsându-te furat de peisaj şi de visare. Cufundat în atmosfera unui vechi oraş, încercând să-i înţelegi oamenii de azi şi să ţi-i imaginezi pe cei de ieri, răpeşti din el o părticică ce-ţi va rămâne mult în amintire.

Tăind Suedia de-a latul (veneam de la Oslo şi ne îndreptam spre Stockholm), am ajuns la Mercure Hotel Stockholm South seara, după 400 km rulaţi pe şosele foarte bune, dar stropite mai mereu de o ploaie uşoară.

La Mercure Hotel Stockholm South urma să rămânem două nopţi, acesta fiind singurul hotel care ne-a găzduit - consecutiv - în două nopţi din cele 22 ale circuitului Scandinavia - Cap Nord. Abia a doua zi, dimineaţa, înainte de a începe explorarea capitalei, am realizat că Mercure Hotel Stockholm South este amplasat la 9 km distanţă de centrul oraşului, în suburbia Hägersten şi că pentru a ajunge în centru, cu autocarul, aveam nevoie de câteva minute.

Situat pe cele paisprezece insule, înconjurat de alte câteva mii de insule şi insuliţe care formează arhipelagul, tăiat în lung şi în lat de canale navigabile şi de drumuri moderne, cu multe poduri, Stockholm este un oraş fermecător. Amestecul de pământ şi apă, nenumăratele canale, au dat oraşului încă un nume: "Veneţia Nordului". Oraşului Stockholm i se mai spune şi "Perla Europei" şi - mai nou, din 2006 - "Capitala Scandinaviei". Acestea, ca şi alte informaţii, au fost preluate din Ghidul oraşului pus la dispoziţia turiştilor, gratuit, în engleză, rusă şi finlandeză.

Am făcut prima oprire pe Insula Regilor - Kungsholmen, pe malul fiordului Riddar, aproape de Primărie. Vizita noastră la Stadhuset - Primăria oraşului, fusese programată, rezervată şi eram aşteptaţi la ora 10.00. Trebuie să menţionez de la bun început că vizitele se fac numai în grupuri mici însoţite de un ghid local, la ore fixe (începând cu 10.00 şi terminând cu 15.00), anumite evenimente în desfăşurare în incinta primăriei putând genera modificări ale programului de vizite turistice. Taxa de intrare este de 100 SEK/persoană în aprilie - octombrie şi 70 SEK/persoană în noiembrie - martie. Pentru că eram un grup organizat, am beneficiat de reducere la intrare (70 SEK/persoană), iar pentru că ghidul însoţitor nu era vorbitor de română, am primit fiecare câte o filă A4 pe care erau printate câteva informaţii în "Rumänska". Pentru prezentarea Primăriei din Stockholm mă voi folosi în cele ce urmează şi de acest minighid.

Clădirea Primăriei din Stockholm a fost construită între anii 1911 şi 1923 după proiectul arhitectului Ragnar Őstberg. Este una dintre cele mai importante clădiri în stil naţional romanic din Suedia. În spatele faţadelor impozante, ridicate din 8 milioane de cărămizi, se află birouri, săli de şedinţă şi de recepţie. Inspirat de palatele renascentiste, Ragnar Őstberg a proiectat clădirea primăriei în jurul a două curţi interioare sau "piazzas": Borgargården şi Salonul Albastru.

Privită din exterior, clădirea roşiatică, din cărămidă aparentă, este sobră, aerul ei solemn fiind accentuat şi de turnul pătratic, zvelt (106 m înălţime), care susţine cele trei coroane aurii, de turnuleţele cu acoperiş verde amplasate la fiecare colţ, de înşiruirea coloanelor de la bază, precum şi de ferestrele arcuite aliniate sub acoperişul ornamentat cu mici statui. Undeva, lipit de un perete al primăriei, veţi vedea cenotaful aurit al lui Birger Jarl, legendarul fondator al oraşului Stockholm.

Şi acum, câte ceva despre interior.

