ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.03.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
FEB-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Caruselul luminilor

TIPĂREȘTE

Caruselul luminilor este numele celei mai originale librării din ţară deschisă pe str. Lipscani nr. 55 de compania Cărtureşti la 12 februarie 2015. Clădirea a fost construită în 1860 iar în 1903 a fost cumpărată la licitaţie de bancherul grec Chrissoveloni. În 1848 Nicolas Chrissoveloni a deschis iniţial o instituţie de credit în Galaţi, oraşul port fiind un prosper centru comercial datorită transportului fluvial. Primul sediu din Bucureşti al băncii a fost cel din str. Lipscani 55. Clădirea se asemăna în interior cu galeriile Lafayette din Paris având un spaţiu gol central, deschis spre etajele şi platformele care îl înconjurau. Ghişeele băncii, sala de tranzacţionare şi birourile erau pe margini, de jur împrejur la parter iar la etaj exista o boltă care permitea familiei să supravegheze întreaga activitate.Cu timpul clădirea a devenit neîncăpătoare şi bancherul şi-a mutat banca mai sus, tot pe Lipscani într-o clădire monumentală vis-a-vis de clădirea veche a Băncii Nationale în centrul financiar al oraşului. Astăzi în acea clădire este agenţia Bucureşti a BNR. Vechiul imobil de la nr. 55 a fost transformat prima dată într-un bazar popular cu îmbrăcăminte pentru bărbaţi iar în timpul războiului în staţionar de spital. În timpul crizei din 1929 Familia Chrissoveloni a garantat banca cu averea personală reuşind să evite falimentul. După venirea comuniştilor familia s-a împrăştiat în lume şi cei care au rămas au înfundat puşcăriile.După naţionalizare aici s-a deschis magazinul de îmbrăcăminte Familia în care găseai de toate de la scutece tetra pentru nou născuţi şi uniforme şcolare cu cămăşi pepite pentru şcolari până la rochii de ocazie de jerse sau tafta.

După ce a revenit în ţară, după ani de procese, lui Jean Chrissoveloni strănepotul lui Nicolas i s-a restituit imobilul. Pentru refacerea şi consolidarea lui a cheltuit 1 mil. eu. Clădirea a fost refăcută după desenele originale, singurele modificări fiind câteva coloane de susţinere şi traverse orizontale pentru consolidare. Am vizitat-o la câteva zile după deschidere şi la subsolul deschis încă se lucra. Pe peretele exterior deasupra uşii de intrare se află blazonul familiei Chrissoveloni. Librăria are un spaţiu de 1000 mp, pe 2 etaje plus două platforme şi două subsoluri, dispuse în jurul golului central. Este de fapt o singură sală, cu acces la etaje şi platforme pe scară sau cu lift. Spaţiul este foarte luminos şi strălucitor, cu un luminator imens în tavan, ferestre spre stradă mari de la care se poate vedea până în capătul sălii, zugrăveală albă, mobilier de culoare crem, scară albă largă în două braţe. Coloanele de susţinere formează bolte şi sunt ornate cu stucaturi.

Pe platforma de la primul etaj este amplasată o statuie clasică de bronz ca în marile muzee ale lumii. Numai feroneria dantelată a balustradei este de culoare închisă, ca o pată de culoare care scoate în evidenţă albul imaculat al întregului ansamblu. La subsol, acolo unde pătrunde mai puţină lumină sunt plafoniere mari ovale în formă de lacrimă. Cărţile sunt expuse după tematică în etajere de dimensiuni nu prea mari sugerând un aer familiar. Restul obiectelor (băuturi, bomboane, amintiri, etc) sunt aranjate pe mese distanţate între ele.Tot acest aranjament strălucitor îndreptăţeşte denumirea de caruselul luminilor.

Librăria Cărtureşti este un spaţiu foarte diversificat cultural: vânzare de cărţi şi papetărie, expoziţii temporare la primul etaj, spaţiu pentru lectură, zonă multimedia la subsol, organizare de concerte şi audiţii, vânzare de băuturi fine, bomboane, ceaiuri, obiecte de ceramică şi o cafenea la ultimul etaj. O atenţionare către proprietar: la câţi bani s-au cheltuit ar fi trebuit să se asaneze locul viran de peste drum, un adevărat maidan de gunoaie, aşa cum se vede dintr-o poză pe care am făcut-o din cafeneaua de la ultimul etaj al librăriei. Am scris această mică observaţie ca să găsesc un punct slab, pentru că altfel librăria Cărtureşti este una din cele mai reuşite realizări culturale din ultimii ani care alături de hanul Gabroveni dă o amprentă aparte centrului istoric al Bucureştiului. Cuvântul PERFECT poate defini această locaţie. Posibil ca lumina care scaldă întregul spaţiu cât şi culorile deschise să aibă influenţă asupra psihicului, întrucât după ce petreci o oră în această librărie, răsfoieşti o revistă, cumperi o carte şi bei o cafea, te încarci cu energie pozitivă care-ţi dă bună dispoziţie pentru întregul rest al zilei. Programul de vizitare 10-24 de luni până duminică.


[fb]
---
Trimis de Michi in 18.03.15 09:22:49
Validat / Publicat: 18.03.15 13:26:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Librăria Cărtureşti, vedere de ansamblu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱 [18.03.15 13:53:46] »

Foarte frumos. Chiar mă gândeam să merg și eu la acestă librărie și să scriu un articol despre ea; îmi era teamă că nu voi fi lăsat să fac fotografii în interior. Luminozitatea și spațiile deschise sunt un avantaj oferit de această instituție de cultură, în definitiv.

Să sperăm că prețurile cărților, „marfa” predominantă ce ar trebui să existe în această librărie, nu sunt foarte mari. Combinația cu acea cafenea este binevenită.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
TraianS [20.03.15 08:59:31] »

Incep sa-mi schimb parerea despre Bucuresti.

Arata impresionant din poze libraria. Mi-ati facut pofta de o cafea si o carte!

Foarte frumos serialul asta despre Capitala.

Multumim Mama Michi.

Michi [21.03.15 15:16:27] »

@TraianS - Lasă, citeşte tu şi ˝ centrul vechi, ziua´n amiaza mare˝ în special pozele şi revii la vechea părere.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Bucureşti:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072257995605469 sec
    ecranul dvs: 1 x 1