"Salonul Albastru" care ar fi trebuit să fie albastru, dar în realitate este cărămiziu, este cea mai mare încăpere a clădirii şi găzduieşte în fiecare an, la 10 decembrie, banchetul de decernare a premiilor Nobel. Aici se află o orgă, una dintre cele mai mari din nordul Europei, cu aprox. 10000 de tuburi. De ce este cărămiziu Salonul Albastru? Iată răspunsul furnizat de minighidul amintit: "Salonul Albastru" ar fi trebuit să fie zugrăvit în culoarea albastră, însă arhitectul s-a răzgândit. La vederea cărămizilor superbe de culoare roşie, nu a mai dorit să le acopere cu tencuială. Însă s-a păstrat denumirea de Salon Albastru deoarece aceasta figura pe toate planurile clădirii şi intrase deja în vocabularul curent.

Am văzut "Bolta celor o sută", intrarea de onoare în primărie, cu tavanul său boltit, alcătuit din 100 de segmente. De aici se văd figurinele ceasului înfăţişându-l pe Sf. Gheorghe. Am aflat că acestea defilează pe balconul exterior în acordurile unei melodii din sec. XV. Din păcate nu am asistat la acest moment, defilarea figurinelor având loc numai la orele 12.00 şi 18.00.

"Ovalul", anticamera sălilor de recepţie în care sunt expuse interesante tapiţerii, este locul în care - în zilele de sâmbătă - se încheie căsătoriile civile.

Am trecut prin "Camera de consiliu" cu tavanul său cu luminator fals, bogat ornamentat, prin "Sala celor trei coroane" numită astfel datorită celor trei candelabre fixate de tavanul cu grizi şi prin "Galeria Prinţului" care găzduieşte recepţiile organizate de primărie, totodată locul de unde - prin ferestrele înalte - se poate admira o magnifică privelişte a fiordului.

"Salonul Auriu" este, cred, cea mai impozantă încăpere din primărie şi locul în care turiştii zăbovesc cel mai mult. Intrarea se face prin două uşi de aramă, masive, fiecare cântărind peste o tonă. Se spune că Einar Forseth, creatorul acestui salon de recepţie cu o capacitate de 700 de locuri, a folosit peste 18 milioane de bucăţi de mozaic din sticlă şi aur cu care a întruchipat diferite scene şi personaje. Regina lacului Mälaren înfăţişată pe zidul nordic, simbolizează oraşul Stockholm onorat de Orient şi de Occident. Am apreciat grandoarea şi strălucirea acestei încăperi, din păcate - cu toată simbolistica lui - mozaicul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor mele.

După vizitarea primăriei, Gamla Stan - oraşul vechi a fost următoarea noastră destinaţie. Zona oraşului vechi, Gamla Stan, nu poate lipsi de pe lista niciunui turist sosit în Stockholm pentru a-i descoperi frumuseţile. În "oraşul dintre poduri" cum mai este denumit astăzi, cândva doar o fortăreaţă înălţată de Birger Jarl, se află Palatul Regal, reşedinţa oficială a monarhului suedez, una dintre cele mai frumoase construcţii din nordul Europei.

N-am vizitat impozantul Palat Regal în interior. Am fost întrebaţi dacă preferăm să intrăm sau să rămânem în curtea interioară pentru a asista la schimbarea gărzii. Cum aveam în programul aceleiaşi zile vizitarea reşedinţei permanente a familiei regale suedeze, Palatul Drottningholm, grupul s-a pronunţat la unison pentru spectacolul schimbării gărzilor.

Curtea principală, cea în care are loc ceremonialul schimbării gărzilor, este vastă, mărginită pe toate laturile de corpuri de clădiri. Nu ştiu dacă spectacolul schimbării gărzilor este acelaşi în fiecare zi, mă refer la amploarea festivităţii ca timp şi efectiv uman. Pot spune cu certitudine că aceasta este o mare atracţie a capitalei suedeze, miercuri, 31 iulie 2013, în jurul orei 12, mulţime de turişti şi localnici, adulţi şi copii, invadând spaţiile rezervate pentru privitori.

Am aflat că gărzile imperiale străjuiesc fără contenire palatul şi familia regală încă din anul 1523. Gărzile regale sunt selectate din rândul armatei suedeze, sunt instruite special şi sunt aduse la palat cu autobuze speciale. Chiar dacă nu am înţeles toate comenzile rostite la microfon de maestrul de ceremonii, pentru noi, privitorii, fastul momentului, ţinuta impecabilă a corpului de gardă, sincronizarea mişcărilor, muzica de fanfară şi defilarea trupelor a fost un spectacol cu adevărat regal. După cele aprox. 40 de minute cât a durat ceremonia de schimbare a gărzilor la palat, am vizitat catedrala.

Catedrala, cea mai veche biserică din oraş (înălţată la începutul sec. XIV pe ruinele unui mic lăcaş închinat Sf. Nicolae), este situată în imediata apropiere a Palatului Regal, mai exact între acesta şi Muzeul Nobel. Pentru cei care au timp şi atracţie pentru astfel de obiective, Catedrala din Stockholm merită vizitată. Biserica devenită luterană la reformă, este deschisă pentru vizitatori şi în zilele lucrătoare (iunie-iulie orele 9.00-17.00 şi august orele 9.00-18.00), taxa de intrare fiind de 40 SEK sau 5 euro/persoană. Turiştii seniori beneficiază de reducere (30 SEK sau 4 euro/persoană), iar copiii sub 18 ani, precum şi toţi cei care participă la slujbe, au intrarea gratuită.

Lăcaşul este deosebit şi adăposteşte valori inestimabile: altarul din argint, stranele regale cu sculpturi aurite şi coroană imperială, statuia Sf. Gheorghe ucigând balaurul (din lemn şi foiţă de aur) despre care se spune că are în interior relicve ale sfântului, precum şi mormântul reformatorului suedez Olaus Petri şi ale altor persoane notabile.

Datorită interiorului amplu, dar şi datorită amplasării sale în imediata apropiere a Palatului Regal, catedrala a fost martora multor încoronări, nunţi sau înmormântări regale.

Demne de interes şi deloc greu accesibile sunt şi alte obiective de pe insuliţele din jur. Pe Helgeandshholem se află Riksdag - Parlamentul suedez, iar pe Riddarholmen Riddarholskyrkan, cea mai faimoasă biserică din Stockholm. Riddarholmen - Insula Cavalerilor cu minunate ansambluri de arhitectură şi cu biserica-necropolă a regilor Suediei, împreună cu Gamla Stan - oraşul vechi, alcătuiesc centrul istoric al capitalei suedeze.

Biserica a fost construită la sfârşitul sec. XIII pentru o mănăstire a călugărilor franciscani şi a fost gândită de la început ca necropolă regală. Devenită protestantă la reformă, biserica a suferit în timp mai multe refaceri şi transformări. Regele Magnus Ladulås, ctitorul lăcaşului, primul îngropat în biserică, în faţa altarului, a fost urmat de regele Karl Knutsson. După o perioadă de întrerupere, începând cu sec. XVII, acestora li s-au alăturat şi alte capete încoronate din dinastiile Gustaviană, Carolină şi a Bernadoţilor.

Menţionând că interiorul este decorat cu nenumărate preţioase însemne heraldice, voi aminti că biserica se vizitează doar în perioada 15 mai - 15 septembrie, zilnic între orele 10.00-17.00, iar taxa de intrare este de 40 SEK/persoană adulţii şi 20 SEK/persoană copiii.

Când am terminat vizita la Riddarholskyrkan, ne-am îmbarcat în autocar pentru ultimul obiectiv din Stockholm, Muzeul Vasa. Ştiam că muzeul se află într-un parc natural - Djurgården - aproape de apa mării şi că adăposteşte relicvele unei ambarcaţiuni scufundate în apropierea portului Stockholm în urmă cu mai bine de 300 de ani. Salvată şi recondiţionată, corabia vikingă constituie o vie atracţie pentru turişti.

Autocarul ne-a lăsat aproape de intrarea principală (cea pe care o ştiau şoferii şi ghida) care acum era blocată din cauza unor lucrări. Cum timpul începuse să ne preseze, gâfâind, aproape alergând în urma ghidei, am dat ocol pe nişte alei urmând direcţia indicată de o săgeată, până la cea de-a doua intrare. Surpriza a fost că taxa de intrare nu era 100 SEK/persoană aşa cum se anunţase, ci 130 SEK/persoană fără nici un fel de reducere pentru grupuri. Obosiţi şi aproape supăraţi, colegii mei de grup au refuzat vizita la muzeu. Eu, ce să zic? Chiar dacă nu sunt pasionată de ambarcaţiuni şi de tehnică marinărească veche, regret că aşa a fost să fie.

Până să ajungem la Palatul Drottningholm, reşedinţa familiei regale, în autocar, am avut timp să ne tragem sufletul. După ce am vizitat şi Uppsala, cel mai vechi centru universitar scandinav, ne-am retras la Mercure Hotel Stockholm South, acelaşi care ne găzduise şi în noaptea precedentă.

A doua zi, după micul dejun, am pornit din nou la drum, prin Malmö spre Copenhaga - capitala daneză.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 19.03.15 15:08:28
Validat / Publicat: 19.03.15 20:19:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE SCANDINAVE.

VIZUALIZĂRI: 5918 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P29 Stockholm -
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Rodel
[19.03.15 22:45:37]
»

Mi-a făcut plăcere să citesc acest review foarte bine scris și să-i acord votul meu, un bine meritat SUPERBONUS!

cristina65
[20.03.15 09:10:11]
»

@iulianic - Foarte frumos si, pt mine, si f util, dat fiind ca in iunie o sa plec pt 5 zile la Stockholm!

Deci, sa inteleg ca zilnic, in jur de ora 12, are loc ceremonialul schimbarii garzilor?

Ceva tips-uri despre unde se mananca bine in Gamla Stan?

Suvenirurui tipice? In afara de celebrul cal rosu :-)?

Multumesc!

Si... felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[20.03.15 11:59:40]
»

@cristina65 - O, foarte frumos! Îţi doresc încă de pe acum o minivacanţă minunată în Stockholm, oraşul de pe ape.

Dacă ar fi să am acum 5 zile pentru Stockholm, numai în interes turistic, n-aş mai rata vizitele în interior la Palatul Regal şi la Muzeul Vasa, iar Upsala ar fi făcută mai pe îndelete. Încă regret că nu am văzut în interior marea bibliotecă şi nici "Teatrul Anatomic" din cel mai vechi centru universitar scandinav.

Nu ştiu dacă ceremonia schimbării gărzilor la Palatul Regal are loc în fiecare zi cu acelaşi fast şi desfăşurare de forţe umane. Sunt acolo peste 200 de militari (sunt aduşi cu autobuze speciale, le-am văzut staţionate pe străduţele lăturalnice aşteptând să-i preia pe cei care şi-au terminat serviciul de gardă). Reţin însă cu precizie că noi am asistat la schimbarea gărzilor într-o zi de miercuri.

Noi nu am luat masa în Gamla Stan. Am fost acolo pe fugă, iar ora prânzului ne-a prins în autocar, în drum spre Upsala. Suveniruri tipice - albume, căni cu imagini din oraş, magneţi şi alte mărunţişuri - sunt şi în buticul din incinta primăriei.

Dar, pentru o informare mai bună privind aceste aspecte - mai ales pentru că vei sta acolo mai mult - îţi pot oferi Ghidul turistic, precum şi o hartă a oraşului Stockholm. Le vei găsi şi acolo cu siguranţă, dar - până atunci - poate te vor ajuta să-ţi croieşti propriile planuri, după preferinţă.

cristina65
[20.03.15 12:03:10]
»

@iulianic: mulțumesc f mult!!

O sa țin cu siguranță cont de sfaturi.

Păi... zic da la oferta ???? Promit sa am grija de ele, eu in general mă port frumos cu cărțile!

Ne vedem la Predeal.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cristina65, iulianic, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Stockholm și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059139013290405 sec
    ecranul dvs: 1 x 1